Înapoi la Monitorul Oficial nr. 896

Raport nr. 18.072/2026 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Alianța Lege și Ordine

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială. O poți consulta în modulul Monitorul Oficial, după autentificare.

Text

— extras — În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2026, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.06.2026-6.10.2026 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Alianța Lege și Ordine în anul 2025, perioada verificată fiind 1.01.2025-31.12.2025, respectiv 1.01.2026-30.06.2026.

I. Constatări an 2025 Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că pentru anul 2025 veniturile Partidului Alianța Lege și Ordine au fost obținute din venituri din cotizații în sumă de 117.460,00 lei. Cheltuielile au fost în sumă de 113.027,75 lei.

II. Constatări an 2026 — perioada 1.01.2026-30.06.2026 Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că pentru perioada 1.01.2026-30.06.2026 veniturile Partidului Alianța Lege și Ordine au fost obținute din venituri din cotizații în sumă de 53.000,00 lei. Cheltuielile au fost în sumă de 67.017,21 lei.

III. Sancțiuni aplicate Nu s-au constatat fapte de natură contravențională.

București, 7 octombrie 2026.

Nr. 18.072.