Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială. O poți consulta în modulul Monitorul Oficial, după autentificare.
Text
— extras — În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2026, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.06.2026-25.06.2026 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Național Democrat în anul 2025, perioada verificată fiind 1.01.2025-31.12.2025.
I. Constatări Partidul Național Democrat nu a pus la dispoziția echipei de control documentele solicitate prin notificare în vederea efectuării controlului pentru perioada 1.01.2025-31.12.2025.
II. Sancțiuni aplicate Partidul Național Democrat a fost sancționat cu amendă în cuantum de 50.000 lei ca urmare a nerespectării prevederilor art. 43 alin. (4) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cu avertisment ca urmare a nerespectării prevederilor art. 49 alin. (1) și (3) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
București, 8 iulie 2026.
Nr. 11.749.
AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ