Înapoi la Legislație

OUG nr. 91/2003 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Emitent
GUVERNUL
Articole
21

Pe scurt

OUG nr. 91/2003: ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 91 din 2 octombrie 2003 (*actualizată*) privind organizarea Gărzii Financiare (actualizată până la data de 1 mai 2004*).

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
GUVERNUL
Câte articole are?
21 articole.
Cuprins

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 91 din 2 octombrie 2003 (*actualizată*) privind organizarea Gărzii Financiare (actualizată până la data de 1 mai 2004*)

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Art. 1

(1)

Garda Financiară se organizează ca instituție publică de control, cu personalitate juridică, în subordinea Autorității Naționale de Control, finanțată de la bugetul de stat.

(2)

Autoritatea Naționala de Control preia, în condițiile legii, de la Ministerul Finanțelor Publice atribuțiile specifice activității privind Garda Financiară, cu excepția celor privind stabilirea, urmărirea și încasarea veniturilor bugetare și soluționarea contestațiilor.

(3)

Garda Financiară exercită controlul operativ și inopinat privind prevenirea, descoperirea și combaterea oricăror acte și fapte care au ca efect evaziunea și frauda fiscală, cu excepția stabilirii diferențelor de impozite, taxe și contribuții, precum și a dobânzilor și penalităților aferente acestora, a urmăririi, încasării veniturilor bugetare și soluționării contestațiilor.

Art. 2

(1)

Garda Financiară se organizează și funcționează pe întreg teritoriul tarii prin Comisariatul general, comisariatele regionale și Comisariatul Municipiului București, ale căror competente teritoriale și sedii se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

(2)

Garda Financiară, organizată conform art. 1, preia de la Ministerul Finanțelor Publice toate drepturile și obligațiile în derulare, inclusiv bunurile mobile și imobile folosite de Garda Financiară și structurile acesteia, pe bază de protocol, conform legii. Prin același protocol vor fi reglementate spațiile care rămân în folosința Gărzii Financiare.

Art. 3

(1)

Garda Financiară coordonează, îndruma și controlează activitatea tuturor comisariatelor prin intermediul Comisariatului general și desfășoară acțiuni operative pe întreg teritoriul tarii, în baza competentelor stabilite prin prezenta ordonanță de urgență.

(2)

La solicitarea Gărzii Financiare, Ministerul Administrației și Internelor asigură Comisariatului General al Gărzii Financiare, comisariatelor regionale și Comisariatului Municipiului București personalul necesar pentru asigurarea protecției și siguranței operațiunilor desfășurate de comisarii Gărzii Financiare în realizarea actului de control. Personalul necesar se asigură din cadrul subunităților specializate de intervenție rapidă ale poliției. Condițiile concrete și modalitățile în care personalul subunităților specializate de intervenție rapidă ale poliției participă la acțiunile de control se stabilesc prin protocol de Ministerul Administrației și Internelor și Autoritatea Națională de Control.

Art. 4

(1)

În vederea realizării atribuțiilor sale, pentru combaterea actelor și faptelor de evaziune și frauda fiscală, Garda Financiară efectuează controlul operativ și inopinat cu privire la: a) respectarea actelor normative în scopul prevenirii, descoperirii și combaterii oricăror acte și fapte interzise de lege

b)

respectarea normelor de comerț, urmărind prevenirea, depistarea și înlăturarea operațiunilor ilicite

c)

modul de producere, depozitare, circulație și valorificare a bunurilor, în toate locurile și spațiile în care se desfășoară activitatea agenților economici

d)

participarea, în colaborare cu organele de specialitate ale altor ministere și instituții specializate, la acțiuni de depistare și combatere a activităților ilicite care generează fenomene de evaziune și frauda fiscală.

(2)

Garda Financiară face propuneri Autorității Naționale de Control privind proiectele de acte normative pentru îmbunătățirea activității specifice și îndeplinește orice alte atribuții și activități stabilite de către ministrul delegat pentru coordonarea autorităților de control sau care îi revin din alte dispoziții legale.

Art. 5

(1)

Garda Financiară, în exercitarea atribuțiilor proprii, încheie, ca urmare a controalelor operative și inopinate, acte de control prin care constată contravențiile săvârșite și aplică sancțiunile stabilite de lege, inclusiv cele prevăzute în competența Ministerului Finanțelor Publice, cu excepțiile specificate la art. 1 alin. (3).

Art. 6

(1)

Personalul Gărzii Financiare executa

a)

operațiuni de control curent

b)

operațiuni de control tematic.

(2)

Controlul curent se executa operativ și inopinat, pe baza legitimației de control, a insignei de împuternicire și a ordinului de serviciu.

(3)

Controlul tematic se executa de către comisarii Gărzii Financiare în baza ordinelor date de conducerea Autorității Naționale de Control sau de comisarul general.

(4)

Persoana care dispune controlul tematic stabilește obiectivele de verificat, entitățile supuse controlului, perioada asupra căreia se efectuează verificarea, precum și durata controlului.

(5)

La orice acțiune de control participa minimum 2 comisari.

(6)

La acțiunile de control cu grad sporit de periculozitate, echipele de comisari vor fi însoțite de membri ai subunitatilor specializate de intervenție rapida ale poliției.

(7)

Personalul Gărzii Financiare nu va fi antrenat în acțiuni de control fiscal de natura celor privind stabilirea, urmărirea și încasarea veniturilor bugetare.

Art. 7

În îndeplinirea atribuțiilor ce le revin, comisarii Gărzii Financiare sunt în drept

a)

să efectueze controale în spațiile în care se produc, se depozitează sau se comercializează bunuri ori se desfășoară activități ce cad sub incidența actelor normative în vigoare cu privire la prevenirea, descoperirea și combaterea oricăror acte și fapte care sunt interzise de acestea

b)

sa verifice respectarea reglementărilor legale privind circulația mărfurilor pe drumurile publice, în porturi, cai ferate și fluviale, aeroporturi, în vecinătatea punctelor vamale, antrepozite, zone libere, precum și în alte locuri în care se desfășoară o asemenea activitate

c)

sa verifice legalitatea activităților desfășurate, existenta și autenticitatea documentelor justificative în activitățile de producție și prestări de servicii ori pe timpul transportului, depozitarii și comercializării bunurilor și să aplice sigilii pentru asigurarea integrității bunurilor

d)

sa dispună măsuri cu privire la confiscarea, în condițiile legii, a bunurilor a căror fabricație, depozitare, transport sau desfacere este ilicită, precum și a veniturilor realizate din activități comerciale sau prestări de servicii nelegale și sa ridice documentele financiar-contabile și de alta natura care pot servi la dovedirea contravențiilor sau, după caz, a infracțiunilor

e)

să solicite, în condițiile și potrivit Codului de procedura penală, efectuarea de către organele abilitate de lege a perchezitiilor în localuri publice sau particulare - case, curți, dependințe și grădini -, dacă exista indicii ca în aceste locuri sunt ascunse documente, mărfuri sau se desfășoară activități care au ca efect evaziunea sau frauda fiscală

f)

să constate acte și fapte care au avut ca efect evaziunea și frauda fiscală, să solicite organelor fiscale stabilirea obligațiilor fiscale în întregime datorate, să ceară organelor de executare competente, potrivit Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, luarea măsurilor asigurătorii ori de câte ori există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească averea și să sesizeze, după caz, organele de urmărire penală

Art. 8

(1)

Comisarii Gărzii Financiare poartă uniformă cu însemne specifice și sunt dotați cu armament, stabilite prin hotărâre a Guvernului, în condițiile legii.

Art. 9

(1)

Funcțiile utilizate de Garda Financiară în realizarea atribuțiilor stabilite de lege sunt funcții publice specifice și funcții publice generale. Garda Financiară poate utiliza și personal contractual, care nu exercita prerogativele de putere publică în condițiile legii.

(2)

Comisarii sunt funcționari publici cu statut special, ale căror drepturi și îndatoriri specifice de serviciu se stabilesc prin Statutul comisarului Gărzii Financiare, aprobat prin lege.

Art. 10

(1)

Personalul Gărzii Financiare este obligat să respecte legea, să aibă o conduita corecta, să fie integru și incoruptibil, sa acționeze cu hotărâre pentru prevenirea și combaterea oricăror acte de natura sa stirbeasca autoritatea și prestigiul instituției.

(2)

Răspunderea personalului Gărzii Financiare este cea prevăzută de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, de Statutul comisarului Gărzii Financiare și de Codul muncii, după caz.

(3)

Pentru pagubele cauzate în activitatea de control ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuțiilor de control, în măsura în care nu sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii penale, comisarii răspund potrivit art. 998 din Codul civil. Răspunderea civilă delictuala poate fi antrenata numai pe baza hotărârii instanțelor de judecată sesizate și de către Autoritatea Naționala de Control.

(4)

Cererile formulate de Autoritatea Naționala de Control pentru angajarea răspunderii civile delictuale prevăzute la alin. (3) sunt scutite de taxe judiciare de timbru, timbru judiciar, cauțiuni și alte taxe.

Art. 11

(1)

Personalul Gărzii Financiare beneficiază de drepturile salariale prevăzute de legea privind salarizarea funcționarilor publici și de cele prevăzute pentru personalul contractual, după caz.

(2)

Comisarilor li se considera vechime în specialitate, economică sau juridică, după caz, întreaga perioadă în care își desfășoară activitatea în Garda Financiară.

Art. 12

(1)

Funcționarii Gărzii Financiare au obligația de a nu folosi în scop personal și de a nu divulga informațiile dobândite ca urmare a exercitării funcției. De asemenea, nu pot divulga aceste informații, inclusiv după încetarea raporturilor de muncă, pe o durată de 3 ani, cu excepția cazurilor impuse de procedurile judiciare ori în cazul schimbului de informații între instituțiile abilitate ale statului, precum și în cazul comunicărilor făcute, în condițiile legii, organismelor străine cu atribuții similare.

(2)

Funcționarii Gărzii Financiare au obligația păstrării secretului informațiilor fiscale și bancare prevăzute de lege.

Art. 13

(1)

Personalul Gărzii Financiare beneficiază de stimulente în procent de 15% din sumele încasate pentru bugetul statului ca urmare a controlului, reprezentând amenzi și sume confiscate, și în procent de 7% din sumele provenite din valorificarea bunurilor rezultate din confiscări, după deducerea cheltuielilor efectuate în scopul valorificării acestora.

Art. 14

În exercitarea atribuțiilor de serviciu, comisarii Gărzii Financiare sunt investiti cu exercițiul autorității publice și beneficiază de protecție, potrivit legii.

Art. 15

Garda Financiară organizează și gestionează, în condițiile legii, banca proprie de date privind faptele ce intră în competența sa de activitate.

Art. 16

(1)

Pentru îndeplinirea atribuțiilor stabilite prin lege, Garda Financiară are acces la informațiile necesare, în mod operativ și gratuit, de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Oficiul Național al Registrului Comerțului, Autoritatea Națională a Vămilor, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, Serviciul Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, precum și de la instituțiile financiar-bancare, în condițiile legii.

Art. 17

Garda Financiară cooperează cu organele cu atribuții similare din alte state, pe baza tratatelor internaționale la care România este parte sau pe bază de reciprocitate, precum și cu organismele de combatere a fraudei din cadrul Uniunii Europene, în cauzele de interes comun, potrivit protocoalelor încheiate în acest sens.

Art. 18

(1)

Garda Financiară, înființată potrivit prezentei ordonanțe de urgență, preia de la Ministerul Finanțelor Publice, prin transfer în interesul serviciului, personalul aferent activității desfășurate de Garda Financiară din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.

(2)

Numărul comisarilor, al funcționarilor publici și al personalului contractual se stabilește prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului delegat pentru coordonarea autorităților de control privind aprobarea protocolului de preluare a activității Gărzii Financiare de către Autoritatea Naționala de Control.

Art. 19

Personalul preluat de Garda Financiară prin transfer în interesul serviciului se va numi pe funcții potrivit structurii organizatorice aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Art. 20

Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice sa introducă modificările ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență în structura bugetului de stat și în bugetele Ministerului Finanțelor Publice și al Autorității Naționale de Control, la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe baza protocolului de predare-primire.

Art. 21

Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, secțiunea a 2-a a cap. II și art. 23 din Legea nr. 30/1991 privind organizarea și funcționarea controlului financiar și a Gărzii financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 27 martie 1991, cu modificările ulterioare, precum și orice prevederi contrare se abroga.