Înapoi la Legislație

OUG nr. 86/2012 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Emitent
GUVERNUL
Articole
5

Pe scurt

OUG nr. 86/2012: ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 86 din 12 decembrie 2012 pentru aprobarea Acordului de garanţie dintre România şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 28 noiembrie 2012, privind garantarea în proporţie de 100% a obligaţiilor aferente Acordului de împrumut (Restructurarea financiară a Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A.) dintre Compania Naţională de Căi….

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
GUVERNUL
Câte articole are?
5 articole.
Cuprins

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 86 din 12 decembrie 2012 pentru aprobarea Acordului de garanţie dintre România şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 28 noiembrie 2012, privind garantarea în proporţie de 100% a obligaţiilor aferente Acordului de împrumut (Restructurarea financiară a Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A.) dintre Compania Naţională de Căi…

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Art. 1

Se aprobă Acordul de garanție dintre România și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la București la 28 noiembrie 2012, denumit în continuare Acord de garanție, aferent Acordului de împrumut (Restructurarea financiară a Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A.) dintre Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A., denumită în continuare Împrumutat, și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în valoare de până la 175.000.000 euro, denumit în continuare Acord de împrumut.

Art. 2

(1)

Aplicarea prevederilor Acordului de împrumut și alocarea sumelor împrumutului prevăzut la art. 1 se realizează de către Împrumutat.

(2)

Ministerul Finanțelor Publice încheie cu Împrumutatul și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de minister de resort sub a cărui autoritate se află acesta, precum și în aceea de reprezentant al Guvernului cu obligații distincte în cadrul Acordului de garanție, o convenție de garantare prin care se stabilesc drepturile și obligațiile părților în aplicarea prevederilor Acordului de garanție, inclusiv cele referitoare la plata comisionului pentru alimentarea fondului de risc, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.

Art. 3

Obligația de garantare în proporție de 100% a obligațiilor ce revin Împrumutatului, asumată prin intermediul Acordului de garanție, revine după cum urmează

a)

Ministerului Finanțelor Publice, în ce privește îndeplinirea obligațiilor de plată asumate de Împrumutat față de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a serviciului datoriei, respectiv: rambursarea ratelor de capital, plata dobânzilor, comisioanelor și a oricăror alte costuri asociate împrumutului, cu excepția comisionului inițial, care se achită din împrumut; și

b)

Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și Ministerului Finanțelor Publice, pentru îndeplinirea tuturor celorlalte obligații, cu excepția celor evidențiate la lit. a), conform atribuțiilor specifice în calitate de ministere de resort și în limita fondurilor bugetare aprobate prin legile bugetare anuale.

Art. 4

(1)

Sumele necesare acoperirii contribuției Împrumutatului la finanțarea proiectului, taxele și impozitele aferente proiectului, datorate și plătibile pe teritoriul României, precum și sumele necesare rambursării împrumutului, achitării dobânzilor, a comisioanelor și a altor costuri aferente împrumutului, cu excepția comisionului inițial, care se achită din împrumut, vor fi asigurate din resursele financiare proprii ale Împrumutatului.

(2)

Recuperarea tuturor sumelor plătite la scadențe de Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de garant, în contul Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A., a comisioanelor datorate și neachitate la fondul de risc de către aceasta, a dobânzilor și penalităților de întârziere aferente acestor categorii de debite se efectuează potrivit prevederilor art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008 , cu modificările ulterioare.

Art. 5

(1)

Se autorizează Guvernul României, prin Ministerul Finanțelor Publice, să introducă, de comun acord cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, amendamente la conținutul Acordului de garanție, în raport cu condițiile concrete de derulare a acestuia și, respectiv, a Acordului de împrumut, care nu sunt de natură să majoreze obligațiile financiare asumate față de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare sau să determine noi condiționări economice față de cele convenite inițial între părți.

(2)

Amendamentele la Acordul de garanție convenite cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare conform alin. (1) se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

OUG nr. 86/2012 – text integral | LawChat