ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 73 din 5 decembrie 2025 privind unele măsuri pentru realizarea de investiții în domeniul securității naționale prin asigurarea unor condiții optime dezvoltării de proiecte ale operatorilor economici din industria de apărare
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Prezenta ordonanță de urgență reglementează cadrul juridic pentru realizarea investițiilor din domeniul industriei naționale de apărare destinate construirii, modernizării, reconversiei și extinderii capacităților de producție și/sau servicii pentru apărare de interes strategic necesare asigurării protecției intereselor esențiale de securitate ale României și care se referă la producția sau comerțul cu produse din domeniul apărării sau alte produse utilizate în scopuri de apărare.
În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații
operator economic - persoană juridică înființată potrivit Legii societăților nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, la care statul este acționar unic sau majoritar, autorizată în condițiile Legii nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, să producă și/sau să desfășoare operațiuni cu produse militare, sensibile și strategice
investiție - orice cheltuială efectuată cu respectarea art. 346 din TFUE , necesară protecției intereselor esențiale de securitate națională și care se referă la producția de armament, muniție și material de război ce poate duce la creșterea valorii activelor unui operator economic din industria națională de apărare care sunt destinate realizării uneia sau a mai multora dintre activitățile de cercetare, proiectare, construcție, dezvoltare, modernizare, încercare, testare, producere și reparare a sistemelor de armament și muniție, tehnicii de luptă, echipamentelor și materialelor cu destinație specifică apărării, ordinii publice și securității naționale și a pieselor de schimb necesare, pulberilor și explozibililor, inclusiv destinate realizării poligoanelor de trageri și încercări, stabilirii terenurilor cu regim de spațiu de siguranță, precum și dezvoltării infrastructurii de utilități aferente și care are ca scop satisfacerea intereselor esențiale de securitate
investitor - persoană juridică al cărei sediu social se află într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord sau în state cu care România are parteneriate strategice și economice care intenționează să realizeze o investiție în România în active corporale și necorporale, inclusiv investiții care permit o participare efectivă la administrarea sau la controlul unei societăți
interes național - acel interes care vizează promovarea și apărarea, prin mijloace legitime, a valorilor prin care statul român își garantează existența, identitatea, dezvoltarea și stabilitatea, suveranitatea, independența și integritatea teritorială în temeiul cărora participă la realizarea securității internaționale
minister de resort - autoritatea administrației publice centrale sub autoritatea căreia funcționează operatorii economici cu capital integral și sau majoritar de stat din industria națională de apărare, abilitată să autorizeze operatorii economici în domeniu potrivit Legii nr. 232/2016 , cu modificările și completările ulterioare
societate - persoană juridică care funcționează potrivit Legii societăților nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, al cărei capital social este reprezentat prin acțiuni nominative de valoare egală, proprietate comună a operatorului economic și investitorului
activ funcțional al unui operator economic stabilit ca fiind de interes strategic prin hotărâre a Guvernului - ansambluri de bunuri mobile și/sau imobile care pot funcționa unitar și care servesc realizării investiției prevăzute la lit. b)
participații - acțiuni și părți sociale, ca valori mobiliare emise de societăți, și/sau active funcționale, ca bunuri sau ansambluri de bunuri din patrimoniul unei societăți declarate de interes strategic prin hotărâre a Guvernului.
Investițiile potrivit prezentei ordonanțe de urgență se realizează de către un operator economic definit potrivit art. 1 alin. (2) lit. a) sau o societate definită potrivit art. 1 alin. (2) lit. f) și îndeplinesc cumulativ următoarele condiții
capacitățile de producție construite, modernizate, supuse reconversiei sau extinse se încadrează în prevederile art. 5 din Legea nr. 232/2016 , cu modificările și completările ulterioare, și sunt înscrise în inventarul prevăzut la art. 3 lit. o) din Legea nr. 232/2016 , cu modificările și completările ulterioare
se încadrează în prevederile Strategiei naționale pentru industria de apărare, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.533/2024
elementele esențiale ale mandatului ministerului de resort ce va avea și rol în supravegherea și asigurarea protejării intereselor esențiale de securitate și condițiile principale de realizare a investiției se aprobă de Guvern prin memorandum; dacă în urma negocierilor purtate de operatorul economic și investitor rezultă afectarea interesului esențial de securitate ori a modului de utilizare a resurselor financiare, respectiv a vreunui drept sau interes legitim al operatorului economic, ministerul de resort întreprinde demersuri pentru eliminarea acestor efecte, cu informarea Guvernului
sunt avizate de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării, denumit în continuare CSAT, ca fiind necesare protecției intereselor esențiale de securitate în situația construirii de către societate pe teritoriul național de capacități industriale în domeniile de activitate prevăzute la art. 5 din Legea nr. 232/2016 , cu modificările și completările ulterioare, care să poată asigura armament, muniție și material de război. Avizul CSAT se emite în conformitate cu prevederile Legii nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, cu modificările ulterioare
sunt supuse examinării și avizării CEISD conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 46/2022 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/452 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 martie 2019 de stabilire a unui cadru pentru examinarea investițiilor străine directe în Uniune, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 164/2023 , cu modificările și completările ulterioare
nu distorsionează concurența
pentru realizarea investiției se pot accesa fonduri prin intermediul unor programe de finanțare destinate creșterii capacităților de producție ale industriei de apărare din cadrul Uniunii Europene, NATO sau din state cu care România are parteneriate strategice și economice
operatorul economic sau, după caz, societatea se obligă să asigure know-how-ul, portofoliul de clienți și forța de muncă necesară utilizării investiției în condiții de eficiență economică.
Investitorii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții
au experiență în domeniul/domeniile de activitate prevăzut(e) la art. 5 din Legea nr. 232/2016 , cu modificările și completările ulterioare, după caz, și, în condițiile unei participații majoritare, stabilesc strategia de management a societății și dețin controlul managerial și operațional al societății
dețin know-how-ul, licențe, capacitatea financiară și tehnică necesară realizării obiectului de activitate al societății
persoanele numite în conducerea societății au fost supuse verificării de securitate prevăzute de Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 , cu modificările și completările ulterioare, și au obținut aviz favorabil necesar accesului la informații clasificate
asigură securitatea informațiilor și securitatea accesului la produsul specific pe întreg ciclul de viață al proiectului în condiții de continuitate a aprovizionării pentru industria națională de apărare și pentru forțele sistemului național de apărare prevăzute la art. 3 lit. z) din Legea nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare
se obligă să respecte standardele de calitate și securitate în domeniul produselor/serviciilor din domeniul vizat în prezenta ordonanță de urgență.
Prin efectul prezentei ordonanțe de urgență, investițiile sunt asimilate ca fiind
de securitate națională, în sensul art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011 , cu modificările și completările ulterioare
lucrări de utilitate publică, în sensul Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare
situații excepționale, în sensul prevederilor art. 5 alin. (2) și (4) din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului
proiecte de interes public deosebit, de interes național și care privesc securitatea națională, în sensul art. 27 alin. (2) din Legea apelor nr. 107/1996 , cu modificările și completările ulterioare
proiecte de interes național/importanță/securitate națională pentru care este permisă scoaterea terenurilor din circuitul agricol, în condițiile Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și, după caz, scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier național, în condițiile art. 40 și 44 din Legea nr. 331/2024 privind Codul silvic , cu modificările și completările ulterioare
Capacitățile de producție și sau servicii decurgând din realizarea investiției se înscriu în inventar în conformitate cu Legea nr. 232/2016 , cu modificările și completările ulterioare, și Planul de mobilizare a economiei naționale pentru apărare în conformitate cu prevederile Legii nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare, republicată, cu modificările ulterioare.
Destinația investiției nu se modifică.
Acționarii pot stabili prin actul constitutiv al societății aspecte de natură a proteja interesul esențial de securitate, fără a aduce atingere drepturilor investitorului instituite prin art. 3 lit. a) .
Pentru finanțarea oricărei investiții necesare protecției intereselor esențiale de securitate națională, operatorii economici prevăzuți la art. 1 alin. (2) lit. a) pot beneficia, în condițiile legii, de sume alocate de la bugetul de stat prin bugetul ministerului de resort aprobat potrivit legii, cu încadrarea în sumele alocate anual pentru majorarea capitalului social, și care vor fi folosite pentru plata oricărei cheltuieli, potrivit art. 1 alin. (2) lit. b) , inclusiv a taxei pe valoarea adăugată.
Sumele indicate la alin. (1) se pot utiliza de operatorul economic inclusiv pentru subscrierea capitalului social ce va fi vărsat la constituirea societății și/sau ca aport în numerar la capitalul social al societății definite conform art. 1 alin. (2) lit. f) .
Fondurile obținute potrivit art. 2 lit. g) se utilizează de operatorul economic sau societate pentru realizarea investiției.
În scopul protejării intereselor esențiale de securitate, statul român, reprezentat de ministerul de resort, poate dobândi, în oricare dintre modalitățile prevăzute de lege, participații la persoanele juridice declarate de interes strategic prin hotărâre a Guvernului.
În situația persoanelor juridice declarate de interes strategic prin hotărâre a Guvernului, aflate în faliment potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, în scopul apărării intereselor esențiale de securitate și care se referă la producția sau comerțul cu armament, muniție și material de război, activele funcționale pot trece în proprietatea privată a statului și administrarea ministerului de resort ca urmare a înaintării unei propuneri de valorificare a unui activ funcțional către stat, reprezentat de ministerul de resort, în condițiile legii. În acest caz titlul de proprietate îl constituie procesul-verbal de adjudecare.
Propunerea prevăzută la alin. (2) se poate respinge doar în situația identificării unei alte modalități de valorificare, la valoare cel puțin egală, cu menținerea destinației și integrității activului funcțional. Terțul adjudecatar are obligația menținerii destinației și integrității activului funcțional.
Pentru stabilirea oportunității preluării, ministerul de resort
întocmește testul operatorului privat prudent în economie
determină impactul asupra mediului concurențial împreună cu autoritatea de concurență
stabilește impactul social și asupra mediului de afaceri
evaluează costurile și beneficiile asupra domeniului economic în care se încadrează activitățile persoanei juridice ce deține participațiile sau activul funcțional
realizează o analiză economico-financiară, tehnică, juridică și de oportunitate care include cerințele stabilite la lit. b)-d) , fără a se limita la acestea
stabilește interesul esențial de securitate ocrotit prin luarea măsurii de preluare.
Propunerea prevăzută la art. 7^1 alin. (2) se transmite ulterior aprobării acesteia de către Guvern prin memorandum.
Memorandumul prevăzut la alin. (2) conține rezultatele analizelor prevăzute la alin. (1) , stabilirea activului funcțional, oportunitatea preluării acestuia și mandatul ministerului de resort, inclusiv în ceea ce privește limitele de valoare la care poate fi preluat activul funcțional.
Documentele indicate la alin. (1) lit. a) și e) se anexează la memorandumul prevăzut la alin. (2) .
Memorandumul prevăzut la alin. (2) se avizează de CSAT.
Ulterior semnării procesului-verbal de adjudecare, potrivit art. 7^1 alin. (2) , ministerul de resort propune Guvernului spre aprobare hotărârea Guvernului privind înscrierea imobilelor în inventarul centralizat al bunurilor imobile din domeniul privat al statului și darea bunurilor în administrarea ministerului de resort.
Activele pot fi constituite ca aport la capitalul social al operatorului economic/societății.
Investițiile pot fi realizate pe terenuri aflate în proprietatea, închiriate/concesionate persoanelor juridice indicate la art. 2 sau pentru care acestea dețin un drept de superficie.
Pentru realizarea investiției, operatorul economic beneficiar al fondurilor publice în condițiile art. 7 alin. (1) poate închiria în mod direct societății definite potrivit art. 1 alin. (2) lit. f) , la un preț ce nu poate fi mai mic decât cel stabilit printr-un raport de evaluare întocmit de un expert al Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR), orice active aflate în proprietatea sa, indiferent de modul de dobândire a acestora, construite, modernizate sau extinse dacă sunt necesare realizării investiției.
Strategia de management necesară pentru realizarea și implementarea proiectului se stabilește de investitor, care este ținut responsabil pentru toate efectele decurgând din aceasta. Neîndeplinirea obiectivelor și țintelor stabilite în strategie poate conduce la aplicarea dispozițiilor art. 12 din prezenta ordonanță de urgență.
Societatea înființată în scopul realizării și implementării investiției funcționează potrivit dispozițiilor Legii nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare. În actul constitutiv al acesteia se stabilesc, cu respectarea art. 3 lit. a) și Legii nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, drepturi și obligații, inclusiv legate de majorarea ori diminuarea capitalului social ulterioară înființării, înstrăinarea vreunor participații, aprobarea unor tranzacții, realizarea auditului statutar, aprobarea planului de afaceri, bugetului și a situațiilor financiare anuale, constituirea de garanții ori de altă natură ce pot conduce la afectarea interesului esențial de securitate.
Conducerea administrativă a operatorului sau, după caz, a societății verifică conformitatea cu legea, cu actul constitutiv și cu hotărârile adunării generale a operațiunilor de conducere a societății și raportează, cel puțin o dată pe an sau ori de câte ori este necesar, adunării generale a acționarilor cu privire la activitatea desfășurată. Raportarea privește inclusiv orice eveniment cu impact major asupra realizării și operaționalizării investiției.
Auditul statutar se realizează în conformitate cu standardele internaționale de audit adoptate de Comisia Europeană în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (3) din Directiva 2006/43/CE a Parlamentului European a Consiliului din 17 mai 2006 privind auditul legal al conturilor anuale și al conturilor consolidate, de modificare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului și de abrogare a Directivei 84/253/CEE a Consiliului, cu modificările și completările ulterioare, denumite Standarde internaționale de audit - ISA.
Modul de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului alocate în condițiile art. 7 din prezenta ordonanță de urgență se verifică de către autoritatea competentă la solicitarea ministerului de resort în considerarea rolului acestuia prevăzut la art. 2 lit. c) .
Prin derogare de la prevederile art. 312 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, imobilele proprietate publică a statului pot fi concesionate prin atribuire directă operatorului economic sau societății, după caz, în scopul implementării proiectelor de investiții, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit art. 1 .
În cazul prevăzut la alin. (1) nu este necesară întocmirea studiului de oportunitate prevăzut de lege.
În cazul atribuirii directe nu se întocmește caietul de sarcini, iar documentația de atribuire trebuie să cuprindă cel puțin elementele prevăzute la art. 313 alin. (1) lit. a) și g) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Condițiile concesionării, obligațiile societății privind realizarea investiției, condițiile de reziliere, precum și alte elemente ale contractului de concesionare se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Durata concesionării nu poate depăși 49 de ani de la data semnării contractului.
Redevența se stabilește prin hotărârea prevăzută la alin. (4) , în baza valorii de piață a terenului sau construcțiilor, stabilită pe bază de raport de evaluare, și a duratei stabilite pentru concesionarea imobilelor proprietate publică a statului.
La încetarea din orice motiv a societății, ținând cont de interesul esențial de securitate, acționarii se obligă să negocieze și să convină asupra unor termeni și condiții rezonabile pentru a permite continuarea activității și utilizarea investiției potrivit destinației.
În cazul în care investitorul intenționează să se retragă din societate, operatorul economic are drept de preempțiune la cumpărarea acțiunilor, la valoarea determinată conform unei evaluări efectuate de un evaluator ANEVAR.
Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu dispozițiile Legii nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, și cu dispozițiile dreptului comun, în măsura în care acestea nu contravin prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.