ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 66 din 29 iunie 2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Partea 1
Achiziții publice A) Contracte a căror valoare este egală sau mai mare decât plafonul/pragul stabilit în legislația națională privind achizițiile publice pentru care există obligația publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ... ANUNȚUL DE PARTICIPARE ȘI DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE Nr. crt. Tipul de abatere/neregulă constatată 1. Nepublicarea unui anunț de participare 2. Divizarea artificială a contractelor de lucrări/produse/servicii 3. Nerespectarea (de către autoritatea contractantă) a termenului-limită de depunere a ofertelor sau a datei de primire a candidaturilor (din partea potențialilor ofertanți) 4. Potențialii ofertanți/candidați au la dispoziție un termen prea scurt pentru obținerea documentației de atribuire. 5. Nepublicarea prin erată a prelungirii termenelor de depunere a ofertelor sau a prelungirii termenului de primire a candidaturilor 6. Cazul în care nu se justifică atribuirea unui contract prin procedura de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare 7. În cazul în care se organizează o procedură de atribuire în domeniul apărării sau al securității naționale pentru care se aplică prevederile Directivei 2009/81/CE/legislației naționale și nu este elaborată o justificare adecvată pentru nepublicarea unui anunț de participare 8. În anunțul de participare și/sau în documentația de atribuire nu sunt menționate criteriile de selecție și/sau criteriile de atribuire, după caz. 9. Prin anunțul de participare sau prin documentația de atribuire sunt stabilite criterii de selecție/atribuire ilegale și/sau discriminatorii. 10. Criteriile de selecție nu sunt nici în legătură și/sau nu sunt proporționale cu obiectul contractului. 11. Specificații tehnice discriminatorii 12. Definirea insuficientă a obiectului contractului EVALUAREA OFERTELOR Nr. crt. Tipul de abatere/neregulă constatată 1. Modificarea criteriilor de selecție după deschiderea ofertelor, determinând selectarea incorectă a unui participant 2. Modificarea criteriilor de selecție după deschiderea ofertelor, determinând respingerea incorectă a unui participant 3. Evaluarea ofertelor pe baza unor criterii de selecție sau atribuire ilegale 4. În timpul evaluării nu sunt respectate principiile transparenței și al tratamentului egal 5. Modificarea unei oferte în cursul evaluării 6. Negocierea în cursul procedurii de atribuire 7. Procedură de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare, în urma căreia condițiile enunțate în anunțul de participare sau în documentația de atribuire au fost modificate substanțial 8. Respingerea unei oferte cu preț neobișnuit de scăzut 9. Conflictul de interese IMPLEMENTAREA CONTRACTULUI Nr. crt. Tipul de abatere/neregulă constatată 1. Modificarea substanțială a contractului în raport cu anunțul de participare sau cu documentația de atribuire 2. Reducerea obiectului contractului 3. Atribuirea de contracte de lucrări/servicii/bunuri suplimentare (dacă o astfel de atribuire constituie o modificare substanțială a condițiilor inițiale ale contractului, fără o procedură competitivă în cazul în care nu au fost respectate următoarele condiții): - o situație de urgență care rezultă dintr-un eveniment imprevizibil; - o circumstanță neprevăzută în cazul lucrărilor, serviciilor sau bunurilor suplimentare. 4. Lucrări sau servicii suplimentare a căror valoare depășește limita fixată de dispozițiile legale aplicabile B) Contracte a căror valoare este sub plafonul/pragul stabilit, conform legislației în vigoare, pentru publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ... În conformitate cu prevederile legislației europene și ale jurisprudenței Curții Europene de Justiție în cazul contractelor pentru care aplicarea directivelor din domeniul achizițiilor publice nu este obligatorie sau este parțial obligatorie și se constată abateri de la aplicarea prevederilor legislației naționale în domeniul achizițiilor publice, prevăzute la lit. A) , autoritățile cu competențe Sn gestionarea fondurilor europene/structurile de control aplică reduceri procentuale/corecții financiare.
Partea a 2-a
Contracte încheiate de beneficiarii privați de fonduri europene, care nu au calitatea de autoritate contractantă conform legislației în vigoare, dar care au obligația respectării prevederilor unor ghiduri/instrucțiuni privind achizițiile, în situația în care acestea sunt parte integrantă din contractul/acordul/ordinul/decizia de finanțare sau a Ordinului ministrului afacerilor europene nr. 1.050/2012 Nr. crt. Tipul de abatere/neregulă constatată 1. Nerespectarea cerințelor privind asigurarea unui grad adecvat de publicitate și transparență 2. Contracte de achiziții (acte adiționale) pentru bunuri, lucrări sau servicii suplimentare, atribuite fără competiție adecvată, în absența unei urgențe imperative rezultate din evenimente imprevizibile sau în absența unor circumstanțe neprevăzute 3. Aplicarea unor criterii de calificare și selecție și/sau a unor criterii de atribuire (factori de evaluare) nelegale 4. Încălcarea principiului tratamentului egal
Partea a 3-a
Contracte încheiate de beneficiarii privați de fonduri europene, care nu au calitatea de autoritate contractantă conform legislației în vigoare, dar care au obligația respectării prevederilor Ordinului ministrului fondurilor europene nr. 1.120/2013 Nr. crt. Tipul de abatere/neregulă constatată 1. Nerespectarea cerințelor privind asigurarea unui grad adecvat de publicitate și transparență la publicarea procedurii simplificate 2. Nerespectarea cerințelor privind asigurarea unui grad adecvat de publicitate și transparență la desemnarea câștigătorului 3. Nerespectarea cerințelor privind asigurarea unei bune gestiuni financiare cu aplicarea principiilor economicității, eficacității și eficienței
Anexa nr. 2
Abateri de la respectarea prevederilor legale în materie de achiziții publice/achiziții sectoriale/concesiuni pentru care se aplică reduceri procentuale/corecții financiare în acord cu Decizia CE C (2019) 3.452 din 14 mai 2019 A. Contracte a căror valoare estimată este egală sau mai mare decât pragul valoric stabilit în legislația în vigoare privind achizițiile/concesiunile pentru care există obligația publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ANUNȚUL DE PARTICIPARE ȘI DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE Nr. crt. TIPUL DE ABATERE/NEREGULĂ CONSTATATĂ 1. Nepublicarea unui anunț de participare/de concesionare/a unei invitații la procedura concurențială de ofertare sau atribuirea directă nejustificată, respectiv aplicarea nejustificată a procedurii de negociere fără publicare prealabilă 2. Divizarea artificială a contractelor de lucrări/produse/servicii cu scopul de a evita aplicarea procedurilor de atribuire 3. Absența unei justificări cu privire la neîmpărțirea contractului pe loturi 4. Nerespectarea de către autoritatea/entitatea contractantă a termenelor-limită de depunere a ofertelor, respectiv a solicitărilor de participare, în cazul procedurilor de licitație deschisă, restrânsă, negociere competitivă și de dialog competitiv sau Nerespectarea obligației de a extinde termenul-limită de depunere a ofertelor în situația în care intervin modificări semnificative ale documentelor achiziției 5. Timp insuficient pentru potențialii ofertanți/candidați în obținerea documentației de atribuire sau Restricții în obținerea documentației de atribuire, prin publicarea parțială sau nepublicarea în Sistemul electronic de achiziții publice, cu excepția celor permise de legislația națională 6. Nepublicarea prin erată a prelungirii termenului-limită de depunere a ofertelor sau a solicitărilor de participare în cazul procedurilor de licitație restrânsă și procedurilor de negociere competitivă, cu excepția situației reglementate la art. 153 alin. (4) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 163 alin. (4) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare sau Nerespectarea obligației de prelungirea a termenului de depunere a ofertelor sau a solicitărilor de participare în situația când, din orice motiv, un operator economic a solicitat informații suplimentare în termenele stabilite de autoritatea/entitatea contractantă și nu a primit răspuns în termenele prevăzute în legislația națională 7. Cazurile în care nu se justifică atribuirea unui contract prin procedura de negociere competitivă sau dialog competitiv 8. Nerespectarea procedurilor stabilite în legislație pentru instrumentele și tehnicile specifice de atribuire - respectiv pentru acordul-cadru, sistemul dinamic de achiziții, licitația electronică, cataloage electronice, activități de achiziție centralizată - cu excepția cazurilor în care neregula este acoperită de alte tipuri de abateri prevăzute în prezenta anexă 9. Criteriile de calificare și de selecție nu au fost menționate și/sau criteriile de atribuire împreună cu factorii de evaluare nu au fost enumerate în anunțul de participare/de concesionare/invitația la procedura concurențială de ofertare sau în documentația de atribuire. sau În Sistemul electronic de achiziții publice nu au fost publicate împreună cu anunțul de participare/de concesionare/invitația la procedura concurențială de ofertare și condițiile pentru executarea contractelor sau specificațiile tehnice. sau În anunțul de participare/concesiune/invitația la procedura concurențială publicat/publicată, documentația de atribuire sau prin răspunsurile autorității/entității contractante la solicitările de clarificări ale operatorilor economici nu s-au detaliat suficient criteriile de atribuire împreună cu factorii de evaluare și ponderile acestora, având astfel un efect de limitare nejustificată a concurenței. sau Necomunicarea/Nepublicarea clarificărilor/informațiilor suplimentare cu privire la criteriile de calificare și de selecție/atribuire 10. Utilizarea unor criterii de calificare, selecție, atribuire sau a unor condiții de executare a contractelor sau a unor specificații tehnice care sunt discriminatorii din cauza unor cerințe preferențiale în mod nejustificat la nivel național, regional sau local 11. Utilizarea unor criterii de calificare, selecție, atribuire sau condiții de executare a contractelor sau a unor specificații tehnice care nu sunt discriminatorii în sensul abaterii de la punctul 10, dar care restricționează accesul operatorilor economici 12. Definirea insuficientă sau imprecisă a obiectului contractului, cu excepția situațiilor pentru care legislația națională permite negocierea sau când obiectul contractului a fost clarificat după publicarea anunțului de participare/de concesionare/invitației la procedura concurențială de ofertare/concesiune și clarificarea a fost publicată în JOUE și la nivel național 13. Limitarea subcontractării în alte condiții decât cele prevăzute de legislație SELECȚIA OFERTANȚILOR ȘI EVALUAREA OFERTELOR Nr. crt. TIPUL DE ABATERE/NEREGULĂ CONSTATATĂ 1. Modificarea criteriilor de calificare și de selecție sau a specificațiilor tehnice după data de deschidere a ofertelor sau aplicarea incorectă a acestora 2. Evaluarea ofertelor pe baza unor criterii de atribuire care sunt diferite față de cele publicate în anunțul de participare/de concesionare/invitația la procedura concurențială de ofertare sau caietul de sarcini sau Evaluarea pe baza unor criterii de atribuire suplimentare care nu au fost publicate 3. Pistă de audit insuficientă pentru atribuirea contractului, în sensul că documentele achiziției sunt insuficiente pentru a justifica atribuirea contractului sau se refuză accesul la aceste documente 4. Negocierea pe parcursul procedurii de atribuire, inclusiv modificarea ofertei câștigătoare în timpul evaluării, cu excepția situațiilor permise de legislația națională 5. Implicarea anterioară a candidaților/ofertanților în relații cu autoritatea/entitatea contractantă, ce produce efecte de denaturare a concurenței sau încălcarea principiilor nediscriminării, tratamentului egal și transparenței 6. Modificarea semnificativă a condițiilor inițiale enunțate în anunțul de participare sau în documentul descriptiv, respectiv cerințelor minime, criteriul de atribuire și factorii de evaluare în cazul procedurilor de negociere competitivă 7. Respingerea nejustificată a unei oferte cu preț neobișnuit de scăzut 8. Conflictul de interese, cu impact asupra rezultatului procedurii de achiziție 9. Înțelegeri între ofertanți/candidați, respectiv între grupuri de firme care au ca scop să crească prețurile sau să scadă calitatea produselor, lucrărilor sau serviciilor oferite în cadrul achizițiilor publice/sectoriale/concesiunilor stabilite de Consiliul Concurenței, instanță sau alt organism competent, cu sau fără implicarea vreunei persoane din cadrul sistemului de gestiune și control sau din cadrul autorității/entității contractante, în cazul în care una dintre companiile care sunt parte la înțelegere a semnat contractul/contractele în cauză IMPLEMENTAREA CONTRACTULUI Nr. crt. TIPUL DE ABATERE/NEREGULĂ CONSTATATĂ 1. Modificări ale condițiilor contractuale prevăzute în anunțul de participare/de concesionare/invitația la procedura concurențială de ofertare sau caietul de sarcini fără respectarea prevederilor legale ... B. Contracte a căror valoare este sub pragul valoric stabilit, conform legislației în vigoare, pentru publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene În conformitate cu prevederile legislației europene și a jurisprudenței Curții Europene de Justiție în cazul contractelor pentru care aplicarea directivelor europene din domeniul achizițiilor publice/sectoriale/concesiunilor de lucrări și servicii nu este obligatorie sau este parțial obligatorie și se constată abateri autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene/structurile de control aplică, prin analogie, abaterile de la lit. A. ...