ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 6 din 13 februarie 2013 (*actualizată*) pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative (actualizată până la data de 4 iulie 2013*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 22 decembrie 2012, se modifică și se completează după cum urmează
La articolul 11, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: "(2) Ministerul Fondurilor Europene coordonează, potrivit competențelor sale, atât structurile din cadrul instituțiilor care exercită atribuțiile autorităților de management și ale organismelor intermediare, cu excepția celor din domeniul agriculturii și pisciculturii, cât și structurile din cadrul instituțiilor care exercită atribuțiile operatorului de program, potrivit prevederilor anexei B la Memorandumul de înțelegere privind implementarea Mecanismului financiar norvegian 2009-2014 și ale anexei B la Memorandumul de înțelegere privind implementarea Mecanismului financiar al Spațiului Economic European 2009-2014." 2. La articolul 11, după alineatul (2) se introduc opt noi alineate, alineatele (3)-(10), cu următorul cuprins: "(3) Ministerul Fondurilor Europene gestionează potrivit competențelor sale instrumentele de preaderare PHARE și ISPA.
În exercitarea atribuțiilor sale, Ministerul Fondurilor Europene este responsabil pentru coordonarea pregătirii, dezvoltării, armonizării și funcționării cadrului legislativ, instituțional și procedural pentru gestionarea și controlul instrumentelor structurale, a instrumentelor de preaderare PHARE și ISPA, a instrumentului financiar provizoriu Facilitatea de tranziție, a Mecanismului financiar al Spațiului Economic European pentru perioadele 2004-2009 și 2009-2014, a Programului de cooperare norvegian pentru creștere economică și dezvoltare durabilă 2004-2009 și a Mecanismului financiar norvegian pentru perioada 2009-2014.
Ministerul Fondurilor Europene exercită următoarele funcții
de reglementare și sinteză, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ și instituțional necesar pentru realizarea obiectivelor strategice în domeniul gestionării fondurilor europene
de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român și al Guvernului României, reprezentarea pe plan intern și extern în domeniul său de activitate și în limitele stabilite prin actele normative în vigoare
de autoritate pentru coordonarea instrumentelor structurale
de Autoritate de management pentru Programul operațional Asistență tehnică
de punct național de contact potrivit Memorandumului de înțelegere pentru implementarea Mecanismului financiar al Spațiului Economic European 2004-2009
de punct național de contact pentru Programul de cooperare norvegian pentru creștere economică și dezvoltare durabilă 2004-2009, potrivit Memorandumului de înțelegere
de punct național de contact potrivit Memorandumului de înțelegere privind implementarea Mecanismului financiar al Spațiului Economic European 2009-2014 și potrivit Memorandumului de înțelegere privind implementarea Mecanismului financiar norvegian 2009-2014
de operator de program pentru domeniile de finanțare, potrivit prevederilor anexei B la Memorandumul de înțelegere privind implementarea Mecanismului financiar norvegian 2009-2014 și ale anexei B la Memorandumul de înțelegere privind implementarea Mecanismului financiar al Spațiului Economic European 2009-2014
de coordonator național al asistenței în raport cu Uniunea Europeană, potrivit prevederilor memorandumurilor de înțelegere dintre Guvernul României și Comisia Europeană, privind Programul PHARE și Facilitatea de tranziție
de punct național de contact pentru programele de înfrățire instituțională cu statele care beneficiază de finanțări nerambursabile din partea Uniunii Europene
de autoritate administrativă de înfrățire instituțională, responsabilă cu managementul administrativ și financiar al proiectelor de înfrățire instituțională în care România va avea rol de donator de asistență tehnică
de Autoritate de management pentru Programul ISPA
de autoritate de plată pentru programul Facilitatea Schengen, Facilitatea de tranziție, Fondul frontierelor externe și Programul de cooperare elvețiano-român
de reglementare privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri europene, asistența financiară acordată României prin instrumentele de preaderare PHARE și ISPA, instrumentul financiar provizoriu Facilitatea de tranziție, fondurile structurale și de coeziune, Mecanismul financiar norvegian 2009-2014 și Mecanismul financiar al Spațiului Economic European 2004-2009 și 2009-2014.
Ministerul Fondurilor Europene este autorizat să emită ordine și instrucțiuni, potrivit competențelor sale, privind procesul de coordonare și gestionare a fondurilor structurale și de coeziune, instrumentelor de preaderare PHARE și ISPA, instrumentului financiar provizoriu Facilitatea de tranziție, a Mecanismului financiar al Spațiului Economic European pentru perioadele 2004-2009 și 2009-2014, a Programului de cooperare norvegian pentru creștere economică și dezvoltare durabilă 2004-2009 și a Mecanismului financiar norvegian pentru perioada 2009-2014, în vederea implementării corecte și eficiente a acestora.
Ordinele și instrucțiunile, emise în comun cu ordonatorii principali de credite responsabili, sunt obligatorii pentru structurile din cadrul ministerelor și instituțiilor care au ca obiect de activitate coordonarea și gestionarea fondurilor europene prevăzute la alin. (6).
Ministerul Fondurilor Europene poate efectua controale privind gestionarea și utilizarea fondurilor europene prevăzute la alin. (6) în vederea implementării corecte și eficiente a acestora.
Ministerul Fondurilor Europene poate achiziționa servicii, în conformitate cu atribuțiile sale și cu respectarea legislației în domeniul achizițiilor publice.
Ministerul Fondurilor Europene poate încheia, în conformitate cu atribuțiile sale, protocoale de colaborare/cooperare cu entități naționale și internaționale."
La articolul 12, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins: "(3) În cadrul Ministerului Afacerilor Externe funcționează ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, care coordonează activitățile din domeniul relațiilor cu românii de pretutindeni."
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Fondurilor Europene preia de la Ministerul Finanțelor Publice Autoritatea de management Ex-ISPA și Oficiul de Plăți și Contractare PHARE, structuri fără personalitate juridică, respectiv atribuțiile acestora, personalul și posturile aferente, precum și activitatea constând în derularea și gestionarea proiectelor de înfrățire instituțională finanțate de Uniunea Europeană în care România va avea rol de donator de asistență tehnică.
Numărul de posturi al Ministerului Fondurilor Europene se majorează în mod corespunzător cu numărul posturilor preluate potrivit alin. (1).
Ministerul Fondurilor Europene se substituie în toate drepturile și obligațiile decurgând din toate actele normative, contractele, convențiile, înțelegerile, protocoalele, memorandumurile și acordurile în care Ministerul Finanțelor Publice, prin Autoritatea de management Ex-ISPA și Oficiul de Plăți și Contractare PHARE, este parte, inclusiv în litigiile aferente activităților acestora.
Prin excepție de la prevederile alin. (3), în litigiile aflate pe rolul instanțelor judecătorești în care Ministerul Finanțelor Publice a asigurat reprezentarea, în legătură cu activitățile aferente structurilor prevăzute la alin. (3), până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, apărarea va fi continuată de către Ministerul Finanțelor Publice până la finalizarea definitivă a cauzelor respective.
Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă modificările în structura bugetului de stat și în bugetele ordonatorilor principali de credite pe anul 2013, corespunzător prevederilor art. II, la propunerea ordonatorilor principali de credite, în baza protocoalelor de predare-preluare.
Se autorizează ordonatorii principali de credite să detalieze modificările prevăzute la alin. (1), să introducă modificările corespunzătoare în anexele la bugetele proprii și să le comunice Ministerului Finanțelor Publice.
Efectuarea modificărilor în execuția bugetului de stat, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, se face de către ordonatorii principali de credite, pe baza instrucțiunilor elaborate de Ministerul Finanțelor Publice, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Protocoalele de predare-preluare se încheie în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și cuprind prevederile bugetare, execuția bugetară până la data preluării, posturile și personalul preluate, patrimoniul aferent stabilit pe baza situațiilor financiare întocmite potrivit art. 28 alin. (1) din Legea contabilității nr. 82/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și celelalte drepturi și obligații ce decurg din acestea.
Până la introducerea modificărilor prevăzute la alin. (1), finanțarea instituțiilor cărora li se modifică raporturile de subordonare sau coordonare potrivit prezentei ordonanțe de urgență se asigură din bugetul ordonatorilor principali de credite din care se finanțau până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
În cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2008 privind înființarea activității de derulare și gestionare a proiectelor de înfrățire instituțională finanțate de Uniunea Europeană, pentru care România are calitate de donator de asistență tehnică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 8 decembrie 2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 168/2009 , cu modificările ulterioare, sintagma "Ministerul Finanțelor Publice" se înlocuiește cu sintagma "Ministerul Fondurilor Europene".
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 22 decembrie 2012, cu modificările și completările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.