ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 55 din 14 septembrie 2016 privind reorganizarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. și înființarea Companiei Naționale de Investiții Rutiere - S.A., precum și modificarea și completarea unor acte normative
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Numărul de posturi și structura organizatorică ale C.N.I
se aprobă de către adunarea generală a acționarilor, cu avizul consiliului de administrație, la propunerea directorului general.
La elaborarea structurii organizatorice se va ține cont de organizarea C.N.I
atât la nivel central, cât și la nivel regional, astfel încât să fie asigurate inclusiv structuri de monitorizare și implementare a proiectelor de infrastructură de transport atât la nivel central, cât și la nivel regional.
Structurile de monitorizare și implementare la nivel regional se înființează sub forma direcțiilor regionale de investiții rutiere numai dacă în regiunea în care urmează să își desfășoare activitatea urmează a fi implementat cel puțin un proiect. Dimensionarea numărului de personal pentru direcțiile regionale de investiții rutiere se va face în funcție de numărul proiectelor aflate în implementare.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Bugetul de venituri și cheltuieli al C.N.I
se elaborează și se aprobă potrivit legislației în vigoare.
Statutul C.N.I
se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
În condițiile legislației în domeniul achizițiilor publice, contractul de achiziție publică având ca obiect realizarea, reabilitarea, extinderea sau modernizarea de drumuri de interes național, încheiat între C.N.I
și antreprenorul general de lucrări, trebuie să includă și datele de identificare ale furnizorilor implicați în respectivul contract de achiziții publice de lucrări sau servicii, precum și valoarea prestațiilor fiecăruia dintre aceștia.
C.N.A.I
transferă în mod etapizat, în termen de 3 ani, proiecte de infrastructură de transport rutier pentru dezvoltarea infrastructurii de transport, inclusiv cele aflate în faza de pregătire, către C.N.I.R., potrivit ordinului ministrului transporturilor și infrastructurii, prevăzut la art. 83^1 .
Lista proiectelor specificate în ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii, prevăzut la art. 83^1 , poate fi modificată și/sau completată pe baza listei proiectelor anexă la Master Planul General de Transport al României.
Proiectele de infrastructură de transport rutier prevăzute la art. 64 se transferă către C.N.I
în vederea implementării, cu condiția ca aceasta să dispună de personalul necesar în vederea implementării, gestionării resurselor financiare necesare proiectelor, derulării procedurilor de achiziție publică dacă va fi cazul sau coordonării activității de proiectare, astfel încât să se asigure continuitate în implementarea proiectelor de infrastructură de transport.
Pentru fiecare proiect de infrastructură de transport rutier care urmează a fi transferat conform art. 64 se va încheia un protocol de predare-preluare între C.N.A.I
și C.N.I.R care va conține: stadiul implementării proiectului; contractele încheiate, indiferent de natura acestora; stadiul litigiilor și orice alte categorii de informații considerate ca fiind necesare pentru implementarea acestora.
Anexele la protocolul de predare-preluare se constituie din: a) eventualele contracte de servicii
contracte de execuție lucrări
contracte de consultanță
contracte de asistență juridică
orice alte categorii de contracte legal încheiate
Alte categorii de documente existente, precum
studii de fezabilitate
studii geotehnice
studii topografice
studii arheologice
studii/acorduri de mediu
studii hidrologice
orice alte categorii de studii elaborate în vederea implementării proiectului de infrastructură rutieră.
Până la data întocmirii protocolului de predare-preluare C.N.A.I
desfășoară activitățile necesare pentru a asigura implementarea corespunzătoare a proiectelor de infrastructură de transport.
De la data întocmirii protocolului de predare-preluare a proiectelor de infrastructură de transport rutier, C.N.I
poate încheia acte adiționale cu părțile contractante, prin acordul de voință al părților, la contractele care fac obiectul protocolului, prin care C.N.I
se subrogă în drepturile și obligațiile C.N.A.I
la contractele legal încheiate de către C.N.A.I.R., pentru implementarea proiectelor, inclusiv cele referitoare la garanții și litigii, astfel cum acestea sunt prevăzute în aceste contracte.
Pe baza protocolului de predare-preluare prevăzut la art. 67 , Ministerul Transporturilor repartizează fondurile necesare implementării proiectelor, astfel cum acestea sunt aprobate la data transferului, în bugetul de stat.
Fondurile aferente proiectului de infrastructură de transport rutier transferat se menționează în protocolul de transfer.
Angajamentele financiare din fonduri nerambursabile existente la data întocmirii protocolului își păstrează valabilitatea.
C.N.A.I
poate iniția și finaliza proceduri legale, cu respectarea legislației în domeniul achizițiilor publice, pentru proiecte de infrastructură de transport rutier, astfel cum acestea sunt prevăzute în Master Planul General de Transport al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 666/2016 , sau în alte acte normative/strategii existente în domeniul infrastructurii rutiere, cu modificările și completările ulterioare aduse acestora, în vederea elaborării documentațiilor tehnico-economice necesare implementării proiectelor pe care le desfășoară până la data la care acestea vor fi transferate la C.N.I.R.
Pentru buna desfășurare a activităților de implementare a proiectelor de infrastructură de transport rutier, C.N.A.I
poate asigura, cu aprobarea adunării generale a acționarilor, prin direcțiile regionale de drumuri și poduri, spații necesare desfășurării activității structurilor teritoriale de implementare a proiectelor, care sunt parte integrantă din C.N.I.R., gratuit, fără licitație, pe bază de contract de comodat, și, dacă este cazul, inclusiv logistica necesară desfășurării activității acestora.
C.N.I
poate decide, cu aprobarea adunării generale a acționarilor și cu avizul consiliului de administrație, la propunerea directorului general, închirierea de sedii sau construirea acestora, reabilitarea unor spații existente, cu respectarea prevederilor legale și în limita bugetului de venituri și cheltuieli aprobat conform legii.
Pentru dezvoltarea activității de proiectare în regie proprie, C.N.I
poate decide fuzionarea prin absorbție cu societăți care desfășoară activități de proiectare, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Fuzionarea prin absorbție se face prin hotărâre a Guvernului.
Până la desfășurarea efectivă a activității C.N.I
pot fi asigurate servicii-suport de către C.N.A.I
pe bază de protocol de colaborare încheiat între cele două companii.
Abrogat.
Până la finalizarea proiectelor aflate în implementare sau până la predarea tuturor proiectelor specificate în ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii, prevăzut la art. 83^1 din prezenta ordonanță de urgență, către C.N.I.R., oricare dintre acestea ar interveni întâi, C.N.A.I
desfășoară și următoarele activități
proiectarea, construirea, modernizarea, reabilitarea, repararea, administrarea autostrăzilor, drumurilor expres, drumurilor naționale, variantelor ocolitoare pentru proiectele pe care le are în implementare, în condiții de siguranță a circulației
asigură implementarea programelor de dezvoltare unitară a rețelei de drumuri publice pentru proiectele pe care le are în implementare, în concordanță cu strategia Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cerințele economiei naționale și cu cele de apărare; codul aferent acestei activități este următorul: CAEN 8413 - Reglementarea și eficientizarea activităților economice.
Până la finalizarea proiectelor aflate în implementare sau până la predarea către C.N.I
a tuturor proiectelor prevăzute la art. 64 din prezenta ordonanță de urgență se alocă fonduri pentru C.N.A.I
din bugetul de stat, precum și din bugetul alocat fondurilor nerambursabile, conform legii, și pentru următoarele categorii de cheltuieli necesare implementării proiectelor pentru
reabilitarea autostrăzilor, drumurilor expres, drumurilor naționale, variantelor ocolitoare, precum și a altor elemente de infrastructură rutieră națională pentru proiectele de infrastructură de transport rutier pe care le are în implementare
proiectarea, exploatarea, dezvoltarea, modernizarea de autostrăzi, drumuri expres, drumuri naționale, variante ocolitoare și a altor elemente de infrastructură rutieră națională, precum și reparațiile capitale aferente autostrăzilor, drumurilor expres, drumurilor naționale, variantelor ocolitoare și altor elemente de infrastructură rutieră națională, pentru proiectele de infrastructură de transport rutier pe care le are în implementare.
Numirea primilor reprezentanți ai statului în adunarea generală a acționarilor C.N.I
se face în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Până la organizarea și definitivarea procesului de selecție a membrilor consiliului de administrație al C.N.I
în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016 , se desemnează administratori interimari prin ordin al ministrului transporturilor.
Până la organizarea și definitivarea procesului de selecție a membrilor consiliului de administrație al C.N.I.R., administratorii au statut de administratori interimari și contract de mandat pe perioadă determinată, inclusiv remunerația stabilită conform legii.
Până la organizarea procesului de selecție, directorul general al C.N.I
este numit în funcție, interimar, prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii. Directorul general interimar încheie cu compania un contract de mandat pe perioadă determinată.
Până la organizarea procesului de recrutare, directorii generali adjuncți și directorii executivi ai C.N.I
pot fi numiți, revocați și suspendați din funcție prin decizie a directorului general.
Terenurile proprietate publică a statului român destinate spațiilor de servicii situate de-a lungul autostrăzilor și drumurilor expres se concesionează în mod direct, fără licitație publică și fără plata vreunei redevențe, pe bază de contract de concesiune, încheiat între Ministerul Transporturilor și Compania Națională de Investiții Rutiere - S.A., prin derogare de la prevederile art. 59 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2006 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 22/2007 .
Terenurile prevăzute la alin. (1) pot fi subconcesionate în condițiile prevăzute de Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii.
Redevența obținută prin subconcesionare se face venit la bugetul Companiei Naționale de Investiții Rutiere - S.A.
Sumele reprezentând redevența prevăzută la alin. (3) sunt utilizate numai pentru exercitarea prerogativelor de putere publică ale statului român, care includ activități privind întreținerea, repararea, reabilitarea, modernizarea și/sau dezvoltarea proiectelor de dezvoltare a infrastructurii rutiere. Redevența nu poate fi utilizată pentru finanțarea activităților de natură economică desfășurate de C.N.I.R.