ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 45 din 5 iunie 2003 - (*actualizata*) privind finanțele publice locale (actualizata până la data de 28 februarie 2005*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) se cuprind și se aproba, după caz, veniturile și creditele bugetare în structura clasificației bugetare.
Creditele bugetare aprobate sunt autorizate pe durata exercitiului bugetar.
Cheltuielile de personal aprobate nu pot fi majorate prin virari de credite bugetare.
Virarile de credite bugetare de la un capitol la alt capitol al clasificației bugetare și de la un program la altul se aproba de consiliul local, judetean și Consiliul General al Municipiului București, după caz, pe baza justificarilor corespunzătoare ale ordonatorilor principali de credite, și se pot efectua înainte de angajarea cheltuielilor.
Virarile de credite bugetare în cadrul aceluiasi capitol bugetar, inclusiv între programele aceluiasi capitol, care nu contravin dispozițiilor prezentului articol, legii bugetului de stat sau legii de rectificare, sunt în competența fiecarui ordonator principal de credite, pentru bugetul propriu și bugetele instituțiilor și serviciilor publice subordonate, și se pot efectua înainte de angajarea cheltuielilor.
Propunerile de virari de credite bugetare sunt insotite de justificari, detalieri și necesități privind execuția, până la finele anului bugetar, a capitolului și subdiviziunii clasificației bugetare, precum și a programului, de la care se disponibilizeaza și, respectiv, a capitolului și subdiviziunii clasificației bugetare și a programului, la care se suplimenteaza prevederile bugetare.
Virarile de credite bugetare, în condițiile prevederilor alin. (4) și (5), se pot efectua începând cu trimestrul al III-lea al anului bugetar. Repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor bugetare
Veniturile și cheltuielile aprobate în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) se repartizeaza pe trimestre, în functie de termenele legale de încasare a veniturilor și de perioada în care este necesară efectuarea cheltuielilor.
Repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor bugetare se aproba de către
Ministerul Finanțelor Publice, pentru sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și pentru transferurile de la acest buget, prevăzute la art. 30 alin. (1), pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale, transmise de directiile generale ale finanțelor publice, în termen de 20 de zile de la data publicarii legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Sumele astfel aprobate se repartizeaza pe unitatile administrativ-teritoriale de către directiile generale ale finanțelor publice
ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale, pentru bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în termen de 15 zile de la aprobarea sumelor prevăzute la lit. a).
Repartizarea pe trimestre a transferurilor prevăzute la art. 30 alin. (2) se comunică autorităților administrației publice locale de către ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat sau ai altor bugete, în termen de 10 zile de la aprobarea de către Ministerul Finanțelor Publice a repartizarii pe trimestre a creditelor bugetare ale acestor bugete. Deschiderea de credite bugetare
Creditele bugetare aprobate prin bugetele locale pot fi folosite prin deschideri de credite efectuate de către ordonatorii principali de credite ai acestora, în limita sumelor aprobate, potrivit destinatiei stabilite și cu respectarea dispozițiilor legale care reglementeaza efectuarea cheltuielilor respective.
Deschiderile de credite bugetare pentru transferurile de la bugetul de stat sau de la alte bugete către bugetele locale, în cadrul limitelor prevăzute în bugetele respective, se efectueaza de către Ministerul Finanțelor Publice, pentru cele prevăzute la art. 30 alin. (1), prin directiile generale ale finanțelor publice, la cererea ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale, în functie de necesitatile executiei bugetare, cu respectarea destinatiei, sau de către ceilalti ordonatori principali de credite, pentru transferurile prevăzute la art. 30 alin. (2).
Efectuarea cheltuielilor bugetare se face numai pe bază de documente justificative, care să confirme angajamentele contractuale sau din conventii, primirea bunurilor materiale, prestarea serviciilor, executarea de lucrari, plata salariilor și a altor drepturi banesti, plata obligațiilor bugetare, precum și a altor obligații. Transferurile de atribuții către autoritățile administrației publice locale
În situațiile în care, în timpul exercitiului bugetar, pe baza dispozițiilor legale, au loc treceri de institutii, acțiuni sau sarcini în finantarea autorităților administrației publice locale, Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul și în structura bugetului de stat, fără afectarea echilibrului bugetar.
Consiliile locale, judetene și Consiliul General al Municipiului București, după caz, vor aproba modificările intervenite potrivit alin. (1) în structura bugetelor proprii și, respectiv, ale instituțiilor publice subordonate. Fondurile externe nerambursabile
Creditele bugetare aferente fondurilor externe nerambursabile au caracter previzional și se deruleaza conform acordurilor incheiate cu partenerii externi.
Fondurile externe nerambursabile vor fi încasate într-un cont distinct în afara bugetului local și vor fi cheltuite numai în limita disponibilitatilor existente în acest cont și în scopul în care au fost acordate. Execuția bugetară
În procesul executiei bugetare cheltuielile bugetare parcurg urmatoarele faze: angajament, lichidare, ordonantare, plata.
Execuția bugetară la orașe, municipii, sectoarele municipiului București, judete și municipiul București se bazeaza pe principiul separarii atribuțiilor persoanelor care au calitatea de ordonator de credite de atribuțiile persoanelor care au calitatea de contabil.
Operațiunile specifice angajarii, lichidarii și ordonantarii cheltuielilor sunt în competența ordonatorilor de credite și se efectueaza pe baza avizelor compartimentelor de specialitate ale instituțiilor publice.
Plata cheltuielilor este asigurata de seful compartimentului financiar-contabil în limita fondurilor disponibile.
Instrumentele de plată trebuie să fie insotite de documentele justificative. Aceste documente trebuie să certifice exactitatea sumelor de plată, receptia bunurilor și executarea serviciilor și altele asemenea, conform angajamentelor legale incheiate. Instrumentele de plată se semneaza de contabil și seful compartimentului financiar-contabil.
Efectuarea plăților, în limita creditelor bugetare aprobate, se face numai pe bază de acte justificative, intocmite în conformitate cu dispozitiile legale, și numai după ce acestea au fost angajate, lichidate și ordonantate.
Plata cheltuielilor la comune și la instituțiile publice la care compartimentul financiar-contabil are un numar de personal mai mic de 5 persoane se realizează de către ordonatorul de credite și persoana imputernicita cu atribuții financiar-contabile, dar cu respectarea normelor metodologice privind organizarea, evidenta și raportarea angajamentelor bugetare și legale.
Pentru anumite categorii de cheltuieli se pot efectua plati în avans de până la 30%, în condițiile dispozițiilor legale.
Sumele reprezentand plati în avans, efectuate potrivit alin. (8) și nejustificate prin bunuri livrate, lucrari executate și servicii prestate, până la sfârșitul anului, în condițiile prevederilor contractuale, vor fi recuperate de instituțiile publice care au acordat avansurile și se vor restitui bugetului din care au fost avansate.
În cazul nelivrarii bunurilor, neefectuarii lucrărilor și serviciilor angajate, pentru care s-au platit avansuri, recuperarea sumelor de către institutia publică se face cu perceperea dobanzilor și penalitatilor de intarziere la nivelul celor existente pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-au acordat și până s-au recuperat.
Fac excepție de la prevederile alin. (9) situațiile expres reglementate prin dispozitiile legale. Plata salariilor
Salariile la instituțiile publice cărora li se aplică prevederile prezentei ordonante de urgenta se platesc o dată pe luna, în perioada 5-15 a fiecarei luni, pentru luna precedenta.
Esalonarea plăților pe zile, pentru ordonatorii principali de credite și instituțiile și serviciile publice din subordinea acestora, se face de către directia generală a finanțelor publice, la propunerea ordonatorilor principali de credite.
La ordonatorii principali de credite și instituțiile și serviciile publice din subordinea acestora, la care salariile se platesc de doua ori pe luna, aplicarea prevederilor alin. (1) și (2) se face începând cu luna ianuarie 2005. Regimul creditelor bugetare neutilizate de ordonatorii de credite
Ordonatorii principali de credite au obligația de a analiza lunar necesitatea mentinerii unor credite bugetare pentru care, în baza unor dispozitii legale sau din alte cauze, sarcinile au fost desființate sau amanate și de a propune consiliilor locale, judetene și Consiliului General al Municipiului București, după caz, anularea creditelor respective.
Pentru ultima luna a anului bugetar termenul limita pentru aplicarea prevederilor alin. (1) este de 10 decembrie.
Cu creditele bugetare anulate în condițiile alin. (1) se majoreaza fondul de rezerva bugetară la dispoziția consiliului local, judetean sau a Consiliului General al Municipiului București, după caz. Contul anual de execuție
Ordonatorii principali de credite intocmesc și prezinta spre aprobare consiliilor locale, judetene și Consiliului General al Municipiului București, după caz, până la data de 31 mai a anului următor, conturile anuale de execuție a bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2), în structura urmatoare
la venituri: prevederi bugetare initiale; prevederi bugetare definitive; încasări realizate
la cheltuieli: credite bugetare initiale; credite bugetare definitive; plati efectuate.
Trimestrial și anual, ordonatorii principali de credite intocmesc situații financiare asupra executiei bugetare, care se depun la directiile generale ale finanțelor publice; după verificare, acestea intocmesc și depun la Ministerul Finanțelor Publice situații financiare centralizate privind execuția bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2), la termenele și potrivit normelor stabilite de acesta.
Ordonatorii principali de credite au obligația sa intocmeasca și sa anexeze la situațiile financiare anuale rapoarte anuale de performanță, în care să prezinte, pe fiecare program, obiectivele, rezultatele preconizate și cele obtinute, indicatorii și costurile asociate, precum și situații privind angajamentele legale.
Situațiile financiare anuale, inclusiv anexele la acestea, se prezinta de către ordonatorii principali de credite spre aprobare consiliilor locale, judetene și Consiliului General al Municipiului București, după caz. Excedentul sau deficitul bugetar
Excedentul anual al bugetului local, rezultat la incheierea exercitiului bugetar, după efectuarea regularizarilor în limita sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat prevăzute la art. 6 lit. a) și a celor exceptate la lit. b), precum și a transferurilor consolidabile din bugetul de stat sau din alte bugete, se utilizeaza, în ordine, pentru
rambursarea eventualelor împrumuturi restante; plata dobanzilor, comisioanelor, spezelor și a altor costuri aferente acestora
constituirea fondului de rulment.
Disponibilitatile fondului de rulment sunt purtătoare de dobânda, se păstrează într-un cont distinct, deschis pe seama fiecarei unități administrativ-teritoriale, la unitatile teritoriale ale trezoreriei statului, în afara bugetului local, și pot fi utilizate, temporar, pentru acoperirea golurilor de casa provenite din decalaje între veniturile și cheltuielile anului curent, precum și pentru acoperirea definitivă a eventualului deficit bugetar rezultat la finele exercitiului bugetar.
Fondul de rulment poate fi utilizat și pentru finantarea unor investitii din competența autorităților administrației publice locale sau pentru dezvoltarea serviciilor publice locale în interesul colectivitatii.
Utilizarea fondului de rulment în condițiile alin. (2) și (3) și contul de execuție al acestuia se aproba de consiliul local, judetean și Consiliul General al Municipiului București, după caz, în afara bugetului local. Execuția de casa a bugetelor locale
Execuția de casa a bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) se efectueaza prin unitatile teritoriale ale trezoreriei statului, evidentiindu-se în conturi distincte
veniturile bugetare încasate pe structura clasificației bugetare
efectuarea plăților dispuse de persoanele autorizate ale instituțiilor publice, în limita creditelor bugetare și destinatiilor aprobate potrivit dispozițiilor legale
efectuarea operațiunilor de încasări și plati privind datoria publică interna și externa rezultata din împrumuturi contractate sau garantate de stat, precum și cele contractate sau garantate de autoritățile administrației publice locale, inclusiv a celor privind rambursarea ratelor la scadenta și plata dobanzilor, comisioanelor, spezelor și altor costuri aferente
efectuarea altor operațiuni financiare în contul autorităților administrației publice locale
pastrarea disponibilitatilor reprezentand fonduri externe nerambursabile sau contravaloarea în lei a acestora, primite pe bază de acorduri și înțelegeri guvernamentale și de la organisme internationale, și utilizarea acestora potrivit bugetelor aprobate
alte operațiuni financiare prevăzute de lege.
Pentru imprumuturile contractate, altele decat cele din disponibilitatile contului curent general al trezoreriei statului, autoritățile administrației publice locale își pot deschide conturi la societăți comerciale bancare, în vederea derularii acestora.
În execuție, alocarea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat se efectueaza lunar de către directiile generale ale finanțelor publice, pe baza fundamentarilor prezentate de ordonatorii principali de credite. Principii ale incheierii executiei bugetare
Execuția bugetară se incheie la data de 31 decembrie a fiecarui an.
Orice venit neincasat și orice cheltuiala angajata, lichidata și ordonantata, în cadrul prevederilor bugetare, și neplatita până la data de 31 decembrie se va incasa sau se va plati, după caz, în contul bugetului pe anul următor.
Creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de drept.
Disponibilitatile din fondurile externe nerambursabile și cele din fondurile publice destinate cofinantarii contributiei financiare a Comunității Europene, rămase la finele exercitiului bugetar în conturile structurilor de implementare, se reporteaza în anul următor cu aceeasi destinatie.
Fondurile prevăzute la alin. (4) se utilizeaza în condițiile prevederilor prezentei ordonante de urgenta și potrivit acordurilor incheiate cu partenerii externi.
Consiliile locale, judetene și Consiliul General al Municipiului București, după caz, pot aproba contractarea sau garantarea de împrumuturi interne sau externe, pe termen scurt, mediu și lung, pentru realizarea de investitii publice de interes local, precum și pentru refinantarea datoriei publice locale.
Consiliile locale, judetene și Consiliul General al Municipiului București, după caz, hotarasc, la propunerea ordonatorului principal de credite, contractarea sau garantarea de împrumuturi, cu votul a cel puțin două treimi din numărul membrilor ce le compun.
Abrogat.
Abrogat.
Membrii și secretarul Comisiei de autorizare a contractarii sau garantarii de împrumuturi externe de către autoritățile administrației publice locale vor primi o indemnizatie de sedinta egala cu 20% din salariul brut al unui secretar de stat. Indemnizatia se suporta de la bugetul statului, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice.
Autoritățile administrației publice locale pot beneficia și de împrumuturi externe contractate sau garantate de stat, în condițiile legii.
Datoria publică locala reprezinta o obligație generală care trebuie rambursata, conform acordurilor incheiate, din veniturile proprii ale unității administrativ-teritoriale prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a).
Instrumentele datoriei publice locale sunt
titluri de valoare
împrumuturi de la societățile comerciale bancare sau de la alte institutii de credit.
Emiterea și lansarea titlurilor de valoare se pot face direct de către autoritățile administrației publice locale sau prin intermediul unor agentii ori al altor institutii specializate.
Valoarea totala a datoriei contractate de autoritatea administrației publice locale va fi înscrisă în registrul de evidenta a datoriei publice locale al acestei autorități și se raporteaza anual prin situațiile financiare.
Registrul de evidenta a datoriei publice locale va include informații care să specifice suma totala a datoriilor autorităților administrației publice locale, precum și detalierea datoriilor și alte informații stabilite prin norme metodologice privind registrul de evidenta a datoriei publice locale, emise de Ministerul Finanțelor Publice.
Valoarea totala a garantiilor emise de autoritatea administrației publice locale se inscrie în registrul garantiilor locale al acestei autorități și se raporteaza anual prin situațiile financiare.
Registrul garantiilor locale cuprinde informații care să specifice suma totala a garantiilor emise de autoritatea administrației publice locale, precum și detalierea garantiilor și alte informații stabilite prin norme metodologice privind registrul de evidenta a garantiilor locale, emise de Ministerul Finanțelor Publice.
După contractarea și/sau garantarea de împrumuturi interne și/sau externe, autoritățile administrației publice locale au obligația de a transmite Ministerului Finanțelor Publice, în termen de 10 zile de la data intrarii în vigoare a contractului respectiv, copii de pe fiecare document primar care atesta, după caz
contractarea/garantarea imprumutului
actul aditional la contractul/acordul de împrumut/garantare, dacă au fost aduse modificari la acesta, cu respectarea clauzelor contractuale.
Pe perioada utilizarii și rambursarii imprumutului contractat/garantat, raportarea la Ministerul Finanțelor Publice a datelor privind datoria publică locala se efectueaza lunar, în termen de 20 de zile de la sfârșitul perioadei de raportare.
În scopul evaluării datoriei publice locale, orice obligație de plată, exprimata în alta moneda decat cea naționala, este calculată în moneda naționala, utilizandu-se cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naționala a României pentru ultima zi din perioada la care se face raportarea.
Serviciul datoriei publice locale nu reprezinta obligații sau raspunderi ale Guvernului și acesta va fi platit din bugetele locale și din împrumuturi pentru refinantarea datoriei publice locale. Condiții pentru contractarea sau garantarea de împrumuturi
Imprumuturile contractate de unitatile administrativ-teritoriale, precum și cele contractate de agentii economici și serviciile publice din subordinea acestora pot fi garantate de către acestea prin veniturile proprii prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a).
Orice garantare prin venituri devine valabila și se aplică din momentul acordarii garantiei; veniturile care se constituie în garantie și care sunt încasate la bugetul local vor fi supuse condițiilor acordului de garantare respectiv, care se va aplica cu prioritate față de orice revendicari ale unor terti către autoritatea administrației publice locale respective, indiferent dacă aceste terțe părți cunosc sau nu cunosc acordul de garantare.
Documentul prin care se incheie acordul de garantare prin venituri trebuie înregistrat la autoritățile administrației publice locale și la imprumutator.
Autorităților administrației publice locale li se interzice accesul la împrumuturi sau sa garanteze orice fel de împrumut, dacă totalul datoriilor anuale reprezentand ratele scadente la imprumuturile contractate și/sau garantate, dobanzile și comisioanele aferente acestora, inclusiv ale imprumutului care urmeaza să fie contractat și/sau garantat în anul respectiv, depășește limita de 20% din totalul veniturilor prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a), cu excepția cazurilor aprobate prin legi speciale.
Condițiile alin. (4) se aplică inclusiv pentru datoriile anuale care decurg din imprumuturile contractate și/sau garantate de stat pentru autoritățile administrației publice locale.
În scopul calcularii acestei limite, pentru imprumuturile contractate și/sau garantate, cu o rata variabila a dobanzii, se va efectua calculul folosindu-se rata dobanzii valabila la data întocmirii documentatiei.
În scopul calcularii acestei limite, imprumuturile acordate în valută vor fi luate în calcul la valoarea cursului de schimb valutar comunicat de Banca Naționala a României la data efectuării calculului.
Ratele scadente aferente imprumuturilor, dobanzile și comisioanele datorate de unitatile administrativ-teritoriale se prevad în bugetul local sau, după caz, se pot contracta noi împrumuturi pentru achitarea ratelor scadente, în condițiile prevederilor prezentei ordonante de urgenta.
Toate acordurile de împrumut sau de garantare incheiate potrivit prevederilor prezentei ordonante de urgenta vor fi considerate ca fiind pe deplin autorizate și vor constitui obligații care pot fi impuse bugetelor locale respective. Fondul de risc
Pentru acoperirea riscurilor financiare care decurg din garantarea de către autoritățile administrației publice locale a imprumuturilor contractate de agentii economici și serviciile publice de subordonare locala, se constituie fondul de risc, în afara bugetului local.
Fondul de risc se păstrează în conturi separate deschise la unitatile teritoriale ale trezoreriei statului și se constituie distinct pentru garantii locale la împrumuturi interne și, respectiv, pentru garantii la împrumuturi externe.
Fondul de risc se constituie din: sumele încasate sub forma de comisioane de la beneficiarii imprumuturilor garantate; dobanzile acordate de unitatile trezoreriei statului la disponibilitatile fondului; dobanzi și penalități de intarziere la nivelul celor existente pentru veniturile bugetare, aplicate pentru neplata în termen de către beneficiarii imprumuturilor garantate a comisioanelor și, respectiv, a ratelor scadente, dobanzilor și comisioanelor aferente, și, în completare, din bugetul local. În cazul în care se efectueaza plati din fondul de risc aferente unor scadente neonorate de garantat, veniturile fondului de risc se reintregesc cu sumele recuperate de la acesta.
Nivelul comisionului de risc se determina de ordonatorul principal de credite și se aproba de consiliul local, judetean și Consiliul General al Municipiului București, după caz. Acest comision se aplică asupra valorii imprumutului garantat.
Sumele aflate în fondul de risc la sfârșitul anului se regularizeaza cu bugetul local în limita sumelor primite de la acest buget, iar diferența se reporteaza în anul următor cu aceeasi destinatie. Contul de execuție al fondului de risc se anexeaza la situațiile financiare. Imprumuturi din contul curent general al trezoreriei statului
În situația în care, pe parcursul executiei, apar goluri temporare de casa ca urmare a decalajului dintre veniturile și cheltuielile bugetului local, acestea pot fi acoperite prin împrumuturi fără dobânda acordate de Ministerul Finanțelor Publice din disponibilitatile contului curent general al trezoreriei statului, numai după utilizarea fondului de rulment.
Valoarea totala a imprumutului care poate fi angajat de autoritățile administrației publice locale potrivit prevederilor alin. (1) este supusă urmatoarelor limite
nu va depăși 5% din totalul veniturilor estimate a fi încasate pe durata anului bugetar în care se face împrumutul
în condițiile prevederilor lit. a), autoritățile administrației publice locale nu pot angaja împrumuturi mai mari decat fondurile pe care le pot rambursa pe durata aceluiasi an bugetar.
Rambursarea fondurilor imprumutate conform prevederilor prezentului articol va fi garantata cu veniturile estimate a fi încasate în anul bugetar respectiv, în condițiile respectarii garantarii, prin venituri, a celorlalte datorii publice locale.
În situația în care împrumutul prevăzut la alin. (1) nu a fost restituit până la 31 decembrie, directiile generale ale finanțelor publice sunt autorizate să execute contul unității administrativ-teritoriale în cauza. Verificări excepționale
Activitatea autorităților administrației publice locale va fi supusă unei verificări excepționale de către Curtea de Conturi, potrivit prevederilor prezentului articol, în urmatoarele situații
autoritatea administrației publice locale nu își ramburseaza toate oblibațiile de plată pe termen scurt până la sfârșitul anului bugetar în care au fost angajate imprumuturile
dacă, la un anumit moment pe durata anului bugetar, datoriile pe termen scurt ale autorității administrației publice locale depasesc limita stabilita la art. 61 alin. (2) lit. a).
Curtea de Conturi va solicita autorităților administrației publice locale care se afla în una dintre situațiile specificate la alin. (1) sa intocmeasca și să depună un plan de redresare la Curtea de Conturi și la directia generală a finanțelor publice, prin care acestea se obliga să se supuna prevederilor art. 61 alin. (2) în termen de 12 luni.
Ministerul Finanțelor Publice poate acorda din disponibilitatile contului curent general al trezoreriei statului împrumuturi cu dobânda autorităților administrației publice locale, în cadrul planului de redresare, cu respectarea prevederilor art. 59 alin. (4) și cu condiția ca acestea să se angajeze la rambursarea acestor fonduri într-un termen stabilit de Ministerul Finanțelor Publice, dar care nu poate depăși 2 ani.
Autoritățile administrației publice locale vor raporta lunar la Curtea de Conturi și la directia generală a finanțelor publice modul de realizare a masurilor cuprinse în planul de redresare prevăzut la alin. (2).
Finantarea cheltuielilor curente și de capital ale instituțiilor publice se asigura astfel
integral din bugetul local
din venituri proprii și subventii acordate de la bugetul local
integral din veniturile proprii.
Instituțiile publice, finantate integral din bugetul local, varsa veniturile realizate la acest buget. Veniturile proprii ale instituțiilor publice
Veniturile proprii ale instituțiilor publice, finantate în condițiile art. 63 alin. (1) lit. b) și c), se încasează, se administreaza, se utilizeaza și se contabilizeaza de către acestea, potrivit dispozițiilor legale.
Veniturile proprii ale bugetelor instituțiilor publice, finantate potrivit art. 63 alin. (1) lit. b) și c), provin din prestări de servicii, chirii, manifestari culturale și sportive, concursuri artistice, publicatii, prestatii editoriale, studii, proiecte, valorificari de produse din activități proprii sau anexe și altele. Bunuri materiale și fonduri banesti primite de instituțiile publice
Instituțiile publice mai pot folosi pentru desfășurarea activității lor bunuri materiale și fonduri banesti primite de la persoane juridice și fizice, sub forma de donatii și sponsorizari, cu respectarea dispozițiilor legale.
Fondurile banesti acordate de persoanele juridice și fizice, primite în condițiile alin. (1), în situația instituțiilor publice, finantate integral de la buget, sunt varsate direct la bugetul local din care se finanțează acestea. Cu aceste sume se majoreaza veniturile și cheltuielile bugetului local, iar fondurile se vor utiliza cu respectarea destinatiilor stabilite de transmitator.
Cu fondurile banesti acordate de persoanele juridice și fizice în condițiile alin. (1), în situația instituțiilor publice finantate potrivit prevederilor art. 63 alin. (1) lit. b) și c), se vor majoră bugetele de venituri și cheltuieli ale acestora. Aceste institutii au obligația de a prezenta, în anexa la contul de execuție bugetară trimestriala și anuală, situația privind sumele primite și utilizate în aceste condiții și cu care a fost majorat bugetul de venituri și cheltuieli.
Bunurile materiale primite de instituțiile publice în condițiile alin. (1) se înregistrează în contabilitatea acestora. Excedentele bugetelor instituțiilor publice
Excedentele rezultate din execuția bugetelor instituțiilor publice, finantate în condițiile art. 63 alin. (1) lit. b), se regularizeaza la sfârșitul anului cu bugetele locale din care sunt finantate, în limita sumelor primite de la acestea, dacă legea nu prevede altfel.
Excedentele rezultate din execuția bugetelor instituțiilor publice, finantate integral din venituri proprii, rămân la dispoziția acestora, urmand a fi folosite în anul următor cu aceeasi destinatie.
Consiliile locale, judetene și Consiliul General al Municipiului București, după caz, pot hotari ca excedentele rezultate din execuția bugetelor instituțiilor publice subordonate, finantate integral din venituri proprii, să se preia ca venit la bugetul local, după deducerea sumelor încasate anticipat și a obligațiilor de plată. Regimul de finanțare a unor activități ale instituțiilor publice
Consiliile locale, judetene și Consiliul General al Municipiului București, după caz, pot aproba înființarea de activități integral finantate din venituri proprii pe lângă unele institutii publice, finantate potrivit art. 63 alin. (1) lit. a), stabilind totodata domeniul de activitate, categoriile de venituri, natura cheltuielilor, sistemul de organizare și functionare a acestor activități.
Bugetele de venituri și cheltuieli pentru activitățile finantate integral din venituri proprii se aproba o dată cu bugetul institutiei publice de care apartin. (3) În situația nerealizarii veniturilor prevăzute în bugetele activităților finantate integral din venituri proprii, cheltuielile vor fi efectuate în limita veniturilor realizate.
Excedentele rezultate din execuția bugetelor de venituri și cheltuieli ale activităților finantate integral din venituri proprii se reporteaza în anul următor cu aceeasi destinatie sau se preiau ca venit la bugetul local, potrivit hotărârii consiliului local, judetean și Consiliului General al Municipiului București, după caz. Imprumuturi temporare pentru unele activități sau institutii publice
În cazul în care la înființarea, în subordinea unor ordonatori principali de credite, a unor institutii și servicii publice sau a unor activități finantate integral din venituri proprii, acestea nu dispun de fonduri suficiente, în baza documentatiilor temeinic fundamentate, consiliile locale, judetene și Consiliul General al Municipiului București, după caz, pot aproba împrumuturi fără dobânda din bugetul local, pe bază de convenție.
Imprumuturile acordate în condițiile alin. (1) vor fi rambursate integral în termen de un an de la data acordarii.
În situația nerambursarii imprumuturilor la termenul stabilit, se vor aplica dobanzile și penalitatile de intarziere la nivelul celor existente pentru creantele bugetare, potrivit legii. Execuția de casa a bugetelor instituțiilor publice
Instituțiile și serviciile publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile de pe lângă unele institutii publice, finantate integral din venituri proprii, efectueaza operațiunile de încasări și plati prin unitatile teritoriale ale trezoreriei statului în a caror raza își au sediul și unde au deschise conturile de venituri, cheltuieli și disponibilitati.
Instituțiile publice au obligația de a transmite bugetul aprobat potrivit prevederilor prezentei ordonante de urgenta la unitatea teritoriala a trezoreriei statului.
Constituie infractiuni urmatoarele fapte
nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (2) și (3)
utilizarea fondurilor provenite din contractarea datoriei publice locale în alte scopuri decat cele pentru care au fost aprobate
furnizarea de date eronate pentru fundamentarea documentatiei prezentate, în vederea obtinerii autorizarii pentru contractarea/garantarea de împrumuturi externe.
Infractiunea prevăzută la alin. (1) lit. a) se pedepseste cu inchisoare de la o luna la 3 luni sau cu amendă de la 50 milioane lei la 100 milioane lei, iar infractiunile prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) se pedepsesc cu inchisoare de la 1 an la 5 ani.
Constituie contraventii urmatoarele fapte
nerespectarea dispozițiilor art. 9 alin. (2), art. 14 alin. (3) și (4), art. 15 alin. (2), art. 36, art. 40, art. 41, art. 53 și art. 65 alin. (2) și (4)
nerespectarea dispozițiilor art. 5 alin. (2)-(4), art. 20 alin. (3), art. 22 alin. (4), art. 45 alin. (3)-(5) și (7), art. 47 alin. (1), art. 50 alin. (2)-(6) și (9), art. 51 alin. (1), art. 52 alin. (1), art. 57 alin. (4), art. 58 alin. (8) și (9), art. 66 alin. (1) și art. 68 alin. (2)
nerespectarea dispozițiilor art. 4 alin. (4) și (6), art. 14 alin. (1), art. 19, art. 26 alin. (3), art. 34, art. 35 alin. (2)-(6) și art. 59.
Contraventiile prevăzute la alin. (1) lit. a) se sancționează cu amendă de la 5 milioane lei la 10 milioane lei, cele de la lit. b), cu amendă de la 10 milioane lei la 20 milioane lei, iar cele de la lit. c), cu amendă de la 20 milioane lei la 30 milioane lei.
Constatarea contraventiilor și aplicarea amenzilor se fac de către Curtea de Conturi, Ministerul Finanțelor Publice și de alte persoane imputernicite în acest scop, potrivit legii. Legislatia aplicata contraventiei
Contraventiilor prevăzute la art. 71 li se aplică prevederile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari și completari prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările ulterioare, cu excepția art. 28 și 29 din ordonanța.
Contabilitatea publică a instituțiilor publice, definite potrivit prezentei ordonante de urgenta, va cuprinde
contabilitatea veniturilor și cheltuielilor bugetare, care să reflecte incasarea veniturilor și plata cheltuielilor aferente exercitiului bugetar
contabilitatea generală bazata pe principiul constatarii drepturilor și obligațiilor, care să reflecte evolutia situației financiare și patrimoniale, precum și a excedentului sau deficitului patrimonial
contabilitatea destinata analizarii costurilor programelor aprobate.
Ministerul Finanțelor Publice stabileste prin norme metodologice procedurile contabile și sistemul de raportare privind informațiile furnizate de contabilitatea publică. Regimul veniturilor bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2)
Intocmirea și depunerea declaratiilor, stingerea obligațiilor bugetare, solutionarea contestatiilor, controlul fiscal, executarea creanțelor bugetare, precum și cele referitoare la evaziunea fiscala se supun legislației în domeniu. Alocarea de sume din fondurile de rezerva bugetară și de interventie la dispoziția Guvernului
Cu sumele aprobate pe bază de hotărâre a Guvernului, din fondurile de rezerva bugetară și de interventie la dispoziția Guvernului, se majoreaza bugetele locale de către primari, presedintii consiliilor judetene și primarul general al municipiului București, după caz, urmand ca la prima sedinta a consiliului local, judetean și, respectiv, a Consiliului General al Municipiului București să se valideze modificările respective. Disponibilitatile fondului de tezaur și ale veniturilor cu destinatie speciala
Disponibilitatile fondului de tezaur constituit la nivelul consiliilor judetene și Consiliului General al Municipiului București, după caz, se virează în contul fondului de rulment al acestora.
Disponibilitatile la 31 decembrie 2003 din veniturile cu destinatie speciala se virează în contul fondului de rulment constituit la nivelul fiecarei unități administrativ-teritoriale.
Sumele aferente depozitelor speciale constituite pentru constructii de locuinte, potrivit legii, se păstrează într-un cont distinct, deschis pe seama unităților administrativ-teritoriale la unitatile trezoreriei statului, în afara bugetelor locale, iar contul de execuție se aproba de către consiliul local, judetean sau Consiliul General al Municipiului București, după caz. Anexe
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență. Norme metodologice și instrucțiuni
În aplicarea prevederilor prezentei ordonante de urgenta Ministerul Finanțelor Publice este autorizat sa emita norme metodologice și instrucțiuni. Intrarea în vigoare
Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2004, cu excepția prevederilor art. 59, care intră în vigoare la data publicarii acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pe data intrarii în vigoare a prezentei ordonante de urgenta se abroga Legea nr. 189/1998 privind finanțele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 22 octombrie 1998, cu modificările și completările ulterioare, și orice alte dispozitii contrare.
Anexa nr. 1
LISTA impozitelor, taxelor și a altor venituri ale bugetelor locale ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. crt. Denumirea veniturilor ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── CAPITOLUL I Veniturile care se prevad în bugetele proprii ale judetelor A. VENITURI PROPRII 1. Impozitul pe profit de la regiile autonome și societățile comerciale de sub autoritatea consiliilor judetene 2. Impozite și taxe de la populatie: - Taxe asupra mijloacelor de transport deținute de persoane fizice 3. Alte impozite directe: a) Taxa asupra mijloacelor de transport deținute de persoane juridice b) Alte încasări din impozite directe 4. Alte impozite indirecte: - Taxe și tarife pentru eliberarea de licente și autorizații de functionare 5. Varsaminte din profitul net al regiilor autonome de sub autoritatea consiliilor judetene 6. Varsaminte de la instituțiile publice: a) Venituri din incasarea contravalorii lucrărilor de combatere a daunatorilor și bolilor în sectorul vegetal - servicii publice de protecție a plantelor b) Alte venituri de la instituțiile publice 7. Diverse venituri: a) Venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputatii și despăgubiri b) Venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate, potrivit dispozițiilor legale c) Restituiri de fonduri din finantarea bugetară locala a anilor precedenti d) Impozit pe venitul din concesionarea bunurilor societatilor comerciale sau companiilor naționale la care statul este acționar majoritar, precum și regiilor autonome e) Venituri din concesiuni și închirieri f) Încasări din valorificarea bunurilor confiscate, potrivit legii g) Venituri din inchirierea și concesionarea unor bunuri ale spitalelor h) Încasări din alte surse 8. Venituri din valorificarea unor bunuri: a) Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice b) Venituri din privatizare c) Venituri din vanzarea unor bunuri ale spitalelor d) Venituri din vanzarea unor bunuri aparținând domeniului privat 9. Cote defalcate din impozitul pe venit B. SUME DEFALCATE DIN UNELE VENITURI ALE BUGETULUI DE STAT C. SUBVENTII PRIMITE DE LA BUGETUL DE STAT ȘI DE LA ALTE BUGETE D. DONATII ȘI SPONSORIZARI CAPITOLUL II Veniturile care se prevad în bugetele proprii ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București și al Consiliului General al Municipiului București A. VENITURI PROPRII 1. Impozitul pe profit de la regiile autonome și societățile comerciale de sub autoritatea consiliilor locale 2. Impozite și taxe de la populatie: a) Impozitul pe cladiri de la persoane fizice b) Taxe asupra mijloacelor de transport deținute de persoane fizice c) Impozitul pe terenuri de la persoane fizice d) Alte impozite și taxe de la populatie 3. Taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat 4. Impozitul pe cladiri și terenuri de la persoane juridice: a) Impozitul pe cladiri de la persoane juridice b) Impozitul pe terenuri de la persoane juridice 5. Alte impozite directe: a) Taxa asupra mijloacelor de transport deținute de persoane juridice b) Impozitul pe terenul agricol c) Alte încasări din impozite directe 6. Impozitul pe spectacole 7. Alte impozite indirecte: a) Taxe și tarife pentru eliberarea de licente și autorizații de functionare b) Taxe judiciare de timbru c) Taxe de timbru pentru activitatea notariala d) Taxe extrajudiciare de timbru e) Alte încasări din impozite indirecte 8. Varsaminte din profitul net al regiilor autonome de sub autoritatea consiliilor locale 9. Varsaminte de la instituțiile publice: a) Alte venituri privind circulatia pe drumurile publice b) Venituri din incasarea contravalorii lucrărilor de combatere a daunatorilor și bolilor în sectorul vegetal - servicii publice de protecție a plantelor --------- *) Pentru bugetul Consiliului General al Municipiului București. c) Veniturile punctelor de însămânțări artificiale d) Veniturile circumscriptiilor sanitar-veterinare e) Contribuția lunara a parintilor sau sustinatorilor legali pentru întreținerea copiilor în crese f) Varsaminte din disponibilitatile instituțiilor publice și activităților autofinanțate g) Contribuții datorate de persoanele beneficiare ale serviciilor cantinelor de ajutor social h) Taxe din activități cadastrale și agricultura i) Alte venituri de la instituțiile publice 10. Diverse venituri: a) Venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputatii și despăgubiri b) Venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate, potrivit dispozițiilor legale c) Restituiri de fonduri din finantarea bugetară locala a anilor precedenti d) Impozit pe venitul din concesionarea bunurilor societatilor comerciale sau companiilor naționale la care statul este acționar majoritar, precum și regiilor autonome e) Venituri din concesiuni și închirieri f) Penalități pentru nedepunerea sau depunerea cu intarziere a declarației de impozite și taxe g) Încasări din valorificarea bunurilor confiscate, potrivit legii h) Venituri realizate din administrarea sau valorificarea bunurilor fostelor cooperative agricole de productie i) Venituri din inchirierea și concesionarea unor bunuri ale spitalelor j) Încasări din alte surse 11. Venituri din valorificarea unor bunuri: a) Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice b) Venituri din vanzarea locuintelor construite din fondurile statului c) Venituri din privatizare d) Venituri din vanzarea unor bunuri ale spitalelor e) Venituri din vanzarea unor bunuri aparținând domeniului privat 12. Cote defalcate din impozitul pe venit B. SUME DEFALCATE DIN UNELE VENITURI ALE BUGETULUI DE STAT C. SUBVENTII PRIMITE DE LA BUGETUL DE STAT ȘI DE LA ALTE BUGETE D. DONATII ȘI SPONSORIZARI ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── NOTĂ: Lista impozitelor locale, taxelor și a altor venituri ale bugetelor locale poate fi actualizata ca urmare a perfectionarii legislației fiscale, precum și prin legile bugetare anuale, în concordanta cu programele de crestere a autonomiei financiare a unităților administrativ-teritoriale și de descentralizare a serviciilor publice
Anexa nr. 2
LISTA cheltuielilor care se prevad în bugetele locale ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. crt. Denumirea cheltuielilor ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── CAPITOLUL I Cheltuielile care se prevad în bugetele proprii ale judetelor 1. Autorități executive 2. Invatamant: a) Invatamant primar și gimnazial b) Invatamant special 3. Sănătate: - Alte institutii și acțiuni sanitare 4. Cultura, religie și acțiuni privind activitatea sportiva și de tineret: a) Biblioteci publice judetene b) Muzee c) Teatre și institutii profesioniste de spectacole și concerte d) Scoli populare de arta e) Centre de conservare și de valorificare a traditiei și creatiei populare f) Culte religioase g) Activitatea sportiva h) Alte institutii și acțiuni privind cultura, religia și activitatea sportiva și de tineret 5. Asistența sociala, alocatii, pensii, ajutoare și indemnizatii: a) Asistența sociala în caz de invaliditati b) Susținerea sistemului de protecție a drepturilor copilului c) Servicii publice specializate pentru protectia copilului d) Drepturile asistentului personal pentru copii și adulti cu handicap grav e) Alte acțiuni privind asistența sociala, alocatii, pensii, ajutoare și indemnizatii 6. Servicii și dezvoltare publică și locuinte: a) Alimentari cu apa, statii de epurare pentru ape uzate, colectoare, statii de pompare b) Retele, centrale și puncte termice c) Canalizare d) Amenajari hidrotehnice de interes local, în intravilan e) Alte acțiuni privind servicii, dezvoltare publică și locuinte 7. Agricultura și silvicultura: a) Combaterea daunatorilor și bolilor în sectorul vegetal - servicii publice de protecție a plantelor b) Centre judetene și locale de consultanță agricola 8. Transporturi și comunicatii: a) Aviatie civila b) Drumuri și poduri c) Alte cheltuieli în domeniul transporturilor și comunicatiilor 9. Alte acțiuni economice: a) Prevenire și combatere inundații și gheturi b) Susținerea programelor de dezvoltare regionala 10. Alte acțiuni: a) Centre militare b) Protecție civila c) Alte cheltuieli 11. Fond pentru garantarea imprumuturilor externe, dobanzilor și comisioanelor aferente: a) Fond pentru garantarea imprumuturilor externe, dobanzilor și comisioanelor aferente contractate/garantate de stat b) Fond pentru garantarea imprumuturilor externe, dobanzilor și comisioanelor aferente contractate/garantate de autoritățile administrației publice locale 12. Dobanzi aferente datoriei publice și alte cheltuieli: a) Dobanzi aferente datoriei publice locale interne b) Dobanzi aferente datoriei publice locale externe c) Cheltuieli ocazionate de emisiunea și plasarea titlurilor de valoare în condițiile legii d) Diferente de curs aferente datoriei publice locale externe 13. Plati de dobanzi: a) Dobânda datorata trezoreriei statului în cadrul planului de redresare b) Dobanzi și comisioane la împrumuturi externe contractate de stat 14. Rambursari împrumuturi: a) Rambursare împrumuturi acordate din trezoreria statului b) Rambursarea imprumuturilor interne pentru investitii c) Rambursarea imprumuturilor externe pentru investitii d) Rambursarea imprumuturilor externe contractate de stat 15. Fondul de rezerva bugetară: - Fondul de rezerva bugetară la dispoziția consiliilor judetene CAPITOLUL II Cheltuielile care se prevad în bugetele proprii ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București și al Consiliului General al Municipiului București 1. Autorități executive 2. Invatamant: a) Invatamant prescolar b) Invatamant primar și gimnazial c) Invatamant liceal d) Invatamant profesional e) Invatamant postliceal f) Invatamant special g) Internate, camine și cantine pentru elevi (alocatii de la bugetele locale în completarea veniturilor proprii) --------- *) Pentru bugetele sectoarelor municipiului București. 3. Sănătate: a) Crese b) Alte institutii și acțiuni sanitare 4. Cultura, religie și acțiuni privind activitatea sportiva și de tineret: a) Biblioteci publice comunale, orășenești, municipale b) Muzee c) Teatre și institutii profesioniste de spectacole și concerte d) Scoli populare de arta e) Case de cultura f) Camine culturale g) Culte religioase h) Activitatea sportiva i) Activitatea de tineret j) Alte institutii și acțiuni privind cultura, religia și activitatea sportiva și de tineret 5. Asistența sociala, alocatii, pensii, ajutoare și indemnizatii: a) Centre de ingrijire și asistența b) Centre-pilot de recuperare și reabilitare pentru minori cu handicap c) Centre de recuperare și reabilitare pentru minori cu handicap d) Centre de integrare prin terapie ocupationala e) Centre de recuperare și reabilitare neuropsihiatrica f) Cantine de ajutor social g) Ajutor social h) Susținerea sistemului de protecție a drepturilor copilului i) Servicii publice specializate pentru protectia copilului j) Camine pentru persoane varstnice k) Drepturile asistentului personal pentru copii și adulti cu handicap grav l) Alte acțiuni privind asistența sociala, alocatii, pensii, ajutoare și indemnizatii 6. Servicii și dezvoltare publică și locuinte: a) Întreținerea și repararea strazilor b) Iluminat c) Salubritate d) Intreținere gradini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive și de agrement e) Locuinte f) Alimentari cu apa, statii de epurare pentru ape uzate, colectoare, statii de pompare g) Retele, centrale și puncte termice h) Canalizare i) Amenajari hidrotehnice de interes local, în intravilan j) Introducere de gaze naturale în localități k) Electrificari rurale l) Alte acțiuni privind servicii, dezvoltare publică și locuinte 7. Agricultura și silvicultura: a) Combaterea daunatorilor și bolilor în sectorul vegetal - servicii publice de protecție a plantelor b) Puncte de însămânțări artificiale c) Circumscriptii sanitar-veterinare (exclusiv epizootii) d) Centre judetene și locale de consultanță agricola ----------- *) Pentru bugetul Consiliului General al Municipiului București. 8. Transporturi și comunicatii: a) Drumuri și poduri b) Transportul în comun c) Alte cheltuieli în domeniul transporturilor și comunicatiilor 9. Alte acțiuni economice: a) Prevenire și combatere inundații și gheturi b) Susținerea programelor de dezvoltare regionala c) Alte cheltuieli pentru acțiuni economice 10. Alte acțiuni: a) Centre militare b) Protecție civila c) Fondul Roman de Dezvoltare Sociala d) Alte cheltuieli 11. Fond pentru garantarea imprumuturilor externe, dobanzilor și comisioanelor aferente: a) Fond pentru garantarea imprumuturilor externe, dobanzilor și comisioanelor aferente contractate/garantate de stat b) Fond pentru garantarea imprumuturilor externe, dobanzilor și comisioanelor aferente contractate/garantate de autoritățile administrației publice locale 12. Transferuri către alte bugete: - Transferuri din bugetele locale pentru susținerea sistemului de protecție a copilului 13. Dobanzi aferente datoriei publice și alte cheltuieli: a) Dobanzi aferente datoriei publice locale interne b) Dobanzi aferente datoriei publice locale externe c) Cheltuieli ocazionate de emisiunea și plasarea titlurilor de valoare în condițiile legii d) Diferente de curs aferente datoriei publice locale externe 14. Plati de dobanzi: a) Dobânda datorata trezoreriei statului în cadrul planului de redresare b) Dobanzi și comisioane la împrumuturi externe contractate de stat 15. Rambursari împrumuturi acordate: a) Rambursare împrumuturi acordate din trezoreria statului b) Rambursarea imprumuturilor interne pentru investitii c) Rambursarea imprumuturilor externe pentru investitii d) Rambursarea imprumuturilor externe contractate de stat 16. Fondul de rezerva bugetară: - Fondul de rezerva bugetară la dispoziția consiliilor locale ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────── NOTĂ: Lista cheltuielilor care se prevad în bugetele locale poate fi actualizata ca urmare a perfectionarii legislației, precum și prin legile bugetare anuale, în concordanta cu programele de crestere a autonomiei financiare a unităților administrativ-teritoriale și de descentralizare a serviciilor publice