Înapoi la Legislație

OUG nr. 41/2001 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Emitent
GUVERNUL
Articole
10

Pe scurt

OUG nr. 41/2001: ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 41 din 15 martie 2001 (*actualizată*) privind acordarea pentru familiile cu venituri mici a tarifelor diferenţiate la serviciile de alimentare cu apa şi canalizare furnizate de Regia Autonomă a Apei Valea Jiului, pentru Proiectul privind alimentarea cu apa şi protecţia mediului în Valea Jiului (actualizată până la data de 20 octombrie 2001*).

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
GUVERNUL
Câte articole are?
10 articole.
Cuprins

ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 41 din 15 martie 2001 (*actualizată*) privind acordarea pentru familiile cu venituri mici a tarifelor diferenţiate la serviciile de alimentare cu apa şi canalizare furnizate de Regia Autonomă a Apei Valea Jiului, pentru Proiectul privind alimentarea cu apa şi protecţia mediului în Valea Jiului (actualizată până la data de 20 octombrie 2001*)

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Art. 1

În vederea sprijinirii familiilor cu venituri mici, a căror locuința de domiciliu se afla pe raza teritorială, delimitata ca zona defavorizată, a municipiului Petroșani, a orașelor Aninoasa, Lupeni, Petrila, Vulcan și Uricani și este racordata la sistemele centralizate de alimentare cu apa și canalizare, autoritățile administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale respective acorda lunar familiilor cu venituri mici tarife diferențiate la serviciile de alimentare cu apa potabilă și canalizare, furnizate de Regia Autonomă a Apei Valea Jiului, până la rambursarea de către aceasta a creditului extern în anul 2011.

Art. 2

(1)

Diferențele de tarif la serviciile de alimentare cu apa și canalizare furnizate populației prin rețeaua publică, pentru consumurile casnice menajere, se acordă pentru familiile cu venituri mici, în funcție de venitul net mediu lunar pe membru de familie, astfel:

Art. 3

Diferențele de tarif la serviciile de alimentare cu apa și canalizare, pentru familiile cu venituri mici, se suporta din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale menționate la art. 1, pe raza cărora își au domiciliul familiile respective și din bugetul propriu al Consiliului Județean Hunedoara.

Art. 4

Titularul facilitatii prevăzute la art. 2 este proprietarul locuinței sau titularul contractului de închiriere a acesteia ori alt membru de familie, major și legal împuternicit de proprietarul locuinței sau de titularul contractului de închiriere.

Art. 5

Sumele reprezentând diferențele de tarif acordate potrivit dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență nu constituie venit impozabil și nu se iau în calcul la stabilirea altor drepturi și obligații prevăzute de normele legale în vigoare.

Art. 6

(1)

Acordarea diferențelor de tarif la serviciile de alimentare cu apa și canalizare se face la cererea titularului, pe baza declarației de venit net mediu lunar pe membru de familie, data pe propria răspundere, în fiecare luna și se acordă în lunile în care sunt îndeplinite condițiile de încadrare în limitele de venit stabilite la art. 2.

(2)

Cererile de acordare a diferențelor de tarif la serviciile de alimentare cu apa și canalizare se depun și se înregistrează la primăria localității în a carei raza teritorială se afla locuința de domiciliu.

(3)

Depunerea cererilor se face individual sau prin asociațiile de proprietari/chiriași până la data de 25 a fiecărei luni și vor fi însoțite de declarațiile de venit din luna precedenta celei pentru care se acordă diferențele de tarif.

Art. 7

(1)

Primarul, prin serviciile de specialitate, verifica veridicitatea documentelor depuse și transmite lunar, până la data de 10 a lunii următoare, fiecărei asociații de proprietari/chiriași sau titularilor individuali de factura un formular al borderoului de plată, în care sunt înscrise numele titularilor și procentul de tarif redus acordat.

Art. 8

(1)

Furnizorul serviciilor de alimentare cu apa și canalizare va primi de la primăriile în a căror rază teritorială își au domiciliul beneficiarii de tarife reduse sumele consemnate, care se acoperă de la bugetele locale și din bugetul propriu al Consiliului Județean Hunedoara, și o copie de pe borderoul de plată.

(2)

La primirea sumelor și a copiilor de pe borderourile de plată de la primării furnizorul de servicii de alimentare cu apa și canalizare va opera încasările, corespunzător facturilor emise către clienții săi.

(3)

Titularii facturilor emise de furnizorul de servicii de alimentare cu apa și canalizare vor achită diferența până la concurenta sumei datorate, depunând în același timp și o copie de pe borderoul de plată aprobat de primărie.

Art. 9

Formularele cererii-tip, declarației de venit și borderoului de plată pentru acordarea diferențelor de tarif sunt documente speciale. Tipărirea și circulația formularelor se supun prevederilor legale în vigoare pentru documente speciale și vor fi eliberate de primăriile localităților respective.

Art. 10

Completarea formularului-tip cu date nereale privind numărul membrilor de familie sau unele venituri mai mici decât cele reale, în scopul vadit de a obține foloase materiale necuvenite, constituie infracțiunea de fals, uz de fals și înșelăciune și se pedepsește potrivit dispozițiilor Codului penal.