ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 38 din 30 mai 2019 privind modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală și pentru modificarea și completarea Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Alineatul (2) al articolului 10^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 22 aprilie 2013, aprobată prin Legea nr. 89/2015 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
În situația în care beneficiarii nu restituie sumele decontate necuvenit în termenul stabilit, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice solicită în scris Ministerului Finanțelor Publice sistarea alimentării atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrare, cu excepția plăților pentru achitarea drepturilor salariale și a contribuțiilor aferente, inclusiv a drepturilor cuvenite asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav, precum și a indemnizațiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav și a plăților privind finanțarea sistemului de protecție a copilului și a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap, după caz, atunci când nu pot fi asigurate din venituri proprii. Alocarea și utilizarea cotelor defalcate din impozitul pe venit și a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, care au fost sistate în condițiile altor acte normative, se mențin.
Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 18 iulie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează
La articolul 2 alineatul (1), punctul 31 se modifică și va avea următorul cuprins:
rata de rentabilitate a unui fond de pensii - diferența dintre valoarea unității de fond din ultima zi lucrătoare a perioadei și valoarea unității de fond din ultima zi lucrătoare ce precedă perioada respectivă, totul raportat la valoarea unității de fond din ultima zi lucrătoare ce precedă perioada respectivă; randamentul zilnic al unui fond de pensii reprezintă diferența dintre valoarea unității de fond din ziua respectivă și valoarea unității de fond din ziua precedentă, totul raportat la valoarea unității de fond din ziua precedentă
La articolul 2, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
Persoana afiliată, în raport cu o persoană fizică sau juridică, numită prima entitate, reprezintă
un acționar sau un grup de acționari care deține mai mult de 15% din acțiunile emise de prima entitate ori care, deși deține un procent mai mic, poate influența, direct sau indirect, deciziile luate de prima entitate
orice entitate în care prima entitate deține, direct sau indirect, mai mult de 15% din acțiunile emise ori în care, deși deține un procent mai mic, poate influența, direct sau indirect, deciziile luate de respectiva entitate
orice altă entitate în care un acționar deține, direct sau indirect, mai mult de 30% din acțiunile emise și în același timp deține, direct sau indirect, mai mult de 30% din totalul acțiunilor emise de prima entitate
orice persoană care poate determina, direct sau indirect, deciziile primei entități
orice membru al consiliului de administrație sau al altui organ de conducere ori de supraveghere al respectivei entități
soțul/soția sau o rudă până la gradul al treilea ori un afin până la gradul al doilea, inclusiv, al oricărei persoane prevăzute la lit. a)-e)
La articolul 25 alineatul (1), litera h^1) se modifică și va avea următorul cuprins: h^1) acțiuni și obligațiuni emise de societățile de proiect, înființate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2018 privind parteneriatul public-privat, cu modificările și completările ulterioare, sau fonduri de investiții specializate în infrastructură, în procent de până la 15% din valoarea totală a activelor fondului de pensii
La articolul 25 alineatul (1), după litera h^1) se introduc două noi litere, literele h^2) și h^3), cu următorul cuprins: h^2) valori mobiliare tranzacționate pe piețe reglementate și supravegheate emise de fonduri sau societăți care desfășoară activități de dezvoltare și promovare imobiliară, cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii, închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii, administrarea imobilelor, în procent de până la 3% din valoarea totală a activelor fondului de pensii; h^3) investiții private de capital sub forma acțiunilor și obligațiunilor la societăți din România, din state ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European sau sub forma participațiilor la fondurile de investiții private de capital din România, din state membre ale Uniunii Europene sau din state aparținând Spațiului Economic European, în procent de până la 10% din valoarea totală a activelor fondului de pensii
Abrogat.
Sistările dispuse până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență în temeiul art. 101 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală, aprobată prin Legea nr. 89/2015 , cu modificările și completările ulterioare, rămân supuse dispozițiilor în vigoare la data constituirii acestora.