Înapoi la Legislație

OUG nr. 36/2009 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Ultima modificare
19 noiembrie 2009LEGEA nr. 354 din 12 noiembrie 2009
Text consolidat la
19 noiembrie 2009
Emitent
GUVERNUL
Articole
2

Pe scurt

OUG nr. 36/2009: ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 36 din 15 aprilie 2009 pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Când a fost modificat ultima dată?
La 19 noiembrie 2009, prin LEGEA nr. 354 din 12 noiembrie 2009.
La ce dată este consolidat textul?
Textul include modificările în vigoare până la 19 noiembrie 2009.
Cine l-a emis?
GUVERNUL
Câte articole are?
2 articole.
Cuprins

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 36 din 15 aprilie 2009 pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Art. I

Legea cetățeniei române nr. 21/1991 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 6 martie 2000, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează

1.

La articolul 10^1, alineatul 1 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 10^1 Persoanele care au dobândit cetățenia română prin naștere sau prin adopție și care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau această cetățenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum și descendenții acestora până la gradul III, la cerere, pot redobândi sau li se poate acorda cetățenia română, cu posibilitatea păstrării cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 8 alin. 1 lit. b), c) și e)

2.

Articolul 10^2 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 10^2 Persoanele prevăzute la art. 10^1 care au domiciliul sau reședința în România pot depune cererea de redobândire ori acordare a cetățeniei române la Direcția cetățenie din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, după obținerea dreptului de ședere, potrivit legii. 2^1. La articolul 12, alineatul 2 se modifică și va avea următorul cuprins: În cazul cererilor de redobândire a cetățeniei române sau de acordare, întemeiate pe dispozițiile art. 10 alin. 1 și art. 10^1, acestea pot fi depuse și la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României. În cazul în care cererile au fost depuse la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României, acestea vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, Direcția cetățenie. 2^2. La articolul 12, alineatul 3 se abrogă

3.

La articolul 13, alineatul 3 se modifică și va avea următorul cuprins: Comisia are activitate permanentă, este formată dintr-un președinte și 15 membri, personal de specialitate juridică asimilat magistraților din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, numiți prin ordin al ministrului justiției și libertăților cetățenești. Lucrările Comisiei nu sunt publice, acestea se desfășoară în prezența a cel puțin 3 membri și sunt prezidate de președinte, iar în lipsa acestuia, de către un membru desemnat de acesta

4.

După articolul 14 se introduce un nou articol, articolul 14^1, cu următorul cuprins: Articolul 14^1 Cererea de acordare sau de redobândire a cetățeniei române, formulată potrivit art. 10^1, este înregistrată la secretariatul tehnic al Comisiei. Președintele Comisiei pentru cetățenie, prin rezoluție, dispune

a)

solicitarea de relații de la orice autorități cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 8 alin. 1 lit. b) și e)

b)

completarea dosarului, în termen de cel mult două luni de la primirea solicitării secretariatului tehnic al Comisiei de către petent, în cazul în care se constată lipsa unor documente necesare soluționării cererii, sub sancțiunea respingerii cererii ca nesusținută

c)

fixarea termenului la care Comisia va verifica îndeplinirea condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române potrivit art. 10^1, termen care nu va depăși 5 luni de la data înregistrării cererii

5.

Articolul 18 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 18 Ministrul justiției și libertăților cetățenești, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de prezenta lege, emite de îndată ordinul de acordare sau de redobândire a cetățeniei române, după caz. Ordinul de acordare sau de redobândire a cetățeniei române se comunică solicitantului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, de îndată, de la data emiterii ordinului. În cazul în care constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, ministrul justiției și libertăților cetățenești respinge, prin ordin, cererea de acordare sau de redobândire a cetățeniei. Ordinul ministrului justiției și libertăților cetățenești de acordare sau de redobândire a cetățeniei române, respectiv ordinul de respingere a cererii de acordare sau de redobândire a cetățeniei române se comunică de îndată solicitantului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Ordinul de respingere a cererii de acordare sau redobândire a cetățeniei române poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Curtea de Apel București, Secția contencios administrativ. Hotărârea curții de apel este definitivă și poate fi supusă recursului la secția de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție

6.

La articolul 19, alineatele 1 și 2 se modifică și vor avea următorul cuprins: Articolul 19 Cetățenia română se acordă sau se redobândește la data depunerii jurământului de credință. În termen de 3 luni de la data comunicării ordinului ministrului justiției și libertăților cetățenești de acordare sau redobândire a cetățeniei române, persoanele cărora li s-a acordat sau au redobândit cetățenia română vor depune jurământul de credință față de România

7.

La articolul 30, alineatele 5, 6 și 7 se modifică și vor avea următorul cuprins: Ordinul ministrului justiției și libertăților cetățenești de aprobare sau, după caz, de respingere a cererii de renunțare la cetățenia română se comunică solicitantului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Ordinul de respingere a cererii de renunțare la cetățenia română poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Curtea de Apel București. Hotărârea curții de apel este definitivă și este supusă recursului la Secția de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pierderea cetățeniei române prin renunțare are loc la data eliberării adeverinței de renunțare la cetățenia română.

Art. II

Cererile formulate în temeiul dispozițiilor art. 10^1 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și înregistrate la Direcția cetățenie anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se soluționează în termen de 5 luni de la data rezoluției președintelui Comisiei pentru cetățenie asupra cererii de acordare sau redobândire a cetățeniei.

OUG nr. 36/2009 – text integral | LawChat