ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 23 din 14 martie 2024 privind unele măsuri pentru consolidarea capacității instituționale a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, reorganizarea activității acesteia, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Ordonanța Guvernului nr. 86/2003 privind unele reglementări în domeniul financiar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 31 august 2003, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 609/2003 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează
La articolul 18, alineatul (4^1) va avea următorul cuprins:
Președintele Agenției este ajutat în activitatea sa de 3 vicepreședinți cu rang de subsecretar de stat, numiți prin decizie a prim-ministrului la propunerea președintelui Agenției. Vicepreședinții exercită atribuțiile delegate de președintele Agenției. Răspunderile și atribuțiile vicepreședinților se stabilesc prin ordin al președintelui Agenției
La articolul 21, alineatul (1) va avea următorul cuprins: Articolul 21
Prin atribuțiile încredințate, Agenția asigură: administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor venituri bugetare date prin lege în competența sa, precum și controlul fiscal, respectiv inspecție fiscală, control inopinat, control antifraudă, verificarea situației fiscale personale, verificare documentară, conformare voluntară pentru prevenirea, descoperirea și combaterea oricăror acte și fapte care au ca efect frauda fiscală și evaziunea fiscală, precum și a altor fapte date prin lege în competența sa.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 29 iunie 2013, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 144/2014 , cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează
Articolul 3 va avea următorul cuprins: Articolul 3
În cadrul Agenției se înființează Direcția generală antifraudă fiscală, structură fără personalitate juridică, cu atribuții de prevenire, descoperire și combatere a actelor și faptelor de evaziune fiscală și fraudă fiscală.
În cadrul direcțiilor regionale antifraudă fiscală funcționează structuri teritoriale județene cu sediul în județele din aria de activitate a acestora, astfel cum sunt stabilite prin hotărârea Guvernului de organizare și funcționare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Operaționalizarea structurilor antifraudă teritoriale județene are loc începând cu data de 1 ianuarie 2025
Articolul 4 va avea următorul cuprins: Articolul 4
Personalul Direcției generale antifraudă fiscală este compus din funcționari publici, cu funcții publice generale sau specifice, și din personal contractual.
Funcțiile publice specifice utilizate în cadrul Agenției pentru Direcția generală antifraudă fiscală sunt funcții publice specifice de conducere de inspector general antifraudă, inspector general adjunct antifraudă, inspector șef direcție antifraudă, inspector șef serviciu antifraudă și funcții publice specifice de execuție din clasa I de inspector antifraudă.
Ocuparea posturilor aferente funcțiilor publice specifice prevăzute la alin. (2) se face potrivit prevederilor referitoare la ocuparea funcțiilor publice din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Personalul care ocupă funcții publice specifice în cadrul Direcției generale antifraudă fiscală are drepturi și îndatoriri specifice de serviciu care se stabilesc prin statutul finanțistului, aprobat în condițiile art. 380 alin. (1) lit. g) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare.
Numirea în funcțiile publice specifice prevăzute la alin. (2), modificarea/suspendarea/încetarea raporturilor de serviciu, precum și sancționarea se fac prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Ocuparea funcțiilor publice specifice prevăzute la alin. (2) se face cu condiția obținerii avizului psihologic și a avizului psihologic de integritate ca urmare a promovării evaluărilor psihologice complexe, precum și a evaluărilor de integritate realizate prin intermediul unităților specializate atestate în condițiile legii.
Persoanele care ocupă funcțiile publice specifice prevăzute la alin. (2) sunt supuse anual sau la solicitarea Agenției, dar nu mai mult de două ori într-un an calendaristic, evaluărilor prevăzute la alin. (6). Costurile acestor evaluări se suportă din bugetul Agenției.
Funcționarilor publici care ocupă funcții publice specifice în cadrul structurii antifraudă li se consideră vechime în specialitatea studiilor absolvite întreaga perioadă în care își desfășoară activitatea în structura antifraudă.
În cazul în care, cu ocazia efectuării evaluărilor anuale sau periodice realizate conform alin. (7), nu mai este îndeplinită condiția prevăzută la alin. (6), persoanelor care ocupă funcțiile publice specifice prevăzute la alin. (2) li se aplică prevederile art. 519 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare
La articolul 5, alineatele (1) și (4) vor avea următorul cuprins: Articolul 5
Personalul Agenției din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală care ocupă funcții publice specifice poartă, în timpul serviciului, uniformă, însemne distinctive, ecusoane și alte mijloace tehnice utilizate ca mijloc individual de apărare, protecție și comunicare, care se atribuie gratuit. În anumite situații, în realizarea atribuțiilor de serviciu, personalul care ocupă funcții publice specifice poate îmbrăca ținuta civilă. Personalul Agenției din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală în timpul acțiunilor speciale cu risc beneficiază de suportul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române sau, după caz, al Inspectoratului General al Poliției Române, la solicitarea președintelui Agenției, în condițiile stabilite prin protocolul prevăzut la art. 9.
Normele generale și speciale de dotare a personalului care ocupă funcții publice specifice în cadrul Direcției generale antifraudă fiscală, însemnele distinctive, modelul ecusonului, uniformei, al legitimației de control/serviciu și al ordinului de serviciu se stabilesc prin hotărâre a Guvernului
La articolul 6, alineatul (1) va avea următorul cuprins: Articolul 6
În exercitarea atribuțiilor de serviciu, personalul din cadrul Agenției care ocupă funcții publice specifice în cadrul Direcției generale antifraudă fiscală este învestit cu exercițiul autorității publice și beneficiază de protecție, potrivit legii
La articolul 8, alineatul (1) va avea următorul cuprins: Articolul 8
La orice acțiune de control antifraudă participă minimum două persoane care ocupă funcții publice specifice utilizate în cadrul Agenției pentru Direcția generală antifraudă fiscală.
Numirea personalului Direcției generale antifraudă fiscală, care ocupă funcții publice generale și îndeplinește atribuții specifice acestei activități, în funcțiile publice specifice prevăzute la art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 144/2014 , cu modificările ulterioare, se va realiza în termen de 30 de zile de la data aprobării statului de funcții al aparatului propriu al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, modificat ca urmare a aplicării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență și aprobat prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Numirea personalului Direcției generale antifraudă fiscală conform alin. (1) se va realiza prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin transformarea posturilor aferente funcțiilor publice generale ocupate în posturi aferente funcțiilor publice specifice.
Până la data de 1 ianuarie 2025, personalul Direcției generale antifraudă fiscală numit conform alin. (1) și (2) este obligat să facă demersuri pentru obținerea avizelor prevăzute la art. 4 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 144/2014 , cu modificările ulterioare.
În situația în care nu se îndeplinește condiția prevăzută la alin. (3) , se obține un aviz negativ din cele două prevăzute la art. 4 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 144/2014 , cu modificările ulterioare, sau ambele avize sunt negative, personalul în cauză din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală se eliberează din funcția publică în condițiile art. 519 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare.
Personalul care nu îndeplinește atribuții specifice activității Direcției generale antifraudă fiscală se menține în funcțiile publice generale/contractuale în care a fost numit/încadrat.
Agenția Națională de Administrare Fiscală se reorganizează prin preluarea Direcției generale de administrare a marilor contribuabili, instituție publică aflată în subordinea Agenției, prin fuziune prin absorbție.
Direcția generală de administrare a marilor contribuabili va funcționa ca direcție generală, fără personalitate juridică, în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Competența de administrare fiscală a Direcției generale de administrare a marilor contribuabili, ca organ fiscal central, se stabilește în condițiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare.
Salarizarea personalului Direcției generale de administrare a marilor contribuabili preluat în cadrul aparatului propriu al Agenției Naționale de Administrare Fiscală se face similar salarizării personalului aparatului propriu al Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Încadrarea personalului Direcției generale de administrare a marilor contribuabili în numărul de posturi aprobat pentru aparatul propriu al Agenției Naționale de Administrare Fiscală și în noua structură organizatorică a acestuia se face în termenele și cu procedura prevăzute de legislația în vigoare aplicabilă funcționarilor publici și de legislația muncii.
Pentru litigiile în care parte este Direcția generală de administrare a marilor contribuabili, aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată, Agenția Națională de Administrare Fiscală se subrogă în toate drepturile și obligațiile Direcției generale de administrare a marilor contribuabili și dobândește calitatea procesuală a acesteia.
Procedurile aferente activității Direcției generale de administrare a marilor contribuabili, aflate în derulare, se preiau și se continuă de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, care se subrogă în drepturile și obligațiile acesteia, actele îndeplinite anterior potrivit legii rămânând valabile.
Patrimoniul stabilit pe baza situațiilor financiare potrivit prevederilor art. 28 alin. (1^1) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată , cu modificările și completările ulterioare, arhiva, activitatea, personalul și numărul de posturi, prevederile bugetare pe anul 2024 și execuția bugetară pe anul în curs până la data protocolului de predare-preluare aferente activității Direcției generale de administrare a marilor contribuabili sunt preluate pe bază de protocol de predare-preluare de către Agenția Națională de Administrare Fiscală. Protocolul de predare-preluare se încheie până la data de 1 august 2024. Modificările în execuția bugetară pe anul în curs se efectuează pe baza instrucțiunilor elaborate de Ministerul Finanțelor la solicitarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Încălcarea prevederilor referitoare la divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice de către personalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, are acces la acest tip de informații atrage răspunderea penală potrivit art. 304 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal , cu modificările și completările ulterioare .
Divulgarea fără drept a informațiilor referitoare la riscul fiscal rezultate din utilizarea modulelor informatice de antifraudă prin care sunt identificate acte și fapte potențiale de evaziune fiscală sau informații referitoare la impozite și taxe neîncasate la bugetul general consolidat, care constituie secret de serviciu, de către personalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, are acces la acest tip de informații atrage răspunderea penală potrivit art. 304 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal , cu modificările și completările ulterioare.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează
La anexa nr. 5 punctul II litera A, după punctul 32 se introduc patru noi puncte, pct. 33-36, cu următorul cuprins
inspector general antifraudă
inspector general adjunct antifraudă
inspector șef direcție antifraudă
inspector șef serviciu antifraudă
La anexa nr. 5 punctul II litera B, după punctul 29 se introduce un nou punct, pct. 30, cu următorul cuprins
inspector antifraudă
La anexa nr. 5^1, numărul curent 2 „Agenția Națională de Administrare Fiscală “ se modifică și va avea următorul cuprins: Nr. crt. Denumirea autorității sau instituției publice Funcția publică generală cu care se echivalează funcția publică specifică Nivelul funcției publice Nivelul studiilor necesare Vechimea în specialitate necesară exercitării funcției publice Funcția publică specifică ce se echivalează 0 1 2 3 4 5 6 2 Agenția Națională de Administrare Fiscală Director general Conducere Clasa I, studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă și studii universitare de master absolvite cu diplomă în domeniul administrației publice, managementului sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art. 57 alin. (2) din Legea învățământului superior nr. 199/2023 , cu modificările și completările ulterioare Conform prevederilor art. 468 alin. (2) lit. b) din prezentul cod Inspector general antifraudă Director general adjunct Inspector general adjunct antifraudă Director Inspector șef direcție antifraudă Director executiv Șef administrație Director executiv adjunct Șef administrație adjunct Șef unitate fiscală* Șef serviciu** Șef unitate fiscală** Director executiv Trezorier-șef Director executiv adjunct Trezorier-șef adjunct Șef serviciu Inspector șef serviciu antifraudă Șef serviciu Conform prevederilor art. 468 alin. (2) lit. a) din prezentul cod Ofițer de legătură la SELEC Cu funcțiile publice de execuție de clasa I, grad profesional debutant, conform art. 392 alin. (1) din prezentul cod Execuție Clasa I, studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă Inspector antifraudă, clasa I, grad profesional debutant Cu funcțiile publice de execuție de clasa I, grad profesional asistent, conform art. 392 alin. (1) din prezentul cod Conform prevederilor art. 468 alin. (1) lit. a) din prezentul cod Inspector antifraudă, clasa I, grad profesional asistent Cu funcțiile publice de execuție de clasa I, grad profesional principal, conform art. 392 alin. (1) din prezentul cod Conform prevederilor art. 468 alin. (1) lit. b) din prezentul cod Inspector antifraudă, clasa I, grad profesional principal Cu funcțiile publice de execuție de clasa I, grad profesional superior, conform art. 392 alin. (1) din prezentul cod Conform prevederilor art. 468 alin. (1) lit. c) din prezentul cod Inspector antifraudă, clasa I, grad profesional superior Cu funcțiile publice de execuție de clasa I, grad profesional debutant, conform art. 392 alin. (1) din prezentul cod Clasa I, studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă Inspector casier, clasa I, grad profesional debutant Cu funcțiile publice de execuție de clasa I, grad profesional asistent, conform art. 392 alin. (1) din prezentul cod Conform prevederilor art. 468 alin. (1) lit. a) din prezentul cod Inspector casier, clasa I, grad profesional asistent Cu funcțiile publice de execuție de clasa I, grad profesional principal, conform art. 392 alin. (1) din prezentul cod Conform prevederilor art. 468 alin. (1) lit. b) din prezentul cod Inspector casier, clasa I, grad profesional principal Cu funcțiile publice de execuție de clasa I, grad profesional superior, conform art. 392 alin. (1) din prezentul cod Conform prevederilor art. 468 alin. (1) lit. c) din prezentul cod Inspector casier, clasa I, grad profesional superior Referent, clasa a III-a, grad profesional debutant Referent casier, clasa a III-a, grad profesional debutant Referent, clasa a III-a, grad profesional asistent Conform prevederilor art. 468 alin. (1) lit. a) din prezentul cod Referent casier, clasa a III-a, grad profesional asistent Referent, clasa a III-a, grad profesional principal Conform prevederilor art. 468 alin. (1) lit. b) din prezentul cod Referent casier, clasa a III-a, grad profesional principal Referent, clasa a III-a, grad profesional superior Conform prevederilor art. 468 alin. (1) lit. c) din prezentul cod Referent casier, clasa a III-a, grad profesional superior Referent, clasa a III-a, grad profesional debutant Casier trezorier, clasa a III-a, grad profesional debutant Referent, clasa a III-a, grad profesional asistent Conform prevederilor art. 468 alin. (1) lit. a) din prezentul cod Casier trezorier, clasa a III-a, grad profesional asistent Referent, clasa a III-a, grad profesional principal Conform prevederilor art. 468 alin. (1) lit. b) din prezentul cod Casier trezorier, clasa a III-a, grad profesional principal Referent, clasa a III-a, grad profesional superior Conform prevederilor art. 468 alin. (1) lit. c) din prezentul cod Casier trezorier, clasa a III-a, grad profesional superior
La anexa nr. 5^1, după numărul curent 2 se introduce un nou număr curent, nr. crt. 2^1 „Autoritatea Vamală Română“, cu următorul cuprins: Nr. crt. Denumirea autorității sau instituției publice Funcția publică generală cu care se echivalează funcția publică specifică Nivelul funcției publice Nivelul studiilor necesare Vechimea în specialitate necesară exercitării funcției publice Funcția publică specifică ce se echivalează 0 1 2 3 4 5 6 2^1 Autoritatea Vamală Română Director executiv adjunct Conducere Clasa I, studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă și studii universitare de master absolvite cu diplomă în domeniul administrației publice, managementului sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art. 57 alin. (2) din Legea învățământului superior nr. 199/2023 , cu modificările și completările ulterioare Conform prevederilor art. 468 alin. (2) lit. b) din prezentul cod Șef birou vamal Șef serviciu Conform prevederilor art. 468 alin. (2) lit. a) din prezentul cod Șef adjunct birou vamal Ofițer de legătură la SELEC Cu funcțiile publice de execuție de clasa I, grad profesional debutant, conform art. 392 alin. (1) din prezentul cod Execuție Clasa I, studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă Inspector vamal, clasa I, grad profesional debutant Cu funcțiile publice de execuție de clasa I, grad profesional asistent, conform art. 392 alin. (1) din prezentul cod Inspector vamal, clasa I, grad profesional asistent Cu funcțiile publice de execuție de clasa I, grad profesional principal, conform art. 392 alin. (1) din prezentul cod Inspector vamal, clasa I, grad profesional principal Cu funcțiile publice de execuție de clasa I, grad profesional superior, conform art. 392 alin. (1) din prezentul cod Inspector vamal, clasa I, grad profesional superior Referent de specialitate, clasa a II-a, grad profesional debutant Clasa a II-a, studii superioare de scurtă durată absolvite cu diplomă în perioada anterioară aplicării celor trei cicluri tip Bologna Agent vamal, clasa a II-a, grad profesional debutant Referent de specialitate, clasa a II-a, grad profesional asistent Agent vamal, clasa a II-a, grad profesional asistent Referent de specialitate, clasa a II-a, grad profesional principal Agent vamal, clasa a II-a, grad profesional principal Referent de specialitate, clasa a II-a, grad profesional superior Agent vamal, clasa a II-a, grad profesional superior Referent, clasa a III-a, grad profesional debutant Clasa a III-a, studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat Controlor vamal, clasa a III-a, grad profesional debutant Referent, clasa a III-a, grad profesional asistent Controlor vamal, clasa a III-a, grad profesional asistent Referent, clasa a III-a, grad profesional principal Controlor vamal, clasa a III-a, grad profesional principal Referent, clasa a III-a, grad profesional superior Controlor vamal, clasa a III-a, grad profesional superior
Articolul X din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2015 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru reglementarea unor măsuri bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 30 septembrie 2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 112/2016 , se abrogă.
Până la data de 1 iulie 2024, Guvernul va modifica în mod corespunzător Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește organizarea, modul de funcționare, numărul de posturi al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, inclusiv cele aferente Direcției generale de administrare a marilor contribuabili și Direcției generale antifraudă fiscală, precum și alte aspecte determinate de aplicarea măsurilor de reorganizare prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.
Încadrarea personalului Agenției Naționale de Administrare Fiscală în numărul maxim de posturi aprobat și în noua structură organizatorică se face în termenele și cu respectarea condițiilor prevăzute de legislația în vigoare.
Încadrarea personalului cu atribuții specifice activității Direcției generale antifraudă fiscală pe funcții publice specifice de conducere și execuție se realizează în termenele și cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Personalul prevăzut la alin. (3) își menține drepturile salariale de care beneficiază la data încadrării pe funcții publice specifice.
La articolul 5 din Ordonanța Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002 , cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (9^5) se introduce un nou alineat, alin. (9^6), cu următorul cuprins:
Prin excepție de la prevederile alin. (8), autoritățile din subordinea Ministerului Finanțelor care au atribuții de prevenire și combatere a evaziunii fiscale și a fraudei fiscale și vamale, în cazuri temeinic justificate, pot achiziționa pentru activități operative autoturisme cu capacitate cilindrică mai mare de 1.600 cmc și al căror preț poate depăși contravaloarea în lei a sumei de 23.000 de euro inclusiv T.V.A., calculată la cursul BNR din data inițierii procedurii de atribuire a contractului de achiziție.
Autoturismele prevăzute la art. 5 alin. (9^6) din Ordonanța Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002 , cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost introdus prin art. IX din prezenta ordonanță de urgență, se achiziționează centralizat, astfel cum este definit la art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, de către Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate, denumit în continuare ONAC, în numele și pentru autoritățile din subordinea Ministerului Finanțelor care au atribuții de prevenire și combatere a evaziunii fiscale și a fraudei fiscale și vamale, cu respectarea obiectivelor și atribuțiilor prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător.
Autoritățile din subordinea Ministerului Finanțelor care au atribuții de prevenire și combatere a evaziunii fiscale și a fraudei fiscale și vamale transmit ONAC, în vederea organizării procedurii/procedurilor de atribuire, necesitățile privind achiziționarea autoturismelor prevăzute la art. 5 alin. (9^6) din Ordonanța Guvernului nr. 80/2001 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002 , cu modificările și completările ulterioare, respectiv cele prevăzute la alin. (1) , precum și bunurile prevăzute la art. XII, încadrate în grupa 3 „Mobilier, aparatură birotică, sisteme de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale“, însoțite de specificațiile tehnice prin care sunt descrise respectivele produse, precum și alte informații care descriu necesitățile în cauză, inclusiv o valoare estimată orientativă pe fiecare produs în parte, aceasta urmând a fi confirmată/revizuită prin procesul de cercetare și consultare a pieței desfășurat de ONAC.
În urma derulării procedurii/procedurilor de atribuire se încheie unul sau, după caz, mai multe acorduri-cadru ori un contract, în numele și pentru Ministerul Finanțelor și/sau al unităților subordonate. În cazul în care urmează a fi încheiat un contract de achiziție publică de către Ministerul Finanțelor și/sau unitățile subordonate, în urma finalizării procedurii de atribuire, ONAC pune la dispoziție contractul în cauză în vederea semnării de către beneficiar, fără a fi parte din respectivul contract, ținând cont că, într-o asemenea situație, ONAC derulează pentru beneficiar activități de achiziție auxiliare, astfel cum sunt definite la art. 3 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 98/2016 , cu modificările și completările ulterioare.
Autoritățile din subordinea Ministerului Finanțelor care au atribuții de prevenire și combatere a evaziunii fiscale și a fraudei fiscale și vamale desemnează persoane care dețin cunoștințe de specialitate în raport cu necesitățile comunicate către ONAC, în vederea asigurării suportului tehnic necesar pe toată perioada de organizare și derulare a procedurilor de atribuire, inclusiv pentru evaluarea ofertelor.
ONAC pune la dispoziția autorităților din subordinea Ministerului Finanțelor care au atribuții de prevenire și combatere a evaziunii fiscale și a fraudei fiscale și vamale în numele cărora s-au realizat achizițiile centralizate prevăzute la acest articol acordurile-cadru încheiate cu operatorii economici desemnați câștigători, în termen de 2 zile lucrătoare de la semnare.
Monitorizarea procesului de implementare a acordurilor-cadru încheiate pentru achizițiile centralizate ale autoturismelor prevăzute la art. 5 alin. (9^6) din Ordonanța Guvernului nr. 80/2001 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002 , cu modificările și completările ulterioare, respectiv cele prevăzute la alin. (1) , precum și ale bunurilor prevăzute la art. XII, încadrate în grupa 3 „Mobilier, aparatură birotică, sisteme de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale“, se realizează de către ONAC. În acest sens, autoritățile din subordinea Ministerului Finanțelor care au atribuții de prevenire și combatere a evaziunii fiscale și a fraudei fiscale și vamale în numele cărora s-au realizat achizițiile centralizate prevăzute la acest articol au obligația de a pune la dispoziția ONAC contractele subsecvente atribuite, precum și orice alte informații aferente implementării acestora, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la semnare, respectiv de la solicitarea lor de către ONAC.
Modul de lucru aferent pregătirii, organizării și derulării procedurilor de atribuire pentru achizițiile centralizate de autoturisme prevăzute la art. 5 alin. (9^6) din Ordonanța Guvernului nr. 80/2001 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002 , cu modificările și completările ulterioare, respectiv cele prevăzute la art. X alin. (1) , precum și ale bunurilor prevăzute la art. XII , încadrate în grupa 3 „Mobilier, aparatură birotică, sisteme de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale“, alături de termenele aferente activităților asociate și mecanismul decizional care stă la baza aprobării strategiilor de contractare și a documentațiilor de atribuire, se stabilesc prin protocol de colaborare, care se încheie în termen de 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Prin derogare de la prevederile art. III alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și până la data de 31 decembrie 2024 autoritățile din subordinea Ministerului Finanțelor care au atribuții de prevenire și combatere a evaziunii fiscale și a fraudei fiscale și vamale pot achiziționa, pentru realizarea activităților operative, autoturisme, astfel cum sunt acestea definite la art. 3 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare, precum și mobilier și aparatură birotică, așa cum sunt prevăzute în grupa 3 „Mobilier, aparatură birotică, sisteme de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale“, subgrupele 3.1 „Mobilier“ și 3.2 „Aparatură birotică“ din cadrul Hotărârii Guvernului nr. 2.139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, cu modificările ulterioare, precum și obiecte de inventar de natura acestora, în scopul dotării spațiilor cu destinația de birou necesare pentru consolidarea capacității instituționale.
Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, pentru personalul care își desfășoară activitatea în cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor pe funcții contractuale de execuție și de conducere, salariile de bază se stabilesc prin raportare la funcțiile din Agenția Națională de Administrare Fiscală cu același nivel al salariilor de bază prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 , cu modificările și completările ulterioare, aplicabile categoriei de personal respective, cu respectarea principiilor și a ierarhizării funcțiilor, astfel încât salariile lunare ale personalului din Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor să fie egale cu salariile lunare ale personalului din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală față de care s-a făcut raportarea.
Pentru funcțiile din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor pentru care nu se regăsește același nivel al salariului de bază în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, salariul de bază se stabilește prin raportare la nivelul salariului de bază al funcției ierarhic inferioare pentru care există echivalent în Agenția Națională de Administrare Fiscală, calculat potrivit dispozițiilor alin. (1) , la care se adaugă diferența procentuală dintre salariile de bază ale acestor funcții existente anterior recalculării.
Metodologia de aplicare a prevederilor alin. (1) se stabilește prin ordin al președintelui Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor în termen de maximum 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Abrogat.