ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 225 din 30 decembrie 2020 privind modificarea unor acte normative și stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
al articolului 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 13 mai 2013, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 86/2014 , cu modificările și completările ulterioare, se prorogă până la data de 1 ianuarie 2022.
În perioada 1 ianuarie 2021-31 decembrie 2021 se suspendă aplicarea prevederilor Legii nr. 509/2006 privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preșcolari și elevii din învățământul primar de stat, privat și confesional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 11 ianuarie 2007, cu modificările și completările ulterioare.
Termenul prevăzut la articolul 11 din Legea nr. 133/2019 pentru înființarea Agenției pentru Calitatea și Marketingul Produselor Agroalimentare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 15 iulie 2019, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 1 ianuarie 2022.
Termenul de intrare în vigoare prevăzut la articolul 9 din Legea nr. 236/2020 pentru stimularea producătorilor agricoli care comercializează produsele agricole primare, produse pescărești și de acvacultură, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1037 din 6 noiembrie 2020, se prorogă până la data de 1 ianuarie 2022.
La solicitarea operatorilor de transport care dețin licențe de traseu valabile la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență pe traseele cuprinse în actualul program de transport în baza căruia se efectuează serviciile regulate de transport rutier de persoane între municipiul București și localitățile județului Ilfov, Autoritatea Rutieră Română - A.R
prelungește licențele de traseu însoțite de graficele de circulație, pentru autobuzele deținute și nominalizate de către aceștia, cu plata tarifului aferent, potrivit legii, care vor avea valabilitate până la data de 31.03.2021, dar nu mai târziu de data atribuirii de către asociația de dezvoltare intercomunitară pentru transport public a obligației prestării serviciului de transport public către operatorii de transport, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului, ale Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale nr. 92/2007 , cu modificările și completările ulterioare.
Procedura și modalitatea de prelungire a valabilității licențelor de traseu pentru situațiile prevăzute la alin. (1) se stabilesc de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., potrivit legii.
Prevederile alin. (1) se aplică și beneficiarilor care au semnat abonamentul de utilizare/exploatare înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi. Termenul prevăzut la alin. (1) se calculează de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
În cazul nerespectării obligațiilor prevăzute la alin. (1) și (2), utilizatorul va plăti contravaloarea aferentă debitului maxim autorizat.
Prin excepție de la dispozițiile alin. (3), în cazul inexistenței/imposibilității tehnice dovedite de montare a aparatelor de măsură pentru debite sau volum, se aplică metode indirecte de contorizare, prin raportarea debitului maxim autorizat la timpul efectiv de utilizare pentru producția de energie electrică, utilizatorul având obligația comunicării datelor generate de aparate conforme de măsură a timpului de utilizare.
În termenul prevăzut la alin. (1) și (2), utilizatorul comunică operatorului o cerere prin care solicită aplicarea dispozițiilor alin. (4) la încheierea abonamentului de exploatare/utilizare a resursei, și depune dovada inexistenței/imposibilității tehnice de montare a aparatelor de măsură pentru debite sau volum.