ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 200 din 9 noiembrie 2000 (*actualizată*) privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase (actualizată până la data de 3 septembrie 2006*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și preparatelor chimice periculoase pentru om și mediu, în vederea introducerii pe piața.
Principiile pe care se bazează prezenta ordonanță de urgență sunt, în principal, următoarele
principiul asigurării unui nivel de protecție adecvat pentru om și mediu
principiul liberei circulatii a bunurilor
principiul progresului tehnic.
Abrogat.
Se exceptează de la prevederile prezentei ordonanțe de urgență următoarele substanțe și preparate chimice în forma finita, destinate utilizatorului final
produsele medicamentoase de uz uman sau veterinar
produsele cosmetice
amestecurile de substanțe devenite deșeuri
produsele alimentare
alimentele pentru animale
pesticidele, destinate utilizatorului final
substantele radioactive
munitiile și explozivii comercializati în scopul obținerii unui efect practic prin explozie sau a unui efect pirotehnic
substantele chimice periculoase pentru care sunt prevăzute proceduri de autorizare și aprobare prin alte reglementări legale în vigoare și pentru care cerințele sunt echivalente cu cele stabilite prin prezenta ordonanță de urgență.
Prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică în cazul
transportului substanțelor periculoase pe calea ferată, cai rutiere, aeriene sau pe apa
substanțelor în tranzit supuse unui control vamal, dacă ele nu fac obiectul unui tratament sau al unei transformări.
Termenii folosiți în prezenta ordonanță de urgență au următoarele înțelesuri
substanța - element chimic și compusii săi în stare naturala sau obținuți printr-un proces de producție, conținând orice aditiv necesar pentru protejarea stabilitatii produsului și orice impuritate care deriva din procedeul utilizat, exceptând orice solvent care poate fi separat fără a afecta stabilitatea substanței și fără a-i modifica compozitia
preparat - amestecuri sau soluții de doua sau mai multe substanțe
polimer - o substanța constituită din molecule care se caracterizează printr-o secventa a unuia sau mai multor tipuri de unități moleculare și care conțin o simpla majoritate ponderala de molecule și au cel puțin 3 unități monomere legate printr-o legătură covalenta la cel puțin o alta unitate monomera sau la o alta substanța reactiva și constituită cel puțin dintr-o simpla majoritate ponderala de molecule de aceeași greutate moleculara. Aceste molecule trebuie să formeze o gama de greutate moleculara, în mijlocul căreia diferențele de greutate moleculara sunt esențial atribuite diferenței în numărul de unități monomere. În sensul prezentei definiții, prin unitate monomera se înțelege forma reactionata a unui monomer într-un polimer
introducere pe piața - punerea la dispoziția terților, inclusiv importul pe teritoriul României, care este considerat introducere pe piața în sensul prezentei ordonanțe de urgență
IESCE - inventarul european al substanțelor existente puse pe piața. Acest inventar conține lista definitivă cuprinzând toate substantele considerate ca se aflau pe piața comunitara la data de 18 septembrie 1981.
Substantele și preparatele periculoase în înțelesul prezentei ordonanțe de urgență sunt următoarele
substanțe și preparate explozive: substantele și preparatele solide, lichide, pastoase sau gelatinoase, care pot sa reactioneze exoterm în absenta oxigenului din atmosfera, producand imediat emisii de gaze, și care, în condiții de proba determinate, detoneaza, produc o deflagratie rapida sau sub efectul caldurii explodeaza când sunt parțial închise
substanțe și preparate oxidante: substantele și preparatele care în contact cu alte substanțe, în special cu cele inflamabile, prezintă o reactie puternic exoterma
substanțe și preparate extrem de inflamabile: substantele și preparatele chimice lichide cu un punct de aprindere foarte scăzut și cu un punct de fierbere scăzut, precum și substantele și preparatele gazoase care sunt inflamabile în contact cu aerul la temperatura și la presiunea mediului ambiant
substanțe și preparate foarte inflamabile
substantele și preparatele care pot să se incalzeasca și apoi să se aprinda în contact cu aerul la temperatura ambianta, fără aport de energie; sau - substantele și preparatele solide care se pot aprinde cu usurinta după un scurt contact cu o sursa de aprindere și care continua sa arda sau să se consume și după îndepărtarea sursei; sau - substantele și preparatele lichide cu un punct de aprindere foarte scăzut; sau - substantele și preparatele care în contact cu apa sau cu aerul umed emana gaze foarte inflamabile în cantități periculoase
substanțe și preparate inflamabile - substantele și preparatele lichide cu un punct de aprindere scăzut
substanțe și preparate foarte toxice - substantele și preparatele care prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanata în cantități foarte mici pot cauza moartea sau afecțiuni cronice ori acute ale sănătății
substanțe și preparate toxice - substantele și preparatele care prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanata în cantități reduse pot cauza moartea sau afecțiuni cronice ori acute ale sănătății
substanțe și preparate nocive - substantele și preparatele care prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanata pot cauza moartea sau afecțiuni cronice ori acute ale sănătății
substanțe și preparate corosive - substantele și preparatele care în contact cu tesuturile vii exercita o acțiune distructiva asupra acestora din urma
substanțe și preparate iritante - substantele și preparatele necorozive care prin contact imediat, prelungit sau repetat cu pielea ori cu mucoasele pot cauza o reactie inflamatorie
substanțe și preparate sensibilizante - substantele și preparatele care prin inhalare sau penetrare cutanata pot da naștere unei reactii de hipersensibilizare, iar în cazul expunerii prelungite produc efecte adverse caracteristice
substanțe și preparate cancerigene - substantele și preparatele care prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanata pot determina apariția afectiunilor cancerigene ori pot crește incidența acestora
substanțe și preparate mutagene - substantele și preparatele care prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanata pot cauza anomalii genetice ereditare sau pot crește frecventa acestora
substanțe și preparate toxice pentru reproducere - substantele și preparatele care prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanata pot produce ori pot crește frecventa efectelor nocive neereditare asupra produsului de conceptie sau care pot dăuna funcțiilor ori capacităților reproductive masculine sau feminine
substanțe și preparate periculoase pentru mediu - substantele și preparatele care, folosite în mediu, ar putea prezenta sau prezintă un risc imediat ori întârziat pentru unul sau mai multe componente ale mediului.
Substantele se clasifica în baza proprietăților lor, în conformitate cu categoriile stipulate la art. 7.
Clasificarea preparatelor chimice în funcție de gradul de pericol și de natura specifică a riscurilor apărute se face potrivit prevederilor art. 7.
Procedura privind clasificarea substanțelor și preparatelor chimice periculoase se stabilește în conformitate cu normele metodologice pentru aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția cazului în care prevederi contrare sunt specificate în alte reglementări legale privind anumite preparate periculoase.
Testarea substanțelor și preparatelor chimice, respectiv a proprietăților fizico-chimice, a toxicitatii și a ecotoxicitatii, se efectuează potrivit metodelor stabilite în normele metodologice pentru aplicarea prezentei ordonanțe de urgență.
În cazul în care unele dintre substantele chimice cuprinse în IESCE au fost clasificate în baza rezultatelor testarilor efectuate cu alte metode decât cu cele stabilite în normele metodologice pentru aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, se va decide de la caz la caz refacerea testelor.
Testele de laborator se realizează în conformitate cu principiile bunei practici de laborator și de către laboratoare recunoscute și desemnate, conform normelor legale în vigoare.
Introducerea pe piața a substanțelor periculoase este permisă numai dacă sunt respectate următoarele cerințe pentru ambalaje
să fie proiectate și realizate astfel încât sa împiedice orice pierdere de conținut prin manipulare, transport și depozitare
materialele din care sunt fabricate ambalajele și dispozitivele de etansare să fie rezistente la atacul conținutului sau sa nu formeze compuși periculosi cu acesta
ambalajele și sistemele de etansare să fie solide și rezistente, pentru a se evita orice pierdere și pentru a îndeplini criteriile de siguranță în condițiile unei manipulari normale
ambalajele și sistemele de închidere care se reinchid vor fi proiectate astfel încât să se poată reinchide în mod repetat fără pierderi de conținut
orice recipient, indiferent de capacitate, care conține substanțe destinate comercializării sau punerii la dispoziție persoanelor fizice, pentru anumite categorii de pericol care sunt specificate în normele metodologice pentru aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, trebuie să fie prevăzut cu dispozitiv de securitate pentru protecția copiilor și să fie inscripționat cu însemne tactile de avertizare a pericolului
ambalajul trebuie să fie închis inițial cu un sigiliu a cărui violare să fie vizibila în momentul deschiderii ambalajului, iar sigiliul să fie ireparabil distrus o dată cu prima deschidere.
Introducerea pe piața a preparatelor periculoase este permisă numai dacă sunt respectate următoarele cerințe pentru ambalaje
cerințele prevăzute la art. 14 lit. a)-d), în ceea ce privește integritatea, evitarea pierderilor și sistemele de închidere
recipientele care conțin preparatele periculoase destinate comercializării sau puse la dispoziție publicului trebuie să nu aibă
forma și/sau prezentare grafica care să atragă ori sa stimuleze curiozitatea copiilor sau sa însele consumatorii
forma și/sau design ca cele utilizate pentru alimentele umane și animale, pentru produsele cosmetice și medicinale, pentru a nu fi confundate
recipientele conținând anumite categorii de preparate chimice periculoase destinate comercializării sau puse la dispoziție persoanelor fizice, care sunt specificate în normele metodologice pentru aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, vor fi prevăzute cu
sisteme de închidere de siguranță pentru copii
însemne tactile de avertizare a pericolului.
Substantele periculoase pot fi introduse pe piața numai dacă eticheta ambalajelor include următoarele indicații lizibile, care nu pot fi șterse
numele substanței, sub una dintre denumirile care figurează în normele metodologice pentru aplicarea prezentei ordonanțe de urgență. În cazul în care substanța nu este clar specificată, se va utiliza o denumire recunoscută internațional
numele și adresa completa, inclusiv numărul de telefon, ale celui care răspunde de introducerea pe piața a substanței sau preparatului chimic periculos, respectiv producătorul, importatorul sau distribuitorul
simbolurile referitoare la pericol și, dacă este cazul, indicații despre pericolele rezultate din folosirea substanței
fraze-tip specifice utilizării substanțelor periculoase, referitoare la riscurile care pot aparea la utilizarea substanței periculoase (fraze R)
fraze-tip indicând recomandări referitoare la prudenta cu care trebuie utilizata substanța periculoasa (fraze S)
atribuirea numărului Comunității Economice Europene din IESCE, dacă acesta este alocat.
Preparatele periculoase pot fi introduse pe piața numai dacă eticheta ambalajelor include următoarele indicații lizibile, care nu pot fi șterse
denumirea comercială sau destinația preparatului
numele și adresa completa, inclusiv numărul de telefon, ale celui care răspunde de introducerea pe piața, respectiv producătorul, importatorul sau distribuitorul
denumirea chimica a componentelor clasificate ca substanțe periculoase
simbolurile referitoare la pericol și, dacă este cazul, indicații despre pericolele rezultate din folosirea preparatului
fraze-tip specifice utilizării preparatelor periculoase, referitoare la riscurile care pot aparea la utilizarea preparatului periculos (fraze R)
una sau mai multe fraze-tip indicând recomandări referitoare la prudenta cu care trebuie utilizat preparatul periculos (fraze S)
cantitatea nominală (masa nominală sau volumul nominal) a conținutului, în cazul preparatelor chimice periculoase comercializate către persoanele fizice.
Eticheta va fi redactată în limba română, cu excepția prevederilor art. 17 lit. c), caz în care se va putea utiliza limbajul internațional recunoscut pentru componente.
Producătorii, distribuitorii și importatorii substanțelor periculoase incluse în IESCE, dar neincluse în anexa nr. 2 la Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și preparatelor chimice periculoase, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 490/2002 , au obligația de a efectua cercetări/desfășura investigații pentru a lua cunoștința despre informațiile accesibile relevante privind proprietățile acestor substanțe.
Pe baza informațiilor prevăzute la alin. (1), producătorii, distribuitorii și importatorii trebuie să ambaleze substantele periculoase și să le eticheteze conform prevederilor art. 14, 16 și ale anexei nr. 1 la Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și preparatelor chimice periculoase, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 490/2002 .
Se admite orice formă de publicitate pentru substantele chimice care aparțin uneia sau mai multor categorii de pericol, cu condiția mentionarii categoriei/categoriilor respective.
Pentru a permite utilizatorilor profesionali și celor industriali sa ia toate măsurile necesare pentru a asigura sănătatea și protecția mediului și pentru asigurarea securității la locul de muncă, la prima livrare a substanțelor și preparatelor periculoase sau chiar înainte de aceasta livrare orice producător, importator sau distribuitor va trimite destinatarului o fișa tehnica de securitate. Aceasta fișa trebuie să conțină toate informațiile reale disponibile, necesare pentru a se asigura protecția omului și a mediului.
Fișa tehnica de securitate va fi comunicată destinatarului. Ulterior producătorul, importatorul sau distribuitorul trebuie să aducă la cunoștința destinatarului fisei tehnice de securitate orice informații noi de care acesta a luat cunoștința.
Agenția Naționala pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase - ANSPCP, aflată în subordinea Ministerului Economiei și Comerțului, trece în subordinea Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor ca persoana juridică de interes public și organ de specialitate al administrației publice centrale și are următoarele atribuții și raspunderi principale
solicita și primește informații despre proprietățile substanțelor sau ale preparatelor chimice periculoase, inclusiv despre compozitia lor chimica, care vor fi utilizate numai în scopul satisfacerii oricărei cerințe medicale impuse de elaborarea măsurilor preventive și curative, în mod special a urgentelor
coordonează în colaborare cu ministerele interesate pregătirea și perfecționarea personalului atestat pentru controlul și supravegherea produselor chimice și pentru instruirea organismelor responsabile
monitorizează producătorii și importatorii de substanțe și preparate chimice periculoase
coordonează și furnizează suportul informațional în domeniul substanțelor și al preparatelor chimice periculoase
autorizeaza inspectorii de specialitate pentru controlul respectării prevederilor reglementărilor în domeniul substanțelor și al preparatelor chimice periculoase
furnizează informații specifice și detaliate tuturor agentiilor și organismelor guvernamentale care au atribuții în domeniul substanțelor și al preparatelor periculoase, cum ar fi autoritățile vamale, inspectoratele de protecție a muncii, direcțiile de sănătate publică, agențiile de protecție a mediului
constata și sancționează încălcarea prevederilor reglementărilor în domeniul substanțelor și al preparatelor chimice periculoase și stabilește măsurile de remediere și termenele pentru îndeplinirea acestora.
Organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale Agenției Naționale pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase se asigura din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat.
Prevederile alin. (3) intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.
Producătorii și importatorii au următoarele atribuții și raspunderi
efectuează testări ale proprietăților substanțelor și preparatelor chimice, în vederea încadrării în clasele de pericol prevăzute de prezenta ordonanță de urgență
clasifica, eticheteaza și ambaleaza substantele și preparatele chimice periculoase în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență
elaborează fise tehnice de securitate pentru substantele și preparatele chimice periculoase, pe care le vor face disponibile gratuit destinatarului cel târziu în momentul livrării
furnizează Agenției Naționale pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase toate informațiile despre proprietățile substanțelor și preparatelor care pot pune în pericol sănătatea sau mediul.
Constituie contravenție următoarele fapte ale persoanelor fizice sau juridice autorizate sa desfășoare activități comerciale cu substanțe și preparate chimice periculoase, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate infracțiuni conform Codului penal
declararea de date nereale, incomplete sau gresite despre substantele și preparatele chimice periculoase care pot cauza vătămări grave ale sănătății sau mediului
neprezentarea fișelor tehnice de securitate sau prezentarea lor cu date incomplete ori gresite
clasificarea, ambalarea și etichetarea gresita a substanțelor și preparatelor chimice periculoase; c^1) netransmiterea informațiilor solicitate de Agenția Naționala pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase, potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) lit. a)
încălcarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență prin orice alt mod decât cele prevăzute la lit. a), b) și c).
Fapta prevăzută la art. 25 lit. a) se sancționează cu amendă de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON), precum și cu retragerea autorizației de desfășurare a activităților comerciale.
Faptele prevăzute la art. 25 lit. b), c) și c^1) se sancționează cu amendă de la 10.000 lei (RON) la 15.000 lei (RON).
Fapta prevăzută la art. 25 lit. d) se sancționează cu amendă de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON).
Săvârșirea repetată a vreuneia dintre contravențiile prevăzute la art. 25 sau neîndeplinirea măsurilor de remediere stabilite de Agenția Naționala pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase se sancționează cu dublul amenzii contravenționale maxime prevăzute.
Cuantumul amenzilor se actualizează anual prin hotărâre a Guvernului.
Aplicarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 25 se face de Agenția Naționala pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase.
Plata amenzii se face în termen de 30 de zile de la data constatării nerespectării obligațiilor prevăzute în prezenta ordonanță de urgență.
Abrogat.
Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 30 de zile de la data comunicării.
Plângerile se soluționează de judecătoria competența.
Încălcarea repetată sau nerespectarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență atrage interdicția temporară sau definitivă a desfășurării activității, conform prevederilor Legii protecției mediului nr. 137/1995 , republicată.
Amenzile se fac venit la bugetul de stat.
Orice fapta a persoanei fizice sau juridice săvârșită în legătură cu activitățile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, care întrunește elementele unei infracțiuni, se sancționează potrivit Codului penal.
Constatarea nerespectării obligațiilor și a săvârșirii contravențiilor, precum și aplicarea amenzilor se fac prin proces-verbal încheiat de personalul împuternicit al Agenției Naționale pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase.
În măsura în care prezenta ordonanță de urgență nu dispune altfel, contravențiilor prevăzute la art. 25 le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea și constatarea contravențiilor.
Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor elaborează, pe baza propunerilor transmise de către ANSPCP, actele normative necesare aplicării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, în condițiile legii.
Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor inițiază și promovează, după caz, împreună cu alte autorități publice centrale, proiecte de acte normative în domeniul substanțelor și preparatelor periculoase.
Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la 6 luni de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Prezenta ordonanță de urgență transpune prevederile Directivei Consiliului 67/548/CEE privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor periculoase, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. P196 din 16 august 1967, cu modificările și completările ulterioare, până la al saptelea amendament, și ale Directivei 1999/45/CE privind clasificarea, etichetarea și ambalarea preparatelor periculoase, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 200 din 30 iulie 1999.
Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abroga pct. 18 din anexa nr. 2 > la Decretul Consiliului de Stat nr. 466/1979 privind regimul produselor și substanțelor toxice, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 1980.