ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 20 din 29 martie 2021 Luând în considerare faptul că în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 au fost stabilite o serie de măsuri din domeniul sănătății cu aplicabilitate până la data de 31 martie 2021, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020,…
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Serviciile medicale și medicamentele pentru tratarea cazurilor de COVID-19 și a complicațiilor acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României și se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, denumit în continuare Fond.
Prin derogare de la prevederile art. 337 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, consultațiile medicale la distanță acordate în asistența medicală primară și ambulatoriul de specialitate pentru specialitățile clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică și de reabilitare, se acordă și se validează fără a fi necesară utilizarea cardului național de asigurări sociale de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia, prevăzute la art. 223 alin. (1) și (1^1) din Legea nr. 95/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare.
Casele de asigurări de sănătate județene, respectiv a municipiului București, precum și Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești contractează întreaga sumă alocată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate cu destinația servicii medicale spitalicești.
Pentru unitățile sanitare cu paturi care furnizează servicii medicale spitalicești, în regim de spitalizare continuă, aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate județene, respectiv a municipiului București, precum și Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, decontarea lunară se face fără a mai fi necesară o regularizare trimestrială, după cum urmează
la nivelul valorii aferente indicatorilor realizați în limita valorii de contract, dacă se acoperă contravaloarea cheltuielilor efectiv realizate
la nivelul cheltuielilor efectiv realizate în limita valorii de contract, în situația în care valoarea aferentă indicatorilor realizați este mai mică sau egală cu nivelul cheltuielilor efectiv realizate
la nivelul indicatorilor realizați, fără a depăși suma ce poate fi contractată în funcție de capacitatea maximă de funcționare lunară a fiecărui spital
la nivelul cheltuielilor efectiv realizate, în situația în care acestea depășesc nivelul contractat, justificat de situația epidemiologică generată de coronavirusul SARS-CoV-2, pentru unitățile sanitare cu paturi care acordă servicii medicale spitalicești în regim de spitalizare continuă pacienților diagnosticați cu COVID-19.
Pentru unitățile sanitare cu paturi care acordă servicii medicale spitalicești în regim de spitalizare continuă pacienților diagnosticați cu COVID-19 și pentru care decontarea se face potrivit alin. (1) lit. d) , valoarea totală a creditelor de angajament în baza cărora se încheie în trimestrul II al anului 2021 acte adiționale de suplimentare pentru acoperirea cheltuielilor efectiv realizate care depășesc nivelul contractat nu poate fi mai mare decât valoarea totală a cheltuielilor efectiv realizate pentru care au fost încheiate acte adiționale în trimestrul I al anului 2021.
Pentru unitățile sanitare cu paturi care au început să acorde servicii medicale spitalicești în regim de spitalizare continuă pacienților diagnosticați cu COVID-19 în cursul unui trimestru și care nu au încheiat în fiecare lună a respectivului trimestru acte adiționale de suplimentare a valorii de contract, în trimestrul următor decontarea se face la nivelul cheltuielilor efectiv realizate, în situația în care acestea depășesc nivelul contractat, pe bază de documente justificative, prin încheiere de acte adiționale de suplimentare a sumelor contractate.
Începând cu semestrul II al anului 2021, pentru unitățile sanitare cu paturi aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate județene, respectiv a municipiului București, precum și Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, care acordă servicii medicale spitalicești în regim de spitalizare continuă pacienților diagnosticați cu COVID-19, decontarea lunară se face fără a mai fi necesară o regularizare trimestrială, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor alin. (1) lit. a)-c) .
Pentru situațiile prevăzute la alin. (3) , precum și în cazul creșterii numărului de cazuri COVID-19, care necesită internarea în unitățile sanitare care tratează pacienți diagnosticați cu COVID-19, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în baza solicitărilor fundamentate ale caselor de asigurări de sănătate, justificate de evoluția situației epidemiologice de la nivel local și/sau național, după caz, poate suplimenta creditele de angajament alocate inițial, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor alin. (1) lit. d) .
Începând cu trimestrul II al anului 2021, serviciile medicale spitalicești acordate în regim de spitalizare de zi efectuate de unitățile sanitare cu paturi se decontează în condițiile stabilite prin contractul-cadru, aprobat prin hotărâre a Guvernului, și prin normele metodologice de aplicare a acestuia, potrivit prevederilor art. 229 alin. (2) și (4) din Legea nr. 95/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare.
În trimestrul II al anului 2021, pentru unitățile sanitare care derulează programe naționale de sănătate curative decontarea serviciilor se efectuează la nivelul realizat, prin acte adiționale de suplimentare a sumelor contractate, după încheierea lunii în care serviciile au fost acordate, dacă a fost depășit nivelul contractat.
În situația prevăzută la alin. (1) , valoarea totală a creditelor de angajament în baza cărora se încheie în trimestrul II al anului 2021 acte adiționale de suplimentare pentru acoperirea serviciilor acordate peste valoarea de contract nu poate fi mai mare decât valoarea totală a cheltuielilor efectiv realizate pentru care au fost încheiate acte adiționale în trimestrul I al anului 2021.
Pentru unitățile sanitare care derulează programe naționale de sănătate curative care nu au încheiat în fiecare lună a trimestrului I al anului 2021 acte adiționale de suplimentare a valorii de contract, decontarea în trimestrul II al anului 2021 se efectuează la nivelul realizat dacă se depășește valoarea de contract, prin încheierea de acte adiționale de suplimentare a sumei contractate în luna următoare celei în care au fost acordate serviciile.
Acte adiționale de suplimentare a valorii de contract pentru situațiile prevăzute la alin. (2) și (3) , pentru acoperirea serviciilor acordate în trimestrul II al anului 2021, peste valoarea de contract, se vor încheia în limita sumelor alocate cu această destinație în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Începând cu semestrul II al anului 2021, pentru unitățile sanitare care derulează programe naționale de sănătate curative, decontarea lunară se face în limita valorii de contract.
Decontarea serviciilor de dializă și regularizarea trimestrială a acestora, precum și a serviciilor de radioterapie, începând cu semestrul II al anului 2021, se efectuează la nivelul realizat, prin încheierea de acte adiționale de suplimentare a valorii de contract, în limita sumelor alocate cu această destinație în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
În trimestrul II al anului 2021, serviciile medicale acordate în unitățile sanitare din asistența medicală primară și ambulatoriul de specialitate clinic se decontează la nivelul activității efectiv realizate, dar nu mai mult de 6 consultații/ oră/medic.
Începând cu semestrul II al anului 2021, serviciile medicale acordate în unitățile sanitare din asistența medicală primară și ambulatoriul de specialitate clinic se decontează în condițiile stabilite prin contractul-cadru, aprobat prin hotărâre a Guvernului, și prin normele metodologice de aplicare a acestuia, potrivit prevederilor art. 229 alin. (2) și (4) din Legea nr. 95/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare.
În trimestrul II al anului 2021, consultațiile medicale acordate în asistența medicală primară și ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv pentru unele servicii conexe necesare actului medical, prevăzute în pachetele de servicii medicale, pot fi acordate și la distanță, utilizând orice mijloace de comunicare.
Începând cu semestrul II al anului 2021, consultațiile medicale acordate în asistența medicală primară și ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv pentru unele servicii conexe necesare actului medical, prevăzute în pachetele de servicii medicale, pot fi acordate și la distanță, utilizând orice mijloace de comunicare, în condițiile stabilite prin contractul-cadru, aprobat prin hotărâre a Guvernului, și prin normele metodologice de aplicare a acestuia, potrivit prevederilor art. 229 alin. (2) și (4) din Legea nr. 95/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare.
În trimestrul II al anului 2021, pentru pacienții cronici, medicii de familie pot prescrie inclusiv medicamentele restricționate din Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, republicată , cu modificările și completările ulterioare.
Începând cu trimestrul II al anului 2021, serviciile acordate de unitățile specializate, care furnizează consultații de urgență la domiciliu și transport sanitar neasistat, aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate județene, respectiv a municipiului București, precum și Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, se decontează în condițiile stabilite prin contractul-cadru, aprobat prin hotărâre a Guvernului, și prin normele metodologice de aplicare a acestuia, potrivit prevederilor art. 229 alin. (2) și (4) din Legea nr. 95/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare.
Pentru investigațiile paraclinice efectuate în regim ambulatoriu, potrivit ghidurilor de practică medicală, aprobate prin ordin al ministrului sănătății, necesare monitorizării pacienților diagnosticați cu COVID-19, după externarea din spital sau după încetarea perioadei de izolare și pentru care furnizorii de servicii medicale paraclinice au evidențe distincte, precum și a pacienților diagnosticați cu boli oncologice, diabet, afecțiuni rare, boli cardiovasculare, boli cerebrovasculare, boli neurologice, sumele contractate cu casele de asigurări de sănătate județene, respectiv a municipiului București, precum și Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești se pot suplimenta după încheierea lunii în care au fost acordate investigațiile paraclinice, prin acte adiționale.
Începând cu trimestrul II al anului 2021, serviciile de îngrijiri medicale la domiciliu și serviciile de îngrijiri paliative la domiciliu acordate de furnizorii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate județene, respectiv a municipiului București, precum și Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești se decontează în condițiile stabilite prin contractulcadru, aprobat prin hotărâre a Guvernului, și prin normele metodologice de aplicare a acestuia, potrivit prevederilor art. 229 alin. (2) și (4) din Legea nr. 95/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare.
În trimestrul II al anului 2021, pentru sanatoriile/secțiile sanatoriale din spitale care desfășoară activitate, contractele cu casele de asigurări de sănătate județene, respectiv a municipiului București, precum și Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești se încheie pentru activitatea desfășurată conform reglementărilor legale în vigoare, iar decontarea lunară se face la nivelul indicatorilor realizați în limita valorii de contract, dacă se acoperă cheltuielile efectiv realizate, sau, după caz, la nivelul cheltuielilor efectiv realizate în limita valorii de contract, în situația în care valoarea aferentă indicatorilor realizați este mai mică sau egală cu nivelul cheltuielilor efectiv realizate, fără a mai fi necesară o regularizare trimestrială.
Începând cu semestrul II al anului 2021, pentru sanatoriile/secțiile sanatoriale din spitale care desfășoară activitate, încheierea contractelor prevăzute la alin. (1) , precum și decontarea lunară se realizează potrivit prevederilor contractului-cadru, aprobat prin hotărâre a Guvernului, și prin normele metodologice de aplicare a acestuia, potrivit prevederilor art. 229 alin. (2) și (4) din Legea nr. 95/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare.
Prevederile art. 1-13 din prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data de 1 aprilie 2021, cu excepția prevederilor de la art. 4 alin. (3) și (5) , care intră în vigoare la data publicării prezentei ordonanțe de urgență în Monitorul Oficial al României, Partea I, și sunt aplicabile până la finalul lunii în care încetează starea de alertă, declarată potrivit legii.
Începând cu data de 1 aprilie 2021, se abrogă prevederile art. 25^1 alin. (3) și (4) și art. 25^2 alin. (2^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal , a Legii educației naționale nr. 1/2011 , precum și a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 14 mai 2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 179/2020 , cu modificările și completările ulterioare.
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează
La articolul 193, după alineatul (2^1) se introduc două noi alineate, alineatele (2^2) și (2^3), cu următorul cuprins:
Spitalele publice din rețeaua Ministerului Afacerilor Interne, beneficiare ale unor proiecte finanțate din fonduri externe rambursabile/nerambursabile, pot primi sume de la bugetul de stat, prin transferuri din bugetul Ministerului Afacerilor Interne, pentru finanțarea proiectelor potrivit contractelor de finanțare sau acordurilor de parteneriat.
Fondurile necesare pentru cofinanțarea proiectelor aflate în implementare sau a proiectelor noi finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare se asigură din bugetul ordonatorului principal de credite, în cursul întregului an, prin virări de credite de angajament și credite bugetare între titlurile, articolele și alineatele de cheltuieli din cadrul aceluiași capitol sau de la alte capitole, cu încadrare în bugetul aprobat
La articolul 230, alineatul (2^5) se modifică și va avea următorul cuprins:
Prevederile alin. (2^1)-(2^3) se aplică începând cu data de 1 iulie 2021
La articolul 286 alineatul (1), partea introductivă și litera a) se modifică și vor avea următorul cuprins: Articolul 286
Consiliul de administrație al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate se constituie din 9 membri, cu un mandat pe 4 ani, după cum urmează
6 reprezentanți ai statului, dintre care 2 sunt numiți de Președintele României, iar 4 sunt numiți de prim-ministru, la propunerea ministrului sănătății
La articolul 288, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 288
Consiliul de administrație funcționează în mod legal în prezența a cel puțin 6 membri
La articolul 337, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
Prevederile privind acordarea serviciilor medicale prin utilizarea cardului național de asigurări sociale de sănătate de către furnizorii de servicii medicale nu sunt aplicabile serviciilor medicale de consultații și diagnostic furnizate la distanță, acordate potrivit dispozițiilor art. 237 alin. (4)
La articolul 346^6, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (7^1), cu următorul cuprins:
Condițiile tehnice de securitate și condițiile de acces la datele aferente DES al pacientului din cadrul Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății și al conducătorilor ministerelor și instituțiilor din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională, respectiv Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Serviciul de Protecție și Pază, cu avizul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
La articolul 386, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:
Proiectul de hotărâre a Guvernului prevăzut la alin. (5) se elaborează cu consultarea Colegiului Medicilor din România, Colegiului Medicilor Stomatologi din România și Colegiului Farmaciștilor din România, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii bugetului de stat pe anul 2022
La articolul 568 alineatul (1), după litera j) se introduce o nouă literă, litera k), cu următorul cuprins
măsurarea unor parametri biologici, efectuarea de teste în scop de diagnostic și administrarea de vaccinuri, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății
La articolul 2 alineatul (1) din Legea farmaciei nr. 266/2008 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 2 februarie 2015, cu modificările și completările ulterioare, litera g) se modifică și va avea următorul cuprins
măsurarea unor parametri biologici, efectuarea de teste în scop de diagnostic și administrarea de vaccinuri, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății.
Până la constituirea consiliului de administrație al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate în condițiile prevăzute la art. 286 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare, își va desfășura activitatea consiliul de administrație al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate aflat în exercițiu la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Mandatele membrilor consiliului de administrație al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate aflate în curs de derulare la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență rămân valabile până la expirarea acestora.
Pe durata stării de alertă declarate potrivit Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, medicii prevăzuți la art. 386 alin. (1) și (1^1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pot acorda asistență medicală în afara specialității persoanelor diagnosticate cu COVID-19 în baza și în limitele protocoalelor de practică medicală, aprobate prin ordin al ministrului sănătății, potrivit art. 16 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Medicii prevăzuți la alin. (1) nu sunt răspunzători pentru daunele și prejudiciile produse în exercitarea profesiunii desfășurate în condițiile alin. (1) .