ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 (**republicată**) privind circulația pe drumurile publice**)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Pentru a conduce pe drumurile publice autovehicule, tramvaie ori tractoare agricole sau forestiere, conducătorii acestora trebuie să posede permis de conducere corespunzător.
Permisele de conducere se eliberează pentru următoarele categorii de vehicule: AM, A1, A2, A, B1, B, BE, C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE, Tr, Tr1, Tb sau Tv.
Conducătorii de autovehicule, de tractoare agricole sau forestiere ori de tramvaie trebuie să aibă cunoștințele și îndemânarea necesare conducerii și să fie apți din punct de vedere medical și psihologic.
Conducătorii de autovehicule, de tractoare agricole sau forestiere ori de tramvaie vor fi verificați periodic din punct de vedere medical și al capacităților psihologice, în condițiile stabilite de reglementările în vigoare.
Examinarea medicală se realizează în scopul certificării aptitudinilor fizice și mentale ale unei persoane necesare conducerii unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, iar evaluarea psihologică în scopul certificării capacităților psihologice necesare pentru a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie.
Afecțiunile medicale incompatibile cu calitatea de conducător de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie se stabilesc de către Ministerul Sănătății și se aprobă prin ordin al ministrului, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Examinarea medicală se realizează în vederea
aprobării prezentării la examen pentru obținerea permisului de conducere
obținerii certificatului de atestare profesională pentru conducătorii de autovehicule, de tractoare agricole sau forestiere ori de tramvaie stabiliți prin prezenta ordonanță de urgență
verificării periodice, conform reglementarilor în vigoare
efectuarea unei examinări medicale de specialitate la trimiterea medicului, în condițiile alin. (6) .
Examinarea medicală a solicitanților prevăzuți la alin. (3) lit. a) și b) , precum și a conducătorilor de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie se realizează în unități de asistență medicală autorizate, existente la nivelul fiecărui județ, care au obligația luării în evidență a acestora.
Lista unităților de asistență medicală autorizate se stabilește și se actualizează prin ordin al ministrului sănătății, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Lista se publică și pe pagina de internet a Ministerului Sănătății.
Orice medic, atunci când constată că un conducător de autovehicul, de tractor agricol sau forestier ori tramvai, aflat în evidența sau îngrijirea sa, prezintă afecțiuni medicale prevăzute în ordinul ministrului sănătății emis conform alin. (2) , este obligat să emită bilet de trimitere către o unitate de asistență medicală autorizată prevăzută la alin. (4) , cu diagnosticele constatate și cu datele de contact ale unității medicale în care medicul trimițător își desfășoară activitatea și să consemneze acest lucru în fișa medicală a conducătorului. Biletul de trimitere va fi comunicat conducătorului, de îndată, prin orice mijloc de comunicare prevăzut de Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată , cu modificările și completările ulterioare. În baza biletului de trimitere, în termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea acestuia, persoana care posedă permis de conducere este obligată să se prezinte la unitatea de asistență medicală autorizată pentru a efectua examinarea medicală de specialitate.
În cazul în care unitatea de asistență medicală autorizată, în urma realizării examenului de specialitate necesar, stabilește că persoana care posedă permis de conducere este inaptă medical pentru a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, aceasta este obligată, în termen de o zi de la data constatării, să comunice rezultatul examinării către poliția rutieră în a cărei rază teritorială unitatea își desfășoară activitatea, către medicul trimițător, precum și persoanei declarate inaptă din punct de vedere medical pentru a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai. În cazul în care persoana care posedă permis de conducere este declarată aptă medical, unitatea de asistență medicală autorizată comunică, în termen de 15 zile de la constatare, rezultatul examinării către medicul trimițător.
La data primirii comunicării prevăzute la alin. (6^1) teza I, poliția rutieră retrage permisul de conducere al persoanei respective, făcând mențiune despre aceasta în evidența permiselor de conducere reținute și a sancțiunilor aplicate conducătorilor de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie. Măsura dispusă i se comunică, de îndată, conducătorului prevăzut la alin. (6) . Titularul permisului de conducere retras nu mai are dreptul de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie începând cu data comunicării măsurii retragerii.
În cazul în care, în termen de 30 de zile de la data comunicării biletului de trimitere în condițiile alin. (6) , medicul trimițător nu este înștiințat de către unitatea de asistență medicală autorizată asupra rezultatului examinării, acesta este obligat să comunice de îndată poliției rutiere pe a cărei rază teritorială acesta își desfășoară activitatea această informație, precum și numele, prenumele și codul numeric personal ori, după caz, codul unic de identificare al persoanei aflate în evidența sau îngrijirea sa.
În termen de 5 zile de la data comunicării datelor de identificare prevăzute la alin. (6^3) , poliția rutieră solicită titularului permisului de conducere să înainteze dovada prezentării la examinarea medicală prevăzută la alin. (6) . În cazul în care titularul permisului de conducere nu comunică dovada în termenul stabilit de poliția rutieră, prevederile alin. (6^2) se aplică în mod corespunzător.
Permisul de conducere retras în condițiile alin. (6^2) sau (6^4) se predă poliției rutiere în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data comunicării măsurii retragerii, până la încetarea cauzelor pentru care s-a luat această măsură.
Verificarea medicală se efectuează în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Permisul de conducere al persoanei care este declarată inaptă psihologic pentru a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie se retrage de către poliția rutieră și poate fi redobândit numai după încetarea motivului pentru care s-a luat această măsură.
Orice medic, atunci când constată că o persoană, titulară a unui permis de conducere, aflată în evidența sau îngrijirea sa, prezintă simptome ce pot afecta capacitățile psihologice necesare pentru a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie, este obligat să emită bilet de trimitere, în care se menționează simptomele constatate, către o unitate psihologică autorizată de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Biletul de trimitere se comunică titularului permisului de conducere potrivit alin. (6) . În baza biletului de trimitere, în termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea acestuia, titularul permisului de conducere este obligat să se prezinte în vederea realizării evaluării psihologice.
Evaluarea psihologică prevăzută la alin. (8^1) se realizează de către un psiholog cu drept de liberă practică în specialitatea psihologia transporturilor, care poate solicita și opinia unui psiholog cu drept de liberă practică în specialitatea psihologie clinică.
Rezultatul evaluării psihologice, prin care titularul de permis de conducere este declarat inapt psihologic pentru a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie, se comunică de către psihologul care a efectuat-o, în termen de o zi lucrătoare de la data evaluării, poliției rutiere în a cărei rază teritorială își desfășoară activitatea, medicului trimițător, precum și titularului de permis de conducere declarat inapt psihologic. În cazul în care titularul este declarat apt psihologic, psihologul comunică rezultatul evaluării către medicul trimițător, în termen de 15 zile de la constatare.
La data primirii comunicării prevăzute la alin. (8^3) , poliția rutieră retrage permisul de conducere al persoanei respective potrivit alin. (8) , făcând mențiune despre aceasta în evidența permiselor de conducere reținute și a sancțiunilor aplicate conducătorilor de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie. Măsura dispusă i se comunică, de îndată, titularului de permis de conducere. Titularul permisului de conducere retras nu mai are dreptul de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie începând cu data comunicării măsurii retragerii.
În cazul în care, în termen de 30 de zile de la data comunicării biletului de trimitere în condițiile alin. (8^1) , medicul trimițător nu este înștiințat de către psiholog asupra rezultatului evaluării psihologice, acesta este obligat să comunice de îndată poliției rutiere pe a cărei rază teritorială acesta își desfășoară activitatea această informație, precum și numele, prenumele și codul numeric personal ori, după caz, codul unic de identificare al titularului permisului de conducere.
În termen de 5 zile de la data comunicării datelor de identificare prevăzute la alin. (8^5) , poliția rutieră solicită titularului permisului de conducere să înainteze dovada prezentării la evaluarea psihologică prevăzută la alin. (8^1) . În cazul în care titularul permisului de conducere nu comunică dovada în termenul stabilit de poliția rutieră, prevederile alin. (8^4) se aplică în mod corespunzător.
Permisul de conducere retras în condițiile alin. (8^4) sau (8^6) se predă poliției rutiere în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data comunicării măsurii retragerii, până la încetarea cauzelor pentru care s-a luat această măsură.
Rezultatul evaluării psihologice poate fi contestat, la solicitarea și pe cheltuiala părții interesate, în termen de 30 de zile, la Comisia centrală medicală și psihologică în siguranța transporturilor prevăzută în Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii și al ministrului sănătății nr. 1.151/1.752/2021 pentru aprobarea cadrului general privind examinarea medicală și psihologică a personalului cu atribuții în siguranța transporturilor.
Avizul de apt sau inapt medical poate fi contestat doar pe baza unei expertize efectuate de instituțiile medico-legale, la solicitarea și pe cheltuiala părților interesate.
Abrogat.
Titularul permisului de conducere are dreptul să obțină istoricul sancțiunilor la regimul circulației pe drumurile publice în una din următoarele modalități
de pe site-ul Inspectoratului General al Poliției Române
de la orice structură de poliție rutieră.
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, atunci când constată că un conducător de autovehicul, de tractor agricol sau forestier ori tramvai se află în evidența sa ori a agențiilor pentru plăți și inspecție socială județene sau a municipiului București, cu o afecțiune medicală dintre cele prevăzute în ordinul ministrului sănătății emis în temeiul art. 22 alin. (2) , comunică această informație poliției rutiere în a cărei rază teritorială domiciliază titularul permisului de conducere, precum și numele, prenumele și codul numeric personal ale acestuia.
Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări furnizează, în format electronic, Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială date cu privire la deținerea unui permis de conducere valabil, în vederea îndeplinirii atribuțiilor prevăzute la alin. (1) . Cerințele tehnice necesare furnizării datelor în format electronic se stabilesc prin protocol de cooperare încheiat între Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.
În termen de 5 zile de la data comunicării prevăzute la alin. (1) , poliția rutieră informează titularul permisului de conducere cu privire la faptul că figurează în evidența uneia dintre autoritățile prevăzute la alin. (1) cu o afecțiune medicală dintre cele prevăzute în ordinul ministrului sănătății emis conform art. 22 alin. (2) și îi solicită să înainteze dovada prezentării la examinarea medicală prevăzută la art. 22 alin. (1) , efectuată de o unitate de asistență medicală autorizată.
În cazul în care titularul permisului de conducere nu comunică dovada în termen de 15 zile de la data comunicării solicitării prevăzute la alin. (3) , prevederile art. 22 alin. (6^2) și (6^5) se aplică în mod corespunzător.
Unitatea de asistență medicală autorizată prevăzută la alin. (3) aplică în mod corespunzător prevederile art. 22 alin. (6^1) .
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pe baza listei prevăzute la alin. (1) , Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială verifică beneficiarii aflați în plată la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență în vederea aplicării art. 58^3 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a art. 22^3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată , cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost completate prin prezenta ordonanță de urgență.
În termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială încheie protocolul de cooperare prevăzut la art. 22^3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată , cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost completată prin prezenta ordonanță de urgență.
Dreptul de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai pe drumurile publice îl are numai persoana care posedă permis de conducere valabil, corespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv, sau dovada înlocuitoare a acestuia cu drept de circulație.
Au dreptul de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie pe drumurile publice, în condițiile stabilite prin regulament, și persoanele care urmează un curs de pregătire practică, în vederea obținerii permisului de conducere, numai în prezenta și sub supravegherea directă a unui instructor auto atestat în acest sens, precum și a examinatorului din cadrul autorității competente în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere pentru oricare dintre categoriile prevăzute de lege.
Pe parcursul activității de pregătire practică sau de examinare în vederea obținerii permisului de conducere, instructorul auto atestat ori, după caz, examinatorul împreună cu persoana pe care o supraveghează sau o examinează răspund pentru încălcarea de către aceasta a regulilor de circulație sau, după caz, pentru pagubele produse terților ca urmare a producerii unui accident de circulație.
Pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere este precedată de o evaluare obligatorie a capacităților psihologice solicitate în activitatea de conducere a autovehiculelor, tractoarelor agricole sau forestiere ori tramvaielor. Evaluarea psihologică este obligatorie în vederea obținerii certificatului de atestare profesională pentru conducătorii de autovehicule și de tramvaie stabiliți prin prezenta ordonanță de urgență.
Conducătorii de autovehicule sau de tramvaie, deținători ai certificatului de atestare profesională, vor fi evaluați periodic din punct de vedere al capacităților psihologice solicitate în activitatea de conducere a autovehiculelor sau tramvaielor, în condițiile stabilite de reglementările în vigoare.
Evaluarea psihologică se efectuează în condițiile stabilite prin ordin al ministrului transporturilor, în condițiile legii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Prin unitate psihologică se înțelege oricare dintre formele de exercitare a profesiei de psiholog cu drept de liberă practică prevăzute de Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România, cu modificările și completările ulterioare, precum și laboratoarele psihologice organizate ca societăți în baza Legii societăților nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare.
Lista unităților psihologice autorizate se stabilește și se actualizează prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Lista se publică și pe pagina de internet a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
Persoanele care solicită participarea la examen pentru proba teoretică în vederea obținerii permisului de conducere sau a unor noi categorii ori subcategorii ale acestuia trebuie să îndeplinească, potrivit legii, condițiile de vârstă și să facă dovada pregătirii teoretice prin cursuri organizate de unități autorizate, potrivit legii.
Persoanele care solicită participarea la examen pentru proba practică în vederea obținerii permisului de conducere sau a unor noi categorii trebuie să fie apte din punct de vedere medical, potrivit legii, să facă dovada pregătirii practice prin cursuri organizate de unități autorizate și să fi fost declarate «admise» de către autoritatea competentă la proba teoretică de verificare a cunoștințelor, potrivit legii.
Prin excepție de la prevederile alin. (4^1) , persoanele care dețin permis de conducere categoria B1, obținut la vârsta de 16 ani sau 17 ani, sunt exceptate de la susținerea probei teoretice pentru obținerea permisului de conducere categoria B, cu condiția de a fi acumulat o experiență de minimum un an în conducerea unui vehicul din categoria B1 și de a îndeplini celelalte condiții prevăzute de lege.
Abrogat.
Pot fi atestați ca profesori de legislație sau instructori auto pentru pregătirea practică, fără școlarizare și susținerea examenului de atestare, polițiștii rutieri cu grad de ofițer cărora le-au încetat raporturile de serviciu și care și-au desfășurat activitatea neîntrerupt în ultimii 10 ani în structurile poliției rutiere.
Polițiștii rutieri care nu au grad de ofițer pot fi atestați ca instructori auto pentru pregătirea practică, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (6) .
Abrogat.
Examenul pentru obținerea permisului de conducere constă în susținerea unei probe teoretice de verificare a cunoștințelor și a unei probe practice de verificare a aptitudinilor și comportamentului, corespunzător categoriei de permis solicitat. Proba practică pentru categoria AM constă numai în verificarea aptitudinilor în poligoane special amenajate. Condițiile de obținere a permisului de conducere se stabilesc prin regulament.
Pentru asigurarea și verificarea legalității examenului de obținere a permisului de conducere, modul de desfășurare a probei teoretice se înregistrează video, iar în cazul probei practice atât video, cât și audio, cu sisteme tehnice de monitorizare. Pentru proba practică, sistemele tehnice de monitorizare se instalează pe autovehiculele folosite la susținerea probei practice, iar în cazul categoriilor A1, A2 și A, acestea se instalează pe autovehiculul în care se află examinatorul.
Prin excepție de la prevederile alin. (9^1) , nu se înregistrează audio sau video proba practică susținută în poligon pentru categoriile AM, A1, A2 și A.
Sistemele tehnice de monitorizare prevăzute la alin. (1) se asigură de către serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor care organizează examenul de obținere a permisului de conducere.
Procedura și condițiile tehnice în care se realizează și stochează înregistrările prevăzute la alin. (9^1) , precum și măsurile pentru protejarea acestora și a datelor cu caracter personal se stabilesc, în condițiile legii, prin ordin al ministrului afacerilor interne.
Pregătirea teoretică și practică în vederea obținerii permisului de conducere va fi organizată pe module și va fi recunoscută reciproc de unitățile autorizate cu atribuții în domeniu.
Procedura de examinare pentru obținerea permisului de conducere se stabilește prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Persoanele cu domiciliul sau reședința în România ori care dovedesc că se află la studii în România de cel puțin 6 luni pot solicita obținerea permisului de conducere autorităților competente să le examineze.
În sensul prezentei ordonanțe de urgență, pentru procedurile aferente permisului de conducere, au domiciliul sau reședința în România persoanele care se află în una dintre următoarele situații
locuiesc în mod obișnuit cel puțin 185 de zile într-un an calendaristic la o adresă sau la adrese din România datorită unor legături personale și profesionale ori datorită unor legături personale care relevă legături strânse cu adresa sau adresele din România, dacă persoanele nu au legături profesionale
revin periodic la o adresă din România datorită unor legături personale cu adresa respectivă, deși locuiesc alternativ în locuri diferite, situate în două sau mai multe state membre ale Uniunii Europene ori ale Spațiului Economic European ori în Confederația Elvețiană, deoarece legăturile lor profesionale sunt într-un loc diferit de cel al legăturilor personale
locuiesc în mod obișnuit la o adresă din România datorită legăturilor personale cu adresa respectivă, deși locuiesc temporar și în alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spațiului Economic European ori în Confederația Elvețiană pentru îndeplinirea unei activități sau misiuni cu durată determinată.
Persoanele care și-au stabilit domiciliul sau reședința în România potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pot solicita obținerea permisului de conducere autorităților competente să le examineze, dacă se află în una dintre situațiile prevăzute la alin. (2) .
Participarea la studii în cadrul unei universități sau școli din România nu implică transferul domiciliului sau al reședinței în România.
Dovada încadrării în una dintre situațiile prevăzute la alin. (2) , precum și a studiilor în România se face, în condițiile stabilite prin ordinul ministrului afacerilor interne prevăzut la art. 23 alin. (10) , cu documente
prevăzute de actele normative care reglementează domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și a cetățenilor Confederației Elvețiene sau regimul străinilor în România
emise de instituția/instituțiile de învățământ, acreditată/acreditate în condițiile legii, care să ateste că persoana urmează studii în România de cel puțin 6 luni
alte documente justificative, după caz.
Proba teoretică de verificare a cunoștințelor pentru obținerea permisului de conducere se poate susține la orice autoritate competentă de pe teritoriul României, cu respectarea condițiilor de vârstă, potrivit legii. Proba practică pentru obținerea permisului de conducere și eliberarea acestuia se realizează de către autoritatea competentă pe raza căreia solicitanții își au domiciliul ori reședința în sensul art. 23^1 alin. (2) sau, în cazul celor aflați la studii în România de cel puțin 6 luni, de către autoritatea competentă pe raza căreia se află adresa unde locuiesc.
Prin excepție de la prevederile alin. (1) , candidații care solicită obținerea categoriilor Tr, Tr1, Tb sau Tv, precum și candidații cu dizabilități fizice pot fi examinați de autoritatea competentă pe raza căreia se află școala de conducători auto autorizată unde aceștia au absolvit cursurile de pregătire teoretică și practică.
Persoanele care au obținut permisul de conducere pentru categoria A1 și solicită obținerea categoriei A2 sau A sunt exceptate de la susținerea probei teoretice, cu condiția de a fi acumulat o experiență de minimum 2 ani în conducerea unei motociclete din categoria A1 în cazul solicitării obținerii categoriei A2, respectiv cu condiția de a fi acumulat o experiență de minimum 2 ani în conducerea unei motociclete din categoria A2 în cazul solicitării obținerii categoriei A. Celelalte condiții prevăzute în prezenta ordonanță de urgență rămân aplicabile.
Persoanele care dețin permisul de conducere pentru categoria B la data intrării în vigoare a Legii nr. 240/2025 pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și fac dovada absolvirii cursurilor teoretice și practice pentru categoria A și solicită obținerea categoriei A sau A2 sunt exceptate de la susținerea probei teoretice, fiind necesare promovarea probei practice și îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de lege.
Forma și conținutul permisului de conducere se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
În localitățile în care autoritatea competentă autorizează desfășurarea cursurilor de pregătire și susținerea examenului pentru obținerea permisului de conducere, acestea se pot organiza, la cerere, și în limba minorității naționale respective.
În cazul cetățenilor străini și al cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene care își stabilesc domiciliul ori reședința în România sau, după caz, se află la studii în România, examinarea la proba teoretică pentru obținerea permisului de conducere se poate efectua, la cerere, într-o limbă de circulație internațională.
Valabilitatea administrativă a permiselor de conducere, pe categorii de vehicule, este următoarea
5 ani pentru permisele de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE, Tr, Tb și Tv
10 ani pentru permisele de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile AM, A1, A2, A, B, B1, BE și Tr1.
În cazul pierderii, furtului sau al deteriorării permisului de conducere ori al modificării oricăror date înscrise în acesta, autoritățile competente eliberează, după caz, un duplicat a cărui valabilitate nu poate depăși valabilitatea administrativă a documentului înlocuit sau alt permis de conducere.
Eliberarea unui nou permis de conducere cu o nouă valabilitate administrativă se realizează numai după efectuarea examinării medicale prevăzute la art. 22 .
În cazurile prevăzute la alin. (5^1) și (5^2) , eliberarea permiselor de conducere respective se realizează fără susținerea unui nou examen, la cererea persoanelor care au domiciliul sau reședința în România în sensul art. 23^1 alin. (2) ori care dovedesc că se află la studii în România de cel puțin 6 luni și care dețin permis de conducere eliberat de autoritățile competente române, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
La cererea titularului permisului de conducere, autoritatea competentă eliberează, pentru situațiile prevăzute la alin. (5^1) și (5^2) , o dovadă înlocuitoare a acestuia, valabilă până la emiterea permisului de conducere, dar nu mai mult de 30 de zile.
Persoana care nu deține permis de conducere și a fost condamnată, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru oricare dintre infracțiunile prevăzute la art. 334 , art. 335 alin. (1) , art. 336 , 336^1 , 337 , art. 338 alin. (1) și art. 339 alin. (2)-(4) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal , cu modificările și completările ulterioare, sau pentru o infracțiune care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârșită ca urmare a nerespectării regulilor de circulație, precum și persoana al cărei permis de conducere a fost anulat în condițiile art. 114 alin. (1) lit. a)-d) sau ale art. 115 alin. (1) au dreptul de a se prezenta la examen pentru obținerea permisului de conducere, respectiv pentru obținerea unui nou permis de conducere, după caz, dacă a intervenit una dintre situațiile următoare
au trecut 6 luni de la data executării pedepsei amenzii sau a pedepsei în regim de privare de libertate
a trecut un an de la data grațierii totale ori a restului de pedeapsă, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau de la data împlinirii termenului de prescripție a executării pedepsei
a intervenit amnistia
interzicerea dreptului de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanță, prevăzută la art. 66 alin. (1) lit. i) din Codul penal , a fost executată integral ori executarea acesteia a încetat în alt mod prevăzut de lege
a intervenit reabilitarea.
Pentru prezentarea la examen în vederea obținerii unui nou permis de conducere, pentru categoriile avute anterior, persoana al cărei permis de conducere a fost anulat, aflată în una dintre situațiile prevăzute la alin. (6) , trebuie să facă dovada că este aptă din punct de vedere medical.
Persoana căreia i-a fost anulat permisul de conducere, ca urmare a condamnării pentru o infracțiune care a fost dezincriminată, în condițiile art. 4 din Codul penal , se poate prezenta la autoritatea competentă pe raza căreia își are domiciliul sau reședința pentru eliberarea unui nou permis de conducere, în condițiile ordinului ministrului afacerilor interne prevăzut la alin. (5^3) , fără a mai susține examen și cu prezentarea documentului care atestă o astfel de situație.
În situația în care anularea permisului de conducere nu a fost dispusă până la depunerea cererii de restituire de către titularul permisului de conducere, condamnat definitiv pentru o infracțiune care a fost dezincriminată, în condițiile art. 4 din Codul penal , șeful serviciului rutier competent dispune restituirea acestuia, în baza documentului care atestă o astfel de situație.
La eliberarea permisului de conducere, serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor înscriu în Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate, prevăzut la art. 11 alin. (4) , următoarele date în format electronic
datele de identificare a titularului permisului de conducere românesc, respectiv: numele de familie, prenumele, codul numeric personal sau, dacă este cazul, echivalentul acestuia, potrivit legislației naționale aplicabile, fotografia și semnătura titularului, locul și data nașterii, domiciliul sau reședința, precum și, opțional, un număr de telefon și adresa de poștă electronică ale persoanei
categoriile de vehicule pentru care posedă drept de conducere
codurile armonizate ale Uniunii Europene
datele de identificare a permisului de conducere
codurile naționale valabile doar pentru conducere pe teritoriul României.
Permisele de conducere românești care au fost preschimbate cu documente similare în statele prevăzute la art. 83 alin. (1) își pierd valabilitatea. Notificările de preschimbare transmise de statele emitente se înscriu în Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate de către Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări sau de către serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor.
Datele prevăzute la alin. (7) se șterg după 10 ani de la data încetării valabilității permisului de conducere.
Permisele de conducere se eliberează după cum urmează
pentru categoriile C1, C, D1 și D - conducătorilor auto care dețin permis de conducere categoria B și care au promovat examenul corespunzător categoriei solicitate
pentru categoriile BE, C1E, CE, D1E și DE - conducătorilor auto care dețin permis de conducere pentru categoriile B, C1, C, D1, respectiv D și care au promovat examenul corespunzător categoriei solicitate.
Permisele de conducere dau dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, după cum urmează
permisele de conducere eliberate pentru categoriile C1E, CE, D1E sau DE sunt valabile pentru ansamblurile de vehicule din categoria BE
permisele de conducere eliberate pentru categoria CE sunt valabile pentru categoria DE, dacă titularii dețin permis de conducere pentru categoria D
permisele de conducere eliberate pentru categoria CE, respectiv categoria DE sunt valabile pentru ansamblurile de vehicule din categoria C1E, respectiv categoria D1E
permisele de conducere eliberate pentru orice categorie sunt valabile pentru vehiculele din categoria AM
permisele de conducere eliberate pentru categoria A2 sunt valabile și pentru categoria A1
permisele de conducere eliberate pentru categoria A sunt valabile și pentru categoriile A1 și A2, cele eliberate pentru categoria B sunt valabile și pentru categoria B1, cele eliberate pentru categoria C sunt valabile și pentru categoria C1, iar cele eliberate pentru categoria D sunt valabile și pentru categoria D1
permisele de conducere eliberate pentru categoria B sunt valabile pentru triciclurile cu motor având o putere de peste 15 kW, cu condiția ca deținătorii permiselor să aibă vârsta de 21 de ani împliniți. g^1) permisele de conducere eliberate pentru categoria B sunt valabile și pentru vehiculele din categoria Tr1, precum și pentru ansamblurile formate dintr-un vehicul din categoria Tr1 și una sau două remorci, indiferent de masa totală maximă autorizată a vehiculelor sau ansamblurilor de vehicule; g^2) permisele de conducere eliberate pentru categoria B sunt valabile și pentru motociclete cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cmc, cu puterea maximă de 11 kW și cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg, categoria A1, cu condiția ca deținătorii permiselor să aibă vârsta de minimum 24 de ani împliniți, o experiență de cel puțin 2 ani de conducere pentru categoria de vehicule B și fac dovada, printr-o adeverință, că au absolvit un curs de pregătire practică de minimum 10 ore în acest sens în cadrul unei unități autorizate de pregătire a conducătorilor de vehicule. Adeverința obținută se înscrie în Registrul național al cursanților gestionat de către Autoritatea Rutieră Română, iar informația deținerii acesteia se transmite pe cale electronică Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări în vederea introducerii mențiunilor corespunzătoare în Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate
permisele de conducere eliberate pentru una dintre categoriile B, BE, C sau CE sunt valabile și pentru categoria Tr, în anumite cazuri specifice
permisele de conducere eliberate pentru categoria Tr sunt valabile și pentru ansamblul format dintr-un vehicul din categoria Tr și una sau două remorci, precum și pentru vehiculele din categoria Tr1 și pentru ansamblurile formate dintr-un vehicul din categoria Tr1 și una sau două remorci, indiferent de masa totală maximă autorizată a vehiculelor sau ansamblurilor de vehicule; i^1) permisele de conducere eliberate numai pentru categoria Tr1 sunt valabile și pentru ansamblul format dintr-un vehicul din categoria Tr1 și una sau două remorci, indiferent de masa totală maximă autorizată a vehiculului sau ansamblului de vehicule
permisele de conducere eliberate pentru categoriile D sau DE sunt valabile și pentru vehiculele din categoria Tb.
Cazurile specifice pentru care se consideră îndeplinită condiția prevăzută la alin. (2) lit. h) pentru a da dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice sunt următoarele
permisul de conducere pentru categoria B este valabil pentru vehicule din categoria Tr cu masa totală maximă autorizată de până la 3.500 kg, la care se poate atașa o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată să fie mai mică de 750 kg
permisul de conducere pentru categoria BE este valabil pentru vehicule din categoria Tr cu masa totală maximă autorizată de până la 3.500 kg, la care se poate atașa o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată să fie mai mică de 3.500 kg
permisul de conducere pentru categoria C este valabil pentru vehicule din categoria Tr cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg, la care se poate atașa o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată să fie mai mică de 750 kg
permisul de conducere pentru categoria CE este valabil pentru vehicule din categoria Tr cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg, la care se poate atașa o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată să fie mai mare de 750 kg.
Persoanele care posedă permis de conducere categoria B au dreptul de a conduce ansamblurile de vehicule prevăzute la lit. f) pct. 3 din anexa nr. 1 , în cazul în care ansamblul depășește 3.500 kg, numai dacă fac dovada că au absolvit un curs de formare în cadrul unei unități autorizate de pregătire a conducătorilor de vehicule.
Conducătorii auto pot urma un curs de formare în vederea pregătirii speciale pentru conducere auto defensivă.
Normele privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto în domeniul conducerii auto defensive, normele privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto în domeniul conducerii auto defensive, precum și procedura de examinare și formare în domeniul conducerii auto defensive se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Evidența conducătorilor de vehicule care au urmat cursuri în domeniul conducerii defensive se ține de către Poliția Rutieră din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care evaluează anual eficiența acestor cursuri raportat la gradul de implicare a absolvenților în accidente de circulație. Procedura de ținere a evidenței și de evaluare a eficienței se stabilește prin ordin al Ministerului Afacerilor Interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
În situația în care cheltuielile prevăzute la alin. (1) sunt suportate de către angajator, acesta beneficiază, prin excepție de la prevederile Codului fiscal , de deducerea din impozitul pe profit/venit a cheltuielilor respective.
Cheltuielile efectuate pentru absolvirea unui curs de formare în vederea pregătirii speciale pentru conducere auto defensivă de către conducătorii de vehicule cu vârsta cuprinsă între 18-26 de ani care se află în continuarea studiilor și nu realizează venit sunt deduse din impozitul pe venitul realizat de către persoanele prevăzute la art. 499 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil , cu modificările ulterioare. Articolul III
În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, ministrul afacerilor interne emite ordinul prevăzut la art. 24^1 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu completările aduse prin prezenta lege.
Conducătorii de vehicule speciale prevăzute la art. 32 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată , cu modificările și completările ulterioare, precum și cu completările aduse prin prezenta lege, care își desfășoară activitatea la data intrării în vigoare a prezentei legi vor îndeplini obligația prevăzută la art. 24^1 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , cu modificările și completările ulterioare, precum și cu completările aduse prin prezenta lege în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a ordinului ministrului transporturilor și infrastructurii pentru adoptarea procedurii de examinare și formare în domeniul conducerii auto defensive.
Pentru conducătorii de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie care au o vechime mai mică de un an de la obținerea permisului de conducere se stabilesc prin regulament reguli suplimentare de circulație.
Autovehiculele și tractoarele agricole sau forestiere conduse de persoanele prevăzute la alin. (1) vor purta un semn distinctiv, în condițiile stabilite prin regulament.
Conducătorii de vehicule pot monta pe autovehiculele proprii semnul internațional distinctiv pentru conducătorul de autovehicul cu dizabilități de auz, sub forma unui pătrat de culoare albastră, cu latura de 100 mm, având în centru reprezentarea grafică folosită la nivel internațional de culoare albă, după cum urmează
la autovehiculele din categoria AM, A1, A2 și A, în partea din spate, lângă numărul de înmatriculare sau de înregistrare, după caz
la celelalte autovehicule, pe lunetă, în partea dreaptă sau stângă sus
la autovehiculele care nu sunt prevăzute cu lunetă, pe caroserie în partea dreaptă sau stângă sus
la autovehiculele care tractează o remorcă, pe caroseria remorcii, în partea dreaptă sau stângă sus.
Proprietarii sau deținătorii mandatați de autovehicule care efectuează transport public de persoane sau de mărfuri periculoase sunt obligați să asigure testarea anuala a conducătorilor de autovehicule atestați profesional, în scopul însușirii corecte și al respectării de către aceștia a dispozițiilor legale care reglementează circulația pe drumurile publice.
Abrogat.
Evidența permiselor de conducere reținute și a sancțiunilor aplicate conducătorilor de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie se ține de către poliția rutieră, în condiții stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne.
Prelucrările de date cu caracter personal se realizează cu respectarea prevederilor legale privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.
Circulația pe drumurile publice se desfășoară în conformitate cu regulile de circulație și cu respectarea semnificației semnalizării rutiere realizate prin mijloacele de semnalizare, semnalele și indicațiile polițistului rutier care dirijează circulația, semnalele speciale de avertizare luminoase sau sonore, de semnalizare temporară și semnalele conducătorilor de vehicule.
Participanții la trafic sunt obligați să respecte și semnalele polițiștilor de frontieră, ale îndrumătorilor de circulație ai Ministerului Apărării Naționale, ale personalului echipelor mobile din cadrul Autorității Vamale Române, precum și ale organelor fiscale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, aflate în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, ale agenților căilor ferate, ale persoanelor desemnate pentru dirijarea circulației pe sectoarele de drum pe care se execută lucrări de reabilitare a acestora, ale membrilor patrulelor școlare de circulație care acționează în imediata apropiere a unităților de învățământ, precum și ale nevăzătorilor, potrivit prevederilor din regulament.
Mijloacele de semnalizare rutieră sunt
sistemele de semnalizare luminoasă sau sonoră
indicatoarele
marcajele
alte dispozitive speciale.
Mijloacele de semnalizare rutieră se constituie într-un sistem unitar, se realizează și se instalează conform standardelor și reglementărilor tehnice specifice în vigoare, astfel încât să fie observate cu ușurință și de la o distanță adecvată, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, de cei cărora li se adresează și trebuie să fie în deplină concordanță între ele, precum și într-o stare tehnică de funcționare corespunzătoare.
Semnalele luminoase pentru dirijarea circulației în intersecții au următoarele semnificații
semnalul de culoare verde permite trecerea
semnalul de culoare roșie interzice trecerea
semnalul de culoare galbenă împreună cu cel de culoare roșie interzic trecerea.
Mijloacele de semnalizare rutieră, precum și alte dispozitive speciale de acest fel se asigură, se instalează și se întrețin prin grija administratorului drumului public respectiv ori al căii ferate, după caz. Instalarea mijloacelor de semnalizare rutieră și a dispozitivelor speciale se execută numai cu avizul prealabil al poliției rutiere. După instalarea mijloacelor de semnalizare rutieră și a dispozitivelor speciale de acest fel, administratorul drumului public, împreună cu poliția rutieră, are obligația să verifice că acestea sunt conform avizului prealabil obținut.
Mijloacele de semnalizare și presemnalizare a intersecțiilor dintre două drumuri de categorii diferite se asigura, se instalează și se întrețin de către administratorul fiecărui drum, cu respectarea modului de reglementare a circulației stabilit în nodul rutier respectiv. (6) Mijloacele de semnalizare rutieră pot fi însoțite și de dispozitive speciale de avertizare.
Se interzic
amplasarea, în zona drumului public, de construcții, panouri sau dispozitive ce pot fi confundate cu indicatoarele sau cu instalațiile ce servesc la semnalizarea rutieră ori realizarea de amenajări sau alte obstacole care sunt de natură să limiteze vizibilitatea ori eficacitatea acestora, să stânjenească participanții la trafic sau să le distragă atenția, punând în pericol siguranța circulației
lipirea de afișe, inscripții sau înscrisuri pe fața activă a indicatoarelor ori pe dispozitivele ce servesc la semnalizarea rutieră, inclusiv pe suporturile acestora.
O dată la 12 luni, poliția rutieră realizează o verificare generală a mijloacelor de semnalizare rutieră, precum și a altor dispozitive speciale de acest fel existente sau necesare pe toate categoriile de drumuri publice.
Rezultatul verificării prevăzute la alin. (8) se materializează într-o notă de constatare ce se înaintează administratorului drumului public competent.
Modelul notei de constatare se stabilește prin regulament.
În termen de 120 de zile de la data primirii de către administratorul drumului public a notei de constatare întocmite de poliția rutieră, acesta remediază deficiențele constatate și consemnate în nota de constatare.
Administratorul drumului public inspectat are obligația ca, în termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (11) , să transmită poliției rutiere care a întocmit nota de constatare gradul de remediere a deficiențelor constatate.
Participanții la trafic trebuie să respecte regulile de circulație, semnalele, indicațiile și dispozițiile polițistului rutier, precum și semnificația diferitelor tipuri de mijloace de semnalizare rutieră, în următoarea ordine de prioritate
semnalele, indicațiile și dispozițiile polițistului rutier
semnalele speciale de avertizare, luminoase sau sonore ale autovehiculelor, prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) și b)
semnalizarea temporară și/sau indicatoarele electronice, care modifică regimul normal de desfășurare a circulației
semnalele luminoase sau sonore
indicatoarele
marcajele
regulile de circulație.
Semnalele speciale de avertizare luminoase sunt emise intermitent de dispozitivele de iluminare montate pe autovehicule și au următoarele semnificații
lumina roșie obligă participanții la trafic să oprească în direcția de mers cât mai aproape de marginea drumului
lumina albastră obligă participanții la trafic să acorde prioritate de trecere
lumina galbenă obligă participanții la trafic să circule cu atenție.
Sunt autorizate să utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase
pentru lumina roșie - autovehiculele aparținând poliției și pompierilor
pentru lumina albastră - autovehiculele aparținând poliției, jandarmeriei, poliției de frontieră, Autorității Vamale Române, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, serviciului de ambulanță sau medicină legală, protecției civile, serviciilor publice Salvamont și Salvaspeo organizate de consiliile județene și consiliile locale, Ministerului Apărării Naționale care însoțesc coloane militare, unităților speciale ale Serviciului Român de Informații și ale Serviciului de Protecție și Pază, Administrației Naționale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției, precum și autovehiculele de serviciu ale procurorilor din Ministerul Public, atunci când se deplasează în acțiuni de intervenție sau în misiuni care au caracter de urgență
pentru lumina galbenă - autovehiculele cu mase și/sau dimensiuni de gabarit depășite ori care însoțesc asemenea vehicule, cele care transportă anumite mărfuri sau substanțe periculoase, cele destinate întreținerii, reparării ori verificării unor lucrări efectuate în partea carosabilă sau executării unor lucrări de drumuri, curățeniei străzilor, deszăpezirii sau tractării, transportului și depanării autovehiculelor rămase în pană sau avariate, cele destinate asigurării pazei patrimoniului autostrăzilor, precum și tractoarele care tractează utilajele agricole și tehnologice cu dimensiuni de gabarit depășite.
Autovehiculele prevăzute la alin. (2) lit. a) și b) trebuie să fie echipate și cu mijloace speciale sonore de avertizare.
Pe autovehiculele aparținând poliției și pe cele prevăzute la alin. (2) lit. c) pot fi instalate și dispozitive luminoase cu mesaje variabile, destinate participanților la trafic.
Pe autovehiculele Autorității Vamale Române, precum și ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, inscripționate vizibil cu denumirea și sigla instituției din care fac parte, pot fi instalate dispozitive luminoase cu mesaje variabile, de care se poate face uz pentru oprirea în trafic a autovehiculelor în scopul exercitării atribuțiilor de control specifice, potrivit legii.
Mijloacele speciale de avertizare, luminoase sau sonore, se certifică sau se omologhează de autoritatea competentă, potrivit legii. Condițiile de utilizare a acestora se stabilesc prin regulament.
Semnalizarea și amenajările rutiere necesare pe drumurile publice se asigură de către administratorul drumului respectiv și se efectuează numai cu avizul poliției rutiere.
Semnalizarea lucrărilor care se execută pe drumurile publice este obligatorie. Aceasta este însoțită pe timpul nopții de lămpi cu lumină galbenă intermitentă sau în cascadă și se efectuează de către executantul lucrărilor, cu avizul poliției rutiere, astfel încât să asigure deplasarea în siguranță a tuturor participanților la trafic, conform reglementărilor în vigoare.
Semnalizarea și amenajările rutiere se definesc și se realizează în conformitate cu standardele și reglementările tehnice specifice în vigoare.
Condițiile de circulație pe viaducte și în tunele, precum și semnalizarea acestora se stabilesc prin regulament, în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare.
Participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporala a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private.
Participanții la trafic sunt obligați ca, la cererea polițistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege.
În exercitarea atribuțiilor care îi revin, polițistul rutier are dreptul să verifice vehiculul, precum și identitatea conducătorului sau a pasagerilor aflați în interiorul acestuia atunci când exista indicii despre săvârșirea unei fapte de natura contravențională sau penală.
În exercitarea atribuțiilor de dirijare a circulației rutiere, polițiștii rutieri sunt obligați să poarte uniforma cu înscrisuri și însemne distinctive.
Funcționarii din cadrul Autorității Vamale Române, respectiv al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care, în scopul exercitării atribuțiilor de control specifice, efectuează semnale de oprire pentru conducătorii autovehiculelor, sunt obligați să poarte uniformă cu înscrisuri și însemne distinctive și mijloace de protecție fluorescent-reflectorizante pe fond de culoare verde, respectiv roșie, stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Polițiștii de frontiera, îndrumătorii de circulație ai Ministerului Apărării Naționale, agenții căilor ferate, personalul autorizat din zona lucrărilor pe drumurile publice, precum și membrii patrulelor școlare de circulație sunt obligați ca, pe timpul exercitării atribuțiilor, să poarte echipament de protecție-avertizare fluorescent-reflectorizant.
Conducătorii autovehiculelor și tractoarelor agricole sau forestiere cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone sunt obligați să poarte echipament de protecție-avertizare fluorescent-reflectorizant atunci când execută intervenții la vehiculul care se află pe partea carosabilă a drumului public.
Nevăzătorii sunt obligați să poarte în deplasarea pe drumurile publice baston de culoare alba.
Conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute în regulament.
Conducătorii de autovehicule având locuri prevăzute prin construcție cu centuri de siguranță trebuie să informeze pasagerii cu privire la obligația legală de a le purta în timpul circulației pe drumurile publice.
Conducătorii de autovehicule având locuri prevăzute prin construcție cu centuri de siguranță au obligația să se asigure că, pe timpul conducerii vehiculului, minorii poartă centurile de siguranță sau sunt transportați numai în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate, în condițiile prevăzute de regulament.
Conducătorilor de autovehicule le este interzis să transporte copii în vârstă de până la 3 ani în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranță, cu excepția celor destinate transportului public de persoane, precum și a taxiurilor dacă în acestea din urmă ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din față, în condițiile prevăzute în regulament. Copiii cu vârsta de peste 3 ani, având o înălțime de până la 150 cm, pot fi transportați în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranță doar dacă ocupă, pe timpul transportului, orice alt loc decât cel de pe scaunul din față.
Pe timpul deplasării pe drumurile publice, conducătorii motocicletelor, mopedelor și persoanele transportate pe acestea au obligația să poarte casca de protecție omologată.
Conducătorilor de vehicule le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când aceștia se află în timpul deplasării pe drumurile publice, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive tip «mâini libere».
Conducătorii de vehicule sunt obligați să oprească imediat, pe acostament sau, în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea drumului sau bordura trotuarului, în sensul de deplasare, la apropierea și la trecerea autovehiculelor cu regim de circulație prioritară care au în funcțiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă de culoare roșie și sonore.
Conducătorii de vehicule sunt obligați să reducă viteza, să circule cât mai aproape de marginea drumului în sensul de deplasare și să acorde prioritate la trecerea autovehiculelor cu regim de circulație prioritară care au în funcțiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă de culoare albastră și sonore.
În situațiile prevăzute la alin. (1) și (2) , pietonilor le sunt interzise traversarea și circulația pe carosabil până la trecerea vehiculelor respective.
Conducătorii vehiculelor, cu excepția celor trase sau împinse cu mâna, instructorii auto atestați să efectueze instruirea practică a persoanelor pentru obținerea permisului de conducere, precum și examinatorul autorității competente în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, după caz, sunt obligați să se supună testării în vederea stabilirii consumului de substanțe psihoactive ori a concentrației de alcool în aerul expirat, la solicitarea polițistului rutier.
Polițistul rutier este obligat să solicite persoanelor prevăzute la alin. (1) efectuarea testării în vederea stabilirii consumului de substanțe psihoactive ori a concentrației de alcool în aerul expirat, după caz, atunci când
observă în vehicul recipiente ce pot conține băuturi alcoolice și care prezintă urme de consum sau substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive
acestea au săvârșit în mod repetat în ultimii 3 ani contravenția prevăzută la art. 102 alin. (3) lit. a) ori au fost condamnate definitiv pentru cel puțin una dintre infracțiunile prevăzute la art. 336 , 336^1 , 337 sau 338 din Legea nr. 286/2009 , cu modificările și completările ulterioare, infracțiunile prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori infracțiunile prevăzute de Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii unui permis de conducere și refuză sau nu poate să se supună testării în vederea stabilirii consumului de substanțe psihoactive ori a concentrației de alcool în aerul expirat, la solicitarea polițistului rutier, ori este testată de polițistul rutier cu un mijloc tehnic și depistată ca având o concentrație de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat sau care indică prezența în organism a unor substanțe psihoactive este obligată să se supună recoltării mostrelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei ori a consumului de substanțe psihoactive, după caz.
Persoana prevăzută la alin. (3) este obligată să se supună recoltării mostrelor biologice și în situația în care a fost implicată într-un accident de circulație din care a rezultat decesul sau rănirea uneia sau mai multor persoane, iar rezultatul testării a indicat o concentrație pozitivă de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În situația prevăzută la alin. (3) , când persoana refuză sau nu poate să se supună testării în vederea stabilirii consumului de substanțe psihoactive ori a concentrației de alcool în aerul expirat, polițistul rutier dispune retragerea permisului de conducere până la data primirii rezultatului analizei mostrelor biologice, eliberând o dovadă înlocuitoare a acestuia fără drept de circulație.
La solicitarea poliției rutiere sau a poliției locale, proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice acesteia, în termenul indicat în cuprinsul solicitării, datele de identificare ale persoanei căreia ia încredințat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice. Poliția locală poate solicita aceste date de identificare numai în legătură cu exercitarea competențelor în domeniul circulației pe drumurile publice.
Obligația de a comunica datele de identificare, prevăzută la alin. (1) , se consideră îndeplinită dacă proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul comunică numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința, numărul și seria actului de identitate ale persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice ori, în cazul cetățenilor străini, al persoanelor fără cetățenie sau al cetățenilor români cu domiciliul în străinătate, și seria și numărul pașaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia și statul emitent.
Comunicarea solicitării prevăzute la alin. (1) și a datelor prevăzute la alin. (2) se poate realiza și prin platforme informatice destinate furnizării de servicii electronice, atunci când proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul a optat pentru această modalitate de comunicare.
Solicitarea prevăzută la alin. (1) se consideră comunicată în termen de 5 zile de la data punerii la dispoziția proprietarului sau deținătorului mandatat al unui vehicul prin mijlocul electronic de transmitere la distanță.
Solicitarea prevăzută la alin. (1) întocmită ca înscris în formă electronică, în cazul în care nu poate fi comunicată în modalitatea prevăzută la alin. (3) , se consideră comunicată la data comunicării copiei acesteia, imprimată pe suport hârtie. Documentul astfel rezultat nu trebuie să poarte semnătura olografă a polițistului rutier.
Regulile de circulație pe drumurile publice aplicabile autovehiculelor și tractoarelor agricole sau forestiere destinate transporturilor de mărfuri, celor cu mase sau cu dimensiuni de gabarit depășite ori care transportă mărfuri sau produse periculoase se stabilesc prin regulament, în conformitate cu reglementările în vigoare.
Vehiculele și animalele, atunci când circulă pe drumurile publice pe care le este permis accesul, trebuie conduse pe partea din dreapta a drumului public, în sensul de circulație, cât mai aproape de marginea părții carosabile, cu respectarea semnificației semnalizării rutiere și a regulilor de circulație.
Numerotarea benzilor de circulație pe fiecare sens se efectuează în ordine crescătoare de la marginea din partea dreapta a drumului către axa acestuia. În cazul autostrăzilor, banda de urgență nu intră în numerotarea benzilor de circulație.
Dacă un drum este prevăzut cu o pistă pentru biciclete, bicicletele și trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h.
Când circulația se desfășoară pe două sau mai multe benzi pe sens, acestea se folosesc de către conducătorii de vehicule în funcție de intensitatea traficului și viteza de deplasare, având obligația să revină pe prima bandă ori de câte ori acest lucru este posibil, dacă aceasta nu este destinată vehiculelor lente sau transportului public de persoane.
Dacă un drum este prevăzut cu o bandă destinată vehiculelor lente sau transportului public de persoane, semnalizată ca atare, acestea vor circula numai pe banda respectiva.
Conducătorul de vehicul care circulă pe banda situată lângă marginea părții carosabile trebuie să acorde prioritate de trecere vehiculelor care efectuează transport public de persoane numai atunci când conducătorii acestora semnalizează intenția de a reintra în trafic din stațiile prevăzute cu alveole și s-au asigurat că prin manevra lor nu pun în pericol siguranță celorlalți participanți la trafic.
În circulația pe drumurile publice conducătorii de vehicule pot folosi, în condițiile prevăzute de regulament, mijloacele de avertizare sonoră și luminoasă aflate în dotare și omologate.
În circulația pe toate categoriile de drumuri publice conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă.
Conducătorii motocicletelor și mopedelor sunt obligați să folosească luminile de întâlnire pe toată durata deplasării acestora pe drumurile publice.
În circulația pe drumurile publice se interzice deținerea la vedere, montarea și folosirea mijloacelor speciale de avertizare sonoră și luminoasă pe și în alte autovehicule decât cele prevăzute la art. 32 alin. (2) , precum și deținerea, montarea sau folosirea pe autovehicule a sistemelor care perturbă buna funcționare a dispozitivelor de supraveghere a traficului.
Conducătorii de autovehicule pot fi avertizați de poliția rutieră în legatură cu prezența în trafic a dispozitivelor de măsurare a vitezei, prin mass-media sau panouri de avertizare. Conducătorii de autovehicule pot folosi mijloace proprii de detectare a dispozitivelor de măsurare a vitezei.
Depășirea este manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe același sens de circulație, prin schimbarea direcției de mers și ieșirea de pe banda de circulație sau din șirul de vehicule în care s-a aflat inițial.
Conducătorul vehiculului care se angajează în depășire trebuie să se asigure că vehiculul care circulă în fața sau în spatele lui nu a inițiat o asemenea manevră.
Atunci când prin manevra de depășire se trece peste axa care separa sensurile de circulație, conducătorii de vehicule trebuie să se asigure că din sens opus nu se apropie un vehicul și că dispun de spațiu suficient pentru a reintra pe banda inițială, unde au obligația să revină după efectuarea manevrei de depășire.
Nu constituie depășire, în sensul alin. (1) , situația în care un vehicul circulă mai repede pe una dintre benzi decât vehiculele care circulă pe altă bandă în același sens de circulație.
Depășirea se efectuează numai pe partea stângă a vehiculului depășit. Tramvaiul sau vehiculul al cărui conducător a semnalizat intenția și s-a încadrat corespunzător părăsirii sensului de mers spre stânga se depășește prin partea dreapta.
Tramvaiul aflat în mers poate fi depășit și pe partea stângă atunci când drumul este cu sens unic sau când între șina din dreapta și marginea trotuarului nu există spațiu suficient.
Obligațiile conducătorilor vehiculelor care efectuează depășirea și ale conducătorilor vehiculelor care sunt depășite, precum și cazurile în care depășirea este interzisă se stabilesc prin regulament.
Conducătorii vehiculelor care circulă din sensuri opuse trebuie să păstreze între vehicule o distanță laterală suficientă și să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a benzii de circulație respective.
Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevra în condiții de siguranță.
Limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h.
Pe anumite sectoare de drum din interiorul localităților, administratorul drumului poate stabili, pentru autovehiculele din categoriile A și B, și limite de viteză superioare, dar nu mai mult de 80 km/h. Limitele de viteză mai mari de 50 km/h se stabilesc numai cu avizul poliției rutiere.
Pe anumite sectoare de drum, ținând seama de împrejurări și de intensitatea circulației, administratorul drumului, cu avizul poliției rutiere, poate stabili și limite de viteză inferioare, dar nu mai puțin de 10 km/h pentru tramvaie și de 30 km/h pentru toate autovehiculele.
Limitele maxime de viteză în afara localităților sunt
pe autostrăzi - 130 km/h
pe drumurile expres - 120 km/h
pe drumurile naționale europene (E) - 100 km/h
pe celelalte categorii de drumuri - 90 km/h.
Vitezele maxime admise în afara localităților pentru categoriile de autovehicule prevăzute în anexa nr. 1 sunt următoarele
130 km/h pe autostrăzi, 120 km/h pe drumurile expres, 100 km/h pe drumurile naționale europene (E) și 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile A și B
110 km/h pe autostrăzi, 100 km/h pe drumurile expres, 90 km/h pe drumurile naționale europene (E) și 80 km/h pe celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile C, D și categoria D1
90 km/h pe autostrăzi, 85 km/h pe drumuri expres, 80 km/h pe drumurile naționale europene (E) și 70 km/h pentru celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile A1, B1 și C1
45 km/h, pentru tractoarele agricole sau forestiere și mopede.
Viteza maximă admisă în afara localităților pentru autovehiculele care tractează remorci sau semiremorci este cu 10 km/h mai mică decât viteza maximă admisă pentru categoria din care face parte autovehiculul trăgător.
Viteza maximă admisă pentru autovehicule cu mase și/sau gabarite depășite ori care transportă produse periculoase este de 40 km/h în localități, iar în afara localităților de 70 km/h.
Viteza maximă admisă în afara localităților pentru autovehiculele ai căror conducători au mai puțin de un an practică de conducere sau pentru persoanele care efectuează pregătirea practică în vederea obținerii permisului de conducere este cu 20 km/h mai mică decât viteza maximă admisă pentru categoria din care fac parte autovehiculele conduse.
Conducătorul unui vehicul care circulă în spatele altuia are obligația de a păstra o distanță suficientă față de acesta, pentru evitarea coliziunii.
Este interzisă desfășurarea de concursuri, antrenamente ori întreceri pe drumurile publice, cu excepția celor autorizate de administratorul drumului respectiv și avizate de poliția rutieră.
Organizatorii concursurilor, antrenamentelor ori întrecerilor autorizate sunt obligați să ia toate măsurile necesare pentru desfășurarea în siguranță a acestora, precum și pentru protecția celorlalți participanți la trafic.
În caz de producere a unui eveniment rutier, ca urmare a neîndeplinirii atribuțiilor prevăzute la alin. (2) , organizatorii acestora răspund administrativ, contravențional, civil sau penal, după caz.
Autoritățile publice locale, cu autorizația administratorului drumului public și cu avizul poliției rutiere sau la solicitarea acesteia, sunt obligate să ia măsuri pentru realizarea de amenajări rutiere destinate circulației pietonilor, bicicliștilor, vehiculelor cu tracțiune animală și calmării traficului, semnalizate corespunzător, în apropierea unităților de învătământ, piețelor, târgurilor, spitalelor, precum și în zonele cu risc sporit de accidente.