Înapoi la Legislație

OUG nr. 144/2008 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Ultima modificare
16 august 2025ORDONANȚA nr. 12 din 8 august 2025
Text consolidat la
16 august 2025
Emitent
GUVERNUL
Articole
102

Pe scurt

OUG nr. 144/2008: ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 144 din 28 octombrie 2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical, precum și organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Când a fost modificat ultima dată?
La 16 august 2025, prin ORDONANȚA nr. 12 din 8 august 2025.
La ce dată este consolidat textul?
Textul include modificările în vigoare până la 16 august 2025.
Cine l-a emis?
GUVERNUL
Câte articole are?
102 articole.
Cuprins

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 144 din 28 octombrie 2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical, precum și organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 67

(1)

Ministerul Sănătății, în calitate de autoritate de stat, urmărește ca activitatea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România să se desfășoare în condițiile legii.

(1^1)

Ministerul Sănătății poate desemna observatori la procesul electoral din cadrul Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.

(1^2)

Condițiile și metodologia de desemnare a observatorilor prevăzuți la alin. (1^1) se aprobă prin ordin al ministrului sănătății.

(2)

Reprezentantul autorității de stat cu rang de secretar de stat în Ministerul Sănătății este membru al Consiliului național al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România și este numit prin ordin al ministrului sănătății.

(3)

În cazul în care reprezentantul autorității de stat constată că nu sunt respectate prevederile legale, acesta sesizează organele de conducere ale Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. În termen de 15 zile de la efectuarea demersului, acestea adoptă măsurile necesare de încadrare în normele în vigoare și informează Ministerul Sănătății în acest sens.

(4)

În cazul nerespectării prevederilor alin. (3) , Ministerul Sănătății se adresează instanțelor judecătorești competente.

Art. 68

(1)

Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu dispozițiile Legii nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale, pentru profesiile reglementate din România, cu modificările și completările ulterioare.

(2)

La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ordinul Asistenților Medicali și Moașelor din România își schimbă denumirea în Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, iar Registrul național unic al asistenților medicali și moașelor din România își schimbă denumirea în Registrul național unic al asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali din România.

(3)

Dețin de drept calitatea de membru al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România toți asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali înscriși până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Art. 69

Activitățile din domeniul de recunoaștere a calificărilor profesionale de asistent medical generalist, de moașă și de asistent medical dobândite pe teritoriul Uniunii Europene se desfășoară de către Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România sub îndrumarea și supravegherea Ministerului Sănătății. În acest sens, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România înaintează semestrial Ministerului Sănătății rapoarte cu privire la activitățile desfășurate în domeniul recunoașterii calificărilor profesionale.

Art. 70

Statutul Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, Codul de etică și deontologie al asistentului medical generalist, al moașei și al asistentului medical din România, precum și deciziile Consiliului național al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, care privesc organizarea și funcționarea acestuia, se publică de Consiliul național al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 71

După intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, administrația publică locală, prin consiliile județene și Consiliul Municipiului București, poate da în administrare filialelor județene și Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România spații corespunzătoare pentru desfășurarea activității, la solicitarea acestora.

Art. 72

(1)

Pregătirea asistenților medicali generaliști, moașelor și a asistenților medicali se realizează prin următoarele forme de învățământ

a)

învățământ universitar

b)

învățământ sanitar postliceal.

(2)

În învățământul universitar pentru asistenți medicali generaliști, moașe și asistenți medicali și postliceal sanitar se pot înscrie absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat.

(3)

Specializările și cifrele anuale de școlarizare pentru școlile postliceale sanitare de stat și private acreditate, precum și pentru facultățile cu profil medico-farmaceutic uman, pentru facultățile de asistenți medicali generaliști, moașe și asistenți medicali, se stabilesc de către Ministerul Sănătății și Ministerul Educației Naționale.

Art. 73

(1)

Titularii diplomelor eliberate de școlile postliceale sanitare care atestă o formare de asistent medical generalist sau asistent medical obstetrică-ginecologie, începută anterior datei de 1 ianuarie 2007, precum și titularii diplomelor de asistent medical, eliberate de școlile postliceale sanitare, pot avea acces la studii universitare, cu posibilitatea echivalării studiilor efectuate în învățământul postliceal sanitar, în condițiile stabilite de senatele universităților, conform reglementărilor în vigoare privind autonomia universitară, în cazul în care sunt absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat.

(2)

Absolvenții învățământului superior care promovează examenul de licență pot urma studii postuniversitare.

Art. 74

Abrogat.

Art. 75

Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.

Art. 76

La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă Legea nr. 307/2004 privind exercitarea profesiei de asistent medical și a profesiei de moașă, precum și organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților Medicali și Moașelor din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 30 iunie 2004, cu modificările ulterioare. Prezenta ordonanță de urgență transpune prevederile Directivei 2005/36/CE a Parlamentului European și Consiliului privind recunoașterea calificărilor profesionale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 255 din 30 septembrie 2005, precum și prevederile Directivei 2006/100/CE pentru adaptarea unor directive din domeniul liberei circulații a persoanelor, având în vedere aderarea Bulgariei și a României, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 363 din 20 decembrie 2006.

Anexa nr. 1

Titluri oficiale de calificare de asistent medical generalist a) asistent medical generalist cu studii superioare de lungă durată: – diplomă de licență de asistent medical generalist ... b) asistent medical generalist cu studii superioare de scurtă durată: – diplomă de absolvire de asistent medical generalist cu studii superioare de scurtă durată ... c) asistent medical generalist cu studii postliceale și medii: – atestat de echivalare de asistent medical generalist, asistent medical de medicină generală; ... – diplomă de absolvire școală postliceală sanitară în specialitatea: asistent medical medicină generală, asistent medical generalist, eliberată de Ministerul Sănătății sau Ministerul Învățământului și Științei; ... – certificat de absolvire școală postliceală sanitară în specialitatea: asistent medical medicină generală, asistent medical generalist, eliberat de Ministerul Educației Naționale sau Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului; ... – certificat de competențe profesionale eliberat de Ministerul Educației și Cercetării sau Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului; ... – diplome, certificate, alte documente care conferă competențele profesionale de asistent medical generalist certificate de unitatea de formare, pentru care titularul și-a început formarea anterior datei de 1 ianuarie 2007; ... d) diplome, certificate, titluri sau alte dovezi de calificare de asistent medical responsabil de îngrijiri generale, eliberate de un stat membru al Uniunii Europene, de un stat membru aparținând Spațiului Economic European sau de Confederația Elvețiană cetățenilor acestora sau, respectiv, atestatul de echivalare emis de Ministerul Educației și Cercetării Științifice, în cazul dovezilor de calificare de asistent medical generalist dobândite într-un stat terț ...

Anexa nr. 2

Titluri oficiale de calificare de moașă a) moașe cu studii superioare de lungă durată: – diplomă de licență de moașă ... b) moașe cu studii postliceale: – diplomă de absolvire în specialitatea asistent medical obstetrică-ginecologie ... – certificat de absolvire în specialitatea asistent medical obstetrică-ginecologie ... c) diplome, certificate, titluri sau alte dovezi de calificare de moașă, eliberate de un stat membru al Uniunii Europene, de un stat membru aparținând Spațiului Economic European sau de Confederația Elvețiană cetățenilor acestora sau, respectiv, atestatul de echivalare emis de Ministerul Educației și Cercetării Științifice, în cazul dovezilor de calificare de moașă într-un stat terț ...

Anexa nr. 3

Titluri oficiale de calificare de asistent medical/tehnician a) asistent medical/tehnician cu studii superioare: – diplomă de licență, eliberată de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului; ... – diplomă de absolvire colegiu universitar de profil, eliberată de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului ... b) asistent medical/tehnician cu studii postliceale: – diplomă de absolvire școală postliceală sanitară, scoală de specializare postliceală sanitară, sau școală tehnică sanitară, eliberată de Ministerul Sănătății, Ministerul Învățământului și Științei/Ministerul Educației Naționale; ... – certificat de absolvire școală postliceală sanitară, eliberat de Ministerul Educației Naționale/Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului; ... – atestat eliberat de Ministerul Învățământului și Ministerul Sănătății; ... – certificat de absolvire eliberat de Ministerul Sănătății ... c) asistent medical cu studii medii: – diplomă de absolvire liceu sanitar cu durata de 5 ani, eliberată de Ministerul Învățământului și Științei ... d) diplome, certificate, titluri sau alte dovezi de calificare în unul dintre domeniile care fac obiectul de activitate al profesiei de asistent medical în România, obținute într-un stat membru al Uniunii Europene, într-un stat membru aparținând Spațiului Economic European sau în Confederația Elvețiană, respectiv atestatul de echivalare emis de Ministerul Educației și Cercetării Științifice, în cazul dovezilor de calificare dobândite într-un stat terț. ... -----