Înapoi la Legislație

OUG nr. 144/2001 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Emitent
GUVERNUL
Articole
5

Pe scurt

OUG nr. 144/2001: ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 144 din 25 octombrie 2001 (*actualizată*) privind îndeplinirea de către cetăţenii români, la ieşirea din ţara, a condiţiilor de intrare în statele membre ale Uniunii Europene şi în alte state (actualizată până la data de 25 octombrie 2002*).

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
GUVERNUL
Câte articole are?
5 articole.
Cuprins

ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 144 din 25 octombrie 2001 (*actualizată*) privind îndeplinirea de către cetăţenii români, la ieşirea din ţara, a condiţiilor de intrare în statele membre ale Uniunii Europene şi în alte state (actualizată până la data de 25 octombrie 2002*)

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Art. 1

(1)

Cetățenii români care călătoresc, în scopuri particulare, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state, pentru care nu este necesară viza de intrare, trebuie să prezinte la ieșirea din țara

a)

asigurarea medicală

b)

biletul de călătorie dus-întors sau cartea verde a autoturismului

c)

o sumă minima în valută liber convertibilă la vedere sau cărți de credit pentru conturi în valută, pentru fiecare persoana, într-un cuantum corespunzător sumelor de referința determinate de autoritățile naționale ale statelor de destinație sau de tranzit, proporțional cu durata șederii, dar nu mai puțin de 5 zile.

(2)

Cuantumul sumei minime în valută se stabilește și se actualizează prin ordin al ministrului de interne, cu avizul Ministerului Afacerilor Externe, în funcție de hotărârile în materie adoptate de autoritățile respectivelor state. Ordinul ministrului de interne va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, și va intra în vigoare la data de 1 decembrie 2001.

Art. 2

Șeful punctului de trecere a frontierei române poate dispune întreruperea călătoriei unei persoane dacă s-a constatat că nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 1.

Art. 2^1

(1)

Prevederile art. 1 alin. (1) lit. a) nu se aplică în cazul cetățenilor români care călătoresc în țările cu care România a încheiat acorduri, înțelegeri, convenții sau protocoale pentru acordarea asistenței medicale pe bază de reciprocitate în domeniul sănătății.

(2)

Lista țărilor cu care România a încheiat acorduri, înțelegeri, convenții sau protocoale pentru acordarea asistenței medicale pe bază de reciprocitate în domeniul sănătății va fi întocmită și aprobată prin ordin comun al ministrului de interne și al ministrului sănătății și familiei, ce va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență.

Art. 2^2

Prevederile art. 1 alin. (1) lit. c) nu se aplică următoarelor categorii de persoane

a)

cetățenii români care pleacă în străinătate pentru a urma tratament medical, a participa la simpozioane, conferințe, studii, manifestări cultural-sportive, a efectua o vizita pe bază de invitație ori în situația imbolnavirii sau decesului unei rude stabilite în străinătate. În aceste situații se vor prezenta documente doveditoare din care să rezulte scopul călătoriei și asigurarea financiară a acesteia

b)

minorul sub 14 ani, înscris în pasaportul părinților

c)

minorul care se deplaseaza la rude sau la părintele/părinții care lucrează ori sunt stabiliți în statul de destinație

d)

cetățenii români care se deplaseaza în străinătate ca urmare a unui angajament de muncă, pe baza unui permis de muncă valabil pentru țara de destinație, indiferent de durata deplasarii

e)

cetățenii români care călătoresc în statele vecine în baza permisului de mic trafic sau trecere simplificata, eliberat de autoritățile de frontieră.

Art. 3

Prezenta ordonanță de urgență va intra în vigoare la data de 1 decembrie 2001.