Înapoi la Legislație

OUG nr. 136/2006 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Emitent
GUVERNUL
Articole
2

Pe scurt

OUG nr. 136/2006: ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 136 din 22 decembrie 2006 pentru completarea Legii nr. 263/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 209/2005 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul proprietăţii.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
GUVERNUL
Câte articole are?
2 articole.
Cuprins

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 136 din 22 decembrie 2006 pentru completarea Legii nr. 263/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 209/2005 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul proprietăţii

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Art. I

După articolul II din Legea nr. 263/2006 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 209/2005 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul proprietății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 3 iulie 2006, se introduce un nou articol, articolul III, cu următorul cuprins: " Art. III. -

(1)

Prin derogare de la prevederile Legii nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese sau numite, din administrația publică centrală și locală beneficiază lunar de un spor de dificultate de până la 50% din indemnizația corespunzătoare funcției respective sau din salariul de încadrare, în cazul în care sunt implicate în aplicarea următoarelor acte normative

a)

Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare

b)

Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997 , cu modificările și completările ulterioare.

(2)

În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese sau numite, din administrația publică centrală și locală beneficiază de sporul de dificultate numai în situația în care acestea au fost învestite cu soluționarea notificărilor în cursul procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(3)

În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese, din administrația publică locală, respectiv primarii și viceprimarii, beneficiază de sporul de dificultate numai în situația în care aceștia au calitatea de membri în comisiile constituite în temeiul art. 12 din Legea nr. 18/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(4)

Sporul de dificultate acordat în baza alin. (1) reprezintă o derogare de la dispozițiile ce reglementează remunerarea persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, alese sau numite, din administrația publică centrală și locală.

(5)

Cuantumul sporului prevăzut la alin. (1) se va stabili potrivit dispozițiilor art. V alin. (2) din titlul II al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 18 decembrie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 48/2004 , cu modificările ulterioare, și, respectiv, art. II alin. (1) din prezenta lege."

Art. II

Sporul de dificultate prevăzut la art. I se asigură din bugetele administrației publice centrale sau locale la nivelul cărora sunt numite ori alese persoanele respective și se acordă pe o perioadă de un an, calculată cu începere de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.