ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Fondul de Dezvoltare și Investiții, mecanism specific de finanțare în domeniul investițiilor publice, denumit în continuare Fond, fără personalitate juridică, este gestionat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, printr-un cont de disponibil.
Fondul se utilizează pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare, care cuprind investiții sau lucrări de întreținere și reparații curente, ale unitățiilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, precum și ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, în domenii prioritare, după cum urmează
Domeniul prioritar principal
Domeniul prioritar principal
Domeniul prioritar secundar:
Fondul se utilizează și pentru finanțarea proiectelor de investiții ale universităților, în domenii prioritare, după cum urmează
construcția/modernizarea infrastructurii didactice, respectiv amfiteatre, laboratoare, săli de cursuri și săli de sport
construcția/modernizarea infrastructurii de cercetare
construcția/modernizarea infrastructurii unor spații de cazare și masă pentru studenți
construcția/modernizarea infrastructurii unor centre de conferință, pentru diseminarea informațiilor științifice.
Finanțarea proiectelor de dezvoltare se asigură sub formă de granturi, acordate din Fond.
Plafoanele de contractare și tragerile anuale aferente granturilor acordate din Fond se aprobă anual prin legea pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal bugetar, potrivit prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată.