ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 109 din 30 noiembrie 2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Diminuarea participației statului la întreprinderile publice se realizează prin: a) vânzarea de acțiuni sau părți sociale
majorarea de capital social prin aport de capital privat
reducerea numărului de acțiuni sau părți sociale
dobândirea propriilor acțiuni, urmată de anularea lor
restituirea către acționari a unei cote-părți din aporturi, proporțională cu reducerea capitalului social și calculată egal pentru fiecare acțiune sau parte socială
transferul cu titlu gratuit sau vânzarea activelor cu caracter social
alte procedee prevăzute de lege
orice combinație a procedeelor de la lit. a)-g) .
Statul poate dobândi acțiuni, părți sociale la capitalul social al întreprinderii publice, prin: a) aport la constituirea capitalului social
aport la majorarea capitalului social, inclusiv aportul în natură al statului sau al unei unități administrativ-teritoriale, după caz, reprezentând terenurile pentru care s-au obținut certificate de atestare a dreptului de proprietate și care nu sunt incluse în capitalul social al întreprinderii publice
dobândirea de noi acțiuni prin acte juridice sau achiziții pe piața de capital
conversia creanțelor sale în acțiuni sau părți sociale
alte procedee prevăzute de lege.
Aplicarea dispozițiilor art. 59^2 și 59^3 se face cu informarea prealabilă a AMEPIP și cu respectarea prevederilor Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările și completările ulterioare, a Legii nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, precum și a legislației privind piața de capital.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă dispozițiile art. 7 și art. 12-14 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 8 august 1990, cu modificările ulterioare.
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă dispozițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 23 iunie 2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 203/2009 , cu modificările și completările ulterioare.