Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială. O poți consulta în modulul Monitorul Oficial, după autentificare.
Având în vedere prevederile:
— Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;
— Ordinului ministrului educației nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu modificările ulterioare;
— art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar;
— Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, cu modificările și completările ulterioare;
— Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcționare provizorie și a standardelor de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar, cu modificările ulterioare;
— Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 3.973/2020 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie pentru nivelurile de învățământ, specializările și calificările profesionale ale unităților de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 19 iunie-6 decembrie 2019;
— Ordinul ministrului educației naționale nr. 3.122/2019 privind stabilirea tipurilor de calificări profesionale de nivelurile 3 și 4 ale Cadrului național al calificărilor și a corespondenței dintre acestea, din cadrul aceluiași profil la învățământul liceal filiera tehnologică și din cadrul învățământului profesional, cu modificările ulterioare;
— Hotărârii Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 1 din 29.01.2026;
— Referatului de aprobare nr. 7.362 din 26.08.2026 privind acordarea acreditării unității de învățământ preuniversitar de stat Liceul Special „Sfânta Maria” din municipiul Arad, județul Arad, pentru nivelul de învățământ „liceal”, învățământ special, calificări profesionale de nivel 3 al Cadrului național al calificărilor, filiera „tehnologică”, profilul „tehnic”, domeniul pregătirii de bază „fabricarea produselor din lemn”, calificarea profesională „tâmplar universal”, limba de predare „română”, forma de învățământ „cu frecvență, zi”,
în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației
și Cercetării, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul educației și cercetării emite prezentul ordin.
Se acordă acreditarea unității de învățământ preuniversitar de stat Liceul Special „Sfânta Maria”, cu sediile în str. Ghica Vodă nr. 4-10, str. Alexandru Ioan Cuza nr. 1, respectiv str. Eftimie Murgu nr. 5-7, municipiul Arad, județul Arad, pentru nivelul de învățământ „liceal”, învățământ special, calificări profesionale de nivel 3 al Cadrului național al calificărilor, filiera „tehnologică”, profilul „tehnic”, domeniul pregătirii de bază „fabricarea produselor din lemn”, calificarea profesională „tâmplar universal”, limba de predare „română”, forma de învățământ „cu frecvență, zi”, începând cu anul școlar 2026-2027.
Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Special „Sfânta Maria” din municipiul Arad, județul Arad, va școlariza pentru nivelul de învățământ „liceal”, învățământ special, calificări profesionale de nivel 4 conform Cadrului național al calificărilor, filiera „tehnologică”, profilul „tehnic”, domeniul pregătirii de bază „fabricarea produselor din lemn”, calificarea profesională „tehnician în prelucrarea lemnului”, limba de predare „română”, forma de învățământ „cu frecvență, zi”.
Formațiunile de studiu pentru nivelul de învățământ, domeniul pregătirii de bază, calificările profesionale, limba de predare și forma de învățământ menționate la alin. (1) se școlarizează în sediul din str. Alexandru Ioan Cuza nr. 1, municipiul Arad, județul Arad.
Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Special „Sfânta Maria” din municipiul Arad, județul Arad, acreditată potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1), este persoană juridică de drept public, parte a sistemului național de învățământ, beneficiază de toate drepturile și are obligațiile prevăzute de lege.
Personalul didactic și administrativ din unitatea de învățământ preuniversitar de stat autorizată Liceul Special „Sfânta Maria” din municipiul Arad, județul Arad, angajat conform prevederilor legii pentru formațiunile de studiu școlarizate conform prevederilor art. 1 alin. (1), se preia la unitatea de învățământ preuniversitar de stat acreditată Liceul Special „Sfânta Maria” din municipiul Arad, județul Arad.
Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Special „Sfânta Maria” din municipiul Arad, județul Arad, are capacitatea totală de școlarizare de 57 de formațiuni de studiu/ 2 schimburi, respectiv maximum 35 de formațiuni de studiu/ schimbul 1 și maximum 22 de formațiuni de studiu/schimbul 2, după cum urmează
capacitatea maximă de școlarizare în sediul din str. Ghica Vodă nr. 4-10, municipiul Arad, județul Arad, este de 46 de formațiuni de studiu/2 schimburi, respectiv maximum 24 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 22 de formațiuni de studiu/schimbul 2
capacitatea maximă de școlarizare în sediul din str. Alexandru Ioan Cuza nr. 1, municipiul Arad, județul Arad, este de 9 formațiuni de studiu/1 schimb, respectiv maximum 9 formațiuni de studiu/schimbul 1
capacitatea maximă de școlarizare în sediul din str. Eftimie Murgu 5-7, municipiul Arad, județul Arad, este de 2 formațiuni de studiu/1 schimb, respectiv maximum 2 formațiuni de studiu/ schimbul 1.
Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Special „Sfânta Maria” din municipiul Arad, județul Arad, este monitorizată și controlată periodic de către Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Arad, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.
Unitatea de învățământ preuniversitar de stat menționată la art. 1 alin. (1) are obligația de a solicita evaluarea externă periodică în termen de maximum 5 ani de la obținerea acreditării, dar nu mai târziu de anul școlar 2030-2031.
Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Special „Sfânta Maria” din municipiul Arad, județul Arad, Ministerul Educației și Cercetării, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Școlar Județean Arad duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educației și cercetării,
Mihai Dimian București, 31 august 2026.
Nr. 5.561.