Înapoi la Monitorul Oficial nr. 805

Ordinul nr. 5.292/2026 privind acordarea acreditării unității de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Ion Mincu” din municipiul Târgu Jiu, județul Gorj

Ordin · text integral

Despre act

Emitent
Ministerul Educației și Cercetării
Publicat în
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 805 din 22 septembrie 2026
Preluat din Monitorul Oficial la
6 octombrie 2026

Pe scurt

Ordinul nr. 5.292/2026 privind acordarea acreditării unității de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Ion Mincu” din municipiul Târgu Jiu, județul Gorj. Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 805 din 22 septembrie 2026.

Unde a fost publicat?
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 805 din 22 septembrie 2026.
Cine l-a emis?
Ministerul Educației și Cercetării
Câte articole are?
8 articole.
Cuprins

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială. O poți consulta în modulul Monitorul Oficial, după autentificare.

Având în vedere prevederile:

— Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;

— Ordinului ministrului educației nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu modificările ulterioare;

— art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar;

— Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, cu modificările și completările ulterioare;

— Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcționare provizorie și a standardelor de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar, cu modificările ulterioare;

— Ordinului ministrului educației nr. 4.194/2021 privind revocarea titlului de „Colegiu” acordat unității de învățământ preuniversitar Colegiul Tehnic „Ion Mincu” Târgu Jiu, județul Gorj;

— Ordinului ministrului educației nr. 5.037/2021 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie pentru nivelurile de învățământ, specializările și calificările profesionale ale unităților de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 17 mai-16 iulie 2021;

— Hotărârii Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 8 din 25.06.2026;

— Referatului de aprobare nr. 5.581 din 26.06.2026 privind acordarea acreditării unității de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Ion Mincu” din municipiul Târgu Jiu, județul Gorj, pentru nivelul de învățământ „postliceal”, domeniul „informatică”, calificarea profesională „analist programator”, limba de predare „română”, forma de învățământ „cu frecvență, zi”,

în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației

și Cercetării, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul educației și cercetării emite prezentul ordin.

Art. 1

Se acordă acreditarea unității de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Ion Mincu”, cu sediul în str. Lt. Col. Dumitru Petrescu nr. 4, municipiul Târgu Jiu, județul Gorj, pentru nivelul de învățământ „postliceal”, domeniul „informatică”, calificarea profesională „analist programator”, limba de predare „română” și forma de învățământ „cu frecvență, zi”, începând cu anul școlar 2026-2027.

Art. 2

Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Ion Mincu” din municipiul Târgu Jiu, județul Gorj, acreditată potrivit dispozițiilor art. 1, este persoană juridică de drept public, parte a sistemului național de învățământ, beneficiază de toate drepturile și are obligațiile prevăzute de lege.

Art. 3

Personalul didactic și administrativ din unitatea de învățământ preuniversitar de stat autorizată Liceul Tehnologic „Ion Mincu” din municipiul Târgu Jiu, județul Gorj, angajat conform prevederilor legii pentru formațiunile de studiu școlarizate conform prevederilor art. 1, se preia la unitatea de învățământ preuniversitar de stat acreditată Liceul Tehnologic „Ion Mincu” din municipiul Târgu Jiu, județul Gorj.

Art. 4

Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Ion Mincu” din municipiul Târgu Jiu, județul Gorj, are capacitatea maximă de școlarizare de 34 de formațiuni de studiu/2 schimburi, respectiv maximum 17 formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 17 formațiuni de studiu/schimbul 2.

Art. 5

Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Ion Mincu” din municipiul Târgu Jiu, județul Gorj, este monitorizată și controlată periodic de către Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Gorj, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.

Art. 6

Unitatea de învățământ preuniversitar de stat menționată la art. 1 are obligația de a solicita evaluarea externă periodică în termen de maximum 5 ani de la obținerea acreditării, dar nu mai târziu de anul școlar 2030-2031.

Art. 7

Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Ion Mincu” din municipiul Târgu Jiu, județul Gorj, Ministerul Educației și Cercetării, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Școlar Județean Gorj duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 8

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul educației și cercetării,

Mihai Dimian

București, 28 august 2026.

Nr. 5.292.