Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială. O poți consulta în modulul Monitorul Oficial, după autentificare.
Având în vedere prevederile:
— Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;
— Ordinului ministrului educației nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu modificările ulterioare;
— art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar;
— Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, cu modificările și completările ulterioare;
— Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcționare provizorie și a standardelor de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar, cu modificările ulterioare;
— Ordinului ministrului educației nr. 3.914/2022 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie pentru nivelurile de învățământ, specializările și calificările profesionale ale unităților de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 17 mai-17 decembrie 2021;
— Hotărârii Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 8 din 25.06.2026;
— Referatului de aprobare nr. 5.577 din 26.06.2026 privind acordarea acreditării unității de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic „Viceamiral Ioan Bălănescu” din municipiul Giurgiu, județul Giurgiu, pentru nivelul de învățământ „liceal”, calificări profesionale de nivel 3 al Cadrului național al calificărilor, domeniul pregătirii de bază „mecanică”, calificarea profesională „mecanic agricol”, domeniul pregătirii de bază „electric”, calificarea profesională „electrician auto”, respectiv domeniul pregătirii de bază „fabricarea produselor din lemn”, calificarea profesională „tâmplar universal”, limba de predare „română”, forma de învățământ „cu frecvență, zi”,
în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației
și Cercetării, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul educației și cercetării emite prezentul ordin.
Se acordă acreditarea unității de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic „Viceamiral Ioan Bălănescu”, cu sediul în Str. Uzinei nr. 30B, municipiul Giurgiu, județul Giurgiu, având structura arondată Școala Postliceală Sanitară Giurgiu, cu sediul în Str. 23 August nr. 9, municipiul Giurgiu, județul Giurgiu, pentru nivelul de învățământ „liceal”, calificări profesionale de nivel 3 al Cadrului național al calificărilor, domeniul pregătirii de bază „mecanică”, calificarea profesională „mecanic agricol”, domeniul pregătirii de bază „electric”, calificarea profesională „electrician auto”, respectiv domeniul pregătirii de bază „fabricarea produselor din lemn”, calificarea profesională „tâmplar universal”, limba de predare „română” și forma de învățământ „cu frecvență, zi”, începând cu anul școlar 2026-2027.
Formațiunile de studiu menționate la alin. (1) se școlarizează în sediul din Str. Uzinei nr. 30B, municipiul Giurgiu, județul Giurgiu.
Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic „Viceamiral Ioan Bălănescu” din municipiul Giurgiu, județul Giurgiu, acreditată potrivit dispozițiilor art. 1, este persoană juridică de drept public, parte a sistemului național de învățământ, beneficiază de toate drepturile și are obligațiile prevăzute de lege.
Personalul didactic și administrativ din unitatea de învățământ preuniversitar de stat autorizată Colegiul Tehnic „Viceamiral Ioan Bălănescu” din municipiul Giurgiu, județul Giurgiu, angajat conform prevederilor legii pentru formațiunile de studiu școlarizate conform prevederilor art. 1, se preia la unitatea de învățământ preuniversitar de stat acreditată Colegiul Tehnic „Viceamiral Ioan Bălănescu” din municipiul Giurgiu, județul Giurgiu.
Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic „Viceamiral Ioan Bălănescu” din municipiul Giurgiu, județul Giurgiu, are capacitatea totală de școlarizare de 56 de formațiuni de studiu/2 schimburi, respectiv maximum 28 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 28 de formațiuni de studiu/schimbul 2, după cum urmează
capacitatea maximă de școlarizare în sediul din Str. Uzinei nr. 30B, municipiul Giurgiu, județul Giurgiu, este de 44 de formațiuni de studiu/2 schimburi, respectiv maximum 22 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 22 de formațiuni de studiu/schimbul 2
capacitatea maximă de școlarizare în sediul din Str. 23 August nr. 9, municipiul Giurgiu, județul Giurgiu, este de 12 formațiuni de studiu/2 schimburi, respectiv maximum 6 formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 6 formațiuni de studiu/schimbul 2.
Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic „Viceamiral Ioan Bălănescu” din municipiul Giurgiu, județul Giurgiu, este monitorizată și controlată periodic de către Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.
Unitatea de învățământ preuniversitar de stat menționată la art. 1 are obligația de a solicita evaluarea externă periodică în termen de maximum 5 ani de la obținerea acreditării, dar nu mai târziu de anul școlar 2030-2031.
Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic „Viceamiral Ioan Bălănescu” din municipiul Giurgiu, județul Giurgiu, Ministerul Educației și Cercetării, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educației și cercetării,
Mihai Dimian
București, 28 august 2026.
Nr. 5.267.