Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială. O poți consulta în modulul Monitorul Oficial, după autentificare.
Având în vedere dispozițiile Legii nr. 169/2026 privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor,
luând în considerare Referatul de aprobare al Direcției generale programare și coordonare sistem nr. 131.139 din 8.10.2026,
în temeiul art. 14 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 52/2018 privind organizarea și funcționarea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul investițiilor și proiectelor europene emite prezentul ordin.
La articolul 7 din anexa la Ordinul ministrului investițiilor și proiectelor europene nr. 2.041/2023 pentru aprobarea modelului contractului de finanțare prevăzut la art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare și digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021-2027, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 475 din 29 mai 2023, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (42) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(42) Beneficiarul are obligația să prevadă clauze în contractele de achiziție aferente activității de bază, conform cărora contractorii și subcontractorii organizează și actualizează documentația privind execuția lucrărilor, aferentă cărții tehnice a construcției, prevăzută la art. 529 și 530 din Legea nr. 169/2026 privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, în condițiile legii, și au obligația să pună la dispoziția Beneficiarului orice documente și/sau informații necesare pentru verificarea modului de implementare a contractului de achiziție.”
Autoritățile de management/Organismele intermediare ale programelor cofinanțate din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus și Fondul pentru o tranziție justă în cadrul obiectivului „Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică” pentru perioada de programare 2021-2027 au obligația de a actualiza documentele și procedurile proprii, în sensul conformării acestora cu prevederile prezentului ordin, în termen de 15 zile de la data intrării sale în vigoare.
Autoritățile de management/Organismele intermediare ale programelor cofinanțate din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus și Fondul pentru o tranziție justă în cadrul obiectivului „Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică” pentru perioada de programare 2021-2027 și Direcția coordonare SMIS și IT vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul investițiilor și proiectelor europene,
Dragoș-Nicolae Pîslaru
București, 16 octombrie 2026.
Nr. 1.592.
MINISTERUL SĂNĂTĂȚII Nr. 1.734 din 8 octombrie 2026
CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE
Nr. 1.865 din 14 octombrie 2026