Înapoi la Legislație

OG nr. 87/2000 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
GUVERNUL
Articole
16

Pe scurt

OG nr. 87/2000: ORDONANTA nr. 87 din 29 august 2000 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele defectuoase.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
GUVERNUL
Câte articole are?
16 articole.
Cuprins

ORDONANTA nr. 87 din 29 august 2000 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele defectuoase

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Art. 1

Prezenta ordonanță reglementează raporturile juridice dintre producători și persoanele vătămate ori prejudiciate de produsele defectuoase puse în circulație, stabilirea răspunderii civile pentru pagubele generate de aceste produse, precum și dreptul la acțiune în repararea pagubelor.

Art. 2

În sensul prezentei ordonanțe, următorii termeni se definesc astfel

a)

producător

—

fabricantul unui produs finit, producătorul oricărei materii prime sau fabricantul unei părți componente a produsului

—

orice persoană care, aplicând pe produse numele sau, marca de comerț sau un alt semn distinctiv, se prezintă ca fiind producător

—

orice persoană care importa produse în vederea realizării ulterioare a unei operațiuni de vânzare, închiriere, leasing sau orice alta forma de distribuție specifică derulării afacerii

—

distribuitorul produsului, în cazul în care producătorul nu poate fi identificat, dacă nu informează persoana vătămată sau prejudiciata, în termen de 30 de zile de la cererea acesteia, asupra identității producătorului sau a furnizorului

—

distribuitorul produsului importat, în cazul în care nu se cunoaște importatorul, chiar dacă producătorul este menționat

b)

produs - orice bun mobil, chiar și incorporat într-un alt bun mobil sau imobil, inclusiv produsele agricole primare, energia electrica și termica, precum și apa și gazele livrate pentru consumul casnic sau industrial

c)

produse agricole primare - produse de origine vegetala și animala, inclusiv cele piscicole și vanatul, care nu au suferit un proces de prelucrare industriala; d) paguba

—

prejudiciul cauzat prin moartea sau vătămarea integrității corporale sau a sănătății unei persoane

—

deteriorarea sau distrugerea oricărui bun, altul decât produsul defectuos, cu condiția ca bunul respectiv să fie în mod normal destinat folosinței sau consumului privat și sa fi fost folosit de persoana prejudiciata pentru uz sau consum personal, iar valoarea lui sa nu fie mai mica de 2 milioane lei

e)

produs defectuos - produs care nu oferă siguranța la care persoana este indreptatita să se aștepte, ținând seama de toate circumstanțele, inclusiv de

—

modul de prezentare a produsului

—

toate utilizarile previzibile ale produsului

—

data punerii în circulație. Un produs nu poate fi considerat defectuos pentru simplul motiv ca un alt produs mai perfectionat a fost pus în circulație ulterior.

Art. 3

În condițiile prezentei ordonanțe, producătorul răspunde pentru prejudiciul actual și pentru cel viitor cauzate de defectul produsului sau.

Art. 4

Producătorul răspunde pentru paguba cauzată și în situația în care aceasta este rezultatul cumulat al defectului produsului cu o acțiune sau o omisiune a unei terțe persoane.

Art. 5

Dacă doua sau mai multe persoane sunt răspunzătoare pentru paguba, ele răspund solidar.

Art. 6

Pentru angajarea răspunderii civile a producătorului persoana prejudiciata trebuie să facă dovada pagubei, a defectului și a relatiei de cauzalitate dintre defect și paguba.

Art. 7

(1)

Producătorul este exonerat de răspundere dacă dovedește existenta uneia dintre situațiile următoare

a)

nu el este cel care a pus produsul în circulație

b)

defectul care a generat paguba nu a existat la data la care produsul a fost pus în circulație sau a apărut ulterior punerii în circulație a produsului din cauze neimputabile lui

c)

produsul nu a fost fabricat pentru a fi comercializat sau pentru orice alta forma de distribuție în scop economic

d)

defectul se datorează respectării unor condiții obligatorii impuse de reglementările emise de autoritățile publice

e)

nivelul cunoștințelor științifice și tehnice la momentul punerii în circulație a produsului nu i-a permis depistarea existenței defectului.

(2)

Producătorul de componente este exonerat de răspundere dacă dovedește ca defectul este imputabil proiectării gresite a ansamblului în care acesta a fost montat sau instrucțiunilor date de fabricantul produsului final.

Art. 8

Răspunderea producătorului poate fi limitată de instanța competența în cazul în care paguba este cauzată împreună de defectul produsului și de culpa persoanei vătămate ori prejudiciate sau a altei persoane pentru care aceasta este ținuta sa răspundă.

Art. 9

(1)

Aplicarea dispozițiilor prezentei ordonanțe nu exclude posibilitatea persoanei vătămate ori prejudiciate de a pretinde despăgubiri în temeiul răspunderii contractuale sau extracontractuale sau al altui regim special de răspundere existent la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.

(2)

Asigurările sociale au un drept de regres împotriva producătorului, conform legii, pentru sumele plătite persoanelor prejudiciate.

Art. 10

Orice clauze contractuale de limitare sau exonerare de răspundere a producătorului sunt lovite de nulitate absolută.

Art. 11

Dreptul la acțiune pentru repararea pagubei, ce decurge din prevederile prezentei ordonanțe, se prescrie în termen de 3 ani care curge de la data la care reclamantul a avut sau ar fi trebuit să aibă cunoștința de existenta pagubei, a defectului și a identității producătorului, însă nu mai târziu de împlinirea a 10 ani de la data la care producătorul a pus produsul respectiv în circulație, cu condiția ca paguba să se fi produs înăuntrul termenului de 10 ani.

Art. 12

Acțiunea pentru repararea pagubelor produse este de competența instanței de judecată în a carei raza teritorială s-a produs paguba, se afla sediul sau, după caz, domiciliul pârâtului.

Art. 13

Dispozițiile prezentei ordonanțe se completează cu prevederile Codului civil.

Art. 14

Valoarea minima a pagubei prevăzute la art. 2 lit. d) se actualizează prin hotărâre a Guvernului, în funcție de nivelul inflației.

Art. 15

Prevederile prezentei ordonanțe nu se aplică

a)

pagubelor generate de produsele puse în circulație anterior datei intrării în vigoare a acesteia

b)

pagubelor rezultate din accidentele nucleare.

Art. 16

Prezenta ordonanță intră în vigoare în termen de un an de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

OG nr. 87/2000 – text integral | LawChat