Înapoi la Legislație

OG nr. 7/2006 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
GUVERNUL
Articole
15

Pe scurt

OG nr. 7/2006: ORDONANȚĂ nr. 7 din 19 ianuarie 2006 (*actualizată*) privind instituirea Programului de dezvoltare a infrastructurii și a unor baze sportive din spațiul rural**) (actualizată până la data de 27 august 2012*).

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
GUVERNUL
Câte articole are?
15 articole.
Cuprins

ORDONANȚĂ nr. 7 din 19 ianuarie 2006 (*actualizată*) privind instituirea Programului de dezvoltare a infrastructurii și a unor baze sportive din spațiul rural**) (actualizată până la data de 27 august 2012*)

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Art. 1

Prin prezenta ordonanță se instituie Programul de dezvoltare a infrastructurii și a unor baze sportive din spațiul rural, denumit în continuare Programul.

Art. 2

Scopul acestui Program este îmbunătățirea situației sociale, economice și cultural-sportive a locuitorilor din zonele rurale vizate.

Art. 3

Obiectivele generale sunt dezvoltarea și modernizarea spațiului rural românesc, format din satele componente ale comunelor, satele aparținând orașelor și municipiilor și zonele periurbane, prin legarea zonelor unde se aplică Programul la rețeaua de drumuri publice comunale, județene și naționale prin poduri, podețe și punți pietonale, platforme de gunoi, în conformitate cu planurile regionale de gestionare a deșeurilor, precum și prin dezvoltarea unor sisteme de alimentare cu apă potabilă, de canalizare și epurare.

Art. 4

Obiectivele specifice sunt: creșterea pieței agricole, a investițiilor locale, a serviciilor publice și scăderea abandonului școlar.

Art. 5

Beneficiarii direcți ai acestui Program sunt autoritățile administrației publice locale din spațiul rural, precum și asociații ale acestora constituite conform legii, unde se realizează și se utilizează investițiile: poduri, podețe, punți pietonale, platforme de gunoi, în conformitate cu planurile regionale de gestionare a deșeurilor, sisteme de alimentare cu apă potabilă, canalizare și epurare.

Art. 6

Programul se aplică începând cu anul 2006 și se va desfășura pe o durată de 7 ani, cu posibilitatea prelungirii acestuia prin lege.

Art. 6^1

Programul de dezvoltare a infrastructurii unor baze sportive din spațiul rural urmărește revigorarea activităților sportive și în special a jocului de fotbal.

Art. 6^2

Obiectivul principal al acestui Program, ca program național, îl constituie realizarea a cel puțin 1.000 de baze sportive, începând cu semestrul 2 al anului 2007.

Art. 6^3

Beneficiarii acestui Program sunt autoritățile administrației publice locale din spațiul rural.

Art. 6^4

(1)

Bazele sportive, ca obiective de investiții sportive, se realizează în baza unor proiecte tipizate.

(2)

Terenul și utilitățile necesare realizării și funcționării bazelor sportive se asigură de autoritățile administrației publice locale beneficiare ale investiției.

Art. 7

(1)

Se constituie Comisia privind determinarea oportunității, eligibilității și aprobării proiectelor, denumită în continuare Comisia, formată din: a) un reprezentant al Secretariatului General al Guvernului

b)

un reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice

c)

un reprezentant al Ministerului Administrației și Internelor

d)

un reprezentant al Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor

e)

un reprezentant al Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului

f)

un reprezentant al Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale

g)

2 reprezentanți ai primului-ministru

h)

un reprezentant al Inspectoratului de Stat în Construcții

i)

un reprezentant al Asociației Comunelor din România

j)

un reprezentant al Federației Române de Fotbal.

(2)

Reprezentanții instituțiilor publice prevăzute la alin. (1) lit. b)-f) vor fi desemnați la nivel de secretar de stat.

(3)

Președinția Comisiei va fi asigurată de unul dintre reprezentanții primului-ministru.

(4)

Componența nominală și președintele Comisiei se stabilesc prin decizie a primului-ministru.

(5)

Comisia va elabora normele, regulamentele și Ghidul de eligibilitate, care va servi la determinarea eligibilității proiectelor propuse de consiliile locale pentru a obține finanțare în cadrul Programului.

(6)

Comisia va primi cererile de finanțare adresate de consiliile locale, le va selecta și va aproba proiectele care corespund criteriilor stabilite prin Ghidul de eligibilitate.

(7)

Lucrările Comisiei vor fi asigurate de un secretariat, format din specialiști din cadrul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, care va asigura și monitorizarea derulării Programului.

Art. 8

Art. 9

Lucrările de investiții aprobate de Comisie conform cererilor de finanțare se vor contracta cu respectarea dispozițiilor legislației privind achizițiile publice.

Art. 10

În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe, Comisia va elabora normele metodologice de aplicare a acesteia și regulamentul de organizare și funcționare al Comisiei, care vor fi supuse spre aprobare Guvernului.

Art. 11

Prezenta ordonanță intră în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.