ORDONANȚA nr. 63 din 28 august 1997 privind stabilirea unor facilități pentru dezvoltarea turismului rural
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Pentru dezvoltarea turismului rural și promovarea inițiativei private, statul român sprijină persoanele fizice, asociațiile familiale și societățile comerciale care au ca obiect unic de activitate asigurarea de servicii turistice în pensiuni turistice și pensiuni agroturistice clasificate.
Persoanele fizice, asociațiile familiale și societățile comerciale prevăzute la art. 1 beneficiază de facilitățile acordate, potrivit legii, întreprinderilor mici și mijlocii, chiar dacă nu îndeplinesc condițiile de număr de angajați și venit anual, precum și de următoarele înlesniri
consiliile locale pot pune la dispoziție din terenurile disponibile, în formele și condițiile prevăzute de lege, suprafețe de teren necesare construirii, dezvoltării și exploatării de pensiuni turistice și pensiuni agroturistice
acordarea de prioritati la instalarea de linii pentru telecomunicații, la racordarea la rețeaua electrica, la rețeaua de alimentare cu apa și canalizare, precum și la rețeaua de distribuire a gazului metan
asistența tehnica de specialitate, sub toate formele, din partea Ministerului Turismului, în colaborare cu asociațiile profesionale
prezentarea gratuita a ofertei turistice a pensiunilor turistice și agroturistice în materiale de promovare turistica și în acțiuni de promovare întreprinse de birourile de informare turistica din țara și din străinătate ale Ministerului Turismului
includerea în programele instituțiilor de învățământ cu profil de turism sau agricol a problemelor specifice pensiunilor turistice și pensiunilor agroturistice
scutirea de la plata impozitului pe venitpe o perioadă de 10 ani din momentul clasificarii, a pensiunii turistice sau a pensiunii agroturistice
plata, la tariful stabilit pentru consumul de uz casnic, a energiei electrice și a gazului metan, respectiv la tariful pentru persoane fizice, a serviciilor de telecomunicații utilizate în cadrul pensiunilor turistice și al pensiunilor agroturistice
acordarea de credite cu dobânda preferentiala pe o perioadă de maximum 10 ani pentru dezvoltarea și/sau modernizarea capacităților de cazare; dobânda suportată de beneficiarii creditelor va reprezenta 50% din nivelul dobânzii de pe piața bancară.
1. Pensiunile turistice sunt structuri turistice amplasate în mediul rural, având o capacitate de cazare de până la 10 camere, totalizand maximum 30 de locuri, funcționând în locuintele cetățenilor sau în clădiri independente, care asigura, în spații special amenajate, cazarea turistilor și condiții de pregătire și servire a mesei
Pensiunile agroturistice sunt pensiunile turistice care pot asigura o parte din alimentația turistilor cu produse din producția proprie
Prevederile prezentei ordonanțe se aplică și persoanelor fizice, asociațiilor familiale și societăților comerciale, prevăzute la art. 1 , deținătoare de pensiuni turistice sau pensiuni agroturistice, amplasate în satele sau în comunele care aparțin de orașe sau municipii, conform legii.
Activitatea de turism din cadrul pensiunilor turistice și al pensiunilor agroturistice cuprinde servicii de cazare, de masa, de agrement, precum și alte servicii asigurate turistilor pe perioada sejurului.
1. Persoanele fizice, asociațiile familiale și societățile comerciale, prevăzute la art. 1 , sunt obligate să-și mențină obiectul de activitate, clasificarea pensiunilor turistice și a pensiunilor agroturistice pe toată perioada în care beneficiază de facilitățile prevăzute în prezenta ordonanță
În cazul în care pensiunile turistice sau pensiunile agroturistice, care beneficiază de scutirea impozitului pe venit, respectiv pe profit, în conformitate cu art. 2 lit. f) , își încetează activitatea într-o perioadă mai mica decât dublul perioadei de scutire, acestea au obligația de a vira la bugetul de stat sau la bugetele locale impozitul pe venit, respectiv pe profit, calculat pentru întreaga perioadă de scutire.
Acoperirea cheltuielilor ocazionate de prestările de servicii gratuite, în conformitate cu prevederile art. 2 lit. d) , precum și asigurarea sumelor necesare acordării de credite cu dobânda preferentiala, în conformitate cu prevederile art. 2 lit. h), se vor face din Fondul special pentru dezvoltarea și promovarea turismului, în limitele prevăzute de Ministerul Turismului.
Persoanele fizice și asociațiile familiale care au beneficiat de facilitățile acordate prin Ordonanța Guvernului nr. 62 din 24 august 1994 privind stabilirea unor facilități pentru dezvoltarea sistemului de turism rural din zona montană, Delta Dunării și litoralul Marii Negre beneficiază în continuare de aceste facilități până la expirarea termenelor pentru care au fost acordate.
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abroga Ordonanța Guvernului nr. 62 din 24 august 1994 privind stabilirea unor facilități pentru dezvoltarea sistemului de turism rural din zona montană, Delta Dunării și litoralul Marii Negre, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 30 august 1994, aprobată și modificată prin Legea nr. 145 din 31 decembrie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 31 decembrie 1994.