ORDONANTA nr. 59 din 22 august 2003 (*actualizata*) privind unele categorii de bunuri scutite de la plata datoriei vamale (actualizata până la data de 31 august 2004*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Sunt scutite de la plata drepturilor de import urmatoarele bunuri, care nu au o destinatie cu caracter comercial
decoratiile acordate de către guvernele unor tari terte unor persoane a caror reședința normala este pe teritoriul României
cupele, medaliile și alte articole similare, cu caracter preponderent simbolic, care au fost acordate intr-o tara terta unor persoane care își au reședința normala pe teritoriul României, drept recompensa adusa activității lor în domenii cum ar fi arta, stiinta, sport sau servicii publice ori ca recunoastere a unui merit la un eveniment anume, și care sunt importate în România de către aceste persoane în nume propriu
cupele, medaliile și alte articole similare, cu caracter preponderent simbolic, care sunt oferite fără obligații de plată de autorități sau persoane stabilite intr-o tara terta, care să fie acordate pe teritoriul României pentru aceleasi scopuri ca cele menționate la lit. b)
premiile, trofeele și suvenirurile cu caracter preponderent simbolic și cu o valoare neglijabila, destinate a fi distribuite gratuit, cu ocazia conferintelor de afaceri sau evenimentelor internationale similare, unor persoane care au reședința normala în alte tari. Natura lor, valoarea unitara sau alte caracteristici trebuie să indice că nu au fost importate în scopuri comerciale.
Scutirea mentionata la alin. (1) se acordă cu condiția ca la import să se prezinte o dovadă privind dobandirea unor astfel de premii și decoratii onorifice.
Prin derogare de la prevederile art. 45-49 și ale art. 91 și 92, sunt scutite de la plata drepturilor de import bunurile
importate pe teritoriul României de către persoane care au efectuat o vizita oficiala intr-o tara terta și primite cu aceasta ocazie ca daruri de la autoritățile gazda
importate pe teritoriul României de către persoane care vin să efectueze o vizita oficiala în România și care intenționează să le ofere cu aceasta ocazie ca daruri autorităților gazda
trimise ca daruri în semn de prietenie sau bunavointa de către o autoritate oficiala, colectivitate publică sau un grup care exercită activități de interes public, care sunt stabilite intr-o tara terta, către o autoritate oficiala, colectivitate publică sau un grup care exercită activități de interes public, care sunt stabilite pe teritoriul României și desemnate de Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Finanțelor Publice sa primeasca asemenea bunuri în regim de scutire.
Scutirea de la plata drepturilor de import nu se acordă pentru produse alcoolice, tutun și produse din tutun.
Scutirea de la plata drepturilor de import se acordă doar atunci când
bunurile sunt destinate ca daruri ce sunt oferite în mod ocazional
bunurile, prin natura, valoarea și cantitatea lor, nu au un caracter comercial
bunurile nu sunt folosite în scopuri comerciale.
În cadrul limitelor și condițiilor stabilite de Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Finanțelor Publice, sunt scutite de la plata drepturilor de import urmatoarele bunuri
donatii oferite monarhilor și sefilor de stat
bunuri pentru folosință sau consumul monarhilor și sefilor de stat din tari terte sau persoanelor oficiale care îi reprezinta în timpul sederii lor oficiale pe teritoriul României. Acordarea scutirii pentru bunurile prevăzute la lit. a) și b) poate fi condiționată de către statul român de principiul reciprocitatii.
Prevederile alin. (1) se aplică, de asemenea, persoanelor care se bucura de prerogative similare la nivel international cu acelea de care se bucura monarhii și sefii de stat.
Fără a se încalcă prevederile art. 98 alin. (1) lit. a), mostrele de bunuri fără valoare comerciala și care pot fi folosite doar pentru a solicita comenzi pentru bunurile de tipul pe care îl reprezinta, cu scopul ca acestea să fie importate pe teritoriul României, sunt scutite de la plata drepturilor de import.
Autoritățile vamale pot solicita ca anumite mostre de bunuri, pentru a beneficia de scutire, să fie facute neutilizabile prin rupere, perforare sau marcare clara care nu poate fi stearsa, cu condiția ca astfel de operații sa nu distruga caracterul de mostra.
În sensul alin. (1), prin mostre de bunuri se înțelege orice articol reprezentand un tip de bun al cărui mod de prezentare și cantitate, pentru bunuri de acelasi fel sau calitate, îl face de nefolosit pentru orice alt scop decat acela de a da comenzi
Materiale publicitare
Cu respectarea prevederilor art. 96, materialele publicitare, cum ar fi cataloage, liste de prețuri, indicatii de utilizare sau brosuri, sunt scutite de la plata drepturilor de import cu condiția ca acestea să se refere la bunuri pentru vanzare sau de inchiriat, la servicii de transport, asigurări comerciale, servicii bancare, precum și cele din domeniul tehnologiei informatiei, de tipul hardware și software oferite de către o persoană stabilita în afara teritoriului român.
Scutirea de la plata drepturilor de import mentionata la art. 95 se acordă doar materialelor publicitare care indeplinesc urmatoarele condiții
afișează în mod clar denumirea societatii care produce, vinde sau inchiriaza bunurile ori care presteaza serviciile la care se referă materialele publicitare
fiecare expediere trebuie să conțină nu mai mult de un document sau un exemplar al fiecarui document dacă acesta este alcătuit din mai multe documente. Expedierile ce conțin mai multe copii ale aceluiasi document beneficiaza de scutire cu condiția ca greutatea totala bruta a copiilor sa nu depășească 1 kg
nu pot face obiectul unor expedieri grupate ale aceluiasi expeditor către acelasi destinatar.
Sunt scutite de la plata drepturilor de import materialele cu caracter publicitar care sunt destinate exclusiv reclamei și care nu au valoare comerciala, trimise fără nici o obligație de plată de către furnizor clientilor săi
Produse utilizate sau consumate la targuri comerciale sau la evenimente similare
Sunt scutite de la plata drepturilor de import, cu respectarea prevederilor art. 99-102, urmatoarele bunuri
mici mostre reprezentative de bunuri fabricate în afara teritoriului român, destinate pentru targuri comerciale sau evenimente similare
bunuri importate doar cu scopul de a face obiectul unor demonstratii sau de a fi utilizate în cadrul unor demonstratii pentru masinile și aparatele fabricate în afara României și prezentate la targuri comerciale sau evenimente similare
materiale variate de o valoare mica, cum ar fi vopseluri, lacuri, tapete etc., folosite în construirea, mobilarea și decorarea standurilor, temporar ocupate de către reprezentantele tarilor terte la un targ comercial sau la un eveniment similar, care sunt distruse prin folosire
materiale editate, cataloage, prospecte, liste de prețuri, afise pentru reclama, calendare, ilustrate sau neilustrate, fotografii neinramate și alte articole furnizate, fără nici o obligație de plată, cu scopul de a face reclama bunurilor fabricate în afara teritoriului român și prezentate la targuri comerciale sau evenimente similare.
În aplicarea prevederilor alin. (1), prin targ comercial sau eveniment similar se înțelege
expozitii, targuri, saloane și evenimente similare legate de comert, industrie, agricultura sau mestesugarit
expozitii și evenimente tinute în principal pentru motive caritabile
expozitii sau evenimente tinute în principal în scopuri stiintifice, tehnice, mestesugaresti, artistice, educationale, culturale, sportive, religioase, de cult, sindicale, turistice sau în scop de promovare a cooperarii internationale
intalniri ale reprezentantilor organizațiilor sau organismelor internationale
ceremonii și manifestari cu caracter oficial sau comemorativ.
Prevederile alin. (1) nu se aplică pentru expozitiile organizate în scopuri private în magazine sau cladiri comerciale cu scopul de a vinde bunuri din tari terte.
Scutirea de la plata drepturilor de import prevăzută la art. 98 alin. (1) se va limita la mostrele care
sunt importate fără nici o obligație de plată sau sunt obtinute din bunuri importate vrac cu prilejul demonstratiilor organizate în cadrul targurilor comerciale
sunt destinate exclusiv distribuirii gratuite, cu ocazia expozitiei, în scopul utilizarii sau consumarii de către persoanele cărora le-au fost distribuite
sunt identificate ca mostre publicitare de o valoare unitara redusa
nu sunt susceptibile a fi comercializate și sunt ambalate, acolo unde este cazul, în asa fel încât cantitatea oferita să fie mai mica decat cea mai mica cantitate care este vanduta pe piața
în cazul alimentelor și bauturilor neambalate, în condițiile prevăzute la lit. d), sunt consumate pe loc, cu ocazia manifestarii respective
în valoarea și cantitatea lor totala, sunt potrivite pentru natura expozitiei, numărul vizitatorilor și importanța participării expozantilor.
Scutirea de la plata drepturilor de import prevăzută la art. 98 alin. (1) lit. b) se va limita la bunurile care
sunt consumate sau distruse la locul expozitiei; și
în valoarea și cantitatea lor totala, sunt potrivite pentru natura expozitiei, numărul vizitatorilor și importanța participării expozantilor.
Scutirea de la plata drepturilor de import prevăzută la art. 98 alin. (1) lit. d) se va limita la materialele editate și articolele pentru reclama care
sunt destinate în mod exclusiv să fie distribuite gratuit publicului în locul în care expozitia este ținuta
în valoarea și cantitatea lor totala, sunt potrivite pentru natura expozitiei, numărul vizitatorilor și importanța participării expozantilor.
Scutirea de la plata drepturilor de import prevăzută la art. 98 alin. (1) lit. a) și b) nu va fi acordată pentru
produse alcoolice
tutun și produse din tutun
combustibili, indiferent dacă sunt solizi, lichizi sau gazosi.
Cu respectarea prevederilor art. 104-109, bunurile destinate a fi supuse examinarii, analizei și testarii pentru determinarea compozitiei, calității lor sau a altor caracteristici tehnice în scopuri de informare sau cercetare industriala ori comerciala sunt scutite de la plata drepturilor de import.
Bunurile care servesc analizei, examinarii sau testarii, care ele în sine constituie operațiuni de promovare comerciala, nu beneficiaza de scutire de la plata drepturilor de import.
Scutirea se va acorda doar pentru cantitatile de bunuri strict necesare pentru scopurile pentru care au fost importate. Aceste cantitati vor fi, în fiecare caz, determinate de Ministerul Educatiei, Cercetarii și Tineretului, ținând cont de scopul mentionat.
Scutirea de la plata drepturilor de import prevăzută la art. 103 cuprinde bunurile care nu sunt în intregime utilizate sau distruse în timpul analizei, examinarii sau testarii, cu condiția ca produsele care rămân, sub supravegherea Ministerului Educatiei, Cercetarii și Tineretului și cu acordul acestuia
să fie complet distruse sau facute fără valoare comerciala, la incheierea analizarii, examinarii ori testarii; sau
să fie predate statului, fără sa cauzeze acestuia nici un fel de cheltuiala, acolo unde este posibil, în baza legislației naționale; sau
în situații pe deplin justificate, să fie exportate în afara teritoriului român.
Prin produse care rămân se înțelege produse care rezultă din analiza, examinare sau testare ori bunuri care nu au fost folosite efectiv.
Produsele care rămân la sfârșitul analizelor, examinarilor sau testarilor la care se face referire la art. 103 și care nu respecta prevederile art. 107 alin. (1) sunt supuse drepturilor de import, taxele aplicabile fiind cele în vigoare la data incheierii analizelor, examinarilor sau testarilor, în functie de tipul bunurilor și valoarea în vama admisa de autoritățile vamale la momentul importului. Cu acordul și sub supravegherea autorităților vamale, partea interesata poate să transforme produsele rămase în deseuri sau rebuturi. În acest caz, taxele datorate vor fi cele aplicabile unor astfel de deseuri sau rebuturi, la momentul transformarii.
Perioada în cadrul careia analizele, examinarile sau testarile trebuie efectuate și formalitatile ce trebuie incheiate pentru a se asigura utilizarea bunurilor în scopurile prevăzute vor fi stabilite de către Ministerul Educatiei, Cercetarii și Tineretului, cu avizul autorităților vamale.
Marcile, desenele, modelele ori dosarele depuse în legătură cu acestea, dosarele depuse pentru eliberarea brevetelor de inventie sau altele asemenea, destinate organizațiilor pentru protectia dreptului de autor ori a dreptului de proprietate industriala ori comerciala, sunt scutite de la plata drepturilor de import.
Fără a încalcă prevederile art. 50-58, sunt scutite de la plata drepturilor de import urmatoarele bunuri
documentația (pliante, brosuri, cărți, reviste, ghiduri, afise inramate sau neinramate, fotografii normale sau marite, neinramate, cărți ilustrate sau neilustrate, panouri rotative de reclama și calendare ilustrate) destinata a fi distribuita gratuit cu scopul principal de a incuraja publicul sa viziteze tari straine și sa participe la intalniri sau evenimente culturale, turistice, sportive, religioase ori profesionale, cu condiția ca asemenea materiale sa nu conțină mai mult de 25% reclama comerciala privată, cu excepția reclamelor comerciale private pentru firme românești și cu scop evident de promovare turistica
listele și anuarele hotelurilor straine, publicate de către agentiile oficiale de turism sau sub auspiciile lor, și orarele pentru serviciile de transport straine, care se distribuie gratuit și care nu conțin mai mult de 25% reclama comerciala privată, cu excepția reclamelor comerciale private pentru firme românești
materialul de referința furnizat reprezentantilor acreditati sau corespondentilor numiti de către agentiile oficiale de turism naționale, care nu este destinat pentru distribuție, precum: anuare, liste de telefon sau numere de fax, liste hoteliere, cataloagele targurilor, esantioanele bunurilor de artizanat având o valoare neglijabila și materiale privind muzee, universitati sau alte institutii similare.
Sunt scutite de la plata drepturilor de import urmatoarele bunuri
documentele trimise fără taxe serviciilor publice ale României
publicatiile guvernelor straine și publicatiile organismelor oficiale internationale destinate pentru distribuire gratuita
buletine de vot pentru alegeri organizate de organisme stabilite în tari terte
obiecte destinate sa serveasca ca dovezi sau în scopuri similare instanțelor judecătorești sau altor agentii oficiale ale României
specimene de semnaturi și circulare privind semnaturile trimise ca parte a schimburilor de informații între serviciile publice sau instituțiile de credit
materiale oficiale editate, trimise Băncii Naționale a României
rapoarte, declaratii, note, prospecte, formulare de cerere și alte documente intocmite de către societăți având sediul intr-o tara terta și destinate titularilor sau deținătorilor titlurilor emise de aceste societăți
mijloace de înregistrare (cartele perforate, înregistrări sonore, microfilme etc.) folosite pentru transmiterea informațiilor trimise fără plata destinatarilor atât timp cat admiterea lor în scutire nu da nastere unor abuzuri sau unor distorsiuni majore ale concurentei
dosare, arhive, formulare sau alte documente de folosit la intalniri, ședințe, conferinte sau congrese internationale și rapoartele asupra unor astfel de adunări
planuri, schite tehnice, desene, descrieri sau alte documente similare importate în vederea obtinerii ori întocmirii comenzilor în tari terte sau a participării la o competitie ținuta pe teritoriul României
documente ce vor fi folosite la examinarile tinute pe teritoriul României de către institutii stabilite în tari terte
formulare folosite ca documente oficiale în traficul international de vehicule sau bunuri, în cadrul convențiilor internationale
formulare, etichete, bilete și documente similare trimise de transportatori sau de către intreprinzatori din industria hoteliera dintr-o tara terta către agentiile de turism stabilite pe teritoriul României
formulare, facturi de transport, conosamente, scrisori de trasura și alte documente comerciale sau documente de birou care au fost folosite
formulare oficiale emise de autoritățile unor tari terte sau de către autorități internationale și materiale editate în conformitate cu standardele internationale, trimise pentru distribuție de către asociații din tari terte către asociațiile corespunzătoare stabilite pe teritoriul României
fotografii, diapozitive și clisee pentru fotografii cu sau fără titlu, trimise agentiilor de presa sau editurilor de ziare ori reviste
timbre fiscale sau altele similare ce dovedesc plata taxelor în tari terte.
Materialele diverse, cum ar fi franghii, paie, textile, hartie și carton, lemn sau plastic, ce sunt folosite pentru stivuirea și protectia, inclusiv protectia termica, a bunurilor în timpul transportului lor dintr-o tara terta pe teritoriul României, ce nu sunt în mod normal reutilizabile, sunt scutite de la plata drepturilor de import.
Ingrasamintele, nutreturile și alimentele de orice fel incarcate în mijloacele de transport folosite pentru expedierea animalelor dintr-o tara terta pe teritoriul României, în scopul hranirii animalelor în cauza în timpul calatoriei, sunt scutite de la plata drepturilor de import.
Cu respectarea prevederilor art. 116-118, sunt scutite de la plata drepturilor de import urmatoarele
combustibilul continut în rezervoarele standard ale autovehiculelor pentru turism, autovehiculelor utilitare și motocicletelor ce intra pe teritoriul României
combustibilul continut în rezervoarele standard ale containerelor ce intra pe teritoriul României
combustibilul continut în rezervoarele portabile transportate de către autovehicule private și motociclete, de maximum 10 litri/autovehicul, și fără a aduce un prejudiciu prevederilor naționale privind detinerea și transportul de combustibil.
În aplicarea prevederilor alin. (1), prin termenii de mai jos se înțelege
autovehicule utilitare - orice autovehicul rutier, inclusiv tractoare cu sau fără remorci, care prin modalitatea lor de construcție și dotare sunt create pentru și sunt capabile sa transporte, cu plata sau fără plata
mai mult de 9 persoane, inclusiv soferul
marfuri; și
orice autovehicule rutiere cu destinatie speciala, alta decat transportul propriu-zis
autovehicule pentru turism - orice autovehicul care nu este cuprins în definitia de la lit. a)
rezervoare standard
rezervoare fixate permanent de către producător tuturor autovehiculelor de acelasi fel cu autovehiculul ce intra pe teritoriul României și a caror adaptare permanenta permite combustibilului să fie folosit direct, atât în scopul propulsiei, cat și pentru operarea, în timpul transportului, a sistemelor de inghetare sau a altor sisteme, acolo unde este cazul. Rezervoarele de benzina adaptate autovehiculelor create pentru utilizarea directa a benzinei drept combustibil și rezervoarele adaptate altor sisteme cu care autovehiculele pot fi echipate vor fi, de asemenea, considerate a fi rezervoare standard
rezervoare fixate permanent de către producător tuturor containerelor de acelasi fel cu containerul care este introdus pe teritoriul României și a caror adaptare permanenta permite combustibilului să fie folosit direct pentru operarea, în timpul transportului, a sistemelor de inghetare și a altor sisteme cu care containerele speciale sunt echipate
containere speciale - orice container adaptat cu aparate special produse pentru sistemele de inghetare, sistemele de aerisire, sistemele de izolare termica sau alte sisteme.
În ceea ce priveste combustibilul continut în rezervoarele standard ale autovehiculelor utilitare și containerelor speciale, Ministerul Finanțelor Publice poate limita aplicarea scutirii la 200 litri/autovehicul, pe container special, pe calatorie.
Ministerul Finanțelor Publice poate limita cantitatea combustibilului admis în scutire de la plata drepturilor de import, în cazul
autovehiculelor utilitare angajate în transport international în zona lor de frontieră până la maximum 25 km, cu condiția ca calatoriile să fie facute de persoane rezidente în zona de frontieră
autovehiculelor pentru turism aparținând persoanelor rezidente în zona de frontieră menționate la art. 49 alin. (2).
Combustibilul scutit de la plata drepturilor de import în baza art. 115-117 nu poate fi folosit într-un alt autovehicul decat acela în care a fost importat și nici să fie mutat din acel autovehicul și depozitat, cu excepția perioadei de reparatii necesare acelui autovehicul, și nici să fie transferat, indiferent de motiv, cu sau fără plata, de către persoana care beneficiaza de scutire. Nerespectarea prevederilor alineatului precedent atrage plata drepturilor de import aferente produselor în cauza, taxele aplicabile fiind cele de la data la care s-a produs fapta, în functie de tipul de bun și la valoarea în vama admisa de autoritățile vamale la momentul importului.
Scutirea prevăzută la art. 115 se aplică de asemenea și lubrifiantilor existenti în autovehicule și necesari pentru operarea lor normala în timpul calatoriei în cauza.
Bunurile de orice fel, importate de către organizații desemnate în acest scop de către Guvernul României, folosite pentru construcția, întreținerea sau decorarea cimitirelor sau cavourilor victimelor razboiului și a monumentelor victimelor razboiului din tari terte, care sunt inmormantate pe teritoriul României, sunt scutite de la plata drepturilor de import.
Sunt scutite de la plata drepturilor de import urmatoarele bunuri
sicrie conținând corpuri și urne conținând cenusa persoanelor decedate, ca și florile, ghirlandele funerare și alte obiecte ornamentale obisnuite care le însoțesc
flori, ghirlande și alte obiecte ornamentale aduse de persoane domiciliate în tari terte ce participa la funerarii sau care vin sa decoreze mormintele aflate pe teritoriul României, cu condiția ca aceste importuri, prin natura și cantitatea lor, sa nu aiba scop comercial.
Sunt scutite de la plata drepturilor de export scrisorile și coletele expediate la destinatar prin servicii postale, care conțin bunuri a caror valoare totala nu depășește 10 euro.