ORDONANȚA nr. 54 din 28 august 1997 pentru modificarea și completarea Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 29 martie 1994, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța Guvernului nr. 19 din 4 august 1995, se modifica și se completează după cum urmează
Articolul 1 se completează cu un alineat care va avea următorul cuprins: Persoanele juridice fără scop lucrativ care au dreptul, potrivit legii, sa desfășoare activități economice vor amortiza capitalul imobilizat numai pentru acele activități desfășurate în scopul obținerii de profit și pentru care, potrivit legii, acestea sunt plătitoare de impozit pe profit
Articolul 2 va avea următorul cuprins: Articolul 2 Capitalul imobilizat supus amortizarii este reflectat în patrimoniul agenților economici prin bunurile și valorile destinate sa deserveasca activitatea pe o perioadă mai mare de un an și care se consuma treptat
Articolul 3 alineatul 2 litera a) va avea următorul cuprins
are o valoare de intrare mai mare decât limita stabilită prin hotărâre a Guvernului. Aceasta valoare poate fi actualizată anual, în funcție de indicele de inflație
Articolul 3 alineatul ultim se abroga
Articolul 4 litera c) va avea următorul cuprins
investițiile efectuate pentru descoperta, în vederea valorificării de substanțe minerale utile, cu cărbuni și alte zăcăminte ce se exploatează la suprafața, precum și cele pentru realizarea lucrărilor miniere subterane de deschidere a zăcămintelor
Articolul 4 se completează cu litera d), care va avea următorul cuprins
investițiile efectuate la mijloacele fixe, în scopul îmbunătățirii parametrilor tehnici inițiali, prin majorarea valorii de intrare a mijlocului fix
Articolul 5 va avea următorul cuprins: Articolul 5 Sunt considerate active corporale, dar nu se supun amortizarii: mijloacele fixe aflate în proprietatea publică, lacurile, baltile, iazurile, care nu sunt rezultatul unei investiții, precum și terenurile, inclusiv cele împădurite
Articolul 6 litera a) va avea următorul cuprins
motoarele, aparatele și alte subansambluri ale mijloacelor fixe procurate în scopul înlocuirii componentelor uzate cu ocazia reparațiilor de orice fel, care nu modifica parametrii tehnici inițiali ai mijlocului fix
Articolul 6 litera c) va avea următorul cuprins
construcțiile și instalațiile provizorii
Articolul 7 litera d) va avea următorul cuprins
concesiunile, imobilizarile necorporale de natura superficiei și a uzufructului, brevetele și alte drepturi și valori asimilate
Articolul 8 va avea următorul cuprins: Articolul 8 Duratele normale de funcționare, precum și clasificatia mijloacelor fixe se aproba prin hotărâre a Guvernului. La determinarea lor se va ține seama de parametrii tehnico-economici stabiliți de proiectanți și producători prin cărțile sau documentațiile tehnice ale mijloacelor fixe respective, precum și de efectele uzurii morale. Aceste durate vor fi revizuite periodic, dar nu mai târziu de 5 ani
Articolul 10 litera a) va avea următorul cuprins
valoarea de intrare aferentă fiecărui mijloc fix, reevaluata în conformitate cu prevederile legale
Articolul 10 litera b) va avea următorul cuprins
cheltuielile de achiziție pentru mijloacele fixe procurate cu titlu oneros
Articolul 10 litera d) va avea următorul cuprins
valoarea actuala, pentru mijloacele fixe dobândite cu titlu gratuit, estimată la înscrierea lor în activ pe baza raportului întocmit de experți și cu aprobarea consiliului de administrație al agentului economic, a responsabilului cu gestiunea patrimoniului, în cazul persoanelor juridice fără scop lucrativ, sau a ordonatorului de credite bugetare, în cazul instituțiilor publice
Articolul 11 alineatul 1 va avea următorul cuprins: Amortizarea mijloacelor fixe se calculează începând cu luna următoare punerii în funcțiune, până la recuperarea integrală a valorii de intrare, conform duratelor normale de funcționare
Articolul 11 alineatul 3 se abroga
Articolul 11 alineatul 4 va avea următorul cuprins: Amortizarea investițiilor efectuate la mijloacele fixe concesionate, închiriate sau luate în locatie de gestiune se recuperează de agentul economic care a efectuat investiția, pe perioada contractului
Articolul 13 se completează cu un alineat care va avea următorul cuprins: Imobilizarile necorporale de natura concesiunii, superficiei și a uzufructului se amortizeaza pe durata contractului
Articolul 15 va avea următorul cuprins: Articolul 15 Terenurile se înregistrează în contabilitate la intrarea în patrimoniu, la valoarea stabilită, în funcție de clasele de calitate, suprafața, amplasare și/sau alte criterii legale, la costul de achiziție sau la valoarea aportului în natura, după caz
Articolul 16 va avea următorul cuprins: Articolul 16 În situații justificate, agenții economici sunt scutiți de la calculul amortizarii, cu avizul Direcției generale a finanțelor publice și controlului financiar de stat, pentru următoarele active corporale
minele trecute în conservare sau scoase definitiv din funcțiune, precum și sondele de țiței și gaze care nu se dau în producție, la propunerea Agenției Naționale pentru Rezerve Minerale
mijloacele fixe din patrimoniul agenților economici trecute în conservare pe o durată mai mare de 30 de zile
lucrările de îmbunătățiri funciare și de gospodărire a apelor, cu caracter general de deservire, destinate apărării contra inundațiilor și inlaturarii excesului de umiditate, și anume: diguri și canale principale, de desecare, precum și lucrările de combatere a eroziunii solului, de regularizare a scurgerii apelor pe versanți și de corectare a torenților, destinate apărării terenurilor agricole și silvice și obiectivelor social-economice din zona apărată, senalele navigabile, tunelele de metrou, infrastructura caii ferate, drumurile, podurile, apeductele, precum și celelalte cai de comunicație
Articolul 17 alineatul 1 va avea următorul cuprins: În cazul nerecuperarii integrale, pe calea amortizarii, a valorii de intrare a mijloacelor fixe scoase din funcțiune, agenții economici asigura acoperirea valorii neamortizate din sumele rezultate în urma valorificării acestora. Diferența rămasă neacoperita se include în cheltuieli excepționale, nedeductibile fiscal, pe o perioadă de maximum 5 ani, sau diminuează capitalurile proprii, cu respectarea dispozițiilor legale
Articolul 17 alineatul 2 va avea următorul cuprins: Durata recuperării și anuitatile de acoperire a valorii neamortizate se stabilesc de către consiliul de administrație al agentului economic, respectiv de responsabilul cu gestiunea patrimoniului, în cazul persoanelor juridice fără scop lucrativ, definite la art. 1 alin. 3
Articolul 18 se abroga
Articolul 19 alineatul 1 partea introductivă va avea următorul cuprins: Agenții economici amortizeaza mijloacele fixe potrivit prevederilor prezentei legi, utilizând unul dintre următoarele regimuri de amortizare
Articolul 20 va avea următorul cuprins: Articolul 20 Competentele de aprobare a utilizării regimului de amortizare liniara sau degresiva revin consiliului de administrație al agentului economic, respectiv responsabilului cu gestiunea patrimoniului, în cazul persoanelor juridice fără scop lucrativ definite la art. 1 alin. 3. Utilizarea regimului de amortizare accelerata se aproba de către Direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat, la propunerea consiliului de administrație al agentului economic sau a responsabilului cu gestiunea patrimoniului
Articolul 21 se abroga
Articolul 22 va avea următorul cuprins: Articolul 22 Agenții economici, indiferent de forma de organizare și tipul de proprietate, precum și persoanele juridice fără scop lucrativ au obligația evidențierii în contabilitate, în conturi distincte, a mijloacelor fixe și a amortizarii acestora. Instituțiile publice au obligația să evidențieze în contabilitate, în conturi distincte, mijloacele fixe și sumele rezultate din dezmembrarea și valorificarea prin scoaterea din funcțiune a acestora
Articolul 22 alineatele 2 și 3 se abroga
Articolul 23 se abroga
Articolul 24 va avea următorul cuprins: Articolul 24 Scoaterea din funcțiune a mijloacelor fixe se face cu aprobarea consiliului de administrație al agentului economic, respectiv a responsabilului cu gestiunea patrimoniului, în cazul persoanelor juridice fără scop lucrativ definite la art. 1 alin. 3. La instituțiile publice scoaterea mijloacelor fixe din funcțiune se face cu aprobarea ordonatorului principal de credite bugetare
Articolul 25 va avea următorul cuprins: Articolul 25 La scoaterea din funcțiune a mijloacelor fixe care nu au fost integral amortizate, agenții economici, precum și persoanele juridice fără scop lucrativ vor proceda în conformitate cu prevederile art. 17 și 24 din prezenta lege
Articolele 27 și 28 se abroga
Articolul 29 litera e) va avea următorul cuprins
modificarea, pe parcursul duratei normale de funcționare a mijlocului fix, a duratei și a regimului de amortizare stabilite conform art. 8, art. 19 și art. 20 din prezenta lege
Articolul 29 litera f) se abroga
Articolul 30 va avea următorul cuprins: Articolul 30 Contravențiile prevăzute la art. 29 din prezenta lege se sancționează după cum urmează
cele de la lit. c) și d), cu amendă de la 3.000.000 lei la 10.000.000 lei
cele de la lit. a), b) și e), cu amendă de la 5.000.000 lei la 15.000.000 lei. Cuantumul acestor contravenții vor fi actualizate prin hotărâre a Guvernului în funcție de indicele de inflație
Articolul 32 va avea următorul cuprins: Articolul 32 Declasarea și casarea unor bunuri materiale, altele decât mijloacele fixe, sunt de competența consiliilor de administrație ale agenților economici, respectiv a responsabilului cu gestiunea patrimoniului. Declasarea și casarea unor bunuri materiale, altele decât mijloacele fixe, aparținând instituțiilor publice, sunt de competența ordonatorului de credite bugetare
În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, Guvernul va aproba modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994 , cu modificările și completările ulterioare.
Regularizarea diferențelor reprezentând amortizarea aferentă gradului de neutilizare pentru anul 1997 se va face prin includere în cheltuielile de exploatare la închiderea exercițiului financiar respectiv. Regularizarea amortizarii aferente gradului de neutilizare, înregistrată până la 31 decembrie 1996 în contul în afară bilanțului contabil va fi reglementată prin hotărâre a Guvernului.
Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 29 martie 1994, cu modificările ulterioare și cu cele aduse prin prezenta ordonanță, se va republica, dându-se textelor o noua numerotare.