ORDONANȚĂ nr. 5 din 29 ianuarie 2009 privind înființarea Agenției de Credite pentru Studenții din Instituțiile de Învățământ Superior de Stat și Particular Acreditate
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Studenții din instituțiile de învățământ superior de stat și particular acreditate, care urmează studii universitare de licență și studii universitare de masterat la zi, pot beneficia, la cerere, de credite bancare pentru acoperirea taxelor de studii și pentru alte cheltuieli legate de desfășurarea studiilor.
Se înființează Agenția de Credite pentru Studenții din Instituțiile de Învățământ Superior de Stat și Particular Acreditate, denumită în continuare Agenția, cu sediul în municipiul București, str. G-ral Berthelot nr. 28-30, sectorul 1, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Educației, Cercetării și Inovării.
Agenția îndeplinește următoarele atribuții principale
Elaborează și propune spre aprobare Guvernului, prin Ministerul Educației, Cercetării și Inovării
normele metodologice de constituire a fondului de creditare
metodologia privind cuantumul și condițiile de acordare și rambursare a creditelor
alte reglementări necesare organizării și funcționării sistemului de creditare
Asigură managementul sistemului de creditare pentru studenți.
Conducerea Agenției este asigurată de un director executiv.
Directorul executiv este numit prin ordin al ministrului educației, cercetării și inovării, pe bază de concurs organizat în condițiile legii, și are calitatea de ordonator terțiar de credite.
Atribuțiile directorului executiv și ale consiliului de conducere se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare al Agenției, aprobat prin ordin al ministrului educației, cercetării și inovării.
Finanțarea Agenției se asigură din venituri proprii și alocații de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, Cercetării și Inovării.
Veniturile proprii ale Agenției se obțin din: prestări de servicii, realizarea de programe din fonduri externe, donații, sponsorizări și alte venituri legal constituite.
Numărul maxim de posturi aprobat pentru Agenție este de 30, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat pentru Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, pentru instituțiile din subordine finanțate din venituri proprii și din alocații de la bugetul de stat. În cadrul acestui număr de posturi, prin ordin al ministrului educației, cercetării și inovării, se pot înființa, în centrele universitare, filiale fără personalitate juridică ale Agenției.
În îndeplinirea atribuțiilor sale, Agenția poate să utilizeze colaboratori externi, specialiști în domeniu, în calitate de experți, remunerați în condițiile legii.
În anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 366/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 277 din 25 aprilie 2007, cu modificările și completările ulterioare, după punctul XX se introduce un nou punct, punctul XXI, cu următorul cuprins: "XXI
Agenția de Credite pentru Studenții din Instituțiile de Învățământ Superior de Stat și Particular Acreditate - Venituri proprii și alocații de la bugetul de stat."
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Ordonanța Guvernului nr. 105/1998 privind acordarea de credite bancare pentru studenții din instituțiile de învățământ superior de stat și particular, acreditate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 28 august 1998, aprobată cu modificări prin Legea nr. 193/1999 .