ORDONANȚA nr. 48 din 19 august 1999 privind transportul rutier al mărfurilor periculoase
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Transportul rutier al mărfurilor periculoase în trafic intern se efectuează cu respectarea prevederilor Acordului european referitor la transportul rutier internațional al mărfurilor periculoase (A.D.R.), încheiat la Geneva la 30 septembrie 1957, cu amendamentele ulterioare, la care România a aderat prin Legea nr. 31/1994 .
Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței este autoritatea de stat responsabilă cu aplicarea prevederilor Acordului european referitor la transportul rutier internațional al mărfurilor periculoase (A.D.R.).
Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței va elabora și va supune spre aprobare Guvernului, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, norme privind aplicarea etapizata în trafic intern a prevederilor Acordului european referitor la transportul rutier internațional al mărfurilor periculoase (A.D.R.).