ORDONANȚĂ nr. 39 din 14 iulie 2005 privind cinematografia
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Prezenta ordonanță reglementează cadrul general de desfășurare a activităților din domeniul cinematografiei, susținerea dezvoltării industriei filmului, a culturii și educației cinematografice în România, modul de constituire și de utilizare a resurselor financiare necesare pentru realizarea, distribuirea, exploatarea și arhivarea creațiilor cinematografice naționale, administrarea bunurilor care fac parte din patrimoniul cinematografiei naționale, precum și organizarea Centrului Național al Cinematografiei ca organ de specialitate al administrației publice centrale în domeniul cinematografiei.
De prevederile prezentei ordonanțe beneficiază persoanele fizice și juridice române, precum și cele din statele membre ale Uniunii Europene, autorizate ca atare, cu respectarea principiilor libertății de stabilire a domiciliului sau a reședinței, al liberei circulații a bunurilor și serviciilor, precum și al nediscriminării pe motiv de naționalitate.
Reglementarea activităților din domeniul cinematografiei are, în principal, următoarele obiective
dezvoltarea industriei filmului în România și susținerea formării profesionale în domeniu
încurajarea inițiativei private în domeniile creației, finanțării, producției, distribuirii și exploatării filmelor românești sau realizate cu participare românească
afirmarea identității culturale naționale și a minorităților naționale din România prin realizarea filmelor cinematografice și promovarea acestora în circuitul mondial de valori
promovarea unui sistem concurențial deschis de acces la modalitățile de sprijin financiar direct din Fondul cinematografic
dezvoltarea cooperării cinematografice europene și internaționale
protejarea, dezvoltarea și punerea în valoare a patrimoniului cinematografiei naționale.
În sensul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații
cinematografie - industria culturală, de importanță națională, care creează plusvaloare prin exploatarea și răspândirea diversității culturale, are drept scop realizarea, distribuirea și exploatarea filmelor cinematografice și include totalitatea activităților și persoanelor care activează în acest domeniu
film cinematografic, denumit în continuare film - produsul finit al unor lucrări artistice și tehnice specifice domeniului, care au ca rezultat realizarea unor filme de ficțiune, de animație, documentare, de orice durată și pe orice suport, și care sunt puse inițial în valoare prin proiecția pe ecran în săli sau în grădini de spectacol cinematografic ori în alte spații destinate acestui scop
film românesc - filmul realizat cu participare artistică și tehnică preponderent românească, potrivit criteriilor prevăzute în anexa nr. 2 , care face parte integrantă din prezenta ordonanță, respectate și de regulamentul emis pe baza și pentru punerea în aplicare a dispozițiilor prezentei ordonanțe, denumit în continuare regulament
film în coproducție - filmul în care participarea românească la costurile totale ale producției nu poate fi mai mică de 20% pentru coproducțiile bilaterale și, respectiv, de 10% pentru coproducțiile multilaterale, cu respectarea condițiilor prevăzute în regulament
film de artă - filmul care, prin calitatea lui artistică, contribuie la dezvoltarea culturii cinematografice și a diversității culturale naționale, europene și universale, clasificat ca atare de comisia de pe lângă Registrul cinematografiei
producător - persoana fizică sau persoana juridică autorizată ca atare, înscrisă în Registrul cinematografiei, care inițiază și susține în nume propriu realizarea unui film, asigurând în acest scop condițiile financiare, organizatorice și tehnice necesare
coproducător - persoana fizică sau juridică autorizată, care participă cu mijloace tehnice și/sau financiare la realizarea unui film; g^1) coproducător minoritar - coproducător care are o participare inferioară coproducătorului majoritar în planul de finanțare al producției respective; g^2) copie standard - varianta finală și completă a filmului, incluzând imaginea montată, sunetul mixat și genericele, transpusă pe un suport stabil și de calitate care permite realizarea de copii ale filmului pe orice fel de suport derivat în vederea exploatării, precum și stocarea filmului în condiții de calitate
producător delegat (persoană delegată) - persoana fizică desemnată de toți coproducătorii, care desfășoară acțiunile specifice producătorului, în numele acestuia
producător executiv - persoana fizică sau juridică angajată de producător, care, în limita bugetului acordat de acesta, oferă consultanță de specialitate, colectează, prelucrează și furnizează informații specifice, coordonează și răspunde de realizarea efectivă a filmului în parametrii artistici, financiari și organizatorici stabiliți
finanțator - persoana fizică sau juridică care participă la finanțarea unui film și care nu are drepturi asupra negativului acestuia
autori de film - scenaristul, regizorul, autorul muzicii special scrise, precum și alte persoane fizice care contribuie în mod creativ la realizarea filmului, definite ca atare de dispozițiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare
sprijin financiar direct - ajutor de stat acordat din Fondul cinematografic în urma câștigării unui concurs pentru producția de film și dezvoltarea de proiecte, în conformitate cu prevederile regulamentului
sprijin financiar - sumele nerambursabile atribuite din Fondul cinematografic, sprijinul financiar pentru succes la public și calitate artistică, pentru distribuirea și exploatarea în cinematografe a filmelor românești sau cu participare românească ori pentru organizarea sau participarea la festivaluri și târguri de profil, precum și pentru susținerea unor programe de cultură și educație cinematografică sau pentru funcționarea cinematografului de artă și pentru modernizarea sălilor de cinema
distribuitor de filme - persoana fizică sau persoana juridică autorizată ca atare, înscrisă în Registrul cinematografiei, al cărei obiect de activitate este distribuirea filmelor
distribuire de filme - activitatea care are ca scop prezentarea, prin proiecții pe ecrane către public, a unui film în cinematografe sau în alte spații definite ca atare, vânzări de licențe către posturile de televiziune, de casete video sau DVD-uri, precum și importul și exportul de filme
cinematograf - orice spațiu dotat cu echipament cinematografic în vederea prezentării publice, prin proiecție pe ecrane, a unui film și unde se încasează contravaloarea biletelor de intrare
cinematograf de artă - cinematograful care difuzează film de artă într-o proporție de minimum 50% din programul anual de spectacole, din care cel puțin jumătate este rezervată filmului european și/sau românesc
operă audiovizuală greu de realizat - film care poate întâmpina dificultăți de ordin comercial, potrivit criteriilor de definire a operelor audiovizuale greu de realizat prevăzute în anexa nr. 3 care face parte integrantă din prezenta ordonanță; ș) film de microbuget - filmul de lungmetraj care are un buget de maximum 20% din bugetul mediu al unui film, pe categorie, astfel cum este calculat de Centrul Național al Cinematografiei pentru anul precedent
dezvoltare de proiect - constă în activitățile care au ca scop realizarea unui proiect cinematografic, precum: scrierea sau rescrierea scenariului, documentare, întocmirea bugetului și a planului de finanțare, identificarea surselor de finanțare, precum și orice alte activități dedicate acestui scop; ț) producție de film - totalitatea operațiunilor desfășurate din prima zi a pregătirilor până în ultima zi din postproducție, care au ca finalitate realizarea copiei standard a filmului
costuri directe - cheltuielile efectuate, înregistrate, evidențiate și justificate pe bază de acte contabile prevăzute, întocmite și emise potrivit legii; modul de înregistrare în contabilitate se face conform normelor metodologice de aplicare emise în baza prezentei ordonanțe
serial - operă audiovizuală de ficțiune, documentar sau animație, prezentată într-o succesiune de episoade de orice durată, menită să fie prezentată linear sau nonlinear de un furnizor de servicii mass-media sau radiodifuzor. ---------- Art. 3 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.
Centrul Național al Cinematografiei se reorganizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale în domeniul cinematografiei, instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Culturii și Identității Naționale.
Centrul Național al Cinematografiei are sediul în municipiul București, str. Dem
Dobrescu nr. 4-6, sectorul 1.
Activitatea Centrului Național al Cinematografiei, precum și a unităților din subordine se finanțează din venituri proprii și din subvenții alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Culturii și Identității Naționale. ----------- Alin. (3) al art. 4 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.
Centrul Național al Cinematografiei este coordonat de un consiliu de administrație, denumit în continuare Consiliu, compus din 7 membri.
Membrii Consiliului sunt numiți prin ordin al ministrului culturii și identității naționale, pentru o perioadă de 2 ani.
Din componența Consiliului fac parte
5 membri numiți la propunerea uniunilor și asociațiilor din domeniul cinematografiei
un membru propus de Ministerul Culturii și Identității Naționale
directorul general al Centrului Național al Cinematografiei.
Membrii Consiliului sunt retribuiți cu o indemnizație lunară de 25% din salariul brut al directorului general al Centrului Național al Cinematografiei.
Centrul Național al Cinematografiei este condus de un director general, numit prin ordin al ministrului culturii și identității naționale în urma unui concurs organizat potrivit legii.
Directorul general al Centrului Național al Cinematografiei este, de drept, președintele Consiliului.
Directorul general al Centrului Național al Cinematografiei este ordonator secundar de credite și reprezintă instituția în raporturile sale cu terții.
În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, directorul general al Centrului Național al Cinematografiei emite decizii cu caracter normativ sau individual.
Organizarea și funcționarea Centrului Național al Cinematografiei, precum și atribuțiile Consiliului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii și Identității Naționale, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe. ---------- Art. 5 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.
Centrul Național al Cinematografiei îndeplinește următoarele atribuții principale
elaborează, sub coordonarea Ministerului Culturii și Identității Naționale, strategia și politicile sectoriale în domeniul cinematografiei, pe care le supune spre aprobare Guvernului
elaborează și propune spre aprobare Guvernului, prin Ministerul Culturii și Identității Naționale, proiecte de acte normative pentru domeniul său de activitate
emite, potrivit prezentei ordonanțe, norme și metodologii privind desfășurarea activităților din domeniul cinematografiei
emite reglementări, norme și instrucțiuni pentru instituțiile din subordine
participă, împreună cu Ministerul Culturii și Identității Naționale și Ministerul Afacerilor Externe, la inițierea și la negocierea convențiilor, acordurilor și a altor înțelegeri internaționale din domeniul cinematografiei, potrivit prezentei ordonanțe
propune Ministerului Culturii și Identității Naționale încheierea unor convenții, acorduri și a altor înțelegeri de cooperare internațională, precum și aderarea sau, după caz, ratificarea convențiilor internaționale din domeniul său de competență
emite norme, asigură organizarea, funcționarea și administrarea Registrului cinematografiei, ca instrument unitar de evidență pentru persoanele fizice și juridice care desfășoară activități în domeniul cinematografiei
emite norme și asigură, prin Registrul cinematografiei, clasificarea filmelor, precum și a sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic sau a oricăror alte spații în care se prezintă proiecții publice de filme, în funcție de nivelul dotărilor tehnice și al facilităților de confort și de vizionare oferite publicului
suspendă sau retrage clasificările stabilite, în cazul nerespectării condițiilor prevăzute prin normele și metodologiile emise
administrează și exploatează patrimoniul național al cinematografiei, potrivit prezentei ordonanțe
asigură, în condițiile prezentei ordonanțe, resursele financiare necesare pentru conservarea, întreținerea și modernizarea bunurilor care fac parte din patrimoniul național al cinematografiei
poate închiria sau concesiona bunuri din patrimoniul național al cinematografiei, potrivit prezentei ordonanțe
alocă resurse financiare în vederea conservării, restaurării și valorificării filmelor cinematografice românești, precum și a altor bunuri care fac parte din patrimoniul cinematografiei naționale, în condițiile prezentei ordonanțe
asigură colectarea și administrarea eficientă a Fondului cinematografic, potrivit prezentei ordonanțe
inițiază reglementările necesare și asigură organizarea și desfășurarea evaluării și selecționării, într-un sistem concurențial deschis, a proiectelor cinematografice, în vederea acordării sprijinului financiar direct, în condițiile prezentei ordonanțe
acordă, în conformitate cu dispozițiile prezentei ordonanțe, sprijin financiar direct pentru producția de film și dezvoltarea de proiecte
acordă sprijin financiar direct nerambursabil pentru susținerea unor programe de cultură și educație cinematografică, pentru distribuirea și exploatarea filmelor românești în țară și în străinătate, precum și pentru cinematograful de artă
analizează modul de utilizare a sprijinului financiar direct alocat din Fondul cinematografic și ia măsurile legale ce se impun pentru recuperarea acestora în situația nerespectării prevederilor legale și a clauzelor contractelor de finanțare
poate acorda sprijin financiar direct, în condițiile prezentei ordonanțe, pentru organizarea unor festivaluri cinematografice, participarea filmelor și a cineaștilor români la manifestări interne și internaționale de profil, prin organizarea de standuri, manifestări și acțiuni promoționale în cadrul acestora
inițiază, organizează și sprijină financiar, în condițiile prezentei ordonanțe, orice alte forme de punere în valoare a creației cinematografice românești și a patrimoniului național al cinematografiei
acordă anual Premiul Național al Cinematografiei și poate institui premii pentru creația și producția de filme românești
elaborează indicatori statistici de specialitate și asigură colectarea datelor statistice pentru domeniul său de activitate
editează, publică și comercializează Anuarul Statistic al Cinematografiei, alte publicații de specialitate și poate sprijini editarea unor asemenea publicații
poate iniția și comercializa, direct sau în colaborare, transpuneri ale filmelor românești din patrimoniul cinematografiei naționale, pe orice fel de suport, cu respectarea legislației privind drepturile de autor și drepturile conexe
stabilește, cu aprobarea Ministerului Culturii și Identității Naționale, prețurile și tarifele pentru serviciile pe care le prestează, precum și pentru cele prestate de instituțiile din subordine
organizează și finanțează activitățile de formare și perfecționare profesională a persoanelor care exercită meserii specifice domeniului cinematografiei și pentru care nu există forme speciale de școlarizare și eliberează în acest scop atestate profesionale
colaborează, în condițiile prezentei ordonanțe, cu organizațiile neguvernamentale, sindicatele și patronatele din domeniul cinematografiei, precum și cu alte structuri ale societății civile, controlează și asigură respectarea reglementărilor în domeniul cinematografiei, aplică sancțiunile contravenționale prevăzute de prezenta ordonanță
acordă sprijin de specialitate producătorilor, distribuitorilor și exploatanților de cinematografe pentru accesul la formele de finanțare interne și internaționale
propune Ministerului Culturii și Identității Naționale reprezentanți ai României în organismele internaționale sau interguvernamentale din domeniul cinematografiei
avizează și aprobă, în calitate de autoritate națională competentă, cererile de acceptare la regimul juridic de coproducție cinematografică europeană.
Centrul Național al Cinematografiei îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de dispozițiile legale, în scopul dezvoltării cinematografiei naționale și al promovării filmului românesc. ---------- Art. 6 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.
În subordinea Centrului Național al Cinematografiei funcționează Arhiva Națională de Filme, instituție publică de interes național, cu personalitate juridică. --------- Alin. (1) al art. 7 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.
Angajații Arhivei Naționale de Filme beneficiază de prevederile Ordonanței Guvernului nr. 9/2005 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 112/2005 , cu modificările ulterioare.
Arhiva Națională de Filme îndeplinește funcția de depozit legal și voluntar și are ca principale atribuții colectarea, conservarea, restaurarea și punerea în valoare a filmelor, documentelor scrise și de orice altă natură ale culturii cinematografice românești și universale, precum și organizarea și sprijinirea, prin Cinemateca Română, a promovării culturii cinematografice în România.
Persoanele fizice și juridice române, înregistrate în Registrul cinematografiei și care distribuie filme cinematografice pe teritoriul României, pot depune la Arhiva Națională de Filme, cu titlu de depozit voluntar, câte o copie pozitivă de film pentru fiecare titlu de film prezentat în sălile de cinematograf din țară.
Depunerea copiilor de film, cu titlu de depozit voluntar, se va face cu respectarea prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare. ---------- Art. 8 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.
Arhiva Națională de Filme se finanțează prin bugetul Centrului Național al Cinematografiei.
Arhiva Națională de Filme este condusă de un director, care îndeplinește funcția de ordonator terțiar de credite. --------- Art. 9 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.
În cadrul Arhivei Naționale de Filme funcționează Cinemateca Română și Laboratorul de Restaurare a Peliculei.
În vederea formării și dezvoltării culturii cinematografice, precum și a promovării filmului românesc și a celui realizat în coproducție, cu participare românească, Cinemateca Română își desfășoară programele de cultură cinematografică în sălile de cinema "Union" și "Eforie" din municipiul București, precum și în alte săli și grădini de cinematograf din București sau din țară.
Arhiva Națională de Filme are în administrare sălile de cinema: "Union", "Eforie" și "Studio" din municipiul București.
Organizarea și funcționarea Arhivei Naționale de Filme se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii și Identității Naționale, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe.
Pentru asigurarea mijloacelor financiare necesare dezvoltării activității cinematografice, precum și pentru îndeplinirea atribuțiilor ce revin Centrului Național al Cinematografiei este instituit Fondul cinematografic.
Fondul cinematografic se constituie din resursele financiare stabilite potrivit prevederilor prezentei ordonanțe.
Cheltuielile de capital, de personal, precum și cheltuielile materiale necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor și responsabilităților ce revin Centrului Național al Cinematografiei, potrivit prezentei ordonanțe, precum și cheltuielile de administrare a Fondului cinematografic se suportă din fonduri alocate de la bugetul de stat și din venituri proprii.
Fondul cinematografic se constituie din următoarele surse
colectarea unei contribuții de 3% din prețul de vânzare și/sau de închiriere al casetelor video înregistrate, al DVD-urilor sau al oricărui suport înregistrat, care poate fi multiplicat video ori digital, care se adaugă la prețul acestora, plătibilă de operatorul economic care face vânzarea și/sau închirierea angro; operatorii economici distribuitori angro de casete video înregistrate, DVD-uri sau orice alt suport înregistrat, care poate fi multiplicat video ori digital, sunt obligați să transmită Centrului Național al Cinematografiei lista contractelor de vânzare și/sau de închiriere încheiate, cuprinzând valoarea acestora și datele de identificare a partenerilor contractuali, prezentând și licențele pentru titlurile respective; în cazul filmelor clasificate în Registrul cinematografiei în categoria XXX, cu interdicție de proiecție publică, contribuția este de 15%
colectarea unei contribuții de 4% din contravaloarea minutelor de publicitate contractate de posturile de televiziune publice și private, contribuție care se adaugă la acest preț și care se încasează de la agentul de publicitate, de la firma intermediară cumpărătoare a minutelor de publicitate sau de la operatorul economic cumpărător al minutelor de publicitate care este obligat să transmită Centrului Național al Cinematografiei lista cu contractele încheiate, cuprinzând valoarea acestora și denumirea agenților vânzători
colectarea unei contribuții de 3% din prețul minutelor de publicitate vândute din spațiul programului propriu de către societățile de televiziune prin cablu, care au licența pentru producția de programe și care se adaugă acestui preț; plata contribuției către Fondul cinematografic se face de postul de televiziune prin cablu
colectarea unei contribuții de 4% din încasările provenite din exploatarea filmelor cinematografice, de orice gen și pe orice fel de suport, în cinematografe sau în alte spații destinate vizionării cu public; obligația de plată revine exploatanților
colectarea unei contribuții de 1% aplicate asupra veniturilor realizate lunar de operatorii economici pentru retransmisia prin cablu, prin satelit și prin retransmisia digitală a emisiunilor de televiziune; e^1) un procent de 4% din sumele colectate la bugetul de stat de la operatorii economici care desfășoară activități în domeniul jocurilor de noroc va fi direcționat anual către Fondul cinematografic pentru încurajarea și susținerea industriei cinematografice. Suma se virează Fondului cinematografic de către Agenția Națională de Administrare Fiscală până la data de 31 mai a anului în curs pentru anul precedent și nu se supune regularizării conform prevederilor art. 66 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare
abrogată
dobânda aferentă disponibilităților din contul Fondului cinematografic aflat în Trezoreria Statului
colectarea lunară a unei contribuții de 3% din prețul operelor audiovizuale descărcate contra cost prin intermediul serviciilor de transmisie de date, inclusiv prin internet sau telefonie, prin furnizori de servicii media audiovizuale la cerere, obligația prezentării documentelor care certifică sumele încasate, precum și obligația de plată a contribuției revenind persoanelor juridice care realizează aceste venituri; h^1) 4% din veniturile obținute din tranzacții unice sau sub formă de abonament, de către furnizorii de servicii media audiovizuale la cerere, pentru vizionarea de opere audiovizuale prin intermediul serviciilor de transmisie de date prin internet sau telefonie
alte venituri dobândite în condițiile legii.
În cazul furnizorilor prevăzuți la alin. (1) lit. h^1) , cu sediul în alt stat membru al Uniunii Europene, veniturile asupra cărora se impune contribuția sunt cele obținute pe teritoriul României.
Prevederile alin. (1) lit. h) și h^1) nu se aplică furnizorilor ale căror venituri, pe ultimul an fiscal, nu au depășit echivalentul în lei, la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României, al sumei de 65.000 de euro sau al căror nivel de audiență este sub 1%, raportat la numărul de abonați la nivel național, la serviciile de transmisie de date care asigură accesul la internet în bandă largă.
Sumele datorate pentru contribuțiile stabilite la alin. (1) lit. a)-f) reprezintă cheltuială deductibilă la calculul profitului impozabil al operatorilor economici respectivi, în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Contribuțiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-f) se aplică asupra încasărilor totale realizate, din care s-au dedus TVA aferentă și/sau impozitul pe spectacol, precum și taxa de timbru cinematografic.
Veniturile proprii ale Centrului Național al Cinematografiei se constituie din următoarele surse
venituri obținute din administrarea și exploatarea bunurilor din patrimoniul cinematografiei naționale, care se află în proprietatea publică sau privată a statului, conform prezentei ordonanțe
venituri obținute din închirierea și concesionarea imobilelor sau a altor bunuri aflate în administrarea sa, potrivit prezentei ordonanțe
tarifele pentru efectuarea operațiunilor de clasificare și înregistrare în cadrul Registrului cinematografiei și costul etichetelor de clasificare pentru filmele destinate comercializării și/sau închirierii de videograme se stabilesc și se actualizează periodic prin ordin al ministrului culturii și identității naționale, la propunerea directorului general al Centrului Național al Cinematografiei
colectarea unei contribuții de minimum 25% din venitul net realizat din cesiunea acordată pe bază de licitație, atunci când este cazul, a drepturilor de difuzare și exploatare a filmelor românești din patrimoniul cinematografiei naționale, cu respectarea prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare
venituri obținute din realizarea altor activități specifice, acceptarea de donații și sponsorizări, precum și orice alte venituri dobândite în condițiile prezentei ordonanțe
până la 10% din Fondul cinematografic, în vederea administrării și funcționării Fondului cinematografic și pentru Arhiva Națională de Filme, în vederea conservării și restaurării patrimoniului cinematografic. --------- Art. 13 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.
Operatorii economici sunt obligați să declare și să vireze Centrului Național al Cinematografiei sumele prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. a)-e) , h) și h^1) până la data de 25 a lunii curente pentru luna anterioară, precum și să depună lista contractelor încheiate, prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. a) și b) , cu menționarea valorii acestora.
Furnizorii de servicii media audiovizuale, la cerere, au obligația să declare și să transfere către Centrul Național al Cinematografiei sumele prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. h) și h^1) pe bază trimestrială, în termen de 30 de zile de la sfârșitul fiecărui trimestru.
Pentru virarea cu întârziere a sumelor datorate de operatorii economici, potrivit prevederilor art. 13 , se percep penalități de întârziere, în conformitate cu reglementările legale privind regimul impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat. ---------- Alin. (1) al art. 15 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.
Pentru urmărirea încasării sumelor datorate, Centrul Național al Cinematografiei este autorizat să aplice procedurile de executare silită, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.
Penalitățile de întârziere, încasate în conformitate cu prevederile alin. (1) , constituie surse la Fondul cinematografic și se utilizează în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe. ----------- Alin. (3) al art. 15 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.
Persoanele juridice autorizate, prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. a) și c) , pot opta pentru finanțarea directă a producției de filme, în condițiile prezentei ordonanțe, cu până la jumătate din suma datorată, la solicitarea producătorilor, după notificarea adresată Centrului Național al Cinematografiei.
Persoanele fizice și juridice autorizate, prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. d) , pot opta, după notificarea Centrului Național al Cinematografiei, pentru finanțarea directă, cu până la jumătate din suma datorată, a producției și a distribuirii de filme românești, în condițiile prezentei ordonanțe.
Furnizorii prevăzuți la art. 13 alin. (1) lit. h^1) pot opta pentru finanțarea directă a unei producții cinematografice, cu până la 40% din suma datorată la Fondul Cinematografic, la solicitarea producătorilor de film și după notificarea prealabilă adresată Centrului Național al Cinematografiei.
Pot face obiectul finanțării directe, conform prevederilor alin. (2^1) , și proiecte declarate câștigătoare la concursul de selecție de proiecte cinematografice în vederea acordării de sprijin financiar direct pentru producția de filme și pentru dezvoltare de proiecte cinematografice.
Persoanele juridice autorizate, prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. b) , pot opta pentru finanțarea directă a producțiilor de filme cinematografice realizate în condițiile prezentei ordonanțe, cu până la 1,5% din contravaloarea minutelor de publicitate, la solicitarea producătorilor și după notificarea adresată Centrului Național al Cinematografiei.
Persoanele juridice autorizate, prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. b) , pot opta pentru finanțarea directă a producțiilor de filme și seriale de televiziune - documentare și/sau ficțiune - cu până la 1% din contravaloarea minutelor de publicitate, la solicitarea posturilor de televiziune și după notificarea adresată Centrului Național al Cinematografiei.
În situația prevăzută la alin. (3^1) , solicitarea posturilor de televiziune se va face direct sau prin intermediul unui producător, potrivit opțiunii fiecărui post de televiziune, pe baza unui sinopsis, care se va depune odată cu notificarea către Centrul Național al Cinematografiei.
La încheierea producției, posturile de televiziune au obligația difuzării filmului sau serialului, precum și obligația de a trimite către Centrul Național al Cinematografiei dovada difuzării acestuia într-un interval orar stabilit de fiecare post de televiziune în funcție de specificul acestuia, de publicul-țintă al producției respective și de structura grilei de programe.
Sumele neutilizate conform alin. (1)-(3) se virează în contul Fondului cinematografic până la data de 31 decembrie a anului în curs.
După depunerea notificărilor, conform prevederilor alin. (1)-(3) , trimestrial, la Centrul Național al Cinematografiei vor fi depuse copiile actelor doveditoare privind efectuarea plăților aferente contractelor încheiate cu operatorii economici. Lipsa documentelor de plată atrage pentru operatorii economici obligativitatea de a vira sumele respective la Fondul cinematografic, în conformitate cu prevederile art. 13 .
Sumele investite potrivit prevederilor alin. (1)-(3) vor fi scăzute din cuantumul contribuției datorate Fondului cinematografic în condițiile prezentei ordonanțe.
Contribuția persoanelor fizice și juridice autorizate prevăzute la alin. (1)-(3) reprezintă cofinanțarea operatorilor economici respectivi la producția sau distribuirea filmului. ---------- Art. 16 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.
Pentru susținerea producției de film cinematografic, Societatea Română de Televiziune va contribui cu o sumă reprezentând 15% din veniturile din publicitate, încasate până la data de 31 decembrie a anului pentru care se face raportarea.
Societatea Română de Televiziune poate opta pentru finanțarea directă a producției de filme, în condițiile prezentei ordonanțe, cu până la jumătate din suma datorată Fondului cinematografic, la solicitarea producătorilor și după notificarea adresată Centrului Național al Cinematografiei.
Sumele neutilizate se virează în contul Fondului cinematografic până cel mai târziu la data de 31 martie a anului în curs pentru anul precedent.
La sfârșitul fiecărui an, suma rămasă neutilizată din Fondul cinematografic se reportează în anul următor cu aceeași destinație.
Centrul Național al Cinematografiei acordă din Fondul cinematografic, în condițiile prezentei ordonanțe, sprijin financiar direct persoanelor juridice înscrise în Registrul cinematografiei, pentru dezvoltarea, producția și postproducția de film de toate genurile.
Sprijinul financiar direct se acordă, în condițiile prezentei ordonanțe, pentru
producția de filme de toate genurile: de ficțiune, documentar, de animație
dezvoltarea proiectelor de film.
Sprijinul financiar direct se acordă de Centrul Național al Cinematografiei în conformitate cu dispozițiile prezentei ordonanțe și ale regulamentului.
Sprijinul financiar direct pentru producție nu poate depăși 50% din cheltuielile eligibile conform regulamentelor de ajutor de stat, cu excepția filmelor realizate în coproducție transfrontalieră, unde limita va fi de 60%.
Sunt exceptate de la limita prevăzută la alin. (3) operele audiovizuale greu de realizat și coproducțiile în care sunt implicate țări de pe lista Comitetului de asistență pentru dezvoltare al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. --------- Art. 20 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.
Pot solicita sprijin financiar direct pentru producție și dezvoltare de proiect persoanele fizice și persoanele juridice autorizate care au câștigat o sesiune de selecție și îndeplinesc următoarele condiții
sunt înscrise în Registrul cinematografiei
au un capital social de minimum 20.000 lei RON, în cazul persoanelor juridice, respectiv prezintă o scrisoare de garanție bancară, în echivalent sumă, emisă în favoarea Centrului Național al Cinematografiei, în cazul persoanelor fizice
asigură o contribuție proprie de minimum 6% din bugetul total al producției filmului, în numerar, servicii sau în natură? d) în cazul coproducțiilor cinematografice, contribuția proprie de minimum 6% se referă la participarea părții române
au obținut, în condițiile prezentei ordonanțe, acordul scris al autorului/autorilor scenariului pentru realizarea filmului, precum și dreptul de exploatare al filmului produs
prezintă dosarul proiectului întocmit în conformitate cu prevederile regulamentului
includ în devizul de producție al filmului costuri care nu pot depăși următoarele cote maximale
10% pentru onorariul societăților producătoare
10% pentru cheltuieli neprevăzute
5% pentru onorariul pentru activitatea de regizor, precum și pentru cesiunea drepturilor provenite din această activitate
4% pentru onorariul pentru scrierea scenariului, precum și a dialogurilor și cesiunea drepturilor provenite din această activitate
4% pentru producătorul executiv
4% pentru onorariul pentru muzica special scrisă
abrogată
fac dovada că nu au datorii la bugetul de stat sau la bugetele locale, la bugetul asigurărilor sociale de stat, precum și la Fondul cinematografic, cu excepția ratelor scadente la contractele încheiate cu Centrul Național al Cinematografiei și aflate în derulare.
Producătorul, prin casa de producție a proiectului, este obligat să cheltuie pe teritoriul României minimum 50% din valoarea ajutorului primit sub formă de sprijin financiar direct, dar nu mai mult de 160% din ajutorul acordat producției operei audiovizuale în condițiile prevederilor art. 54 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat .
Cheltuielile prevăzute la alin. (2) nu trebuie să depășească 80% din bugetul total al producției.
Sprijinul financiar direct pentru producția unui film se acordă exclusiv pentru proiectele declarate câștigătoare ale concursurilor de selecție și nu este transmisibil, cu excepția cazurilor speciale prevăzute de prezenta ordonanță. ---------- Art. 21 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.
Sprijinul financiar direct pentru dezvoltare de proiect se poate acorda în cadrul sesiunilor de concurs pentru proiectele cinematografice, pe baza evaluărilor pe care comisiile le fac, potrivit prevederilor regulamentului.
Sprijinul financiar direct pentru dezvoltare de proiect se acordă numai pentru filmele de lung metraj de ficțiune, documentare sau de animație.
Sprijinul financiar direct pentru dezvoltare de proiect se poate acorda pentru documentare și prospecții necesare scrierii scenariului, angajarea de specialiști dramaturgi sau pentru acoperirea altor cheltuieli legate de dezvoltarea proiectului.
Proiectele care au beneficiat de sprijin pentru dezvoltare vor fi înscrise în mod obligatoriu la concursurile de selecție pentru producție a proiectelor cinematografice, în termen de maximum doi ani de la încheierea contractului de sprijin pentru dezvoltare.
Un producător nu poate accesa, într-o perioadă de 1 an, decât maximum trei proiecte la categoria de sprijin pentru dezvoltare.
În cazul proiectelor câștigătoare, suma acordată drept sprijin financiar direct de dezvoltare se cumulează cu sprijinul financiar direct de producție acordat proiectului și se acordă în condițiile prevăzute la art. 20 alin. (3) și (4) .
Sprijinul financiar direct pentru dezvoltare de proiect nu poate depăși 5% din bugetul mediu determinat de Centrul Național al Cinematografiei pentru un film din categoria respectivă.
Sprijinul financiar direct pentru dezvoltare de proiect este netransmisibil, cu excepția cazurilor prevăzute de prezenta ordonanță. ----------- Art. 22 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.
Cuantumul maxim de finanțare, în cazul operelor audiovizuale greu de realizat și coproducțiilor în care sunt implicate țări de pe lista Comitetului de asistență pentru dezvoltare al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, care se poate acorda în condițiile prezentei ordonanțe, este de 80% din valoarea cheltuielilor eligibile conform regulamentelor de ajutor de stat.
Centrul Național al Cinematografiei poate acorda sprijin financiar direct în cazul filmelor în coproducție care îndeplinesc următoarele condiții
cel puțin unul dintre coproducători este persoană fizică autorizată sau persoană juridică română, înscrisă în Registrul cinematografiei
coproducătorul român a participat și a câștigat o sesiune de selecție, în condițiile prezentei ordonanțe
coproducătorul român are o participare de minimum 5% din bugetul de producție al filmului, în cazul coproducțiilor multilaterale, și de minimum 10% din bugetul de producție al filmului, în cazul coproducțiilor bilaterale
coproducătorii dețin, pe bază de contract de coproducție, dreptul de coproprietate asupra filmului, corespunzător contribuției fiecăruia, și sunt deținători ai dreptului de exploatare a filmului pe teritoriul României
coproducătorii își asumă obligația ca, pe genericul filmului și în toate materialele publicitare, să menționeze faptul că filmul a fost realizat cu sprijinul financiar al Centrului Național al Cinematografiei
sprijinul financiar direct pentru coproducții internaționale minoritare se referă la costurile eligibile din bugetul părții române la realizarea filmului. În cazul coproducțiilor majoritare, controlate de una sau mai multe case de producție românești, sprijinul financiar se referă la costurile eligibile din întreg proiectul cinematografic.