ORDONANTA nr. 24 din 26 iulie 2001 - (*actualizată*) privind impunerea microintreprinderilor (actualizată până la data de 30 mai 2003*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Pot opta la plata unui impozit aplicat asupra veniturilor obținute din orice sursa persoanele juridice, denumite în continuare microintreprinderi, care îndeplinesc cumulativ, la data de 31 decembrie a anului precedent, următoarele condiții
sunt producătoare de bunuri materiale, prestează servicii și/sau desfășoară activitate de comerț
au de la 1 până la 9 salariați inclusiv
au realizat venituri reprezentând echivalentul în lei de până la 100.000 euro inclusiv
au capital integral privat.
Persoanele juridice înființate în cursul unui an fiscal beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la lit. a), b) și d) ale alin. (1) la momentul constituirii.
Nu intra sub incidența prevederilor prezentei ordonanțe entitatile care desfășoară activități în domeniul bancar, al asigurărilor și reasigurarilor, cel al pieței de capital și activitatea de comerț exterior.
Pentru încadrarea în cerința privind nivelul veniturilor, se au în vedere datele financiar-contabile din balanța de verificare pentru luna decembrie a anului anterior sau datele financiare din contul de profit și pierderi pentru microintreprinderi.
În cazul în care, în cursul anului fiscal, una dintre condițiile impuse nu mai este îndeplinită, contribuabilul are obligația de a păstra pentru anul fiscal respectiv regimul de impozitare pentru care a optat, fără posibilitatea de a beneficia pentru perioada următoare de prevederile prezentei ordonanțe, chiar dacă ulterior îndeplinește condițiile menționate la alin. (1).
Abrogat.
Microintreprinderile vor organiza și vor conduce evidenta financiar-contabila în conformitate cu metodologia aprobată prin ordin al ministrului finanțelor publice.
Microintreprinderile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii direct către populație, pentru care nu se emit facturi, sunt obligate sa utilizeze aparate de marcat electronice fiscale, potrivit legii.
Perioada impozabilă este anul fiscal, care corespunde anului calendaristic.
În situația în care un contribuabil se înființează, se reorganizează prin divizare și fuziune în cursul anului fiscal, perioada impozabilă este perioada din anul fiscal pentru care contribuabilul a existat.
Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 1,5% asupra sumei totale a veniturilor trimestriale obținute din orice sursa, respectiv asupra veniturilor înscrise în contul de profit și pierderi pentru microintreprinderi.
În cazul în care se achiziționează case de marcat, cota de impozit se aplică asupra veniturilor totale cumulate, din care se scade valoarea acestora, în conformitate cu documentul justificativ, în luna punerii în funcțiune.
Abrogat.
Abrogat.
Plata impozitului se face în lei, trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul următor.
Impozitul calculat conform dispozițiilor art. 5 se înscrie în formularul M
cod 14.13.01.01. >, >.
Pentru neplata la termen a impozitului stabilit conform dispozițiilor art. 5 se datorează dobânzi și penalități de întârziere stabilite potrivit legislației în vigoare privind colectarea și executarea creanțelor bugetare.
Constatarea, controlul, urmărirea și încasarea impozitului, precum și a dobânzilor și penalitatilor de întârziere aferente, reglementate de prezenta ordonanță, se efectuează de către organele fiscale din subordinea direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București.
Controlul fiscal se va efectua în conformitate cu procedura prevăzută de legislația în vigoare privind controlul fiscal, nu mai devreme de 2 ani de la data controlului fiscal anterior sau de la data intrării în vigoare a ordonanței, cu excepția cazurilor de evaziune fiscală.
Sumele stabilite cu titlu de obligații fiscale reglementate prin prezenta ordonanță constituie venituri la bugetul de stat.
Contestațiile formulate la actele de control sau de impunere ale organelor fiscale se soluționează conform legislației în vigoare privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de către organele Ministerului Finanțelor Publice.
Prevederile prezentei ordonanțe intră în vigoare începând cu data de întâi a lunii următoare publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Prevederile prezentei ordonanțe se completează cu cele ale Legii nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privati pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare.