ORDONANȚĂ nr. 20 din 28 iulie 2015 (*actualizată*) cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2015 (actualizată la data de 29 octombrie 2015*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor pe anul 2015 se majorează cu suma de 20.808 mii lei și se repartizează pe județe potrivit anexei nr. 3, pentru plata contribuțiilor pentru personalul neclerical angajat în unitățile de cult din țară.
Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului București, pe anul 2015, se majorează cu suma de 561.192 mii lei și se repartizează pe județe potrivit anexei nr. 4, pentru
finanțarea cheltuielilor determinate de plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești definitive având ca obiect
acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, devenite executorii până la 31 decembrie 2014, rezultate ca diferență între sumele aferente anului 2015 stabilite potrivit art. 1 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011 , art. 14 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2013 , art. XI alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învățământului și cercetării, precum și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2013, art. 21 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014 , cu modificările și completările ulterioare, și sumele plătite în anul 2014 potrivit art. 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014 și unele măsuri bugetare
tranșa aferentă anului 2016, tranșa aferentă celui de-al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească a devenit executorie, precum și tranșa aferentă celui de-al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească a devenit executorie, în condițiile art. 35 alin. (1)-(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice
plata contribuțiilor pentru personalul neclerical angajat în unitățile de cult din municipiul București.
Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor pe anul 2015 se majorează cu suma de 787.458 mii lei și se alocă astfel
suma de 787.398 mii lei, repartizată pe județe potrivit anexei nr. 5, este destinată pentru echilibrarea bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale care în anul 2015 au primit sume totale de echilibrare, cumulate cu sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumurile județene și comunale, mai mici decât cele repartizate inițial în anul 2014
suma de 60 mii lei se alocă județului Constanța, pentru comuna 23 August, potrivit prevederilor art. 4 alin. (2^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre și controlul activităților desfășurate pe plajă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 274/2006 , cu modificările și completările ulterioare, pentru finanțarea cheltuielilor aferente funcționării serviciilor publice de salvare acvatică - salvamar și a posturilor de prim ajutor în sezonul 2015 pe plajele cu destinație turistică de pe raza comunei 23 August.
Se alocă sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată în sumă de 300.000 mii lei pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale, a cărei repartizare pe județe se face prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, având în vedere lungimea drumurilor județene și comunale, capacitatea financiară a județului și analizele de specialitate.
Pentru finanțarea cheltuielilor învățământului particular sau confesional acreditat se alocă sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată în sumă de 30.639 mii lei, ce va fi repartizată pe județe și municipiul București prin hotărâre a Guvernului.
Pentru unitățile administrativ-teritoriale cărora în anul 2015 le-au fost repartizate sume totale de echilibrare mai mici decât sumele totale de echilibrare repartizate inițial în anul 2014, cumulate cu sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumurile județene și comunale, repartizate inițial în anul 2014, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice/administrațiile județene ale finanțelor publice repartizează sumele prevăzute în anexa nr. 5.
În anul 2015, cota de 18,5% din impozitul pe venit estimată a fi încasată suplimentar față de nivelul total al încasărilor la acest indicator de venituri în anul 2013 se repartizează de către direcțiile generale regionale ale finanțelor publice/administrațiile județene ale finanțelor publice tuturor unităților administrativ-teritoriale cărora în anul 2015 le-au fost repartizate sume totale de echilibrare mai mici decât sumele totale de echilibrare repartizate inițial în anul 2014, cumulate cu sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumurile județene și comunale.
Repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor prevăzute la alin. (1) și (2) se face prin decizie a directorului general al direcției generale regionale a finanțelor publice/șefului administrației județene a finanțelor publice, proporțional cu ponderea sumelor necesare fiecărei unități administrativ-teritoriale în totalul sumelor necesare la nivelul județului pentru atingerea nivelului sumelor totale de echilibrare, cumulate cu sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumurile județene și comunale, repartizate inițial unităților administrativ-teritoriale în anul 2014.
Sumele încasate suplimentar din cota de 18,5% din impozitul pe venit peste nivelul sumelor repartizate unităților administrativ-teritoriale din această sursă potrivit alin. (2), precum și potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 14/2015 privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor din cota de 18,5% din impozitul pe venit și a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale se repartizează pentru bugetele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, prin decizie a directorului general al direcției generale regionale a finanțelor publice/șefului administrației județene a finanțelor publice, după următoarele criterii
55% în funcție de numărul locuitorilor unităților administrativ-teritoriale
15% în funcție de suprafața din intravilanul unităților administrativ-teritoriale
15%, în mod egal, unităților administrativ-teritoriale cu un grad de colectare a impozitelor și taxelor locale pe proprietate de cel puțin 90% pe ultimul an
15%, în mod egal, unităților administrativ-teritoriale care implementează în anul 2015 cel puțin un proiect cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, în baza declarației pe propria răspundere a ordonatorului principal de credite.
Cu sumele repartizate potrivit alin. (1), (2) și (4) se rectifică bugetele locale.
Sumele totale de echilibrare, în înțelesul prezentei ordonanțe, reprezintă totalitatea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale și a sumelor din cota de 18,5% din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale.
În cursul anului 2015, consiliile județene pot aproba acordarea de sume din bugetul propriu al județului unităților administrativ-teritoriale ce derulează proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile, în vederea asigurării fondurilor necesare implementării.
Influențele asupra bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2015 al Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate sunt prevăzute în anexa nr. 6.
Se autorizează Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în anexa nr. 09/05 "Fișa programului", să majoreze creditele de angajament pe anul 2015 cu suma de 284.400 mii lei, din care: suma de 236.400 mii lei pentru "Programul național privind asigurarea serviciilor medicale, a medicamentelor și dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de sănătate", cod 659, și suma de 48.000 mii lei pentru "Programele naționale de sănătate curative", cod 530, la capitolul 66.05 "Sănătate", titlul 20 "Bunuri și servicii".
Se autorizează Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în anexa nr. 09/07 "Fișa obiectivului/proiectului/ categoriei de investiții", la capitolul 66.05 "Sănătate", titlul 71 "Active nefinanciare", alineatul 71.01.01 "Construcții", să introducă obiectivul de investiții nou "Înființare nou sediu central de birouri al C.A.S.M.B., prin reabilitarea, extinderea, supraetajarea, recompartimentarea și schimbarea funcțiunii actuale a Blocului nr. 7, cu regim de înălțime S+P+4E, propus prin proiect S+P+5E (4E+M), situat în str. Alexandru Ivasiuc nr. 34-40, sectorul 6, București", cu credite de angajament în sumă de 13.600 mii lei.
Se autorizează ordonatorii principali de credite să detalieze influențele aprobate prin prezenta ordonanță în bugetele lor și în anexele la acestea pe anul 2015, să efectueze virări de credite bugetare, să introducă proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile noi și să comunice Ministerului Finanțelor Publice, în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, detalierea modificărilor aprobate potrivit acesteia, precum și fișele proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile nou-introduse.
Se autorizează ordonatorii principali de credite să introducă modificări în volumul și structura bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 2015 ale instituțiilor publice subordonate finanțate parțial din venituri proprii, inclusiv la și de la cheltuieli de personal, proiecte cu finanțare externă nerambursabilă (FEN) și cheltuieli de capital, și între bugetele acestora, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate la alineatul 51.01
"Transferuri către instituții publice."
Operatorii economici care aplică prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014 , cu modificările și completările ulterioare, pot prevedea în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2015 majorarea cheltuielilor cu salariile peste limitele prevăzute la art. 49 alin. (1) și (2) din Legea nr. 186/2014 , astfel
cu sumele aferente reîntregirii cheltuielilor cu salariile pentru întregul an 2015, determinate ca urmare a acordării unor creșteri salariale în anul 2014 pentru o fracțiune de an
Prin derogare de la art. 44 alin. (4) din Legea nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare, se autorizează ordonatorii principali de credite să efectueze și să aprobe virări de credite bugetare și/sau de credite de angajament neutilizate de la "Obiective/proiecte de investiții în continuare" și "Obiective/proiecte de investiții noi" la poziția "Alte cheltuieli de investiții", cuprinse în programul de investiții publice, anexă la bugetul acestora, în limita prevederilor bugetare aprobate.
Creditele de angajament aferente cheltuielilor de investiții cuprinse în programele de investiții publice anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite se modifică, după caz, corespunzător creditelor bugetare prevăzute în anexa nr. 2.
Legea bugetului de stat pe anul 2015 nr. 186/2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 și 960 bis din 30 decembrie 2014, se modifică și se completează după cum urmează
La articolul 12, alineatul (13) se modifică și va avea următorul cuprins: "(13) Ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de management și Ministerul Transporturilor au obligația asigurării cu prioritate a cofinanțării naționale din sumele primite în cadrul mecanismului top-up." 2. La articolul 16, alineatele (2), (4) și (7) se modifică și vor avea următorul cuprins: "(2) Se autorizează ordonatorii principali de credite, în cursul întregului an, să introducă titlul de cheltuieli prevăzut la alin. (1) și să asigure sumele necesare finanțării proiectelor/programelor aferente cadrului financiar multianual 2014-2020 prin virări de credite bugetare și credite de angajament între titlurile, articolele și alineatele de cheltuieli din cadrul aceluiași capitol sau de la alte capitole.
Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să efectueze, pe parcursul întregului an, cu încadrarea în nivelul total al fondurilor de la bugetul de stat aprobate cumulat la titlurile de cheltuieli 56 «Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile FEN postaderare» și titlul distinct prevăzut la alin. (1), redistribuiri de credite de angajament și de credite bugetare între ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, în funcție de stadiul implementării, la nivelul fiecărui ordonator de credite, a proiectelor/programelor finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare.
Propunerile de credite de angajament și credite bugetare, necesare asigurării finanțării proiectelor/programelor din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar multianual 2014-2020, se stabilesc de ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de management pe baza valorii proiectelor aprobate și/sau a estimării valorii proiectelor ce urmează a fi finanțate în cadrul programelor."
La articolul 16, după alineatul (7) se introduc trei noi alineate, alineatele (7^1) - (7^3), cu următorul cuprins: "(7^1) Pentru asigurarea cofinanțării publice de la bugetul de stat a contravalorii taxei pe valoarea adăugată neeligibile, aferentă cheltuielilor eligibile, precum și a cheltuielilor ocazionate de implementarea programelor stabilite în sarcina Autorității de management, pentru programele 2014-2020, se autorizează ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de management să efectueze virări de credite bugetare între titlurile, articolele și alineatele de cheltuieli din cadrul aceluiași capitol sau de la alte capitole, inclusiv de la titlul 56 «Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare».
Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să efectueze, pe parcursul întregului an, cu încadrarea în nivelul total al creditelor de angajament aprobate programelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, redistribuiri de credite de angajament între ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat cu rol de autoritate de management, în funcție de stadiul implementării, la nivelul fiecărui ordonator de credite, a programelor finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare, pentru asigurarea sumelor necesare angajării cheltuielilor aferente contractelor de finanțare pentru exercițiul financiar 2014-2020 potrivit prevederilor art. V alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbției fondurilor externe nerambursabile nr. 34/2015.
Se autorizează ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de management pentru perioada de programare 2014-2020 să introducă programe noi în anexa la bugetul acestora, precum și să efectueze, pe parcursul întregului an, cu încadrarea în nivelul total al creditelor de angajament aprobate programelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, redistribuiri de credite de angajament între programe în funcție de stadiul implementării acestora, pentru asigurarea sumelor necesare angajării cheltuielilor aferente contractelor de finanțare pentru exercițiul financiar 2014-2020 potrivit legislației naționale și europene în vigoare." 4. Articolul 25 se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 25
Se autorizează Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule, să încheie contracte de achiziții publice în baza acordurilor-cadru încheiate conform art. 16 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 9/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014, precum și acorduri-cadru și contracte de achiziție publică în limita sumei de 104.358 mii lei, pentru achiziția de autovehicule cu dotări specifice, autoutilitare, camioane și autobuze necesare desfășurării în bune condiții a activităților structurilor/instituțiilor din cadrul/subordinea ministerului, din venituri proprii obținute din activitatea de confecționare și valorificare a plăcilor cu numere de înmatriculare cu fond reflectorizant, și să efectueze plăți în limita sumei de 225.899 mii lei în anul 2015"
Articolul 48 se abrogă
Anexa nr. 4 se abrogă.
Beneficiarii prevăzuți la art. 5 alin. (1)-(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009 , cu modificările și completările ulterioare, care încheie contracte de finanțare cu autoritățile de management, potrivit art. I și VI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2015 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbției fondurilor externe nerambursabile, ordonatorii principali de credite, includ în buget creditele de angajament necesare finalizării obiectivelor de investiții preluate în finanțare în cadrul programelor operaționale și creditele bugetare necesare achitării părții rămase de executat din obiectivele de investiții preluate în finanțare în cadrul programelor operaționale.
Începând cu data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe se repartizează și sumele reținute în proporție de 10% potrivit art. 21 alin. (5) din Legea nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare.
În anul 2015, numărul de posturi pentru personalul clerical angajat în unitățile cultelor recunoscute din România, pentru care se asigură sprijin lunar la salarizare, prevăzut la cap. III lit. B din anexa II la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se majorează cu un post, respectiv de la 33 de posturi la 34 de posturi, la nr. crt. 4 - poziția "Episcop, episcop-vicar patriarhal", aferent funcției de episcop.
În anul 2015, numărul de posturi pentru personalul clerical angajat în unitățile cultelor recunoscute din România, pentru care se asigură sprijin lunar la salarizare, prevăzut la cap. III lit. C din anexa II la Legea-cadru nr. 284/2010 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează
nr. crt. 1 - poziția "Vicepreședinte uniune, vicar administrativ patriarhal, vicar general, secretar general, consilier patriarhal, prim-rabin" se majorează cu șase posturi, de la 46 de posturi la 52 de posturi, aferente funcției de vicar general (un post), consilier patriarhal (patru posturi), secretar general (un post)
la nr. crt. 3 - poziția "Secretar Cancelaria patriarhală, consilier eparhial, secretar eparhial, inspector eparhial, exarh, protopop" se majorează cu trei posturi, de la 729 de posturi la 732 de posturi, aferente funcției de consilier eparhial (două posturi), secretar eparhial (un post).
În anul 2015, numărul de posturi pentru personalul clerical angajat în unitățile cultelor recunoscute din România, pentru care se asigură sprijin lunar la salarizare, prevăzut la cap. III lit. D din anexa II la Legea-cadru nr. 284/2010 , cu modificările și completările ulterioare, se majorează cu un post, respectiv de la 15.250 de posturi la 15.251 de posturi și cu un post la nr. crt. 1 - poziția "Cu studii superioare gradul I", respectiv de la 3.018 posturi la 3.019 posturi, aferent funcției clericale de preot.
După alineatul (9) al articolului 5 din Ordonanța Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor acte normative de cheltuieli pentru autoritățile și instituțiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002 , cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (9^1), cu următorul cuprins: "(9^1) Prin excepție de la prevederile alin. (8), misiunile diplomatice ale României din străinătate pot achiziționa autoturisme cu capacitate cilindrică mai mare de 1.600 cmc și al căror preț poate depăși contravaloarea în lei a sumei de 18.000 euro, inclusiv T.V.A., numai în cazuri temeinic justificate, cu aprobarea ordonatorului principal de credite, pe bază de memorandum aprobat de Guvern."
Prin derogare de la prevederile art. 12 lit. b) și art. 26 alin. (5) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010 , republicată, și ale art. 3 alin. (7) din Legea nr. 182/2014 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2015, plafonul soldului primar al bugetului general consolidat este de -2.679,3 milioane lei.
Prin derogare de la prevederile art. 12 lit. a)-c), art. 17 alin. (2), art. 24 și art. 26 alin. (4) și (5) din Legea nr. 69/2010 , republicată, precum și ale art. 2 și art. 3 alin. (5)-(7) din Legea nr. 182/2014
plafonul soldului bugetului general consolidat, exprimat ca procent în produsul intern brut, este în anul 2015 de -1,86%
plafonul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat, exprimat ca procent în produsul intern brut, este în anul 2015 de 7,1%
pentru anul 2015, plafonul nominal al cheltuielilor totale, exclusiv asistența financiară din partea Uniunii Europene și a altor donatori, pentru bugetul general consolidat, bugetul de stat, bugetul general centralizat al unităților administrativ-teritoriale, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și bugetul instituțiilor/activităților finanțate integral și/sau parțial din venituri proprii, precum și plafonul nominal al soldului bugetului de stat se modifică potrivit prevederilor prezentei ordonanței de urgență
pentru anul 2015, plafonul nominal al cheltuielilor de personal din bugetul general consolidat este de 49.854,3 milioane lei, din bugetul de stat este de 20.660,6 milioane lei, din bugetul general centralizat al unităților administrativ-teritoriale este de 21.183,8 milioane lei, din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate este de 162,3 milioane lei, din bugetul instituțiilor/activităților finanțate integral și/sau parțial din venituri proprii este de 7.301,2 milioane lei și din alte bugete componente ale bugetului general consolidat este de 275,6 milioane lei.
Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezenta ordonanță.
Anexa nr. 1
TOTAL Influențe asupra veniturilor bugetului de stat pe anul 2015 detaliate pe capitole și subcapitole *Font 8* - mii lei - ┌────┬────┬────┬────┬───┬───┬──────────────────────────────────────────────────────┬───────────┐ │Ca- │Sub-│Pa- │Gru-│Ar-│A- │ │ │ │pi- │ca- │ra- │pa/ │ti-│li-│ Denumire indicator │ Influențe │ │tol │pi- │graf│Ti- │col│ne-│ │ │ │ │tol │ │tlu │ │at │ │ │ ├────┴────┴────┴────┴───┴───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤ │0001 01 │VENITURI - TOTAL │ 210.348│ │0002 01 │I. VENITURI CURENTE │ 148.041│ │0003 01 │A. VENITURI FISCALE │ -603.782│ │0004 01 │A1. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT ȘI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL │ 1.119.249│ │0005 01 │A11. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT ȘI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL│ │ │ │DE LA PERSOANE JURIDICE │ 720.231│ │0101 │IMPOZIT PE PROFIT │ 810.665│ │ 01 │Impozit pe profit de la agenții economici │ 687.278│ │ 02 │Impozit pe profit de la băncile comerciale │ 123.387│ │0201 │ALTE IMPOZITE PE VENIT, PROFIT ȘI CÂȘTIGURI DIN │ │ │ │CAPITAL DE LA PERSOANE JURIDICE │ -90.434│ │ 02 │Impozitul pe profit obținut din activități comerciale │ │ │ │ilicite sau din nerespectarea Legii privind protecția │ │ │ │consumatorului │ 287│ │ 03 │Impozit pe dividende datorat de persoane juridice │ -22.545│ │ 04 │Impozitul pe venitul reprezentanțelor din România ale │ │ │ │societăților comerciale și organizațiilor economice │ │ │ │străine │ -3.109│ │ 05 │Impozit pe profitul realizat de persoana fizică │ │ │ │dintr-o asociere cu o persoană juridică, care nu │ │ │ │generează o persoană juridică │ -3.990│ │ 06 │Impozit pe venitul microîntreprinderilor │ -60.976│ │ 07 │Impozit pe veniturile microîntreprinderilor realizate │ │ │ │de persoana fizică dintr-o asociere cu o persoană │ │ │ │juridică, care nu generează o persoană juridică │ -101│ │0300 01 │A12. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT ȘI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL│ 299.018│ │ │DE LA PERSOANE FIZICE │ │ │0301 │IMPOZIT PE VENIT │ 762.421│ │ 01 │Impozit pe venituri din activități independente │ -7.676│ │ 02 │Impozit pe venituri din salarii │ 545.021│ │ 03 │Impozit pe venituri din cedarea folosinței bunurilor │ -23.687│ │ 04 │Impozit pe venituri din dividende │ 151.518│ │ 05 │Impozit pe venituri din dobânzi │ -124.653│ │ 06 │Impozit pe venituri din pensii │ 114.305│ │ 07 │Impozit pe veniturile din premii │ -368│ │ 08 │Impozit pe veniturile din economii sub formă de dobân-│ -96│ │ │dă realizate în Belgia, Luxemburg și Austria de per- │ │ │ │soane fizice române rezidente fiscal în România │ │ │ 09 │Impozit pe venituri din transferul titlurilor de │ 82.872│ │ │valoare │ │ │ 10 │Impozit pe venituri din operațiuni de vânzare-cumpă- │ 1.019│ │ │rare de valută la termen, pe bază de contract, precum │ │ │ │și orice alte operațiuni similare │ │ │ 11 │Impozit pe venituri din valorificarea drepturilor de │ 857│ │ │proprietate intelectuală │ │ │ 15 │Impozit pe veniturile din activitățile de expertiză │ 446│ │ │contabilă, tehnică judiciară și extrajudiciară │ │ │ 16 │Impozit pe venituri din activități desfășurate │ 15.995│ │ │în baza contractelor/convențiilor civile încheiate │ │ │ │potrivit Codului civil precum și a contractelor de │ │ │ │agent │ │ │ 17 │Impozit pe onorariul avocaților și notarilor publici │ 214│ │ 18 │Impozitul pe veniturile din transferul proprietăților │ 3.117│ │ │imobiliare din patrimoniul personal │ │ │ 19 │Sume virate pentru sponsorizarea entităților │ │ │ │non-profit │ -7.127│ │ 21 │Impozit pe veniturile din arenda bunurilor agricole │ 3.555│ │ 22 │Impozit pe veniturile din jocuri de noroc │ -1.594│ │ 50 │Impozit pe venituri din alte surse │ 2.517│ │ 60 │Regularizări │ 6.186│ │0401 │COTE ȘI SUME DEFALCATE DIN IMPOZITUL PE VENIT (SE │ │ │ │SCAD) │ -463.403│ │ 01 │Cote defalcate din impozitul pe venit (se scad) │ -463.403│ │0500 01 │A13. ALTE IMPOZITE PE VENIT, PROFIT ȘI CÂȘTIGURI │ │ │ │DIN CAPITAL │ 100.000│ │0501 │ALTE IMPOZITE PE VENIT, PROFIT ȘI CÂȘTIGURI │ │ │ │DIN CAPITAL │ 100.000│ │ 01 │Impozit pe veniturile realizate de persoanele │ │ │ │nerezidente │ 100.000│ │0700 01 │A3 IMPOZITE ȘI TAXE PE PROPRIETATE │ -504.417│ │0701 │IMPOZITE ȘI TAXE PE PROPRIETATE │ -504.417│ │ 04 │Impozit pe construcții │ -504.417│ │1000 01 │A4. IMPOZITE ȘI TAXE PE BUNURI ȘI SERVICII │ -1.273.398│ │1001 │TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ │ -252.614│ │1101 │SUME DEFALCATE DIN TVA │ -1.700.097│ │ 01 │Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru │ │ │ │finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul │ │ │ │județelor (se scad) │ -20.808│ │ 02 │Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru │ │ │ │finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul │ │ │ │comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și │ │ │ │Municipiului București (se scad) │ -561.192│ │ 05 │Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru │ │ │ │drumuri (se scad) │ -300.000│ │ 06 │Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru │ │ │ │echilibrarea bugetelor locale (se scad) │ -787.458│ │ 09 │Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru │ │ │ │finanțarea învățământului particular sau confesional │ │ │ │acreditat (se scad) │ -30.639│ │1201 │ALTE IMPOZITE ȘI TAXE GENERALE PE BUNURI ȘI SERVICII │ 138.240│ │ 11 │Taxa pe venituri suplimentare obținute ca urmare a │ │ │ │dereglementării prețurilor din sectorul gazelor │ │ │ │naturale │ 267.271│ │ 12 │Taxa specială pentru exploatarea resurselor naturale │ -48.002│ │ 13 │Taxa pe monopolul din sectorul energiei electrice și a│ -81.380│ │ │gazului metan │ │ │ 50 │Alte impozite și taxe generale pe cifra de afaceri, │ │ │ │vânzări și valoarea adăugată │ 351│ │1401 │ACCIZE │ 268.300│ │1501 │TAXE ȘI SERVICII SPECIFICE │ 58│ │ 50 │Alte taxe și servicii specifice │ 58│ │1601 │TAXE PE UTILIZAREA BUNURILOR, AUTORIZAREA UTILIZĂRII │ │ │ │BUNURILOR SAU PE DESFĂȘURAREA DE ACTIVITĂȚI │ 272.715│ │ 01 │Taxe pentru jocurile de noroc │ 263.246│ │ 04 │Taxe pe activitatea de prospecțiune, explorare și │ │ │ │exploatare a resurselor minerale │ 18.413│ │ 05 │Taxa asupra unor activități dăunătoare sănătății și │ │ │ │din publicitatea lor │ 85│ │ 08 │Taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule la │ │ │ │prima înmatriculare în România │ -5.637│ │ 10 │Taxa de poluare pentru autovehicule, de compensat/ │ │ │ │restituit │ -3.392│ │1700 01 │A5. IMPOZIT PE COMERȚUL EXTERIOR ȘI TRANZACȚIILE │ │ │ │INTERNAȚIONALE │ 51.400│ │1701 │VENITURI ÎNCADRATE ÎN RESURSELE PROPRII ALE BUGETULUI │ │ │ │UNIUNII EUROPENE │ 51.400│ │ 01 │Taxe vamale │ 51.240│ │ 03 │Contribuții în sectorul zahărului │ 160│ │1800 01 │A6. ALTE IMPOZITE ȘI TAXE FISCALE │ 3.384│ │1801 │ALTE IMPOZITE ȘI TAXE FISCALE │ 3.384│ │ 01 │Majorări de întârziere aferente taxelor vamale, │ │ │ │taxelor agricole și taxelor anti-dumping │ -916│ │ 02 │Taxe vamale din sumele datorate până la data de │ │ │ │31.12.2006 │ 4.300│ │2900 01 │C3. VENITURI NEFISCALE │ 751.823│ │3000 01 │C1. VENITURI DIN PROPRIETATE │ 373.564│ │3001 │VENITURI DIN PROPRIETATE │ 373.564│ │ 04 │Vărsăminte din veniturile nete ale Băncii Naționale a │ │ │ │României │ 256.901│ │ 11 │Venituri din vânzarea certificatelor de emisii de gaze│ 116.663│ │ │cu efect de seră │ │ │3300 01 │C2. VÂNZĂRI DE BUNURI ȘI SERVICII │ 378.259│ │3301 │VENITURI DIN PRESTĂRI DE SERVICII ȘI ALTE ACTIVITĂȚI │ -8.465│ │ 04 │Taxe și tarife pentru analize și servicii │ │ │ │efectuate de laboratoare │ 143│ │ 05 │Taxe și alte venituri în învățământ │ -727│ │ 06 │Venituri din expertiza tehnică judiciară și │ │ │ │extrajudiciară │ 78│ │ 20 │Venituri din cercetare │ 60│ │ 25 │Venituri din recuperarea cheltuielilor judiciare │ │ │ │avansate de stat │ 2.847│ │ 29 │Tarife încasate pentru emiterea unei soluții fiscale │ │ │ │individuale anticipate și pentru emiterea sau │ │ │ │modificarea unui acord de preț în avans │ -92│ │ 50 │Alte venituri din prestări de servicii și alte │ │ │ │activități │ -10.774│ │3401 │VENITURI DIN TAXE ADMINISTRATIVE, ELIBERĂRI PERMISE │ -137.643│ │ 50 │Alte venituri din taxe administrative, eliberări │ │ │ │permise │ -137.643│ │3501 │AMENZI, PENALITĂȚI ȘI CONFISCĂRI │ 54.605│ │ 01 │Venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate │ │ │ │potrivit dispozițiilor legale │ 33.914│ │ 02 │Penalități pentru nedepunerea sau depunerea cu │ │ │ │întârziere declarației de impozite și taxe │ -172│ │ 06 │Încasări rezultate din valorificarea bunurilor │ │ │ │confiscate ca urmare a săvârșirii infracțiunilor la │ │ │ │regimul drogurilor și precursorilor │ 217│ │ 07 │Penalități datorate în cazul eșalonărilor la plată │ 20.646│ │3601 │DIVERSE VENITURI │ 469.762│ │ 11 │Venituri din ajutoare de stat recuperate │ 490│ │ 16 │Sume reprezentând ajutorul comunitar pentru furnizarea│ │ │ │laptelui, produselor lactate și a fructelor în │ │ │ │instituțiile școlare │ -39.129│ │ 19 │Venituri din recuperarea creanțelor fiscale │ 534│ │ 27 │Venituri din comisionul perceput de către inspectora- │ │ │ │tele teritoriale de muncă datorat până la data de │ │ │ │31 decembrie 2010 │ 38│ │ 28 │Comision de risc aferent programului de stimulare a │ │ │ │cumpărării de autoturisme │ 23│ │ 29 │Sume aferente contribuțiilor proprii ale beneficiari- │ │ │ │lor finali ai proiectelor │ 224│ │ 30 │Sume recuperate în urma deciziei de incompatibilitate │ │ │ │a ajutorului de stat │ 507.582│ │3900 01 │II. VENITURI DIN CAPITAL │ 62.307│ │3901 │VENITURI DIN VALORIFICAREA UNOR BUNURI │ 62.307│ │ 01 │Venituri din valorificarea unor bunuri ale │ │ │ │instituțiilor publice │ 9.372│ │ 03 │Venituri din vânzarea locuințelor construite din │ │ │ │fondurile statului │ 23.605│ │ 07 │Venituri din vânzarea unor bunuri aparținând │ │ │ │domeniului privat al statului sau a unităților │ │ │ │administrativ-teritoriale │ -172│ │ 09 │Venituri rezultate din garanțiile acordate și plătite │ │ │ │instituțiilor de credit în cadrul programului │ │ │ │"Prima casă" │ 1.867│ │ 50 │Alte venituri din valorificarea unor bunuri │ 27.635│ └───────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────┴───────────┘
Anexa nr. 2
TOTAL Tit: 00 Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2015 pe titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite *Font 8* - mii lei - ┌────┬────┬────┬────┬───┬───┬──────────────────────────────────────────────────────┬───────────┐ │Ca- │Sub-│Pa- │Gru-│Ar-│A- │ │ │ │pi- │ca- │ra- │pa/ │ti-│li-│ Denumire indicator │ Influențe │ │tol │pi- │graf│Ti- │col│ne-│ │ │ │ │tol │ │tlu │ │at │ │ │ ├────┴────┴────┴────┴───┴───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤ │5000 │TOTAL GENERAL │ 3.382.396│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 3.012.263│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 669.151│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ 445.360│ │ 30 │TITLUL III DOBÂNZI │ -150.471│ │ 40 │TITLUL IV SUBVENȚII │ 128.016│ │ 50 │TITLUL V FONDURI DE REZERVĂ │ 150.000│ │ 51 │TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE │ │ │ │ADMINISTRAȚIEI PUBLICE │ -36.275│ │ 55 │TITLUL VII ALTE TRANSFERURI │ -100.729│ │ 56 │TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE │ │ │ │NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE │ 605.511│ │ 57 │TITLUL IX ASISTENȚA SOCIALĂ │ 1.321.216│ │ 58 │TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE │ │ │ │NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 │ 20.000│ │ 59 │TITLUL XI ALTE CHELTUIELI │ 394.310│ │ 65 │TITLUL XII CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR │ │ │ │CU FINANȚARE RAMBURSABILĂ │ -433.826│ │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ 344.644│ │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ 349.644│ │ 72 │TITLUL XIV ACTIVE FINANCIARE │ -5.000│ │ 79 │OPERAȚIUNI FINANCIARE │ 25.489│ │ 81 │TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE │ 25.489│ │5001 │CHELTUIELI - BUGET DE STAT │ 1.700.153│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 1.588.222│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 627.085│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ 333.884│ │ 30 │TITLUL III DOBÂNZI │ -150.471│ │ 40 │TITLUL IV SUBVENȚII │ 128.016│ │ 50 │TITLUL V FONDURI DE REZERVĂ │ 150.000│ │ 51 │TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE │ │ │ │ADMINISTRAȚIEI PUBLICE │ -29.175│ │ 55 │TITLUL VII ALTE TRANSFERURI │ -116.717│ │ 56 │TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE │ │ │ │NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE │ -800.000│ │ 57 │TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ │ 1.308.216│ │ 58 │TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE │ │ │ │NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 │ 20.000│ │ 59 │TITLUL XI ALTE CHELTUIELI │ 551.210│ │ 65 │TITLUL XII CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR │ │ │ │CU FINANȚARE RAMBURSABILĂ │ -433.826│ │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ 98.442│ │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ 98.442│ │ 79 │OPERAȚIUNI FINANCIARE │ 13.489│ │ 81 │TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE │ 13.489│ │5101 │AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACȚIUNI EXTERNE │ 332.480│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 354.017│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 69.339│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ 82.428│ │ 51 │TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE │ │ │ │ADMINISTRAȚIEI PUBLICE │ -186│ │ 55 │TITLUL VII ALTE TRANSFERURI │ 1.154│ │ 56 │TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE │ │ │ │NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE │ 221.430│ │ 59 │TITLUL XI ALTE CHELTUIELI │ 2.914│ │ 65 │TITLUL XII CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR │ │ │ │CU FINANȚARE RAMBURSABILĂ │ -23.062│ │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ -21.537│ │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ -21.537│ │5301 │CERCETARE FUNDAMENTALĂ ȘI CERCETARE DEZVOLTARE │ 68.321│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 68.321│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 3.000│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ 1.000│ │ 51 │TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE │ │ │ │ADMINISTRAȚIEI PUBLICE │ 61.929│ │ 55 │TITLUL VII ALTE TRANSFERURI │ 60│ │ 59 │TITLUL XI ALTE CHELTUIELI │ 2.332│ │5401 │ALTE SERVICII PUBLICE GENERALE │ 710.813│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 710.813│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 51.510│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ 6.986│ │ 50 │TITLUL V FONDURI DE REZERVĂ │ 150.000│ │ 55 │TITLUL VII ALTE TRANSFERURI │ 1.500│ │ 59 │TITLUL XI ALTE CHELTUIELI │ 500.817│ │5501 │TRANZACȚII PRIVIND DATORIA PUBLICĂ ȘI ÎMPRUMUTURI │ -132.461│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ -149.295│ │ 30 │TITLUL III DOBÂNZI │ -149.295│ │ 79 │OPERAȚIUNI FINANCIARE │ 16.834│ │ 81 │TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE │ 16.834│ │5601 │TRANSFERURI CU CARACTER GENERAL ÎNTRE DIFERITE NIVELE │ -1.382.309│ │ │ALE ADMINISTRAȚIEI │ │ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ -1.382.309│ │ 51 │TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI│ -1.382.309│ │ │PUBLICE │ │ │6001 │APĂRARE │ 79.225│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 103.176│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ -18.366│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ 53.485│ │ 51 │TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI│ 33.067│ │ │PUBLICE │ │ │ 55 │TITLUL VII ALTE TRANSFERURI │ 35.000│ │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ -23.951│ │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ -23.951│ │6101 │ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ │ 826.152│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 791.263│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 403.437│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ 28.537│ │ 51 │TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI│ 60.010│ │ │PUBLICE │ │ │ 56 │TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE │ 324.271│ │ │NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE │ │ │ 58 │TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE │ │ │ │NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 │ 20.000│ │ 59 │TITLUL XI ALTE CHELTUIELI │ 8│ │ 65 │TITLUL XII CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU │ -45.000│ │ │FINANȚARE RAMBURSABILĂ │ │ │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ 34.889│ │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ 34.889│ │6501 │ÎNVĂȚĂMÂNT │ 26.148│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ -66.423│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 36.632│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ 15.702│ │ 51 │TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI│ -70.828│ │ │PUBLICE │ │ │ 55 │TITLUL VII ALTE TRANSFERURI │ 2.000│ │ 57 │TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ │ 10│ │ 59 │TITLUL XI ALTE CHELTUIELI │ -49.939│ │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ 92.571│ │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ 92.571│ │6601 │SĂNĂTATE │ 519.532│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 519.385│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 38.573│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ 172.717│ │ 51 │TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI│ 244.822│ │ │PUBLICE │ │ │ 56 │TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE │ 138.273│ │ │NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE │ │ │ 59 │TITLUL XI ALTE CHELTUIELI │ 5.000│ │ 65 │TITLUL XII CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU │ -80.000│ │ │FINANȚARE RAMBURSABILĂ │ │ │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ 147│ │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ 147│ │6701 │CULTURĂ, RECREERE ȘI RELIGIE │ 115.812│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 114.812│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 1.260│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ -11.260│ │ 51 │TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI│ 60.454│ │ │PUBLICE │ │ │ 55 │TITLUL VII ALTE TRANSFERURI │ 1.400│ │ 59 │TITLUL XI ALTE CHELTUIELI │ 77.958│ │ 65 │TITLUL XII CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU │ -15.000│ │ │FINANȚARE RAMBURSABILĂ │ │ │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ 1.000│ │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ 1.000│ │6801 │ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ │ 1.310.070│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 1.310.070│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 12.800│ │ 51 │TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI│ -19.855│ │ │PUBLICE │ │ │ 56 │TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE │ 24.179│ │ │NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE │ │ │ 57 │TITLUL IX ASISTENȚA SOCIALĂ │ 1.308.216│ │ 59 │TITLUL XI ALTE CHELTUIELI │ -4.880│ │ 65 │TITLUL XII CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU │ -10.390│ │ │FINANȚARE RAMBURSABILĂ │ │ │7001 │LOCUINȚE, SERVICII ȘI DEZVOLTARE PUBLICĂ │ 735.624│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 735.624│ │ 51 │TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI│ 600.000│ │ │PUBLICE │ │ │ 56 │TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE │ 135.624│ │ │NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE │ │ │7401 │PROTECȚIA MEDIULUI │ 171.686│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 182.186│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ 1.250│ │ 51 │TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI│ -2.250│ │ │PUBLICE │ │ │ 55 │TITLUL VII ALTE TRANSFERURI │ 13.810│ │ 56 │TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE │ 152.376│ │ │NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE │ │ │ 59 │TITLUL XI ALTE CHELTUIELI │ 17.000│ │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ -10.500│ │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ -10.500│ │8001 │ACȚIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ │ -110.351│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ -135.184│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ 1.920│ │ 40 │TITLUL IV SUBVENȚII │ -25.088│ │ 51 │TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI│ -903│ │ │PUBLICE │ │ │ 55 │TITLUL VII ALTE TRANSFERURI │ -111.113│ │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ 24.833│ │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ 24.833│ │8201 │INDUSTRIA EXTRACTIVĂ, PRELUCRĂTOARE ȘI CONSTRUCȚII │ 6.567│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 24.355│ │ 30 │TITLUL III DOBÂNZI │ -1.024│ │ 40 │TITLUL IV SUBVENȚII │ 23.579│ │ 55 │TITLUL VII ALTE TRANSFERURI │ 1.800│ │ 79 │OPERAȚIUNI FINANCIARE │ -17.788│ │ 81 │TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE │ -17.788│ │8301 │AGRICULTURA, SILVICULTURA, PISCICULTURA ȘI VÂNĂTOARE │ -736.020│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ -736.515│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 29.300│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ -22.584│ │ 40 │TITLUL IV SUBVENȚII │ -28.000│ │ 51 │TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI│ 20.158│ │ │PUBLICE │ │ │ 55 │TITLUL VII ALTE TRANSFERURI │ 64.611│ │ 56 │TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE │ -800.000│ │ │NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE │ │ │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ 495│ │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ 495│ │8401 │TRANSPORTURI │ -887.423│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ -902.361│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ -2.000│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ 1.553│ │ 30 │TITLUL III DOBÂNZI │ -152│ │ 40 │TITLUL IV SUBVENȚII │ 157.525│ │ 51 │TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI│ 336.716│ │ │PUBLICE │ │ │ 55 │TITLUL VII ALTE TRANSFERURI │ -135.629│ │ 56 │TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE │ -1.000.000│ │ │NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE │ │ │ 65 │TITLUL XII CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU │ -260.374│ │ │FINANȚARE RAMBURSABILĂ │ │ │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ 495│ │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ 495│ │ 79 │OPERAȚIUNI FINANCIARE │ 14.443│ │ 81 │TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE │ 14.443│ │8501 │COMUNICAȚII │ 1.250│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 1.250│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 1.600│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ -350│ │8601 │CERCETARE ȘI DEZVOLTARE ÎN DOMENIUL ECONOMIC │ 8.690│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 8.690│ │ 55 │TITLUL VII ALTE TRANSFERURI │ 8.690│ │8701 │ALTE ACȚIUNI ECONOMICE │ 36.347│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 36.347│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ 2.500│ │ 51 │TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI│ 30.000│ │ │PUBLICE │ │ │ 56 │TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE │ 3.847│ │ │NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE │ │ │9901 │DEFICIT │ -1.489.805│ │5008 │FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE │ 799.338│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 799.338│ │ 56 │TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE │ 977.338│ │ │NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE │ │ │ 59 │TITLUL XI ALTE CHELTUIELI │ -178.000│ │5108 │AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACȚIUNI EXTERNE │ -828│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ -828│ │ 56 │TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE │ -828│ │ │NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE │ │ │6108 │ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANȚA NAȚIONALĂ │ 53│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 53│ │ 56 │TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE │ 53│ │ │NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE │ │ │6508 │ÎNVĂȚĂMÂNT │ │ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ │ │ 56 │TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE │ 178.000│ │ │NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE │ │ │ 59 │TITLUL XI ALTE CHELTUIELI │ -178.000│ │8008 │ACȚIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ │ 113│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 113│ │ 56 │TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE │ 113│ │ │NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE │ │ │8308 │AGRICULTURĂ, SILVICULTURĂ, PISCICULTURĂ ȘI VÂNĂTOARE │ 800.000│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 800.000│ │ 56 │TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE │ 800.000│ │ │NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE │ │ │5010 │VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI │ 882.905│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 624.703│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 42.066│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ 111.476│ │ 51 │TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI│ -7.100│ │ │PUBLICE │ │ │ 55 │TITLUL VII ALTE TRANSFERURI │ 15.988│ │ 56 │TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE │ 428.173│ │ │NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE │ │ │ 57 │TITLUL IX ASISTENȚA SOCIALĂ │ 13.000│ │ 59 │TITLUL XI ALTE CHELTUIELI │ 21.100│ │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ 246.202│ │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ 251.202│ │ 72 │TITLUL XIV ACTIVE FINANCIARE │ -5.000│ │ 79 │OPERAȚIUNI FINANCIARE │ 12.000│ │ 81 │TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE │ 12.000│ │5110 │AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACȚIUNI EXTERNE │ -551│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ -450│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ -291│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ -159│ │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ -101│ │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ -101│ │5310 │CERCETARE FUNDAMENTALĂ ȘI CERCETARE DEZVOLTARE │ 34.677│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 33.726│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 10.863│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ 22.863│ │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ 951│ │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ 951│ │6010 │APĂRARE │ -1.409│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 4.918│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 7│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ 4.911│ │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ -6.327│ │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ -6.327│ │6110 │ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANȚA NAȚIONALĂ │ -22.536│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 2.017│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ -200│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ 2.217│ │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ -24.553│ │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ -24.553│ │6510 │ÎNVĂȚĂMÂNT │ 590.829│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 539.790│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 31.280│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ 49.337│ │ 55 │TITLUL VII ALTE TRANSFERURI │ -3.000│ │ 56 │TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE │ 428.173│ │ │NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE │ │ │ 57 │TITLUL IX ASISTENȚA SOCIALĂ │ 13.000│ │ 59 │TITLUL XI ALTE CHELTUIELI │ 21.000│ │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ 39.039│ │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ 44.039│ │ 72 │TITLUL XIV ACTIVE FINANCIARE │ -5.000│ │ 79 │OPERAȚIUNI FINANCIARE │ 12.000│ │ 81 │TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE │ 12.000│ │6610 │SĂNĂTATE │ │ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 35.124│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 124│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ 42.100│ │ 51 │TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI│ -7.100│ │ │PUBLICE │ │ │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ -35.124│ │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ -35.124│ │6710 │CULTURĂ, RECREERE ȘI RELIGIE │ 12.283│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 11.680│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 408│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ 11.172│ │ 59 │TITLUL XI ALTE CHELTUIELI │ 100│ │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ 603│ │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ 603│ │6810 │ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ │ 249.419│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ -21.800│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ -21.800│ │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ 271.219│ │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ 271.219│ │7010 │LOCUINȚE, SERVICII ȘI DEZVOLTARE PUBLICĂ │ 18.988│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 18.993│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 5│ │ 55 │TITLUL VII ALTE TRANSFERURI │ 18.988│ │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ -5│ │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ -5│ │8010 │ACȚIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ │ -245│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ -245│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ -130│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ -115│ │8110 │COMBUSTIBILI ȘI ENERGIE │ 950│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 950│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ 950│ │8310 │AGRICULTURĂ, SILVICULTURĂ, PISCICULTURĂ ȘI VÂNĂTOARE │ 500│ │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ 500│ │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ 500│ └───────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────┴───────────┘ ADMINISTRAȚIA PREZIDENȚIALĂ Tit: 01 Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2015 pe titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite *Font 8* - mii lei - ┌────┬────┬────┬────┬───┬───┬──────────────────────────────────────────────────────┬───────────┐ │Ca- │Sub-│Pa- │Gru-│Ar-│A- │ │ │ │pi- │ca- │ra- │pa/ │ti-│li-│ Denumire indicator │ Influențe │ │tol │pi- │graf│Ti- │col│ne-│ │ │ │ │tol │ │tlu │ │at │ │ │ ├────┴────┴────┴────┴───┴───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤ │5000 │TOTAL GENERAL │ 10.628│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 8.874│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 944│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ 7.630│ │ 51 │TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE │ │ │ │ADMINISTRAȚIEI PUBLICE │ 300│ │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ 1.754│ │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ 1.754│ │5001 │CHELTUIELI - BUGET DE STAT │ 10.628│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 8.874│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 944│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ 7.630│ │ 51 │TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE │ │ │ │ADMINISTRAȚIEI PUBLICE │ 300│ │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ 1.754│ │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ 1.754│ │5101 │AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACȚIUNI EXTERNE │ 10.328│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 8.574│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 944│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ 7.630│ │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ 1.754│ │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ 1.754│ │6701 │CULTURĂ, RECREERE ȘI RELIGIE │ 300│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 300│ │ 51 │TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI│ │ │ │PUBLICE │ 300│ └───────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────┴───────────┘ SENATUL ROMÂNIEI Tit: 02 Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2015 pe titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite *Font 8* - mii lei - ┌────┬────┬────┬────┬───┬───┬──────────────────────────────────────────────────────┬───────────┐ │Ca- │Sub-│Pa- │Gru-│Ar-│A- │ │ │ │pi- │ca- │ra- │pa/ │ti-│li-│ Denumire indicator │ Influențe │ │tol │pi- │graf│Ti- │col│ne-│ │ │ │ │tol │ │tlu │ │at │ │ │ ├────┴────┴────┴────┴───┴───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤ │5000 │TOTAL GENERAL │ 2.783│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 2.783│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 2.783│ │5001 │CHELTUIELI - BUGET DE STAT │ 2.783│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 2.783│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 2.783│ │5101 │AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACȚIUNI EXTERNE │ 2.783│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 2.783│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 2.783│ └───────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────┴───────────┘ CAMERA DEPUTAȚILOR Tit: 03 Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2015 pe titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite *Font 8* - mii lei - ┌────┬────┬────┬────┬───┬───┬──────────────────────────────────────────────────────┬───────────┐ │Ca- │Sub-│Pa- │Gru-│Ar-│A- │ │ │ │pi- │ca- │ra- │pa/ │ti-│li-│ Denumire indicator │ Influențe │ │tol │pi- │graf│Ti- │col│ne-│ │ │ │ │tol │ │tlu │ │at │ │ │ ├────┴────┴────┴────┴───┴───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤ │5000 │TOTAL GENERAL │ 8.000│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 8.000│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 8.000│ │5001 │CHELTUIELI - BUGET DE STAT │ 8.000│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 8.000│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 8.000│ │5101 │AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACȚIUNI EXTERNE │ 8.000│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 8.000│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 8.000│ └───────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────┴───────────┘ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE Tit: 04 Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2015 pe titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite *Font 8* - mii lei - ┌────┬────┬────┬────┬───┬───┬──────────────────────────────────────────────────────┬───────────┐ │Ca- │Sub-│Pa- │Gru-│Ar-│A- │ │ │ │pi- │ca- │ra- │pa/ │ti-│li-│ Denumire indicator │ Influențe │ │tol │pi- │graf│Ti- │col│ne-│ │ │ │ │tol │ │tlu │ │at │ │ │ ├────┴────┴────┴────┴───┴───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤ │5000 │TOTAL GENERAL │ 1.469│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 1.169│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 1.469│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ -300│ │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ 300│ │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ 300│ │5001 │CHELTUIELI - BUGET DE STAT │ 1.469│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 1.169│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 1.469│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ -300│ │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ 300│ │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ 300│ │6101 │ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ │ 1.469│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 1.169│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 1.469│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ -300│ │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ 300│ │ 71 │TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE │ 300│ └───────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────┴───────────┘ CURTEA CONSTITUȚIONALĂ Tit: 05 Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2015 pe titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite *Font 8* - mii lei - ┌────┬────┬────┬────┬───┬───┬──────────────────────────────────────────────────────┬───────────┐ │Ca- │Sub-│Pa- │Gru-│Ar-│A- │ │ │ │pi- │ca- │ra- │pa/ │ti-│li-│ Denumire indicator │ Influențe │ │tol │pi- │graf│Ti- │col│ne-│ │ │ │ │tol │ │tlu │ │at │ │ │ ├────┴────┴────┴────┴───┴───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤ │5000 │TOTAL GENERAL │ 145│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 145│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 145│ │5001 │CHELTUIELI - BUGET DE STAT │ 145│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 145│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 145│ │5101 │AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACȚIUNI EXTERNE │ 145│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 145│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 145│ └───────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────┴───────────┘ CONSILIUL LEGISLATIV Tit: 06 Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2015 pe titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite *Font 8* - mii lei - ┌────┬────┬────┬────┬───┬───┬──────────────────────────────────────────────────────┬───────────┐ │Ca- │Sub-│Pa- │Gru-│Ar-│A- │ │ │ │pi- │ca- │ra- │pa/ │ti-│li-│ Denumire indicator │ Influențe │ │tol │pi- │graf│Ti- │col│ne-│ │ │ │ │tol │ │tlu │ │at │ │ │ ├────┴────┴────┴────┴───┴───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤ │5000 │TOTAL GENERAL │ 534│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 534│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 484│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ 50│ │5001 │CHELTUIELI - BUGET DE STAT │ 534│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 534│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 484│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ 50│ │5101 │AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACȚIUNI EXTERNE │ 534│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 534│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 484│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ 50│ └───────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────┴───────────┘ CURTEA DE CONTURI Tit: 07 Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2015 pe titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite *Font 8* - mii lei - ┌────┬────┬────┬────┬───┬───┬──────────────────────────────────────────────────────┬───────────┐ │Ca- │Sub-│Pa- │Gru-│Ar-│A- │ │ │ │pi- │ca- │ra- │pa/ │ti-│li-│ Denumire indicator │ Influențe │ │tol │pi- │graf│Ti- │col│ne-│ │ │ │ │tol │ │tlu │ │at │ │ │ ├────┴────┴────┴────┴───┴───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤ │5000 │TOTAL GENERAL │ 13.230│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 13.230│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 13.230│ │5001 │CHELTUIELI - BUGET DE STAT │ 13.230│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 13.230│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 13.230│ │5101 │AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACȚIUNI EXTERNE │ 13.230│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 13.230│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 13.230│ └───────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────┴───────────┘ CONSILIUL CONCURENȚEI Tit: 08 Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2015 pe titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite *Font 8* - mii lei - ┌────┬────┬────┬────┬───┬───┬──────────────────────────────────────────────────────┬───────────┐ │Ca- │Sub-│Pa- │Gru-│Ar-│A- │ │ │ │pi- │ca- │ra- │pa/ │ti-│li-│ Denumire indicator │ Influențe │ │tol │pi- │graf│Ti- │col│ne-│ │ │ │ │tol │ │tlu │ │at │ │ │ ├────┴────┴────┴────┴───┴───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤ │5000 │TOTAL GENERAL │ 2.086│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 1.490│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 1.000│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ 300│ │ 55 │TITLUL VII ALTE TRANSFERURI │ 190│ │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ 596│ │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ 596│ │5001 │CHELTUIELI - BUGET DE STAT │ 2.086│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 1.490│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 1.000│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ 300│ │ 55 │TITLUL VII ALTE TRANSFERURI │ 190│ │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ 596│ │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ 596│ │5101 │AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACȚIUNI EXTERNE │ 2.086│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 1.490│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 1.000│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ 300│ │ 55 │TITLUL VII ALTE TRANSFERURI │ 190│ │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ 596│ │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ 596│ └───────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────┴───────────┘ CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII Tit: 10 Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2015 pe titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite *Font 8* - mii lei - ┌────┬────┬────┬────┬───┬───┬──────────────────────────────────────────────────────┬───────────┐ │Ca- │Sub-│Pa- │Gru-│Ar-│A- │ │ │ │pi- │ca- │ra- │pa/ │ti-│li-│ Denumire indicator │ Influențe │ │tol │pi- │graf│Ti- │col│ne-│ │ │ │ │tol │ │tlu │ │at │ │ │ ├────┴────┴────┴────┴───┴───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤ │5000 │TOTAL GENERAL │ 1.000│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 1.000│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 1.000│ │5001 │CHELTUIELI - BUGET DE STAT │ 1.000│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 1.000│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 1.000│ │5101 │AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACȚIUNI EXTERNE │ 1.000│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 1.000│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 1.000│ └───────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────┴───────────┘ CONSILIUL NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI Tit: 11 Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2015 pe titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite *Font 8* - mii lei - ┌────┬────┬────┬────┬───┬───┬──────────────────────────────────────────────────────┬───────────┐ │Ca- │Sub-│Pa- │Gru-│Ar-│A- │ │ │ │pi- │ca- │ra- │pa/ │ti-│li-│ Denumire indicator │ Influențe │ │tol │pi- │graf│Ti- │col│ne-│ │ │ │ │tol │ │tlu │ │at │ │ │ ├────┴────┴────┴────┴───┴───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤ │5000 │TOTAL GENERAL │ │ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ -43│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ -43│ │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ 43│ │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ 43│ │5001 │CHELTUIELI - BUGET DE STAT │ │ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ -43│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ -43│ │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ 43│ │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ 43│ │5101 │AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACȚIUNI EXTERNE │ │ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ -43│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ -43│ │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ 43│ │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ 43│ └───────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────┴───────────┘ SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI Tit: 13 Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2015 pe titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite *Font 8* - mii lei - ┌────┬────┬────┬────┬───┬───┬──────────────────────────────────────────────────────┬───────────┐ │Ca- │Sub-│Pa- │Gru-│Ar-│A- │ │ │ │pi- │ca- │ra- │pa/ │ti-│li-│ Denumire indicator │ Influențe │ │tol │pi- │graf│Ti- │col│ne-│ │ │ │ │tol │ │tlu │ │at │ │ │ ├────┴────┴────┴────┴───┴───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┼────── […]
Anexa nr. 3
SUME defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor pe 2015 mii lei ──────────────────────────────────────────────────────────────────── din care, pentru : ─────────────────── Cheltuieli cu plata Nr. Județul TOTAL contribuțiilor pentru crt. INFLUENȚE personalul neclerical angajat în unități de cult din țară ──────────────────────────────────────────────────────────────────── TOTAL 28.808 28.808 1 ALBA 881 881 2 ARAD 497 497 3 ARGEȘ 638 638 4 BACĂU 529 529 5 BIHOR 1.006 1.006 6 BISTRIȚA-NĂSĂUD 348 348 7 BOTOȘANI 318 318 8 BRAȘOV 532 532 9 BRĂILA 252 252 10 BUZĂU 312 312 11 CARAȘ-SEVERIN 638 638 12 CĂLĂRAȘI 153 153 13 CLUJ 946 946 14 CONSTANȚA 338 338 15 COVASNA 253 253 16 DÂMBOVIȚA 464 464 17 DOLJ 539 539 18 GALAȚI 550 550 19 GIURGIU 153 153 20 GORJ 391 391 21 HARGHITA 387 387 22 HUNEDOARA 383 383 23 IALOMIȚA 193 193 24 IAȘI 836 836 25 ILFOV 245 245 26 MARAMUREȘ 846 846 27 MEHEDINȚI 312 312 28 MUREȘ 852 852 29 NEAMȚ 1.080 1.080 30 OLT 384 384 31 PRAHOVA 298 298 32 SATU MARE 526 526 33 SĂLAJ 615 615 34 SIBIU 632 632 35 SUCEAVA 713 713 36 TELEORMAN 383 383 37 TIMIȘ 824 824 38 TULCEA 313 313 39 VASLUI 374 374 40 VÂLCEA 586 586 41 VRANCEA 288 288 ────────────────────────────────────────────────────────────────────
Anexa nr. 4
SUME defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor și municipiilor, sectoarelor și Municipiului București, pe anul 2015 mii lei ──────────────────────────────────────────────────────────────────── din care, pentru : ─────────────────── hotărâri judecătorești Nr. Județul TOTAL pentru plata salariilor crt. INFLUENȚE în unitățile de învățământ preuniversitar de stat ──────────────────────────────────────────────────────────────────── TOTAL 561.192 560.000 1 ALBA 7.146 7.146 2 ARAD 6.076 6.076 3 ARGEȘ 31.320 31.320 4 BACĂU 14.216 14.216 5 BIHOR 16.523 16.523 6 BISTRIȚA-NĂSĂUD 9.394 9.394 7 BOTOȘANI 9.822 9.822 8 BRAȘOV 10.910 10.910 9 BRĂILA 7.835 7.835 10 BUZĂU 10.517 10.517 11 CARAȘ-SEVERIN 13.723 13.723 12 CĂLĂRAȘI 8.576 8.576 13 CLUJ 13.485 13.485 14 CONSTANȚA 12.050 12.050 15 COVASNA 5.771 5.771 16 DÂMBOVIȚA 10.668 10.668 17 DOLJ 23.039 23.039 18 GALAȚI 13.648 13.648 19 GIURGIU 4.785 4.785 20 GORJ 7.062 7.062 21 HARGHITA 9.433 9.433 22 HUNEDOARA 11.418 11.418 23 IALOMIȚA 7.830 7.830 24 IAȘI 19.866 19.866 25 ILFOV 4.703 4.703 26 MARAMUREȘ 14.642 14.642 27 MEHEDINȚI 6.996 6.996 28 MUREȘ 8.124 8.124 29 NEAMȚ 13.160 13.160 30 OLT 14.316 14.316 31 PRAHOVA 15.811 15.811 32 SATU MARE 10.129 10.129 33 SĂLAJ 6.782 6.782 34 SIBIU 9.870 9.870 35 SUCEAVA 18.512 18.512 36 TELEORMAN 8.913 8.913 37 TIMIȘ 18.679 18.679 38 TULCEA 3.050 3.050 39 VASLUI 8.744 8.744 40 VÂLCEA 11.602 11.602 41 VRANCEA 8.471 8.471 42 MUNICIPIUL BUCUREȘTI 33.575 32.383 43 Sume rezervate care se repartizează pe județe și municipiul București prin hotărâri ale Guvernului, în baza solicitărilor și fundamen- tărilor prezentate de autoritățile administrației publice locale 60.000 60.000 ────────────────────────────────────────────────────────────────────
Anexa nr. 5
SUME DE ECHILIBRARE CE SE REPARTIZEAZĂ UNITĂȚILOR ADMINISTRATIV TERITORIALE - mii lei - ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Sume ce se repartizează unităților administrativ teritoriale care în anul 2015 au primit sume totale de echilibrare mai mici decât cele repartizate inițial în anul 2014 ─────────────────────────────────────────────────── din care pentru: ──────────────────────────────────────── Sume ce se alocă din Sume defalcate Nr. Județe TOTAL cota de 18,5% din din taxa pe crt. impozitul pe venit valoarea adăugată ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 0 1 2=3+4 3 4 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── TOTAL ȚARĂ 1.351.356 563.958 787.398 1 ALBA 15.623 11.361 4.262 2 ARAD 55.144 16.605 38.539 3 ARGEȘ 63.265 24.340 38.925 4 BACĂU 35.152 547 34.605 5 BIHOR 66.834 21.049 45.785 6 BISTRIȚA- NĂSĂUD 21.672 9.610 12.062 7 BOTOȘANI 12.601 10.420 2.181 8 BRAȘOV 65.276 24.580 40.696 9 BRĂILA 28.302 10.232 18.070 10 BUZĂU 23.999 12.204 11.795 11 CARAȘ-SEVERIN 17.030 4.854 12.176 12 CĂLĂRAȘI 25.293 10.011 15.282 13 CLUJ 72.255 23.674 48.581 14 CONSTANȚA 52.267 52.267 0 15 COVASNA 13.161 5.730 7.431 16 DÂMBOVIȚA 30.545 9.534 21.011 17 DOLJ 41.843 16.414 25.429 18 GALAȚI 46.460 18.213 28.247 19 GIURGIU 17.591 4.209 13.382 20 GORJ 19.633 7.181 12.452 21 HARGHITA 21.822 6.307 15.515 22 HUNEDOARA 33.422 11.154 22.268 23 IALOMIȚA 13.390 3.027 10.363 24 IAȘI 66.035 25.359 40.676 25 ILFOV 31.148 27.131 4.017 26 MARAMUREȘ 16.013 15.820 193 27 MEHEDINȚI 3.320 2.036 1.284 28 MUREȘ 59.014 19.986 39.028 29 NEAMȚ 32.135 12.602 19.533 30 OLT 2.579 2.579 0 31 PRAHOVA 84.067 24.765 59.302 32 SATU MARE 19.943 12.235 7.708 33 SĂLAJ 5.344 5.344 0 34 SIBIU 47.500 16.340 31.160 35 SUCEAVA 36.280 14.358 21.922 36 TELEORMAN 9.909 6.546 3.363 37 TIMIȘ 92.503 37.531 54.972 38 TULCEA 24.401 6.214 18.187 39 VASLUI 5.916 5.604 312 40 VÂLCEA 9.325 9.325 0 41 VRANCEA 13.344 6.660 6.684 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Anexa nr. 6
Font 8* CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE Influențele asupra bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2015 al Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate - mii lei - ┌────┬────┬────┬────┬───┬───┬──────────────────────────────────────────────────────┬───────────┐ │Ca- │Sub-│Pa- │Gru-│Ar-│A- │ │ │ │pi- │ca- │ra- │pa/ │ti-│li-│ Denumire indicator │ Influențe │ │tol │pi- │graf│Ti- │col│ne-│ │ │ │ │tol │ │tlu │ │at │ │ │ ├────┴────┴────┴────┴───┴───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤ │ A │ B │ 1 │ ├───────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤ │0001 05 │VENITURI - TOTAL │ 203.479│ │0002 05 │I. VENITURI CURENTE │ 705.552│ │1205 │ALTE IMPOZITE ȘI TAXE GENERALE PE BUNURI ȘI SERVICII │ 158.854│ │ 09 │Venituri din contribuția datorată pentru medicamente │ │ │ │finanțate din Fondul Național unic de asigurări │ │ │ │sociale de sănătate și din bugetul Ministerului │ │ │ │Sănătății │ 158.854│ │2000 05 │B. CONTRIBUȚII DE ASIGURĂRI │ 546.698│ │2005 │CONTRIBUȚIILE ANGAJATORILOR │ 197.465│ │ 03 │Contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate │ │ │ │de angajatori │ 197.465│ │2105 │CONTRIBUȚIILE ASIGURAȚILOR │ 349.233│ │ 03 │Contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate │ 354.092│ │ │de asigurați │ │ │ 05 │Contribuții facultative ale asiguraților │ -855│ │ 09 │Contribuții de la persoane care realizează venituri │ -62│ │ │de natură profesională cu caracter ocazional │ │ │ 16 │Contribuția individuală de asigurări sociale de │ 540│ │ │sănătate datorată de persoanele care realizează │ │ │ │venituri din drepturi de proprietate intelectuală │ │ │ 18 │Contribuția individuală de asigurări sociale de │ -43│ │ │sănătate datorată de persoanele care realizează │ │ │ │venituri din activitatea de expertiză contabilă și │ │ │ │tehnică, judiciară și extrajudiciară │ │ │ 19 │Contribuția individuală de asigurări sociale de │ -54│ │ │sănătate datorată de persoanele care realizează │ │ │ │venitul obținut dintr-o asociere cu o │ │ │ │microîntreprindere care nu generează o persoană │ │ │ │juridică │ │ │ 20 │Contribuția individuală de asigurări sociale de │ 97│ │ │sănătate datorată de persoanele care realizează │ │ │ │venituri, în regim de reținere la sursă a impozitului │ │ │ │pe venit, din asocierile fără personalitate juridică │ │ │ 21 │Contribuția individuală de asigurări sociale de │ -34.963│ │ │sănătate datorată de persoanele care realizează │ │ │ │venituri, în regim de reținere la sursă a impozitului │ │ │ │pe venit, din activități agricole │ │ │ 22 │Contribuția individuală de asigurări sociale de │ 21.000│ │ │sănătate datorată de persoanele care realizează │ │ │ │venituri din arendarea bunurilor agricole │ │ │ 23 │Contribuții individuale datorate de persoanele care │ 8.284│ │ │realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor │ │ │ 24 │Regularizări │ 23.271│ │ 50 │Alte contribuții pentru asigurări sociale datorate de │ -22.074│ │ │asigurați │ │ │4100 05 │IV SUBVENȚII │ -356.573│ │4200 05 │SUBVENȚII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE│ -356.573│ │4205 │SUBVENȚII DE LA BUGETUL DE STAT │ -328.473│ │ 26 │Subvenții primite de bugetul fondului național unic │ │ │ │de asigurări sociale de sănătate pentru echilibrare │ -308.473│ │ 30 │Contribuții de asigurări de sănătate pentru pensionari│ -20.000│ │4305 │SUBVENȚII DE LA ALTE ADMINISTRAȚII │ -28.100│ │ 12 │Sume alocate din veniturile proprii ale Ministerului │ -28.100│ │ │Sănătății │ │ │4505 │SUME PRIMITE DE LA UE/ALȚI DONATORI ÎN CONTUL │ │ │ │PLĂȚILOR EFECTUATE ȘI PREFINANȚĂRI │ -145.500│ │ 01 │Fondul European de Dezvoltare Regională │ -145.500│ │ 02 │Fondul Social European │ -400│ │5005 │CHELTUIELI - TOTAL │ 203.479│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 203.479│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 8.346│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ 308.854│ │ 56 │TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE │ │ │ │NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE │ -167.200│ │ 57 │TITLUL IX ASISTENȚA SOCIALĂ │ 53.479│ │6600 05 │Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE │ 203.479│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 203.479│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 8.346│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ 308.854│ │ 56 │TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE │ │ │ │NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE │ -167.200│ │ 57 │TITLUL IX ASISTENȚA SOCIALĂ │ 53.479│ │6605 │SĂNĂTATE │ 150.000│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 150.000│ │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ 8.346│ │ 20 │TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII │ 308.854│ │ 56 │TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE │ │ │ │NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE │ -167.200│ │6805 │ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ │ 53.479│ │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ 53.479│ │ 57 │TITLUL IX ASISTENȚA SOCIALĂ │ 53.479│ └───────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────┴───────────┘