ORDONANŢĂ nr. 10 din 21 ianuarie 2005 (*actualizată*) privind reglementarea unor măsuri financiare (actualizată până la data de 10 februarie 2008*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice în calitate de garant să plătească băncilor creditoare externe din fondul de risc dobânzile de întârziere și comisioanele provenind din creditele externe garantate de stat, conform sumelor notificate de către băncile finanțatoare externe.
Creanțele provenite din sumele plătite de Ministerul Finanțelor Publice, prevăzute la art. 1, vor fi preluate spre valorificare de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și vor face obiectul unor acte adiționale la contractele de cesiune de creanță încheiate de Ministerul Finanțelor Publice cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului conform Ordonanței Guvernului nr. 29/2002 privind instituirea unor măsuri pentru recuperarea creanțelor statului și diminuarea datoriei publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2002 .
Până la data de 31 martie 2005, Guvernul va aproba bugetele de venituri și cheltuieli pe anul 2005 ale regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, societăților comerciale subvenționate de la bugetul de stat, precum și bugetele de venituri și cheltuieli pe anul 2005 ale societăților comerciale cu capital majoritar de stat, care au această prevedere în actul constitutiv, actualizate în conformitate cu actele normative aprobate după intrarea în vigoare a Legii bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004 .
Până la aceeași dată ordonatorii principali de credite pot deschide lunar credite bugetare pentru regiile autonome, societățile și companiile naționale, societățile comerciale cu capital de stat, aflate în coordonarea acestora, care beneficiază de alocații de la bugetul de stat, în limita a 8,33% din creditele bugetare aprobate pe anul 2005 cu această destinație prin Legea nr. 511/2004 .
Ministerele, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, organele administrației publice centrale implicate și Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei vor aproba fondul de salarii lunar al agenților economici monitorizați potrivit art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 59/2002 , cu modificările și completările ulterioare, aflați în coordonarea, subordonarea, sub autoritatea sau în portofoliul acestora.
Ministerele, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și organele administrației publice centrale implicate vor lua măsurile necesare pentru respectarea prevederilor prezentului articol.
Plata comisioanelor datorate de Ministerul Finanțelor Publice Băncii Naționale a României, pentru operațiunile derulate în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2005 și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, se efectuează în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 201/2003 , cu completările ulterioare.
Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să finalizeze după data de 1 ianuarie 2005, în condițiile legii, documentațiile aferente scrisorilor de garanție în cazul acelor beneficiari, agenți economici care rambursează împrumuturile exclusiv din surse proprii sau autorități ale administrației publice locale, pentru care au fost emise hotărâri ale Guvernului în temeiul Legii datoriei publice nr. 81/1999 .
Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice sa garanteze rambursarea împrumuturilor interne și dobânzile, comisioanele și alte costuri aferente împrumuturilor contractate de autoritățile administrației publice locale, necesare desfășurării Măsurii 2.1 «Dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii rurale» a Programului SAPARD, în structura și în limitele aprobate până la intrarea în vigoare a Legii datoriei publice nr. 313/2004 , fără avizul Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale.
Pentru a veni în sprijinul producătorilor agricoli în vederea efectuării lucrărilor agricole mecanizate prevăzute în programele campaniilor agricole anuale, se acordă un sprijin financiar, reprezentând o sumă fixă pe litru de motorină.
În înțelesul prezentei ordonanțe, producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, sunt
proprietarii de terenuri agricole pe care le exploatează individual
crescătorii de animale și/sau de păsări
societățile agricole cu personalitate juridică constituite potrivit Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, precum și asociațiile familiale
societățile comerciale cu profil agricol
arendașii care au încheiat contracte de arendare în condițiile prevăzute de Legea arendării nr. 16/1994 , cu modificările și completările ulterioare, precum și concesionarii de terenuri agricole
institutele și stațiunile de cercetare-dezvoltare și învățământ cu profil agricol, precum și unitățile de cult.
Lucrările agricole mecanizate pentru care se acordă sprijin financiar pentru achiziționarea de motorină sunt
lucrările aferente pregătirii terenurilor, înființarea culturilor, întreținerea și recoltarea culturilor, inclusiv eliberarea terenurilor
lucrările tehnologice din fermele zootehnice.
Nivelul sprijinului financiar prevăzut la art. 6 se stabilește anual prin hotărâre a Guvernului.
În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, Guvernul va aproba, la propunerea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, norme metodologice de aplicare.
În normele metodologice prevăzute la alin. (1) se vor stabili consumurile specifice de motorină, pe lucrări agricole mecanizate, instituțiile implicate direct în aplicarea prevederilor din ordonanță, precum și modalitățile de acordare, verificare și plată a sprijinului financiar pentru achiziționarea de motorină.
Sumele aferente plății sprijinului financiar se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
Pentru anul 2005, sumele aferente plății sprijinului financiar prevăzut la art. 6 se vor asigura, în limita prevederilor bugetare aprobate prin Legea nr. 511/2004 , Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale pentru sprijinirea producătorilor agricoli, în cadrul programului "Dezvoltarea durabilă a producției de cereale pentru boabe, leguminoase boabe, plante tehnice, cartof, legume de câmp și în spații protejate, pomicultură și viticultură", prin diminuarea corespunzătoare a sprijinului acordat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 61/2004 privind acordarea în anul agricol 2004-2005 a unui sprijin direct al statului de 2,5 milioane lei/ha producătorilor agricoli pentru suprafețe de teren arabil de până la 5 ha inclusiv, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 479/2004 .
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 14 noiembrie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 201/2003 , cu completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează
La articolul 3 se introduc două alineate noi, alineatele (6) și (7), cu următorul cuprins: "(6) Pentru toate operațiunile derulate prin contul curent general al Trezoreriei Statului, precum și prin conturile de valută deschise în evidențele Băncii Naționale a României, pe numele Ministerului Finanțelor Publice, se plătesc comisioane din bugetul Trezoreriei Statului în conformitate cu prevederile art. 21 și 28 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României.
Prin derogare de la alin. (5), precum și de la art. 24 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, plata comisioanelor se efectuează prin debitarea directă de către Banca Națională a României a contului curent general al Trezoreriei Statului."
La articolul 7, litera a) a alineatului
va avea următorul cuprins: "a) acordarea de împrumuturi pentru răscumpărarea la scadență sau înainte de scadență, după caz, a împrumuturilor de stat emise pentru finanțarea sau refinanțarea datoriei publice, cu condiția asigurării disponibilităților necesare pentru efectuarea cheltuielilor aprobate potrivit legii;"
La articolul 8, litera b) va avea următorul cuprins: "b) atragerea de depozite pe termen scurt de la bănci sau alte instituții financiare, la nivelul cel mai avantajos al ratei dobânzii pentru trezorerie, stabilit în condițiile cererii și ofertei pieței monetare;"
Ordonanța Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea și funcționarea cazierului fiscal, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 23 iulie 2004, se modifică și se completează după cum urmează
Alineatul (1) al articolului 4 va avea următorul cuprins: "Art. 4
În cazierul fiscal se înscriu date privind sancțiunile aplicate contribuabililor pentru faptele prevăzute la art. 2, rămase definitive și irevocabile potrivit prevederilor legale."
Articolul 5 se abrogă
După alineatul (4) al articolului 9 se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins: "(4^1) Pentru eliberarea cazierului fiscal necesar înregistrării în registrul comerțului a persoanelor fizice și asociațiilor familiale care desfășoară activități economice în mod independent, potrivit procedurii speciale în domeniu, se percepe o taxă de 50.000 lei." ------------- *) NOTA C.T.C
S
Piatra-Neamț: Alin. (4^1) al art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea și funcționarea cazierului fiscal, republicată a fost abrogat de pct. 9 al articolului unic din LEGEA nr. 91 din 10 aprilie 2007 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 19 aprilie 2007. Ulterior, art. 9 a fost modificat în totalitate de pct. 2 al art. VII, Secțiunea a 3-a din ORDONANȚA nr. 47 din 28 august 2007 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007, având următorul cuprins: "Art. 9
Certificatul de cazier fiscal este valabil 30 de zile de la data emiterii și numai în scopul în care a fost eliberat.
Eliberarea certificatului de cazier fiscal se face de îndată, în prezența contribuabilului sau a reprezentantului acestuia.
Pentru eliberarea certificatului de cazier fiscal sau pentru transmiterea electronică a informațiilor din cazierul fiscal se percepe o taxă în sumă de 20 lei pentru fiecare persoană.
Taxa prevazută la alin. (3) se face venit la bugetul de stat și se plătește la unitățile de trezorerie și contabilitate publică sau la Oficiul Național al Registrului Comerțului, după caz."
Secțiunea a 3-a
Modificarea Ordonanței Guvernului nr. 9/1996 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a instituțiilor publice de cultură finanțate din venituri extrabugetare și alocații de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituții, precum și îmbunătățirea salarizării personalului din instituțiile și activitățile cu profil cultural
Pe data intrării în vigoare a secțiunii a 6-a din cadrul cap. I al prezentei ordonanțe, alineatul (3) al articolului 2 din Ordonanța Guvernului nr. 9/1996 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a instituțiilor publice de cultură finanțate din venituri extrabugetare și alocații de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituții, precum și îmbunătățirea salarizării personalului din instituțiile și activitățile cu profil cultural, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 30 ianuarie 1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 86/1996 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: "(3) Instituțiile publice prevăzute la art. 1 alin. (1) pot realiza programe, proiecte și acțiuni culturale, altele decât cele stabilite ca obligații ori programe minimale." ------------- NOTA C.T.C
S
Piatra-Neamț: *) Secțiunea a 6-a din Cap. I a fost abrogată de lit. a) a art. II din ORDONANȚA nr. 2 din 30 ianuarie 2008 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 73 din 31 ianuarie 2008.
Pe data intrării în vigoare a secțiunii a 6-a din cadrul cap. I al prezentei ordonanțe, se abrogă următoarele acte normative
Ordonanța Guvernului nr. 79/1998 privind organizarea și funcționarea Fondului Cultural Național, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 27 august 1998, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 247/2001 , cu modificările ulterioare
art. 7 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 45/2000 *) privind unele măsuri pentru combaterea producerii și comercializării neautorizate a fonogramelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 31 ianuarie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 624/2001 . ------------- NOTA C.T.C
S
Piatra-Neamț: *) Ordonanța Guvernului nr. 45/2000 a fost abrogată de art. 49 din ORDONANȚA nr. 25 din 26 ianuarie 2006 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 30 ianuarie 2006.