LEGE nr. 99 din 19 mai 2016 privind achizițiile sectoriale
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Entitatea contractantă stabilește oferta câștigătoare pe baza criteriului de atribuire și a factorilor de evaluare precizați în invitația la o procedură concurențială de ofertare și în documentele achiziției, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții
oferta respectivă îndeplinește toate cerințele, condițiile și criteriile stabilite prin invitația la o procedură concurențială de ofertare și documentele achiziției, având în vedere, dacă este cazul, dispozițiile art. 174
oferta respectivă a fost depusă de un ofertant care nu se încadrează în motivele de excludere, îndeplinește criteriile privind capacitatea și, dacă este cazul, criteriile de selecție.
În cazul în care entitatea contractantă nu poate încheia contractul/acordul-cadru cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câștigătoare, din cauza faptului că ofertantul în cauză se află într-o situație de forță majoră sau în imposibilitatea fortuită de a executa contractul/acordul-cadru, autoritatea contractantă are obligația să declare câștigătoare oferta clasată pe locul următor, în condițiile în care aceasta există și este admisibilă.
În cazul în care, în situația prevăzută la alin. (2) , nu există o ofertă clasată pe locul următor admisibilă, sunt aplicabile dispozițiile art. 225 alin. (1) lit. e) .
Prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi se stabilesc cazurile și condițiile specifice în care entitatea contractantă are dreptul, în cadrul procedurii de licitație deschisă, să evalueze conformitatea ofertelor cu specificațiile tehnice și celelalte cerințe prevăzute în documentele achiziției și să aplice criteriul de atribuire anterior verificării îndeplinirii criteriilor de calificare.
În cazul în care informațiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate, ori în cazul în care lipsesc anumite documente, entitatea contractantă are dreptul de a solicita într-un anumit termen ofertanților/candidaților clarificări și, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceștia în cadrul ofertelor/solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal și transparenței.
În cazul procedurilor simplificate organizate pentru atribuirea contractelor din cadrul proiectelor de infrastructură finanțate din fonduri europene, în situația în care informațiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate sau în situația în care lipsesc anumite documente, entitatea contractantă are dreptul de a solicita ofertanților/candidaților, de regulă, cel mult de două ori în cursul procesului de evaluare clarificări/completări ale documentelor prezentate de aceștia în cadrul ofertelor sau solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal și al transparenței.
Entitatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariția unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat.
Termenul acordat ofertanților/candidaților pentru transmiterea răspunsului la solicitarea prevăzută la alin. (1) , inclusiv cu eventuala prelungire solicitată justificat de operatorul economic, este de cel mult 15 zile lucrătoare și va fi stabilit în funcție de complexitatea solicitării.
În cazul unei oferte care are un preț sau cost aparent neobișnuit de scăzut în raport cu lucrările, produsele sau serviciile care constituie obiectul contractului sectorial/ acordului-cadru care urmează a fi atribuit/încheiat, entitatea contractantă are obligația de a solicita ofertantului care a depus o astfel de ofertă clarificări cu privire la prețul sau costul propus.
Clarificările prevăzute la alin. (1) se pot referi în special la: a) fundamentarea economică a modului de formare a prețului, prin raportare la procesul de producție, serviciile furnizate sau metodele de construcție utilizate
soluțiile tehnice adoptate și/sau orice condiții deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru furnizarea produselor sau a serviciilor ori executarea lucrărilor
originalitatea lucrărilor, produselor sau serviciilor propuse de ofertant
respectarea obligațiilor prevăzute la art. 64 alin. (1)
respectarea obligațiilor prevăzute la art. 232
posibilitatea ca ofertantul să beneficieze de un ajutor de stat.
Entitatea contractantă evaluează informațiile și documentele furnizate de ofertantul a cărui ofertă are un preț aparent neobișnuit de scăzut și respinge respectiva ofertă numai atunci când dovezile furnizate nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al prețului sau al costurilor propuse, ținând seama de elementele prevăzute la alin. (2) .
Entitatea contractantă respinge întotdeauna o ofertă atunci când constată că aceasta are un preț neobișnuit de scăzut deoarece nu respectă obligațiile prevăzute la art. 64 alin. (1) .
Atunci când entitatea contractantă constată că o ofertă are un preț neobișnuit de scăzut deoarece ofertantul beneficiază de un ajutor de stat, oferta respectivă poate fi respinsă doar din acest motiv numai dacă, în urma clarificărilor solicitate, ofertantul nu a putut demonstra, într-un termen corespunzător stabilit de entitatea contractantă, că ajutorul de stat a fost acordat în mod legal.
În cazul în care entitatea contractantă respinge o ofertă pentru motivul prevăzut la alin. (5) , va informa Comisia Europeană după consultarea cu Consiliul Concurenței.
În cazul în care ofertele prezentate în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de furnizare conțin produse originare din țări terțe cu care Uniunea Europeană nu a încheiat niciun acord într-un cadru multilateral sau bilateral care să asigure accesul efectiv al entităților comunitare la piețele acestor țări terțe, aceste oferte pot fi respinse dacă proporția produselor originare din țările terțe, determinată în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii, depășește 50% din valoarea totală a produselor care constituie oferta.
În sensul alin. (1) , programele de calculator utilizate în echipamentele pentru rețele de telecomunicații sunt considerate produse.
În cazul în care două sau mai multe oferte sunt egale sau echivalente din punctul de vedere al punctajului obținut în urma aplicării factorilor de evaluare, va fi aleasă acea ofertă care nu poate fi respinsă în temeiul dispozițiilor alin. (1) .
În sensul alin. (3) , valoarea ofertelor este considerată echivalentă, în cazul în care diferența dintre prețurile prevăzute în propunerile financiare nu depășește 3%.
Cu toate acestea, o ofertă nu poate fi aleasă în detrimentul altei oferte dacă această alegere ar obliga entitatea contractantă să achiziționeze un material cu caracteristici tehnice diferite de cele ale materialului existent, ceea ce ar determina o incompatibilitate ori dificultăți tehnice de utilizare sau de întreținere ori costuri disproporționale.
Procedura de atribuire se finalizează prin: a) încheierea contractului sectorial/acordului-cadru; sau
anularea procedurii de atribuire.
Entitatea contractantă are obligația de a anula procedura de atribuire a contractului sectorial/acordului-cadru în următoarele cazuri
dacă nu a fost depusă nicio ofertă/solicitare de participare sau dacă nu a fost depusă nicio ofertă/solicitare de participare admisibilă
dacă au fost depuse oferte admisibile care nu pot fi comparate din cauza modului neuniform de abordare a soluțiilor tehnice și/ori financiare
dacă încălcări ale prevederilor legale afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sau instanța de judecată dispune modificarea/eliminarea oricăror specificații tehnice din caietul de sarcini ori din alte documente emise în legătură cu procedura de atribuire, iar entitatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri de remediere, fără ca acestea să afecteze principiile reglementate la art. 2 alin. (2)
dacă contractul/acordul-cadru nu poate fi încheiat cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită câștigătoare din cauza faptului că ofertantul în cauză se află într-o situație de forță majoră sau în imposibilitatea fortuită de a executa contractul/acordul-cadru și nu există o ofertă clasată pe locul următor admisibilă.
În sensul dispozițiilor alin. (1) lit. c) , prin încălcări ale prevederilor legale se înțelege situația în care, pe parcursul procedurii de atribuire se constată erori sau omisiuni, iar entitatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca aceasta să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) .
Entitatea contractantă are dreptul de a anula procedura de atribuire a contractului sectorial/acordului-cadru în situațiile prevăzute la art. 91 alin. (8) , art. 95 alin. (8) , art. 101 alin. (8) și art. 110 alin. (9) .
Entitatea contractantă are obligația de a face publică decizia de anulare a procedurii de atribuire a contractului sectorial/acordului-cadru, însoțită de justificarea anulării procedurii de atribuire, prin intermediul platformei electronice prevăzute la art. 160 alin. (1) , în termen de o zi lucrătoare de la adoptarea deciziei de anulare.
Entitatea contractantă are obligația de a transmite ofertantului declarat câștigător o comunicare privind acceptarea ofertei sale, prin care își manifestă acordul de a încheia contractul sectorial/acordul-cadru.
Abrogat.
Entitatea contractantă întocmește raportul procedurii într-un termen care să nu depășească
60 de zile lucrătoare pentru procedurile prevăzute la art. 82 alin. (1) lit. a) , b) , e) și g) , de la data-limită de depunere a ofertelor/ofertelor inițiale/proiectelor
20 de zile lucrătoare pentru procedurile prevăzute la art. 82 alin. (1) lit. f) și i) de la data-limită de depunere a ofertelor
100 de zile lucrătoare pentru procedurile prevăzute la art. 82 alin. (1) lit. c) și d) , de la data-limită de depunere a ofertelor.
Entitatea contractantă întocmește raportul intermediar aferent procedurilor prevăzute la art. 82 alin. (1) lit. b) , c) , d) și e) într-un termen care să nu depășească 20 de zile lucrătoare de la data-limită de depunere a solicitărilor de participare.
Prin excepție de la prevederile alin. (3) , în cazuri temeinic justificate și cu aprobarea conducătorului entității contractante, termenul de întocmire a raportului procedurii sau a raportului intermediar se poate prelungi o singură dată, cu un termen ce nu poate depăși
30 de zile lucrătoare pentru procedurile prevăzute la art. 82 alin. (1) lit. a) , b) , e) și g)
15 zile lucrătoare pentru procedurile prevăzute la art. 82 alin. (1) lit. f) și i)
50 de zile lucrătoare pentru procedurile prevăzute la art. 82 alin. (1) lit. c) și d) .
În cazurile prevăzute la alin. (5) , entitatea contractantă aduce la cunoștința operatorilor economici implicați în procedură decizia de prelungire a termenului de întocmire a raportului procedurii, în termen de cel mult două zile lucrătoare de la expirarea termenului inițial de evaluare.
În cazul în care, ca urmare a unei decizii emise de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor/instanța de judecată, entitatea contractantă este obligată să anuleze un act/să emită un act/să adopte măsurile necesare restabilirii legalității, termenul în care entitatea contractantă duce la îndeplinire decizia nu poate depăși 10 de zile lucrătoare de la data comunicării acesteia.
Pentru procedurile cu mai multe loturi, prin excepție de la prevederile alin. (3) , în cazuri temeinic justificate și cu aprobarea conducătorului entității contractante, termenul de întocmire a raportului procedurii se poate prelungi o singură dată, cu un termen ce nu poate depăși 50 de zile lucrătoare.
Entitatea contractantă informează fiecare candidat/ofertant cu privire la deciziile luate în ceea ce privește rezultatul selecției, rezultatul procedurii, respectiv atribuirea/ încheierea contractului de achiziție sectorială/acordului-cadru sau admiterea într-un sistem dinamic de achiziții, inclusiv cu privire la motivele care stau la baza oricărei decizii de a nu atribui un contract, de a nu încheia un acord-cadru, de a nu implementa un sistem dinamic de achiziții ori de a relua procedura de atribuire, cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 3 zile de la emiterea deciziilor respective.
În cadrul comunicării privind rezultatul procedurii prevăzute la alin. (1) , entitatea contractantă are obligația de a cuprinde
fiecărui candidat respins, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a solicitării sale de participare
fiecărui ofertant respins, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei sale
fiecărui ofertant care a depus o ofertă admisibilă, dar care nu a fost declarată câștigătoare, caracteristicile și avantajele relative ale ofertei/ofertelor desemnate câștigătoare în raport cu oferta sa, numele ofertantului căruia urmează să i se atribuie contractul sectorial sau, după caz, ale ofertantului/ofertanților cu care urmează să se încheie un acord-cadru
fiecărui ofertant care a depus o ofertă admisibilă, informații referitoare la desfășurarea și progresul negocierilor și al dialogului cu ofertanții.
Oferta admisibilă este oferta care nu este inacceptabilă, neconformă sau neadecvată.
Oferta este considerată inacceptabilă dacă nu îndeplinește condițiile de formă aferente elaborării și prezentării acesteia, a fost prezentată de către un ofertant care nu are calificările necesare sau al cărei preț depășește valoarea estimată, astfel cum a fost stabilită și documentată înainte de inițierea procedurii de atribuire, iar această valoare nu poate fi suplimentată.
Oferta este considerată neconformă dacă nu respectă documentele achiziției, a fost primită cu întârziere, prezintă semne de înțelegeri anticoncurențiale sau corupție sau a fost considerata de entitatea contractantă ca fiind anormal de scăzută.
Oferta este considerată neadecvată dacă este lipsită de relevanță față de obiectul contractului, neputând în mod evident satisface, fără modificări substanțiale, necesitățile și cerințele entității contractante indicate în documentele achiziției.
Entitatea contractantă are dreptul de a nu comunica anumite informații prevăzute la alin. (1) și (2) privind atribuirea contractului sectorial, încheierea acordului-cadru sau admiterea într-un sistem dinamic de achiziții, în situația în care dezvăluirea acestora
ar împiedica aplicarea unor dispoziții legale sau ar fi contrară interesului public
ar aduce atingere intereselor comerciale legitime ale unui operator economic, publice sau private sau ar putea aduce atingere concurenței loiale între operatorii economici.
Entitățile contractante care instituie și utilizează un sistem de calificare informează solicitanții, în termen de 6 luni, despre decizia lor privind calificarea.
În cazul în care luarea deciziei durează mai mult de 4 luni de la depunerea cererii, entitatea contractantă informează solicitantul, în termen de două luni de la depunerea cererii, despre motivele care justifică o prelungire a termenului și despre data la care cererea urmează a fi acceptată sau respinsă.
Solicitanții a căror calificare este respinsă sunt informați cu privire la decizia de respingere și la motivele deciziei respective, cât mai curând posibil și nu mai târziu de 15 zile de la data deciziei de respingere. Motivele au la bază criteriile de calificare prevăzute la art. 176 alin. (1) .
Entitățile contractante care instituie și utilizează un sistem de calificare pot pune capăt calificării unui operator economic numai pe motive bazate pe criteriile de calificare prevăzute la art. 176 alin. (1) .
Orice intenție de a pune capăt unei calificări se comunică anticipat, în scris, operatorului economic, cu cel puțin 15 zile înainte de data la care urmează să înceteze calificarea, împreună cu motivul/motivele care justifică acțiunea propusă.
Entitatea contractantă are obligația de a întocmi raportul procedurii de atribuire pentru fiecare contract sectorial atribuit sau acord-cadru încheiat, precum și pentru fiecare sistem dinamic de achiziții lansat.
Raportul intermediar și raportul procedurii se publică în SEAP, semnate cu semnătură electronică calificată, în aceeași zi cu transmiterea comunicării prevăzute la art. 228 alin. (1) , fără referire la informațiile pe care operatorul economic le precizează și probează ca fiind confidențiale sau protejate de un drept de proprietate intelectuală.
Raportul procedurii de atribuire prevăzut la alin. (1) trebuie să cuprindă cel puțin următoarele documente/informații
denumirea și adresa entității contractante, obiectul și valoarea contractului sectorial/acordului-cadru sau a sistemului dinamic de achiziții
dacă este cazul, rezultatele procesului de calificare și/sau selecție a candidaților/ofertanților și/sau reducerea numărului acestora pe parcursul procedurii de atribuire
motivele respingerii unei oferte care are un preț neobișnuit de scăzut
denumirea ofertantului declarat câștigător și motivele pentru care oferta acestuia a fost desemnată câștigătoare
în măsura în care sunt cunoscute, partea/părțile din contractul sectorial/acordul-cadru pe care ofertantul declarat câștigător intenționează să o/le subcontracteze unor terți și denumirea subcontractanților
justificarea motivelor privind alegerea procedurii de atribuire, în cazul aplicării procedurii de negociere fără invitație prealabilă la procedura concurențială de ofertare
justificarea motivelor pentru care entitatea contractantă a decis anularea procedurii de atribuire
atunci când este cazul, motivele pentru care au fost folosite alte mijloace de comunicare decât cele electronice pentru depunerea ofertelor
atunci când este cazul, conflictele de interese identificate și măsurile luate în acest sens.
Informațiile care fac obiectul alin. (2) lit. b) sunt următoarele
denumirea candidaților sau ofertanților calificați și/sau selectați și motivele care au stat la baza acestor decizii
denumirea candidaților sau ofertanților respinși și motivele respingerii.
În măsura în care anunțul de atribuire a contractului sectorial/acordului-cadru conține informațiile prevăzute la alin. (2) , entitatea contractantă poate utiliza acest anunț ca echivalent al raportului procedurii de atribuire.
Raportul procedurii de atribuire prevăzut la alin. (1) sau orice elemente importante din cuprinsul acestuia vor fi comunicate Comisiei Europene sau autorităților și instituțiilor publice competente, la solicitarea acestora.
Entitatea contractantă are obligația de a întocmi dosarul achiziției sectoriale pentru fiecare contract sectorial/acord-cadru încheiat, respectiv pentru fiecare sistem dinamic de achiziții lansat.
Dosarul achiziției sectoriale se păstrează de către entitatea contractantă atât timp cât contractul sectorial/acordul-cadru produce efecte juridice, dar nu mai puțin de 5 ani de la data încetării contractului respectiv. (3) În cazul anulării procedurii de atribuire, dosarul se păstrează cel puțin 5 ani de la data anulării respectivei proceduri.
Ulterior finalizării procedurii de atribuire, dosarul achiziției sectoriale are caracter de document public.
Accesul persoanelor la dosarul achiziției sectoriale potrivit alin. (4) se realizează cu respectarea termenelor și procedurilor prevăzute de reglementările legale privind liberul acces la informațiile de interes public și nu poate fi restricționat decât în măsura în care aceste informații din cadrul propunerilor tehnice, propunerilor financiare și/sau fundamentările/justificările de preț/cost au fost declarate și probate conform art. 70 alin. (4) , ca fiind confidențiale, potrivit legii.
Prin excepție de la prevederile alin. (5) , după comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, entitatea contractantă este obligată să permită, la cerere, într-un termen care nu poate depăși o zi lucrătoare de la data primirii cererii, accesul neîngrădit al oricărui ofertant/candidat la raportul procedurii de atribuire și la informațiile care nu fac parte din propunerile tehnice, propunerile financiare și/sau fundamentările/justificările de preț/cost. Autoritatea contractantă este obligată să permită, la cerere, într-un termen care nu poate depăși o zi lucrătoare de la data primirii cererii, accesul neîngrădit al oricărui ofertant/candidat și la informațiile din cadrul propunerilor tehnice și/sau la fundamentările/justificările de preț/cost care nu au fost declarate și probate de către ofertanți ca fiind confidențiale.
Conținutul dosarului achiziției sectoriale se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.
Entitatea contractantă efectuează plăți corespunzătoare părții/părților din contract îndeplinite de către subcontractanții propuși în ofertă, dacă aceștia solicită, pentru servicii, produse sau lucrări furnizate contractantului potrivit contractului dintre contractant și subcontractant în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile, atunci când natura contractului permite acest lucru și dacă subcontractanții propuși și-au exprimat opțiunea în acest sens.
În sensul alin. (1) , subcontractorii își vor exprima la momentul încheierii contractului de achiziție publică, sau la momentul introducerii acestora în contractul de achiziție publică, după caz, opțiunea de a fi plătiți direct de către entitatea contractantă. Entitatea contractantă efectuează plățile directe către subcontractanții agreați doar atunci când prestația acestora este confirmată prin documente agreate de toate cele 3 părți, respectiv entitatea contractantă, contractant și subcontractant sau de entitatea contractantă și subcontractant atunci când, în mod nejustificat, contractantul blochează confirmarea executării obligațiilor asumate de subcontractant.
Atunci când un subcontractant își exprimă opțiunea de a fi plătit direct, entitatea contractantă are obligația de a stabili în cadrul contractului de achiziție publică clauze contractuale obligatorii ce prevăd transferul de drept al obligațiilor de plată către subcontractant/subcontractanți pentru partea/părțile din contract aferentă/aferente acestuia/acestora, în momentul în care a fost confirmată îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul de subcontractare, în conformitate cu prevederile alin. (2) .
Entitatea contractantă are obligația de a solicita, la încheierea contractului de achiziție publică, sau atunci când se introduc noi subcontractanți, prezentarea contractelor încheiate între contractant și subcontractant/subcontractanți nominalizați în ofertă sau declarați ulterior, astfel încât activitățile ce revin acestora, precum și sumele aferente prestațiilor, să fie cuprinse în contractul de achiziție publică.
Contractele prezentate conform prevederilor alin. (4) trebuie să fie în concordanță cu oferta și se vor constitui în anexe la contractul de achiziție publică.
Dispozițiile prevăzute la alin. (1)-(5) nu diminuează răspunderea contractantului în ceea ce privește modul de îndeplinire a viitorului contract sectorial/acord-cadru.
Dispozițiile alin. (1) se pot aplică, în mod corespunzător, și pentru furnizori și/sau subcontractanții subcontractanților și/sau orice alți operatori economici, cu condiția ca această posibilitate să fi fost prevăzută în documentele achiziției.
Entitatea contractantă solicită contractantului, cel mai târziu la momentul începerii executării contractului, să îi indice numele, datele de contact și reprezentanții legali ai subcontractanților săi implicați în executarea contractului sectorial, în măsura în care aceste informații sunt cunoscute la momentul respectiv. (2) Contractantul are obligația de a notifica entității contractante orice modificări ale informațiilor prevăzute la alin. (1) pe durata contractului sectorial.
În situația prevăzută la alin. (3) , contractantul va transmite entității contractante informațiile prevăzute la alin. (1) și va obține acordul entității contractante privind eventualii noi subcontractanți implicați ulterior în executarea contractului.
Atunci când înlocuirea sau introducerea unor noi subcontractanți are loc după atribuirea contractului, aceștia transmit certificatele și alte documente necesare pentru verificarea inexistenței unor situații de excludere și, respectiv, a existenței resurselor/capacităților corespunzător părții lor de implicare în contractul care urmează să fie îndeplinit.
În scopul unei informări complete, entitatea contractantă are dreptul de a extinde aplicarea obligațiilor prevăzute la art. 233
cu privire la furnizorii implicați în contracte sectoriale de lucrări sau de servicii
cu privire la subcontractanții subcontractanților contractantului sau subcontractanții aflați pe niveluri subsecvente ale lanțului de subcontractare.
Contractele sectoriale și acordurile-cadru pot fi modificate, fără organizarea unei noi proceduri de atribuire, doar în situațiile prevăzute de prezenta secțiune.
Contractele sectoriale și acordurile-cadru pot fi modificate, fără organizarea unei noi proceduri de atribuire, atunci când modificările, indiferent de valoarea acestora, au fost prevăzute în documentele achiziției inițiale sub forma unor clauze de revizuire clare, precise și fără echivoc, care pot include clauze de revizuire a prețului.
În situația prevăzută la alin. (1) , clauzele de revizuire precizează limitele și natura eventualelor modificări sau opțiuni, precum și condițiile în care se poate recurge la acestea și nu pot stabili modificări sau opțiuni care ar afecta caracterul general al contractului sectorial sau al acordului-cadru.
Contractele sectoriale și acordurile-cadru pot fi modificate, fără organizarea unei noi proceduri de atribuire atunci când sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții
devine necesară achiziționarea de la contractantul inițial a unor produse, servicii sau lucrări suplimentare care nu au fost incluse în contractul inițial, dar care au devenit strict necesare în vederea îndeplinirii acestuia
schimbarea contractantului este imposibilă.
În sensul dispozițiilor alin. (1) lit. b) , schimbarea contractantului este imposibilă atunci când sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții
schimbarea contractantului nu poate fi realizată din motive economice sau tehnice, precum cerințe privind interschimbabilitatea sau interoperabilitatea cu echipamentele, programele informatice, serviciile sau instalațiile existente achiziționate în cadrul procedurii de achiziție inițiale
schimbarea contractantului ar cauza entității contractante dificultăți semnificative sau creșterea semnificativă a costurilor.
Contractele sectoriale și acordurile-cadru pot fi modificate, fără organizarea unei noi proceduri de atribuire atunci când sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții
modificarea a devenit necesară în urma unor circumstanțe pe care o entitate contractantă care acționează cu diligență nu ar fi putut să le prevadă
modificarea nu afectează caracterul general al contractului.
Entitățile contractante care modifică un contract sectorial/acord-cadru în cazurile prevăzute la art. 237 și 238 au obligația de a publica un anunț în acest sens în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu respectarea formularului-standard stabilit de Comisia Europeană în temeiul dispozițiilor art. 71 din Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014.
Entitatea contractantă publică în secțiunea dedicată din SEAP toate modificările contractelor de achiziție sectorială/acordurilor-cadru, astfel încât să rezulte durata și prețul final la finalizarea sau încetarea acestora.
Prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi se stabilesc condițiile de publicare a modificărilor contractuale prevăzute la alin. (1) .
Contractele sectoriale și acordurile-cadru pot fi modificate, fără organizarea unei noi proceduri de atribuire, atunci când contractantul cu care entitatea contractantă a încheiat inițial contractul sectorial este înlocuit cu un nou contractant, în una dintre următoarele situații
ca urmare a unei clauze de revizuire sau a unei opțiuni stabilite de entitatea contractantă potrivit art. 236
drepturile și obligațiile contractantului inițial rezultate din contractul sectorial sunt preluate, ca urmare a unei succesiuni universale sau cu titlu universal în cadrul unui proces de reorganizare, inclusiv prin fuziune, divizare, achiziție sau insolvență, de către un alt operator economic care îndeplinește criteriile de calificare și selecție stabilite inițial, cu condiția ca această modificare să nu presupună alte modificări substanțiale ale contractului sectorial și să nu se realizeze cu scopul de a eluda aplicarea procedurilor de atribuire prevăzute de prezenta lege
în cazul în care entitatea contractantă însăși își asumă obligațiile contractantului principal față de subcontractanții acestuia, respectiv aceștia față de entitatea contractantă
Contractele de achiziție publică/acordurile-cadru pot fi modificate, fără organizarea unei noi proceduri de atribuire, atunci când modificările, indiferent de valoarea lor, nu sunt substanțiale, în sensul alin. (3) .
În sensul alin. (2) , modificarea unui contract sau a unui acord-cadru, pe durata sa, este considerată a fi substanțială atunci când, prin această modificare, contractul sau acordul-cadru prezintă caracteristici care diferă în mod substanțial de cele ale documentului inițial. Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1) și ale art. 236-238 , o modificare a unui contract sectorial/acord-cadru, pe durata sa, este considerată modificare substanțială atunci când este îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții
modificarea introduce condiții care, dacă ar fi fost incluse în procedura de atribuire inițială, ar fi permis selecția altor candidați decât cei selectați inițial sau acceptarea unei alte oferte decât cea acceptată inițial sau ar fi atras și alți participanți la procedura de atribuire
modificarea schimbă echilibrul economic al contractului sectorial/acordului-cadru în favoarea contractantului într-un mod care nu a fost prevăzut în contractul sectorial/acordul-cadru inițial
modificarea extinde în mod considerabil obiectul contractului sectorial/acordului-cadru
un nou contractant înlocuiește contractantul inițial, în alte cazuri decât cele prevăzute la alin. (1) . Articolul 1
Prețul contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/ acordurilor-cadru, aferente obiectivelor/proiectelor de investiții/lucrărilor de întreținere și reparații curente/reparațiilor capitale finanțate, integral sau parțial, din fonduri publice definite potrivit art. 2 pct. 27 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și, respectiv, la art. 2 pct. 32 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, sau din fondurile proprii ale autorităților/entităților contractante prevăzute la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare, respectiv la art. 9 lit. b) și c) și art. 10 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare, aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se ajustează, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, pentru a ține seama de orice creștere sau diminuare a costurilor pe baza cărora s-a fundamentat prețul contractelor.
Prevederile alin. (1) se aplică contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/ acordurilor-cadru de lucrări definite la art. 3 alin. (1) lit. c) și m) din Legea nr. 98/2016 , cu modificările și completările ulterioare, la art. 3 alin. (1) lit. b) și l) din Legea nr. 99/2016 , cu modificările și completările ulterioare, respectiv la art. 5 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 100/2016 , cu modificările și completările ulterioare, inclusiv contractelor/acordurilor-cadru care includ dotări și/sau utilaje și echipamente tehnologice și funcționale necesare realizării lucrărilor și, respectiv, punerii în funcțiune și/sau destinate echipării și dotării specifice a obiectivelor/proiectelor de investiții/lucrărilor de întreținere și reparații curente/ reparațiilor capitale, prevăzute în anexa nr. 6 secțiunea a 4-a pct. 4.3-4.5 la Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și contractelor de achiziție publică/ sectorială/acordurilor-cadru pentru realizarea studiilor de fezabilitate și/sau a proiectelor tehnice aferente infrastructurii de transport de interes național și care includ studii geotehnice.
Ajustarea prevăzută la alin. (1) se aplică și contractelor de achiziție publică de lucrări încheiate de entitățile juridice fără calitate de autoritate contractantă, potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 , cu modificările și completările ulterioare.
Prevederile alin. (1) se aplică contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/ acordurilor-cadru de lucrări prevăzute la alin. (2) și (3) , aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență
încheiate înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 98/2016 , cu modificările și completările ulterioare, a Legii nr. 99/2016 , cu modificările și completările ulterioare, respectiv a Legii nr. 100/2016 , cu modificările și completările ulterioare, definite potrivit legislației achizițiilor publice în vigoare la data încheierii
încheiate după data intrării în vigoare a Legii nr. 98/2016 , cu modificările și completările ulterioare, a Legii nr. 99/2016 , cu modificările și completările ulterioare, respectiv a Legii nr. 100/2016 , cu modificările și completările ulterioare, indiferent de durata de execuție a acestora, și în cuprinsul cărora nu au fost prevăzute clauze de revizuire cu privire la preț, potrivit prevederilor art. 221 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016 , cu modificările și completările ulterioare, ale art. 236 din Legea nr. 99/2016 , cu modificările și completările ulterioare, respectiv ale art. 101 din Legea nr. 100/2016 , cu modificările și completările ulterioare.
Prevederile alin. (1) se aplică contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/acordurilor-cadru de produse, finanțate din fondurile prevăzute la alin. (1) , definite la art. 3 alin. (1) lit. c) și n) din Legea nr. 98/2016 , cu modificările și completările ulterioare, respectiv la art. 3 alin. (1) lit. b) și m) din Legea nr. 99/2016 , cu modificările și completările ulterioare, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții
contractele/acordurile-cadru sunt în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și în cuprinsul acestora nu au fost prevăzute clauze de revizuire cu privire la preț potrivit prevederilor art. 221 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016 , cu modificările și completările ulterioare, sau potrivit prevederilor art. 236 din Legea nr. 99/2016 , cu modificările și completările ulterioare
au ca obiect dotări/echipamente tehnologice și funcționale/ utilaje, prevăzute la alin. (2) , iar acestea sunt necesare punerii în funcțiune și/sau echipării și dotării specifice a obiectivelor/ proiectelor de investiții/lucrărilor de întreținere și reparații curente/reparațiilor capitale, prevăzute la alin. (1) , conform funcțiunii preconizate, sau strict necesare execuției lucrărilor în legătură cu una dintre activitățile prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 98/2016 , cu modificările și completările ulterioare, în anexa nr. 1 la Legea nr. 99/2016 , cu modificările și completările ulterioare, respectiv în anexa nr. 1 la Legea nr. 100/2016 , cu modificările și completările ulterioare.
Prevederile alin. (1) se aplică și contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/acordurilor-cadru de produse, prevăzute la alin. (5) lit. a) , care au ca obiect achiziția de dotări și/sau utilaje și echipamente tehnologice și funcționale, prevăzute la alin. (2) , precum și celor care au ca obiect achiziția de produse destinate realizării lucrărilor de întreținere/ reparare/administrare/exploatare a drumurilor de interes național, județean sau local clasificate conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar achiziția este realizată prin atribuirea unui contract distinct.
Prevederile alin. (1) se aplică contractelor de achiziție publică/sectoriale/acordurilor-cadru de servicii, finanțate din fondurile prevăzute la alin. (1) , definite la art. 3 alin. (1) lit. c) și o) din Legea nr. 98/2016 , cu modificările și completările ulterioare, respectiv la art. 3 alin. (1) lit. b) și n) din Legea nr. 99/2016 , cu modificările și completările ulterioare, al căror obiect îl constituie realizarea studiilor de fezabilitate și/sau a proiectelor tehnice, care includ componenta de investigare geotehnică a terenului de fundare prin foraje/sondaje pentru infrastructura de transport național, aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și în cuprinsul cărora nu sunt prevăzute clauzele de revizuire prevăzute la alin. (4) lit. b) .
Ajustarea prevăzută la alin. (1) se aplică și contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru de lucrări, aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în cuprinsul cărora este introdusă clauza de ajustare a prețului potrivit prevederilor art. 2 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru ajustarea prețurilor contractelor de achiziție publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 281/2021 , respectiv potrivit prevederilor art. III alin. (1) și (2) din Legea nr. 281/2021 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum și contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru de lucrări/produse/servicii de proiectare pentru infrastructura de transport de interes național prevăzute la alin. (7) , în cuprinsul cărora este prevăzută existența unui preț ferm. Articolul 2 Prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică
contractelor de achiziție publică/sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru aferente proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile
procedurilor de atribuire aferente proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile aflate în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență
proiectelor finanțate prin Programul NATO de Investiții în Securitate, pentru care ajustările de preț se realizează după aprobarea de către structurile de specialitate NATO, potrivit prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 294/2007 privind derularea în România a proiectelor finanțate prin Programul NATO de Investiții în Securitate, cu modificările și completările ulterioare. Articolul 3
Ajustarea stabilită conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență se realizează exclusiv pentru restul rămas de executat/furnizat/prestat la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, până la finalizarea obiectivelor/proiectelor de investiții/lucrărilor prevăzute în acordurile-cadru/lucrărilor de întreținere și reparații curente/reparațiilor capitale și efectuarea recepției la terminarea lucrărilor, potrivit prevederilor legale în vigoare la data efectuării recepției, până la furnizarea integrală și recepționarea produselor achiziționate, conform prevederilor contractuale, și, respectiv, până la recepționarea documentațiilor tehnico-economice aferente serviciilor de proiectare studii de fezabilitate și/sau proiecte tehnice, care includ și studiul geotehnic, pentru infrastructura de transport de interes național, potrivit prevederilor contractuale, ca urmare a unei solicitări justificate din partea contractantului.
Ajustarea prevăzută la alin. (1) se aplică la fiecare solicitare de plată, pe întreaga perioadă de derulare a contractului.
Contractanții justifică ajustarea valorii solicitării de plată prin aplicarea indicelui de cost în construcții total, denumit în continuare ICC, diseminat de către Institutul Național de Statistică prin publicații oficiale.
În vederea ajustării valorii solicitării de plată potrivit alin. (1) se utilizează următoarea formulă: unde
V_a reprezintă valoarea ajustată a solicitării de plată, V_o reprezintă valoarea solicitării de plată conform prețurilor prevăzute în oferta care a stat la baza încheierii contractului/ acordului-cadru, a reprezintă valoarea procentuală a plății în avans determinată ca raport dintre valoarea avansului primit și nerestituit/nejustificat și prețul contractului, p reprezintă valoarea procentuală a profitului determinată ca raport dintre valoarea profitului exprimată valoric și prețul contractului, ICC_n reprezintă indicele de cost în construcții total aferent lunii solicitării de plată, iar ICC_data referință reprezintă indicele de cost în construcții total aferent lunii anterioare datei-limită de depunere a ofertei, conform documentației de atribuire sau documentelor aferente realizării achiziției directe. În cazul contractelor subsecvente încheiate în baza unui acord-cadru, ICC_data referință reprezintă indicele de cost în construcții total aferent lunii anterioare datei-limită de depunere a ofertei aferente acordului-cadru. În situația în care luna aferentă datei-limită de depunere a ofertei este anterioară lunii ianuarie 2019, ICC_data referință se asimilează indicelui de cost în construcții total aferent lunii ianuarie 2019. Avansul și profitul, exprimate valoric, sunt cele din oferta care a stat la baza încheierii contractului/acordului-cadru.
În cazul notelor de comandă suplimentară, data de referință pentru ajustarea valorii solicitării de plată este luna anterioară datei-limită de depunere a ofertei aferente contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/ contractelor de concesiune/acordurilor-cadru, conform documentației de atribuire sau documentelor aferente achizițiilor directe, sau data de referință asimilată conform alin. (4) , după caz, pentru cantitățile de lucrări și/sau de produse suplimentare care au echivalent în oferta inițială, respectiv luna aferentă depunerii ofertei pentru cantitățile de lucrări și/sau de produse suplimentare care nu au echivalent în oferta inițială.
În situația în care pentru indicele ICC_n, prevăzut la alin. (4) , nu există valori diseminate oficial sau acestea nu sunt definitive la data depunerii solicitărilor de plată la autoritățile/ entitățile contractante, se utilizează ultimii indici disponibili, iar ajustarea va fi recalculată de către contractant atunci când indicii vor deveni definitivi, determinând valoarea finală a solicitării de plată în baza căreia părțile procedează la regularizarea sumelor plătite și datorate.
Valoarea solicitării de plată conform prețurilor prevăzute în oferta care a stat la baza încheierii contractului V_o, prevăzută la alin. (4) , include, după caz
cheltuielile directe și cheltuielile indirecte aferente lucrărilor și/sau cheltuielile aferente achiziției de dotări și/sau utilaje și echipamente tehnologice și funcționale prevăzute la art. 1 alin. (2) și nu include cheltuielile aferente proiectării și asistenței tehnice prevăzute în anexa nr. 6 secțiunea a 3-a la Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 , cu modificările și completările ulterioare, în situația în care și aceasta face parte din contractul de lucrări, sau b) costul, fără profit, aferent achiziției de produse destinate realizării lucrărilor de întreținere/reparare/administrare/ exploatare a drumurilor de interes național, județean sau local clasificate conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar achiziția este realizată prin atribuirea unui contract distinct.
În cazul proiectării prevăzute la art. 1 alin. (2) și al contractelor/acordurilor-cadru de servicii prevăzute la art. 1 alin. (7) , ajustarea se aplică la fiecare solicitare de plată, pe întreaga perioadă de derulare a contractului, prin aplicarea indicelui prețurilor de consum total, denumit în continuare IPC, diseminat de către Institutul Național de Statistică prin publicații oficiale, utilizându-se următoarea formulă: unde – V_a reprezintă valoarea ajustată a solicitării de plată, V_o reprezintă valoarea solicitării de plată conform prețurilor prevăzute în oferta care a stat la baza încheierii contractului/acordului-cadru, IPCn reprezintă indicele prețurilor de consum total aferent lunii solicitării de plată, iar IPC_data referință reprezintă indicele prețurilor de consum total aferent lunii anterioare datei-limită de depunere a ofertei, conform documentației de atribuire sau documentelor aferente realizării achiziției directe. În cazul contractelor subsecvente încheiate în baza unui acord-cadru, IPC_data referință reprezintă indicele prețurilor de consum aferent lunii anterioare datei-limită de depunere a ofertei aferente acordului-cadru. În situația în care luna aferentă datei-limită de depunere a ofertei este anterioară lunii ianuarie 2019, IPC_data referință se asimilează indicelui prețurilor de consum aferent lunii ianuarie 2019. Articolul 4
În termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, contractanții pot transmite autorităților/entităților contractante o adresă prin care solicită ajustarea valorii aferente restului rămas de executat/ furnizat, existent la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru toate contractele de achiziție publică/ contractele sectoriale/contractele de concesiune/acordurile-cadru în care sunt parte, prevăzute la art. 1 alin. (2) , (3) și (5)-(8) , prin utilizarea formulei și a celorlalte prevederi din prezenta ordonanță de urgență, și încheierea actelor adiționale la contracte în termenul și cu conținutul prevăzut la alin. (3) .
Autoritățile/Entitățile contractante care au înregistrat solicitările prevăzute la alin. (1) , în termenul menționat în cuprinsul acestuia, sunt obligate să inițieze demersurile legale în vederea ajustării prețului contractelor de achiziție publică/ contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru, prin încheierea de acte adiționale la acestea.
Actele adiționale prevăzute la alin. (2) se încheie în termen de 45 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1) și prevăd, în mod obligatoriu, restul rămas de executat/furnizat la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, determinat cantitativ și valoric, documentele în baza cărora se determină restul rămas de executat care devin anexe la actul adițional, formula prevăzută la art. 3 alin. (4) sau la alin. (8) , după caz, valoarea avansului exprimat procentual și valoric, profitul exprimat procentual și valoric, diferențiat pe categorii de contracte în funcție de obiect - execuție, furnizare, modalitatea de aplicare a prevederilor art. 3 alin. (6) , precum și data de referință prevăzută la art. 3 alin. (4) sau la alin. (8) , după caz.
În cazul contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru de lucrări în cuprinsul cărora a fost introdusă clauza de ajustare a prețului în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2021 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 281/2021 , cu excepția contractelor prevăzute la art. 2 alin. (8) din aceeași ordonanță și la art. III alin. (3) din Legea nr. 281/2021 , prin actul adițional prevăzut la alin. (3), pe lângă precizarea elementelor obligatorii menționate în același alineat, părțile convin ca formula introdusă în contract potrivit Ordonanței Guvernului nr. 15/2021 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 281/2021 , să fie înlocuită cu formula prevăzută la art. 3 alin. (4) .
Netransmiterea de către contractanți a adresei prin care solicită ajustarea valorii pentru restul rămas de executat/furnizat la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în termenul prevăzut la alin. (1) , atrage decăderea acestora din dreptul de a beneficia de aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
Determinarea prețului final al contractului se realizează după depunerea ultimei solicitări de plată, în baza situației centralizatoare ce va cuprinde totalitatea cheltuielilor efectuate în baza contractului, inclusiv în baza actelor adiționale la acesta, însușită de executant, diriginte de șantier și/sau inginer/ supervizor/consultant, după caz, și aprobată de autoritatea/ entitatea contractantă, prin încheierea unui act adițional la contract. În cazul contractelor de achiziție publică/sectoriale/de concesiune/acordurilor-cadru având ca obiect lucrări de întreținere și reparații curente, pentru care nu este instituită obligația legală a supravegherii lucrărilor de către diriginți de șantier autorizați, ingineri/supervizori/consultanți, după caz, situația centralizatoare este însușită de executant și aprobată de autoritatea/entitatea contractantă. Prețul final al contractului de achiziție publică/contractului sectorial/contractului de concesiune/acordului-cadru de lucrări trebuie să se încadreze în valoarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului/ proiectului de investiții care face obiectul contractului, cu excepția situației în care prețul final depășește valoarea indicatorilor tehnico-economici ca urmare a aplicării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență. În această situație se procedează la actualizarea indicatorilor tehnico-economici pe propria răspundere a ordonatorului principal de credite, conform legii. Articolul 5
Se aprobă suportarea de la bugetul de stat, prin bugetele ordonatorilor principali de credite/ordonatorilor de credite care derulează programe naționale de investiții, a sumelor suplimentare necesare pentru ajustarea prețului contractelor de achiziție publică/sectorială/de concesiune/ acordurilor-cadru, ca urmare a încheierii actelor adiționale prevăzute la art. 4 alin. (3) , respectiv ca urmare a încheierii contractelor după intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență conținând clauza de ajustare stabilită conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, exclusiv pentru cele aferente cheltuielilor eligibile, corespunzătoare contribuției din bugetul de stat prin programe stabilite prin contractele de finanțare, potrivit reglementărilor legale speciale aferente fiecărui program național în parte, pentru obiectivele/proiectele de investiții finanțate prin programe naționale pe bază de contracte de finanțare, încheiate potrivit prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 , cu modificările și completările ulterioare.
Creditele de angajament și creditele bugetare necesare pentru modificarea contractelor de finanțare prevăzute la alin. (1) se alocă în bugetele ordonatorilor principali de credite cu ocazia elaborării proiectelor legilor bugetare anuale și ale bugetelor, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 30 alin. (2) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată .
În vederea aplicării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, beneficiarii programelor naționale depun, în perioada de valabilitate a contractelor de finanțare prevăzute la alin. (1) , solicitări cuprinzând necesarul de sume pentru ajustarea prețului contractelor de achiziție publică/sectorială/de concesiune/ acordurilor-cadru potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, până la finalizarea obiectivelor/proiectelor de investiții, respectiv până la furnizarea produselor, întocmită în conformitate cu reglementările legale specifice fiecărui program național, însoțite de următoarele documente
actele adiționale prevăzute la art. 4 alin. (3) sau contractele conținând clauza de ajustare stabilită conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, după caz, în copie certificată pentru conformitatea cu originalul
o notă justificativă din care să rezulte modalitatea de determinare a sumelor suplimentare solicitate și elementele de calcul utilizate
documentele stabilite potrivit reglementărilor cuprinse în actele normative care au stat la baza încheierii contractelor de finanțare.
Solicitările prevăzute la alin. (3) se pot depune de către beneficiarii programelor naționale doar după utilizarea unui procent de cel puțin 85% din valoarea alocată prin contractele de finanțare.
În perioada de valabilitate a contractelor de finanțare prevăzute la alin. (1) , cu condiția alocării creditelor de angajament și a creditelor bugetare în bugetele ordonatorilor principali de credite, potrivit prevederilor alin. (2) , se încheie acte adiționale la contractele de finanțare între ordonatorii principali de credite/ordonatorii de credite care gestionează programele naționale și beneficiarii care au depus solicitări potrivit alin. (3) .
În situația în care beneficiarii nu depun solicitări, însoțite de documentele prevăzute la alin. (3) , în perioada de valabilitate a contractelor de finanțare prevăzute la alin. (1) , sumele necesare pentru ajustarea prețului contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/ acordurilor-cadru de lucrări/produse se suportă de către beneficiari.
Solicitările prevăzute la alin. (3) pot fi emise și depuse în format electronic, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 38/2020 privind utilizarea înscrisurilor în formă electronică la nivelul autorităților și instituțiilor publice. Articolul 6
Prin derogare de la prevederile art. 47 alin. (9) și (10) din Legea nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare, pe perioada de derulare a programelor naționale pe care le gestionează, determinată potrivit reglementărilor legale care le instituie și/sau pe parcursul derulării contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru care intră sub incidența prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, se autorizează ordonatorii principali de credite să efectueze virări de credite bugetare între capitole bugetare și între programe, peste limitele prevăzute, pe tot parcursul fiecărui an, până la finalizarea și recepționarea lucrărilor, respectiv până la furnizarea și recepționarea produselor, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate, în vederea finanțării cheltuielilor rezultate ca urmare a ajustării prețurilor contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru potrivit art. 5 .
Prin derogare de la prevederile art. 49 alin. (7) din Legea nr. 273/2006 , cu modificările și completările ulterioare, pe parcursul derulării contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru care intră sub incidența prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, autoritățile deliberative ale administrației publice locale au dreptul să efectueze virări de credite bugetare între capitole bugetare și între programe, peste limitele prevăzute, pe tot parcursul fiecărui an, până la finalizarea și recepționarea lucrărilor, respectiv până la furnizarea și recepționarea produselor, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate, în vederea finanțării cheltuielilor rezultate ca urmare a ajustării prețurilor contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/ contractelor de concesiune/acordurilor-cadru potrivit art. 5 . Articolul 7
Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică și contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru de lucrări/produse/servicii de proiectare infrastructură de transport de interes național pentru care procedurile de atribuire sau achizițiile directe sunt în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în situația în care în cuprinsul documentației de atribuire sau în documentele aferente achiziției directe nu sunt incluse clauze de revizuire a prețului.
Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică și pentru procedurile aflate în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în situația în care în cuprinsul documentațiilor de atribuire, respectiv documentelor aferente achizițiilor directe, au fost prevăzute clauze de revizuire/actualizare a prețului, stabilite în raport cu rata inflației sau cu alți indici, inclusiv clauza de ajustare prevăzută de Ordonanța Guvernului nr. 15/2021 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 281/2021 .
În aplicarea prevederilor alin. (1) , în situația în care procedurile de atribuire sunt înainte de data-limită de depunere a ofertelor, autoritățile/entitățile contractante sunt obligate să întreprindă diligențele necesare în vederea modificării documentațiilor de atribuire cu includerea clauzei de ajustare stabilite potrivit prezentei ordonanțe de urgență, iar în situația în care procedurile de atribuire sunt într-o etapă ulterioară etapei depunerii ofertelor, după finalizarea procedurilor sau a achizițiilor directe, contractele se încheie conform documentațiilor de atribuire sau documentelor aferente achizițiilor directe, iar ulterior se aplică prevederile art. 4 , cu excepția termenelor prevăzute la art. 4 alin. (1) și (3) . Solicitarea în vederea aplicării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență se depune de către contractant în termen de 15 zile de la încheierea contractului, dar nu mai târziu de data emiterii ordinului de începere a execuției contractului, sub sancțiunea decăderii prevăzute la art. 4 alin. (5) , iar actul adițional se încheie în termen de 10 zile de la depunerea solicitării.
În aplicarea prevederilor alin. (2) , după finalizarea procedurilor, contractele de achiziție publică/sectorială/de concesiune/acordurile-cadru se vor încheia conform documentațiilor de atribuire, respectiv documentelor aferente achizițiilor directe, urmând ca, pe parcursul derulării contractelor/acordurilor-cadru, în situația în care aplicarea clauzelor de revizuire din contracte conduce la o valoare a ajustării prețului mai mică decât cea rezultată ca urmare a aplicării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, părțile să aplice prevederile alin. (8)-(10) .
Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică și pentru procedurile aflate în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în situația în care în cuprinsul documentațiilor de atribuire, respectiv documentelor aferente achizițiilor directe, au fost prevăzute clauze de revizuire a prețului, dar pentru care este prevăzută aplicarea după trecerea unei anumite perioade de la data încheierii contractelor/acordurilor-cadru și/sau îndeplinirea anumitor condiții pentru aplicarea acestora, după caz, pe perioada cuprinsă între data încheierii contractelor/acordurilor-cadru și data la care se împlinește termenul începând cu care se aplică clauza de revizuire și/sau intervine împlinirea condițiilor, după caz.
Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (4) lit. b) , alin. (5) lit. a) , alin. (6) și (7) , prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică și contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru de lucrări/produse/servicii de proiectare infrastructură de transport de interes național aflate în derulare, indiferent de durata de execuție/furnizare/prestare a acestora, în cuprinsul cărora și al documentațiilor de atribuire inițiale, respectiv documentelor aferente achizițiilor directe, au fost prevăzute clauze de revizuire a prețului, dar pentru care este prevăzută în contracte aplicarea după trecerea unei anumite perioade de la data încheierii acestora și/sau îndeplinirea anumitor condiții pentru aplicarea acestora, după caz, pe perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și data la care se împlinește termenul începând cu care se aplică clauza de revizuire și/sau intervine împlinirea condițiilor, după caz, exclusiv pentru restul rămas de executat/furnizat/prestat la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
În vederea eliminării dublei suplimentări cu sume, ca urmare a aplicării prevederilor alin. (6) , în situația în care clauzele de revizuire din contracte privesc și sumele achitate anterior aplicării acestora, ajustarea prețului contractului de achiziție publică/sectorială/de concesiune/acordului-cadru de lucrări/produse/servicii de proiectare infrastructură de transport de interes național prin aplicarea clauzei de revizuire din contract se face cu luarea în considerare a sumelor suplimentare achitate ca urmare a aplicării alin. (6) , părțile contractante procedând la regularizarea sumelor suplimentare determinate ca urmare a aplicării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență cu sumele suplimentare rezultate ca urmare a aplicării clauzei de revizuire din contract.
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (4) lit. b) , alin. (5) lit. a) , alin. (6) și (7) , ajustarea stabilită conform prezentei ordonanțe de urgență se aplică și contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/ acordurilor-cadru de lucrări/produse/servicii de proiectare infrastructură de transport de interes național aflate în derulare, indiferent de durata de execuție/furnizare/prestare a acestora, în cuprinsul cărora au fost prevăzute clauze de revizuire/ actualizare a prețului, altele decât cele prevăzute la art. 1 alin. (8) , stabilite în raport cu rata inflației sau cu alți indici, a căror aplicare conduce, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, exclusiv pentru restul rămas de executat, la o valoare a ajustării prețului mai mică decât cea rezultată ca urmare a aplicării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, pentru diferența de preț până la valoarea ajustării stabilite ca urmare a aplicării prezentei ordonanțe de urgență.
În vederea eliminării dublei suplimentări cu sume, ca urmare a aplicării prevederilor alin. (8) , ajustarea prețului contractului de achiziție publică/sectorială/de concesiune/ acordului-cadru de lucrări/produse/servicii de proiectare infrastructură de transport de interes național, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, se face cu luarea în considerare a sumelor suplimentare rezultate ca urmare a aplicării clauzei din contract, părțile contractante procedând la regularizarea sumelor suplimentare determinate ca urmare a aplicării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență cu sumele suplimentare rezultate ca urmare a aplicării clauzei de revizuire din contract.
În situația în care, pe parcursul derulării contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru de lucrări/produse/servicii de proiectare infrastructură de transport de interes național prevăzute la alin. (8) , creșterea prețului ca urmare a ajustării stabilite conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență este mai mică decât creșterea prețului rezultată ca urmare a aplicării clauzei de revizuire din contract, pe perioada respectivă se aplică exclusiv clauza de revizuire din contract.
Aplicarea prevederilor alin. (6) și (8) se face cu respectarea prevederilor art. 4 . Articolul 8 Modificările contractelor de achiziții publice/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/ acordurilor-cadru rezultate ca urmare a aplicării prezentei ordonanțe de urgență sunt asimilate situațiilor prevăzute la art. 221 alin. (1) lit. e) raportat la art. 221 alin. (7) din Legea nr. 98/2016 , cu modificările și completările ulterioare, la art. 240 alin. (2) raportat la alin. (3) din Legea nr. 99/2016 , cu modificările și completările ulterioare, respectiv la art. 106 din Legea nr. 100/2016 , cu modificările și completările ulterioare, după caz.
Fără a exista nevoia de a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 240 alin. (3) literele a)-d) , contractele sectoriale și acordurile-cadru pot fi modificate, fără organizarea unei noi proceduri de atribuire, atunci când sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții
valoarea modificării este mai mică decât pragurile valorice corespunzătoare prevăzute la art. 12 alin. (1)
valoarea modificării este mai mică de 10% din prețul inițial al contractului sectorial de servicii sau de produse sau mai mică de 15% din prețul contractului sectorial de lucrări.
Modificarea realizată în condițiile prevăzute la alin. (1) nu poate aduce atingere caracterului general al contractului sectorial sau al acordului-cadru în baza căruia sunt atribuite contractele prevăzute la alin. (1) .
În situația prevăzută la alin. (1) , în cazul în care se efectuează mai multe modificări succesive, valoarea modificărilor se va determina pe baza valorii nete cumulate a modificărilor succesive realizate numai în baza alin. (1) , fără a se lua în calcul eventualele modificări care nu conduc la majorarea valorii contractului și fără a se aduce atingere caracterului general al contractului/acordului-cadru.
Pentru calcularea prețului prevăzut la alin. (1) se va utiliza prețul actualizat al contractului sectorial/acordului-cadru, care constituie valoarea de referință atunci când contractul sectorial include o clauză de indexare.
În sensul art. 238 lit. b) și art. 241 , prin caracterul general al contractului se înțeleg obiectivele principale urmărite de entitatea contractantă la realizarea achiziției inițiale, obiectul principal al contractului și drepturile și obligațiile principale ale contractului, inclusiv principalele cerințe de calitate și performanță.
Prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi se stabilesc în sarcina entității contractante obligații de notificare a instituției responsabile cu controlul ex-ante privind intenția de a efectua modificări ale contractelor sectoriale/acordurilor-cadru în condițiile prezentului paragraf.
În situația nerespectării dispozițiilor alin. (1) , entitatea contractantă are dreptul de a denunța unilateral contractul sectorial inițial.
Entitatea contractantă introduce dreptul de denunțare unilaterală prevăzut la alin. (2) în condițiile contractuale cuprinse în documentația de atribuire.
Pe parcursul îndeplinirii acordului-cadru/contractului, prețul poate fi ajustat prin actualizare în cazul în care pe piață au apărut anumite condiții, în urma cărora s-a constatat creșterea/diminuarea indicilor de preț pentru elemente constitutive ale ofertei, al căror efect se reflectă în creșterea/ diminuarea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat prețul acordului-cadru/contractului.
Pentru a se respecta principiul transparenței, posibilitatea de ajustare a prețului trebuie să fie precizată atât în documentația de atribuire, cât și în acordul-cadru/contractul care urmează să fie încheiat, prin clauze speciale în acest sens.
Entitatea contractantă precizează atât în documentația de atribuire, cât și în contractul de achiziție sectorială/acordul-cadru modul concret de ajustare a prețului, indicii care vor fi utilizați, precum și sursa informațiilor cu privire la evoluția acestora, cum ar fi buletine statistice sau cotații ale burselor de mărfuri.
Abrogat.
În orice situație, prețul acordului-cadru/contractului poate fi ajustat doar în măsura strict necesară pentru acoperirea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat prețul acordului-cadru/contractului.
Modul de ajustare nu trebuie să conducă în niciun caz la schimbarea rezultatului procedurii de atribuire, prin anularea sau diminuarea avantajului competitiv pe baza căruia contractantul respectiv a fost declarat câștigător în urma finalizării respectivei proceduri, cu excepția cazului prevăzut la alin. (5) .
Abrogat.
Entitatea contractantă are dreptul să includă clauze de ajustare/revizuire a prețului, în conformitate cu prevederile alin. (3) , pentru contractele de servicii sau furnizare care se derulează pe o perioadă de până la 24 de luni și pentru contractele de lucrări care se derulează pe o perioadă de cel mult 6 luni.
Entitatea contractantă este obligată să includă clauze de ajustare/revizuire a prețului, în conformitate cu prevederile alin. (3) , pentru contractele de servicii sau furnizare care se derulează pe o perioadă ce depășește 24 de luni și pentru contractele de lucrări care se derulează pe o perioadă ce depășește 6 luni.
Pe parcursul derulării contractului plățile se vor face exclusiv pe baza prețurilor proprii prevăzute de contractant în oferta sa inițială, fixe sau ajustate, după cum s-a prevăzut în documentele de achiziție inițiale și în contract.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Fără a aduce atingere dispozițiilor dreptului comun privind încetarea contractelor sau dreptului entității contractante de a solicita constatarea nulității absolute a contractului sectorial, în conformitate cu dispozițiile dreptului comun, entitatea contractantă are dreptul de a denunța unilateral un contract sectorial în perioada de valabilitate a acestuia într-una din următoarele situații
contractantul se afla, la momentul atribuirii contractului, într-una dintre situațiile care ar fi determinat excluderea sa din procedura de atribuire, în temeiul art. 177
contractul nu ar fi trebuit să fie atribuit contractantului respectiv, având în vedere o încălcare gravă a obligațiilor care rezultă din legislația europeană relevantă și care a fost constatată printr-o decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Entitatea contractantă introduce dreptul de denunțare unilaterală prevăzut la alin. (1) în condițiile contractuale cuprinse în documentația de atribuire.
Entitatea contractantă răspunde contravențional în cazurile și condițiile prevăzute de prezenta lege.
Următoarele fapte constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni
atribuirea unui contract sectorial/acordului-cadru sau organizarea unui concurs de soluții fără publicarea prealabilă a unei invitații de participare la o procedură concurențială de ofertare, în cazurile în care publicarea acesteia este obligatorie potrivit prevederilor art. 124 alin. (1) lit. a)-c) și art. 154
încălcarea prevederilor art. 16 alin. (2)
încălcarea regulilor de elaborare a specificațiilor tehnice prevăzute la art. 165 alin. (6)
utilizarea altor criterii de calificare și selecție decât cele prevăzute la art. 176 sau a altor criterii de atribuire decât cele prevăzute la art. 209 alin. (3) ; e^1) încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 209 alin. (4^1) și (8)
aplicarea incorectă, în cadrul procesului de calificare/ selecție și/sau evaluare a criteriilor de calificare și selecție, a criteriului de atribuire sau a factorilor de evaluare
nepunerea la dispoziția ANAP a informațiilor referitoare la atribuirea/modificarea contractelor de achiziție sectorială/ acordurilor-cadru, în scopul îndeplinirii funcțiilor sale
încălcarea prevederilor art. 219 alin. (1)
încălcarea prevederilor art. 227 și art. 228 alin. (1)-(2)
neducerea la îndeplinire a deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, după data la care aceasta rămâne definitivă
încălcarea regulilor prevăzute la art. 124 alin. (1) lit. d) și art. 155 referitoare la anunțul de atribuire
orice încălcare a prevederilor prezentei legi sau a actelor normative emise în aplicarea acesteia, având ca efect încălcarea dispozițiilor art. 2
încălcarea prevederilor art. 232 alin. (1) și (3) .
Contravențiile prevăzute la alin. (2) se sancționează cu amendă între 5.000 lei și 30.000 lei.
Abrogat.
Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se realizează ex post de către persoane împuternicite în acest scop de către Curtea de Conturi a României.
Prin derogare de la dispozițiile art. 13 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare, aplicarea sancțiunii cu amendă contravențională se prescrie în termen de 36 de luni de la data săvârșirii faptei.
Sancțiunea contravențională se aplică entității contractante, care dispune adoptarea de măsuri împotriva persoanei/persoanelor implicate în procesul de achiziție publică ce a făcut obiectul contravenției numai dacă instanțele judecătorești constată îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii de către acestea, cu vinovăție, constând în culpă gravă, a oricărui act ori fapt în legătură cu exercitarea, în condițiile legii, a atribuțiilor ce le revin. (2) Săvârșirea faptei contravenționale nu implică în mod obligatoriu și producerea unui prejudiciu.
Stabilirea prejudiciului trebuie să țină seama de circumstanțele faptei contravenționale și să fie fundamentată.
În cazul contravențiilor prevăzute la art. 245 sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare.
În orice situație în care o entitate contractantă intenționează să realizeze un proiect prin atribuirea unui contract pe termen lung care să cuprindă fie executarea de lucrări și operarea rezultatului lucrărilor, fie prestarea, gestionarea și operarea de servicii, entitatea contractantă are obligația de a elabora un studiu de fundamentare prin care se va demonstra necesitatea și oportunitatea realizării proiectului în acest mod.
Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul în care proiectul pe termen lung presupune crearea unei societăți având ca acționari operatorul economic, pe de o parte, și entitatea contractantă, pe de altă parte.
Abrogat.
Prin hotărâre a Guvernului se va stabili, după caz, ca studiul de fundamentare prevăzut la alin. (1) să facă obiectul revizuirii și aprobării de către o entitate competentă, în considerarea interesului public al proiectului.
Prin studiul de fundamentare menționat la art. 250 alin. (1) entitatea contractantă are obligația să analizeze dacă atribuirea contractului implică transferul unei părți semnificative a riscului de operare către operatorul economic, astfel cum este definit în legea privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii.
În cazul în care, urmare a analizei prevăzute la alin. (1) , entitatea contractantă constată că o parte semnificativă a riscului de operare nu va fi transferată operatorului economic, contractul respectiv va fi considerat contract sectorial.
Sistemul național de achiziții sectoriale cuprinde funcții de reglementare, asistență și sprijin operațional, control ex-ante, control ex-post, monitorizare, supervizare, detectarea conflictului de interese, combaterea licitațiilor trucate și alte funcții având ca obiectiv respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) .
Prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi se detaliază obligațiile și responsabilitățile specifice ale entităților contractante în raport cu îndeplinirea acestor funcții.
Prezenta lege se aplică procedurilor de atribuire inițiate după data intrării sale în vigoare.
Procedurilor de atribuire în curs de desfășurare la data intrării sale în vigoare li se aplică legea în vigoare la data inițierii procedurii de atribuire.
Prezenta lege se aplică contractelor sectoriale/ acordurilor-cadru încheiate după data intrării sale în vigoare.
Contractele sectoriale/acordurile-cadru încheiate înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data când acestea au fost încheiate în tot ceea ce privește încheierea, modificarea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea acestora.
În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, ANAP va elabora norme metodologice de aplicare a prevederilor acesteia, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
În perioada derulării proceselor de achiziție ale contractelor din cadrul proiectelor de infrastructură finanțate din fonduri europene, entitățile contractante pot angaja experți, pe perioadă determinată, cu contract individual de muncă, în afara organigramei aprobate potrivit legii, până la cel mult 30% din numărul membrilor comisiei de evaluare, pentru a asigura buna desfășurare a acestora, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 325/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea condițiilor de înființare a posturilor în afara organigramei și a criteriilor pe baza cărora se stabilește procentul de majorare salarială pentru activitatea prestată în proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile.
Experții angajați potrivit alin. (1) trebuie să dețină calificare de experți în achiziții publice sau pot fi persoane cu calificare și experiență relevantă în domeniul obiectului achiziției.
La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă prevederile cap. VIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006 , cu modificările și completările ulterioare.
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta lege.
Prezenta lege intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Prin excepție de la prevederile alin. (1) dispozițiile art. 208 alin. (2) intră în vigoare la data de 18 octombrie 2018. * Prezenta lege transpune prevederile art. 2, art. 5, art. 6, art. 8-16, art. 18-32, art. 36-39, art. 42, art. 44-49, art. 51, art. 52, art. 54, art. 56, art. 58-61, art. 63, art. 64, art. 66-69, art. 73-75, art. 78, art. 82, art. 87, art. 89-91, art. 93, art. 95, art. 98, art. 100 și art. 106 din Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile efectuate de entitățile care își desfășoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale și de abrogare a Directivei 2004/17/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 94 din 28 martie 2014 și parțial ale art. 1, art. 3, art. 4, art. 7, art. 17, art. 34, art. 35, art. 40, art. 50, art. 53, art. 55, art. 57, art. 62, art. 65, art. 70, art. 71, art. 72, art. 76, art. 77, art. 83, art. 84, art. 85, art. 88, art. 92, art. 94, art. 96, art. 97 și art. 99 din Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 94 din 28 martie 2014, precum și ale art. 9 din Directiva (UE) 2022/2.041 a Parlamentului European și a Consiliului din 19 octombrie 2022 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 275 din 25 octombrie 2022.