LEGE nr. 99 din 19 mai 2016 privind achizițiile sectoriale
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Prezenta lege reglementează modul de realizare de către entitățile contractante a achizițiilor sectoriale, procedurile de atribuire a contractelor sectoriale și de organizare a concursurilor de soluții, instrumentele și tehnicile specifice care pot fi utilizate pentru atribuirea contractelor sectoriale, precum și anumite aspecte specifice în legătură cu executarea contractelor sectoriale.
Domeniul de aplicare a prezentei legi nu include serviciile de interes general fără caracter economic.
Scopul prezentei legi îl constituie asigurarea cadrului legal necesar pentru a realiza achiziționarea de bunuri, servicii și lucrări în condiții de eficiență economică și socială.
Principiile care stau la baza atribuirii contractelor sectoriale și a organizării concursurilor de soluții sunt
nediscriminarea
tratamentul egal
recunoașterea reciprocă
transparența
proporționalitatea
asumarea răspunderii.
Pentru aplicarea prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos semnifică, după cum urmează
achiziție sectorială - achiziția de lucrări, de produse sau de servicii prin intermediul unui contract sectorial de către una sau mai multe entități contractante de la operatori economici desemnați de către acestea, cu condiția ca lucrările, produsele sau serviciile achiziționate să fie destinate efectuării uneia dintre activitățile relevante prevăzute la art. 5-11
acord-cadru - acordul încheiat în formă scrisă între una sau mai multe entități contractante și unul sau mai mulți operatori economici care are ca obiect stabilirea termenilor și condițiilor care guvernează contractele sectoriale ce urmează a fi atribuite într-o anumită perioadă, în special în ceea ce privește prețul și, după caz, cantitățile avute în vedere
activități de achiziție auxiliare - activități care constau în furnizarea de asistență și suport pentru activitățile de achiziție, respectiv în una dintre următoarele forme: (i) infrastructură tehnică care să permită entităților contractante atribuirea de contracte sectoriale sau încheierea de acorduri-cadru pentru lucrări, produse sau servicii; (ii) asistență și consiliere cu privire la desfășurarea sau structurarea procedurilor de achiziție sectorială; (iii) pregătirea și administrarea procedurilor de achiziție sectorială în numele și în beneficiul entităților contractante în cauză
activități de achiziție centralizate - activitățile desfășurate de o unitate de achiziții centralizate în mod permanent, în una dintre următoarele forme: (i) achiziția în nume propriu de produse și/sau servicii destinate unei/unor alte entități contractante; (ii) atribuirea de contracte sectoriale sau încheierea de acorduri-cadru pentru lucrări, produse sau servicii în numele și pentru o altă/alte entitate contractantă/ entități contractante
autorități contractante: (i) autoritățile și instituțiile publice centrale sau locale, precum și structurile din componența acestora care au delegată calitatea de ordonator de credite și care au stabilite competențe în domeniul achizițiilor sectoriale; (ii) organismele de drept public; (iii) asocierile formate de una sau mai multe autorități contractante dintre cele prevăzute la pct. (i) sau (ii)
candidat - orice operator economic care a depus o solicitare de participare în cadrul unei proceduri de licitație restrânsă, negociere competitivă, dialog competitiv sau parteneriat pentru inovare sau care a fost invitat să participe la o procedură de negociere fără invitație prealabilă la procedura concurențială de ofertare; f^1) mecanism informatic pentru proceduri simplificate
facilitate tehnică implementată în Sistemul electronic de achiziții publice pentru derularea procedurilor simplificate
cerințe de etichetare - cerințele care trebuie să fie îndeplinite de lucrări, produse, servicii, procese sau proceduri pentru a obține o anumită etichetă
ciclu de viață - ansamblul etapelor succesive și/sau interdependențe, care includ cercetarea și dezvoltarea care urmează a fi efectuate, producția, comercializarea și condițiile acesteia, transportul, utilizarea și întreținerea, pe toată durata existenței unui produs sau a unei lucrări sau a prestării unui serviciu, de la achiziția materiilor prime sau generarea resurselor până la eliminarea, curățarea amplasamentului și încheierea serviciului sau a utilizării
concursuri de soluții - procedurile care permit entității contractante să achiziționeze, în special în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, al arhitecturii și ingineriei sau al prelucrării datelor, un plan sau un proiect selectat de un juriu pe baze concurențiale, cu sau fără acordarea de premii
contract pe termen lung - contractul sectorial încheiat pe o durată de cel puțin 5 ani, care cuprinde durata de execuție a lucrărilor, dacă acesta are o componentă care constă în execuție de lucrări, precum și durata de prestare a serviciilor, stabilite astfel încât contractantul să obțină un profit rezonabil
contract sectorial - contractul cu titlu oneros, asimilat, potrivit legii, actului administrativ, încheiat în scris între unul sau mai mulți operatori economici și una sau mai multe entități contractante, care are ca obiect execuția de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii în scopul realizării activității lor principale în unul dintre domeniile definite de prezenta lege ca fiind relevante
contract sectorial de lucrări - contractul de achiziție sectorială care are ca obiect: (i) fie exclusiv execuția, fie atât proiectarea, cât și execuția de lucrări în legătură cu una dintre activitățile prevăzute în anexa nr. 1 ; (ii) fie exclusiv execuția, fie atât proiectarea, cât și execuția unei lucrări; (iii) realizarea, prin orice mijloace, a unei lucrări care corespunde cerințelor stabilite de entitatea contractantă care exercită o influență determinantă asupra tipului sau proiectării lucrării
contract sectorial de produse - contractul de achiziție sectorială care are ca obiect achiziția de produse prin cumpărare, inclusiv cu plata în rate, închiriere, leasing cu sau fără opțiune de cumpărare sau prin orice alte modalități contractuale în temeiul cărora entitatea contractantă beneficiază de aceste produse, indiferent dacă dobândește sau nu proprietatea asupra acestora; contractul de achiziție de produse poate include, cu titlu accesoriu, lucrări sau operațiuni de amplasare și de instalare
contract sectorial de servicii - contractul de achiziție sectorială care are ca obiect prestarea de servicii, altele decât cele care fac obiectul unui contract sectorial de lucrări potrivit lit. l)
contractant - orice operator economic care este parte la un contract sectorial
lucrare - rezultatul unui ansamblu de lucrări de construcții de clădiri sau de geniu civil, care poate îndeplini prin el însuși o funcție economică sau tehnică
CPV - nomenclatorul de referință în domeniul achizițiilor publice, adoptat prin Regulamentul (CE) nr. 2.195/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 noiembrie 2002 privind Vocabularul comun privind achizițiile publice (CPV)
document al achiziției - invitația la o procedură concurențială de ofertare, anunțul de participare, documentația de atribuire, precum și orice document suplimentar emis de entitatea contractantă sau la care aceasta face trimitere pentru a descrie sau stabili elemente ale achiziției sectoriale ori ale procedurii de atribuire
documentația de atribuire - documentul achiziției care cuprinde cerințele, criteriile, regulile și alte informații necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă și explicită cu privire la cerințe sau elemente ale achiziției sectoriale, obiectul contractului sectorial și modul de desfășurare a procedurii de atribuire, inclusiv specificațiile tehnice sau documentul descriptiv, condițiile contractuale propuse, formatele de prezentare a documentelor de către candidați și ofertanți, informațiile privind obligațiile generale aplicabile
drepturi exclusive sau speciale - drepturi acordate de o entitate competentă prin orice act legislativ sau act administrativ al cărui efect constă în limitarea exercitării unei activități relevante la una sau mai multe entități și care afectează substanțial capacitatea altor entități de a desfășura o astfel de activitate
DUAE - documentul unic de achiziții european furnizat în format electronic prin utilizarea formatului standard stabilit de Comisia Europeană, constând în declarația pe propria răspundere a operatorului economic cu privire la îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție
etichetă - orice document, certificat sau atestare care confirmă că lucrări, produse, servicii, procese sau proceduri îndeplinesc anumite cerințe
e-Certis - sistemul electronic implementat și administrat de Comisia Europeană cuprinzând informații privind certificate și alte documente justificative solicitate în mod obișnuit de entitățile contractante în cadrul procedurilor de atribuire
evaluare tehnică europeană - evaluarea documentată a performanțelor unui produs pentru construcții, în ceea ce privește caracteristicile esențiale ale acestuia, în conformitate cu respectivul document de evaluare european, astfel cum este definit în art. 2 pct. 12 din Regulamentul (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiții armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcții și de abrogare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului
furnizor - entitatea care pune la dispoziția unui contractant produse, inclusiv servicii de instalare sau amplasare a acestora, dacă este cazul, sau care prestează servicii către acesta, care nu are calitatea de subcontractant
furnizor de servicii de achiziție - o persoană de drept public sau de drept privat care oferă pe piață activități de achiziție auxiliare; aa) inovare - realizarea unui produs, serviciu sau proces nou sau care este îmbunătățit în mod semnificativ, inclusiv procese de producție sau de construcție, noi metode de comercializare sau noi metode organizatorice în activitatea comercială, organizarea locului de muncă sau relațiilor externe ale organizației, printre altele, cu scopul de a contribui la soluționarea provocărilor societale ori a sprijini strategia Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii; bb) întreprindere publică - persoana juridică ce desfășoară activități economice și asupra căreia se exercită direct sau indirect, ca urmare a unor drepturi de proprietate, a participațiilor financiare sau a regulilor specifice prevăzute în actul de înființare a întreprinderii respective, influența dominantă a unei autorități contractante în sensul lit. e) ; prezumția de exercitare a influenței dominante se aplică în orice situație în care, în raport cu o astfel de persoană, una sau mai multe autorități contractante în sensul lit. e) se află, direct ori indirect, în cel puțin unul dintre următoarele cazuri: (i) dețin majoritatea capitalului subscris; (ii) dețin controlul majorității voturilor asociate acțiunilor emise de întreprindere; (iii) pot numi în componența consiliului de administrație, a organului de conducere sau de supraveghere mai mult de jumătate din numărul membrilor acestuia; cc) licitație electronică - procesul repetitiv desfășurat prin mijloace electronice după o primă evaluare inițială completă a ofertelor, în cadrul căruia ofertanții au posibilitatea de a reduce prețurile prezentate și/sau de a îmbunătăți alte elemente cuantificabile ale ofertelor, care permite clasificarea ofertelor prin metode automate de evaluare; dd) lucrări de geniu civil - lucrările de construcții menționate în cadrul claselor 45.21, 45.23, 45.24 și 45.25 din anexa nr. 1 , cu excepția celor care au ca obiect construcția de clădiri; ee) mijloace electronice - echipamente electronice de procesare, inclusiv compresie digitală, și stocare a datelor emise, transmise și recepționate prin cablu, radio, mijloace optice sau prin alte mijloace electromagnetice; ff) ofertă - actul juridic prin care operatorul economic își manifestă voința de a se angaja din punct de vedere juridic într-un contract de achiziție publică. Oferta cuprinde propunerea financiară, propunerea tehnică, precum și alte documente stabilite prin documentația de atribuire; gg) ofertă alternativă - oferta care se poate abate într-o anumită măsură de la cerințele documentației de atribuire, dar care asigură realizarea scopului aplicării procedurii de atribuire; hh) ofertant - orice operator economic care a depus o ofertă în cadrul unei proceduri de atribuire; ii) operator economic - orice persoană fizică sau juridică, de drept public ori de drept privat, sau grup ori asociere de astfel de persoane, inclusiv orice asociere temporară formată între două ori mai multe dintre aceste entități, care oferă în mod licit pe piață executarea de lucrări, furnizarea de produse ori prestarea de servicii, și care este/sunt stabilită/stabilite în: (i) un stat membru al Uniunii Europene; (ii) un stat membru al Spațiului Economic European (SEE); (iii) țări terțe care au ratificat Acordul privind Achizițiile Publice al Organizației Mondiale a Comerțului (AAP), în măsura în care contractul sectorial atribuit intră sub incidența anexelor 3, 4 și 5, 6 și 7 la Apendicele I al Uniunii Europene la acordul respectiv; (iv) țări terțe care se află în proces de aderare la Uniunea Europeană; (v) țări terțe care nu intră sub incidența pct. (iii), dar care sunt semnatare ale altor acorduri internaționale prin care Uniunea Europeană este obligată să acorde accesul liber la piața în domeniul achizițiilor publice; jj) organisme de drept public - orice entități care îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiții: (i) sunt înființate pentru a satisface nevoi de interes general, fără caracter comercial sau industrial, indiferent de forma de constituire sau organizare; (ii) au personalitate juridică; (iii) sunt finanțate, în majoritate, de către autorități contractante dintre cele prevăzute la lit. e) pct. (i) sau de către alte organisme de drept public sau se află în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea ori controlul unei entități dintre cele prevăzute la lit. e) pct. (i) sau ale unui alt organism de drept public sau mai mult de jumătate din membrii consiliului de administrație/organului de conducere sau de supraveghere sunt numiți de către o autoritate contractantă dintre cele prevăzute la lit. e) pct. (i) sau de către un alt organism de drept public; kk) parteneriat pentru inovare - procedura de atribuire utilizată de entitatea contractantă pentru dezvoltarea și achiziția ulterioară a unui produs, serviciu sau a unor lucrări inovatoare, în condițiile în care soluțiile disponibile pe piață la un anumit moment nu satisfac necesitățile entității contractante; ll) persoane cu funcții de decizie - conducătorul entității contractante, membrii organelor decizionale ale entității contractante care au legătură cu procedura de atribuire, precum și orice alte persoane din cadrul entității contractante ce pot influența conținutul documentelor achiziției și/sau desfășurarea procedurii de atribuire; mm) referință tehnică - orice specificație elaborată de organismele europene de standardizare, alta decât standardele europene sau alte organizații care au activități de standardizare la care România este parte, în conformitate cu proceduri adaptate în funcție de evoluția cerințelor pieței; nn) scris(ă) sau în scris - orice ansamblu de cuvinte sau cifre care poate fi citit, reprodus și comunicat ulterior, inclusiv informații transmise și stocate prin mijloace electronice; oo) servicii de interes general fără caracter economic - servicii furnizate fără contraprestație, cum ar fi cele care constituie prerogativele tradiționale ale statului, respectiv poliția, justiția și sistemele obligatorii de securitate socială, precum și alte servicii ce pot fi calificate ca fiind fără caracter economic potrivit criteriilor din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene; pp) sistem dinamic de achiziții - procesul de achiziție organizat în integralitate prin mijloace electronice și deschis, pe întreaga sa perioadă de valabilitate, oricărui operator economic care îndeplinește criteriile de calificare și selecție, pentru achiziții de uz curent, ale căror caracteristici general disponibile pe piață satisfac necesitățile entității contractante; qq) Sistemul electronic de achiziții publice, denumit în continuare SEAP - desemnează sistemul informatic de utilitate publică, accesibil prin internet la o adresă dedicată, utilizat în scopul aplicării prin mijloace electronice a procedurilor de atribuire și în scopul publicării anunțurilor la nivel național; rr) specificații tehnice - cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, într-o manieră corespunzătoare îndeplinirii necesității entității contractante; ss) solicitare de participare - solicitarea transmisă de operatorul economic împreună cu documentele necesare în vederea îndeplinirii cerințelor de calificare în prima etapă în cadrul unei proceduri de licitație restrânsă, negociere competitivă, dialog competitiv sau parteneriat pentru inovare; tt) specificație tehnică comună - o specificație tehnică în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor elaborată în conformitate cu prevederile art. 13 și 14 din Regulamentul (UE) nr. 1.025/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind standardizarea europeană, de modificare a Directivelor 89/686/CEE și 93/15/CEE ale Consiliului și a Directivelor 94/9/CE, 94/25/CE, 95/16/CE, 97/23/CE, 98/34/CE, 2004/22/CE, 2007/23/CE, 2009/23/CE și 2009/105/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Deciziei 87/95/CEE a Consiliului și a Deciziei nr. 1.673/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului; uu) standard - o specificație tehnică adoptată ca standard internațional, standard european sau standard național de către un organism de standardizare recunoscut, pentru aplicare repetată sau continuă, care nu este obligatorie; vv) standard european - un standard adoptat de o organizație de standardizare europeană, care este pus la dispoziția publicului; ww) standard internațional - un standard adoptat de un organism de standardizare internațional, care este pus la dispoziția publicului; xx) standard național - un standard adoptat de un organism de standardizare național, care este pus la dispoziția publicului; yy) stat membru - orice stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European; zz) subcontractant/subantreprenor - orice operator economic care nu este parte a unui contract de achiziție sectorială și care execută anumite părți ori elemente ale lucrărilor/serviciilor, răspunzând în fața contractantului de organizarea și derularea tuturor etapelor necesare în acest scop. Punerea la dispoziție a unui utilaj sau furnizarea de materiale/bunuri în cadrul unui contract de achiziție sectorială nu este considerată subcontractare în sensul prezentei legi; aaa) TFUE - Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene; bbb) Tratate - Tratatul privind Uniunea Europeană și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene; ccc) unitate de achiziții centralizate - o entitate contractantă în sensul art. 4 alin. (1) sau o autoritatea contractantă în sensul lit. e) , care furnizează activități de achiziție centralizate și, după caz, activități de achiziție auxiliare; achizițiile desfășurate de o unitate de achiziții centralizate în vederea realizării de activități de achiziție centralizate sunt considerate a fi achiziții în scopul desfășurării unei activități relevante prevăzute la art. 5-11 ; ddd) unitate operațională separată - structură din cadrul entității contractante, separată din punct de vedere tehnic, geografic sau organizatoric de alte structuri ale entității contractante; eee) zile - zile calendaristice, cu excepția cazurilor în care se prevede expres că sunt zile lucrătoare; fff) abatere profesională - orice comportament culpabil care afectează credibilitatea profesională a operatorului economic în cauză, cum ar fi încălcări ale drepturilor de proprietate intelectuală, săvârșite cu intenție sau din culpă gravă, inclusiv încălcări ale normelor de deontologie în sensul strict al profesiei căreia îi aparține acest operator.
Termenele prevăzute în cuprinsul prezentei legi se calculează conform următoarelor reguli
la calculul unui termen exprimat în zile, luni sau ani de la un anumit eveniment sau act ori acțiune, data la care se produce respectivul eveniment, act ori acțiune nu se ia în considerare
cu aplicarea în mod corespunzător a dispozițiilor lit. a) și d) , termenul exprimat în zile începe să curgă la începutul primei ore a primei zile a termenului și se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului
cu aplicarea în mod corespunzător a dispozițiilor lit. a) și d) , termenul exprimat în luni sau ani începe să curgă la începutul primei ore a primei zile a termenului și se încheie la expirarea ultimei ore a zilei care reprezintă ziua din ultima lună sau an corespunzătoare zilei în care a început să curgă termenul; dacă, în cazul termenului exprimat în luni sau ani, în luna în care se încheie termenul nu există o zi corespunzătoare zilei în care a început să curgă termenul, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a lunii respective
dacă ultima zi a unui termen exprimat în zile, luni sau ani este o zi de sărbătoare legală, duminică sau sâmbătă, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare
la calculul unui termen exprimat în zile lucrătoare se aplică în mod corespunzător dispozițiile lit. a) , b) și d) cu deosebirea că zilele nelucrătoare din cadrul termenului nu se iau în considerare.
Au calitatea de entitate contractantă în sensul prezentei legi orice entitate care desfășoară una dintre activitățile relevante prevăzute la art. 5-11 și care se încadrează în una dintre următoarele categorii
autorități contractante în sensul art. 3 alin. (1) lit. e)
întreprinderile publice în sensul art. 3 alin. (1) lit. bb)
oricare subiect de drept, altul decât cele prevăzute la lit. a) și b) care funcționează în baza unor drepturi exclusive sau speciale, astfel cum sunt definite la art. 3 alin. (1) lit. t) , acordate de o entitate competentă
abrogată.
Prin excepție de la alin. (1) lit. c) , nu constituie drepturi exclusive sau speciale în sensul art. 3 alin. (1) lit. t) , drepturile acordate prin proceduri în care s-a asigurat o publicitate adecvată și în care acordarea drepturilor respective s-a bazat pe criterii obiective, cum ar fi
proceduri de atribuire cu publicarea unui anunț de participare/anunț de concesionare, prevăzute de legea privind achizițiile publice, legea privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii sau Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziții publice în domeniile apărării și securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 195/2012 , sau de prezenta lege
proceduri prin care se asigură un nivel adecvat de transparență prealabilă pentru acordarea de autorizații pe baza unor criterii obiective, prevăzute de Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 , cu modificările și completările ulterioare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2013 privind serviciile poștale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 187/2013 , Legea petrolului nr. 238/2004 , cu modificările și completările ulterioare, sau Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 și nr. 1.107/70 ale Consiliului
orice alte proceduri organizate pe baza unor criterii obiective prin care se asigură un nivel adecvat de transparență prealabilă și pentru care s-a asigurat publicitatea corespunzătoare.
Sunt considerate activități relevante în domeniul gazelor și energiei termice
punerea la dispoziție sau exploatarea de rețele fixe destinate furnizării de servicii publice în domeniul producerii, transportului sau distribuției de gaze sau energie termică
livrarea, în regim reglementat, a gazelor sau energiei termice prin rețele de natura celor prevăzute la lit. a) .
Livrarea gazelor sau energiei termice prin rețele destinate furnizării de servicii publice de către o entitate contractantă, alta decât o autoritate contractantă, nu se consideră a fi o activitate relevantă în sensul alin. (1) , dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile următoare
producerea de gaze sau de energie termică de către entitatea contractantă respectivă este consecința inevitabilă a desfășurării unei alte activități decât cele considerate de prezenta lege ca fiind relevante
livrarea gazelor și energiei termice prin rețele publice este destinată doar exploatării economice a unei astfel de producții și reprezintă maximum 20% din cifra de afaceri a entității contractante, ținând cont de media ultimilor 3 ani, inclusiv anul în curs.
Sunt considerate activități relevante în domeniul energiei electrice
punerea la dispoziție sau exploatarea de rețele fixe destinate furnizării de servicii publice în domeniul producerii, transportului sau distribuției de energie electrică
livrarea în regim reglementat, a energiei electrice prin rețele de natura celor prevăzute la lit. a) .
Livrarea energiei electrice prin rețele destinate furnizării de servicii publice de către o entitate contractantă, alta decât o autoritate contractantă, nu se consideră a fi o activitate relevantă în sensul alin. (1) , dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile următoare
producerea de energie electrică de către entitatea contractantă respectivă are drept scop desfășurarea unei alte activități decât cele considerate de prezenta lege ca fiind relevante
livrarea energiei electrice prin rețele publice depinde doar de consumul propriu al entității contractante respective și nu a depășit 30% din producția totală de energie a entității contractante respective, ținând cont de media ultimilor 3 ani, inclusiv anul în curs.
Abrogat.
Sunt considerate activități relevante în domeniul apei
punerea la dispoziție sau exploatarea de rețele fixe destinate furnizării de servicii publice în domeniul producerii, transportului sau distribuției de apă potabilă
furnizarea de apă potabilă unor rețele de natura celor prevăzute la lit. a) .
Prezenta lege se aplică și contractelor sectoriale, acordurilor-cadru sau concursurilor de soluții atribuite sau organizate de entități contractante care desfășoară o activitate prevăzută la alin. (1) și care au legătură cu următoarele
proiecte de inginerie hidraulică, irigații sau drenare, dacă volumul de apă utilizat pentru furnizarea de apă potabilă reprezintă mai mult de 20% din volumul total de apă pus la dispoziție prin astfel de proiecte sau instalații de irigare sau drenare
evacuarea sau tratarea apelor uzate.
Furnizarea apei potabile către rețele destinate furnizării de servicii publice de către o entitate contractantă, alta decât o autoritate contractantă, nu se consideră a fi o activitate relevantă în sensul alin. (1) , dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile următoare
producerea de apă potabilă de către entitatea contractantă respectivă are drept scop desfășurarea unei alte activități decât cele considerate de prezenta lege ca fiind relevante
furnizarea apei potabile către rețele publice depinde doar de consumul propriu al entității contractante respective și nu a depășit 30% din producția totală de apă potabilă a entității contractante respective, ținând cont de media ultimilor 3 ani, inclusiv anul în curs.
Este considerată activitate relevantă în domeniul transporturilor punerea la dispoziție sau exploatarea rețelelor destinate furnizării de servicii publice în domeniul transportului pe calea ferată, cu sisteme automate, cu metroul, tramvaiul, troleibuzul, autobuzul sau pe cablu.
În sensul prevederilor alin. (1) , se consideră că există o rețea pentru prestarea serviciilor de transport, în cazul în care condițiile de operare, care pot viza rutele ce urmează a fi deservite, capacitatea de transport care urmează să fie asigurată sau frecvența serviciului, sunt prestabilite de o entitate competentă.
În sensul prezentei legi, se consideră activități relevante în domeniul porturi și aeroporturi acele activități care presupun exploatarea unui areal geografic în scopul punerii la dispoziția transportatorilor aerieni, maritimi sau fluviali, a aeroporturilor și a porturilor maritime sau fluviale sau a altor terminale de transport.
Este considerată activitate relevantă în domeniul poștei, prestarea următoarelor servicii
servicii poștale, respectiv serviciile constând în colectarea, sortarea, transportul și livrarea la destinatari a trimiterilor poștale - corespondență, cărți, cataloage, ziare, periodice, colete poștale conținând bunuri cu sau fără valoare comercială - indiferent de greutate
servicii de gestiune a serviciilor de curierat, respectiv serviciile care precedă și urmează expedierii, inclusiv servicii de gestiune a corespondenței
servicii privind trimiterile poștale neincluse la lit. a) , cum ar fi publicitatea directă prin corespondență, care nu poartă adresă.
Prestarea serviciilor prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) intră în categoria activităților relevante numai dacă persoana în cauză prestează și servicii poștale potrivit prevederilor alin. (1) lit. a) și numai dacă activitatea de servicii poștale nu este direct expusă concurenței conform prevederilor art. 54 .
În sensul prezentului articol și fără a aduce atingere prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2013 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 187/2013
obiect poștal înseamnă un obiect care poartă o adresă, în forma finală în care urmează să fie expediat, indiferent de greutatea sa. În afară de articolele de corespondență, în această categorie mai intră cărți, cataloage, ziare, periodice și colete poștale care conțin mărfuri cu sau fără valoare comercială, indiferent de greutate
servicii poștale înseamnă servicii care constau în ridicarea, trierea, dirijarea și distribuirea obiectelor poștale. Acestea trebuie să includă atât serviciile care se încadrează, precum și serviciile care nu se încadrează în domeniul de aplicare al serviciului universal
alte servicii în afara celor poștale înseamnă servicii furnizate în următoarele domenii: (i) servicii de gestiune a serviciilor de curierat, servicii anterioare și ulterioare expedierii, inclusiv servicii de gestiune a corespondenței; (ii) servicii privind obiecte poștale neincluse la lit. a) , cum ar fi publicitatea prin poștă care nu poartă adresă.
În sensul prezentei legi, se consideră activități relevante acele activități legate de exploatarea unui areal geografic în scopul
extracției de petrol și gaze naturale
prospectării și extracției de cărbune sau de alți combustibili solizi.
În sensul alin. (1) lit. a) , activitățile legate de exploatarea unui areal geografic în scopul extracției de petrol și gaze naturale includ producția de petrol brut sau gaze naturale, precum și dezvoltarea infrastructurii corespunzătoare pentru producția viitoare de petrol brut sau gaze naturale.
Entitatea contractantă are obligația publicării unui anunț de participare și/sau de atribuire în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în cazul achizițiilor a căror valoare estimată, fără TVA, este egală sau mai mare decât următoarele praguri valorice
2 155 248 lei, pentru contractele sectoriale de produse și de servicii, precum și pentru concursurile de soluții;*
26 960 556 lei, pentru contractele sectoriale de lucrări;*
4 989 000 lei, pentru contractele sectoriale de servicii care au ca obiect servicii sociale și alte servicii specifice, prevăzute în anexa nr. 2 .* Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2026 cuantumul noilor praguri va fi următorul: Art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 99/2016 - pentru produse și servicii - de la 2 186 559 lei (443 000 EUR) se va reduce la 2 155 248 lei (432 000 EUR) Art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 99/2016 - pentru lucrări - de la 27 334 460 lei (5 538 000 EUR) se va reduce la 26 960 556 lei (5 404 000 EUR) Art. 12 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 99/2016 - pentru servicii sociale și alte servicii specifice - de la 4 935 800 lei (1 000 000 EUR) se va majora la 4 989 000 lei (1 000 000 EUR). DKK Coroană daneză 596 800 HUF Forint maghiar 31 664 480 PLN Zlot polonez 344 800 RON Leu românesc 399 120 SEK Coroană suedeză 908 080 140 000 EUR CZK Coroană cehă 3 491 320 DKK Coroană daneză 1 044 400 HUF Forint maghiar 55 412 840 PLN Zlot polonez 603 400 RON Leu românesc 698 460 SEK Coroană suedeză 1 589 140 216 000 EUR CZK Coroană cehă 5 386 608 DKK Coroană daneză 1 611 360 HUF Forint maghiar 85 494 096 PLN Zlot polonez 930 960 RON Leu românesc 1 077 624 SEK Coroană suedeză 2 451 816 432 000 EUR CZK Coroană cehă 10 773 216 DKK Coroană daneză 3 222 720 HUF Forint maghiar 170 988 192 PLN Zlot polonez 1 861 920 RON Leu românesc 2 155 248 SEK Coroană suedeză 4 903 632 750 000 EUR CZK Coroană cehă 18 703 500 DKK Coroană daneză 5 595 000 HUF Forint maghiar 296 854 500 PLN Zlot polonez 3 232 500 RON Leu românesc 3 741 750 SEK Coroană suedeză 8 513 250 1 000 000 EUR CZK Coroană cehă 24 938 000 DKK Coroană daneză 7 460 000 HUF Forint maghiar 395 806 000 PLN Zlot polonez 4 310 000 RON Leu românesc 4 989 000 SEK Coroană suedeză 11 351 000 5 404 000 EUR CZK Coroană cehă 134 764 952 DKK Coroană daneză 40 313 840 HUF Forint maghiar 2 138 935 624 PLN Zlot polonez 23 291 240 RON Leu românesc 26 960 556 SEK Coroană suedeză 61 340 804 Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2024 cuantumul noilor praguri va fi următorul: Art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 99/2016 - pentru produse și servicii - de la 2 089 574 lei (431 000 EUR) se va majora la 2 186 559 lei (443 000 EUR) Art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 99/2016 - pentru lucrări - de la 26 093 012 lei (5 382 000 EUR) se va majora la 27 334 460 lei (5 538 000 EUR) Art. 12 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 99/2016 - pentru servicii sociale și alte servicii specifice - de la 4 848 200 lei (1 000 000 EUR) se va majora la 4 935 800 lei (1 000 000 EUR). CZK Coroană cehă 1 955 200 DKK Coroană daneză 595 344 HUF Forint maghiar 30 628 000 PLN Zlot nou polonez 370 968 RON Leu nou românesc 394 864 SEK Coroană suedeză 865 008 143 000 EUR BGN Leva nouă bulgărească 279 679 CZK Coroană cehă 3 494 920 DKK Coroană daneză 1 064 177 HUF Forint maghiar 54 747 550 PLN Zlot nou polonez 663 105 RON Leu nou românesc 705 819 SEK Coroană suedeză 1 546 202 221 000 EUR BGN Leva nouă bulgărească 432 232 CZK Coroană cehă 5 401 240 DKK Coroană daneză 1 644 638 HUF Forint maghiar 84 609 850 PLN Zlot nou polonez 1 024 799 RON Leu nou românesc 1 090 812 SEK Coroană suedeză 2 389 585 443 000 EUR BGN Leva nouă bulgărească 866 419 CZK Coroană cehă 10 826 920 DKK Coroană daneză 3 296 717 HUF Forint maghiar 169 602 550 PLN Zlot nou polonez 2 054 235 RON Leu nou românesc 2 186 559 SEK Coroană suedeză 4 789 982 750 000 EUR BGN Leva nouă bulgărească 1 466 850 CZK Coroană cehă 18 330 000 DKK Coroană daneză 5 581 350 HUF Forint maghiar 287 137 500 PLN Zlot nou polonez 3 477 825 RON Leu nou românesc 3 701 850 SEK Coroană suedeză 8 109 450 1 000 000 EUR BGN Leva nouă bulgărească 1 955 800 CZK Coroană cehă 24 440 000 DKK Coroană daneză 7 441 800 HUF Forint maghiar 382 850 000 PLN Zlot nou polonez 4 637 100 RON Leu nou românesc 4 935 800 SEK Coroană suedeză 10 812 600 5 538 000 EUR BGN Leva nouă bulgărească 10 831 220 CZK Coroană cehă 135 348 720 DKK Coroană daneză 41 212 688 HUF Forint maghiar 2 120 223 300 PLN Zlot nou polonez 25 680 260 RON Leu nou românesc 27 334 460 SEK Coroană suedeză 59 880 179
Entitățile contractante prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) și b) au obligația de a atribui contractele sectoriale, acordurile-cadru și organizează concursurile de soluții care privesc achiziții sectoriale a căror valoare estimată este mai mică decât pragurile corespunzătoare prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) , prin aplicarea procedurii simplificate.
Abrogat.
Entitățile contractante, altele decât cele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) și b) , pot organiza propriile proceduri de atribuire a contractelor sectoriale, acordurilor-cadru și concursurilor de soluții care privesc achiziții sectoriale a căror valoare estimată este mai mică decât pragurile corespunzătoare prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) , cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) .
Entitățile contractante au dreptul de a achiziționa direct produse sau servicii în cazul în care valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică de 270.120 lei, respectiv lucrări, în cazul în care valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică de 900.400 lei.
Abrogat.
Angajamentul legal prin care se angajează cheltuielile aferente achiziției directe poate lua forma unui contract de achiziție publică sau a unei comenzi ori a altui tip de document încheiat în condițiile legii, inclusiv în cazul achizițiilor inițiate prin intermediul instrumentelor de plată ce permit posesorului să le utilizeze în relația cu comercianții, în vederea efectuării de plăți, fără numerar, pentru achiziționarea de produse, servicii și/sau lucrări prin intermediul unui terminal, cum ar fi, dar fără a se limita la acestea, cardurile de plată și/sau portofele electronice.
În cazul achiziției directe, entitatea contractantă
are obligația de a utiliza catalogul electronic pus la dispoziție de SEAP sau de a publica un anunț într-o secțiune dedicată a website-ului propriu sau a SEAP, însoțit de descrierea produselor, serviciilor sau lucrărilor care urmează a fi achiziționate, pentru achizițiile a căror valoare estimată este mai mare de 200.000 lei, fără TVA, pentru produse și servicii, respectiv 560.000 lei, fără TVA, pentru lucrări
are obligația de a consulta minimum trei operatori economici pentru achizițiile a căror valoare estimată este mai mare de 140.000 lei, fără TVA, pentru produse și servicii, respectiv 300.000 lei, fără TVA, pentru lucrări, dar mai mică sau egală cu valoarea menționată la lit. a) ; dacă în urma consultării autoritatea contractantă primește doar o ofertă valabilă din punctul de vedere al cerințelor solicitate, achiziția poate fi realizată
are dreptul de a achiziționa pe baza unei singure oferte dacă valoarea estimată a achiziției este mai mică sau egală cu 140.000 lei, fără TVA, pentru produse și servicii, respectiv 300.000 lei, fără TVA, pentru lucrări
are dreptul de a plăti direct, pe baza angajamentului legal, fără acceptarea prealabilă a unei oferte, dacă valoarea estimată a achiziției este mai mică de 9.000 lei, fără TVA.
Entitatea contractantă are obligația trimestrial de a transmite în SEAP o notificare de atribuire cu privire la achizițiile directe, grupate pe necesitate, care să cuprindă cel puțin obiectul, cantitatea achiziționată, valoarea și codul CPV, cu excepția achizițiilor directe realizate prin utilizarea catalogului electronic SEAP, în baza prevederilor alin. (7) lit. a) .
Pragurile valorice prevăzute la art. 12 alin. (1) , precum și orice praguri modificate rezultate în urma aplicării prezentului alineat se modifică de către Comisia Europeană conform regulilor și procedurilor corespunzătoare prevăzute la art. 17 din Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile efectuate de entitățile care își desfășoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale și de abrogare a Directivei 2004/17/CE.
De la data intrării în vigoare a oricăror praguri valorice modificate de către Comisia Europeană conform dispozițiilor alin. (1) , pragurile valorice prevăzute la art. 12 alin. (1) sau orice praguri modificate anterior se înlocuiesc cu pragurile modificate corespunzătoare, iar orice referire sau trimitere din cuprinsul prezentei legi la pragurile prevăzute la art. 12 alin. (1) este înțeleasă ca referire sau trimitere la pragurile corespunzătoare astfel modificate.
Agenția Națională pentru Achiziții Publice, denumită în continuare ANAP, publică pe pagina sa de internet pragurile valorice stabilite de către Comisia Europeană conform regulilor și procedurilor corespunzătoare prevăzute la art. 17 din Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014, la data intrării în vigoare a acestora.