LEGE nr. 98 din 19 mai 2016 privind achizițiile publice
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Autoritatea contractantă atribuie acordurile-cadru prin aplicarea procedurilor corespunzătoare prevăzute la art. 68 .
Durata unui acord-cadru nu poate depăși 4 ani, cu excepția cazurilor excepționale pe care autoritatea contractantă le justifică temeinic, în special prin obiectul acordului-cadru respectiv. (2) În cadrul procedurii de atribuire a acordului-cadru, autoritatea contractantă stabilește prin documentele achiziției că acordul-cadru se încheie în una dintre următoarele modalități
cu un singur operator economic
cu mai mulți operatori economici.
Autoritatea contractantă are obligația de a stabili operatorul economic sau, după caz, operatorii economici care sunt parte a acordului-cadru respectiv prin aplicarea criteriilor de calificare și selecție, a criteriului de atribuire și a factorilor de evaluare prevăzuți în documentele achiziției.
Contractele care se atribuie în executarea unui acord-cadru nu pot fi încheiate decât între autoritatea contractantă/autoritățile contractante menționate în anunțul de participare prin care a fost inițiată procedura de atribuire a acordului-cadru și operatorul economic/operatorii economici care sunt parte a acordului respectiv. (2) Clauzele unui contract atribuit în executarea unui acord-cadru nu pot în niciun caz să aducă modificări substanțiale termenilor și condițiilor stabilite inițial prin acordul-cadru respectiv.
În cazul în care acordul-cadru este încheiat cu un singur operator economic, acordul-cadru trebuie să prevadă cel puțin: a) obligațiile principale pe care operatorul economic și le-a asumat prin ofertă
prețul unitar pe care operatorul economic l-a prevăzut în ofertă și pe baza căruia se va determina prețul fiecărui contract atribuit ulterior.
Autoritatea contractantă are obligația de a atribui contractele de achiziție publică subsecvente acordului-cadru numai cu respectarea condițiilor tehnice și financiare stabilite în acordul-cadru respectiv. (3) De fiecare dată când intenționează să atribuie un contract de achiziție publică subsecvent unui acord-cadru, autoritatea contractantă poate consulta, în scris, operatorul economic, solicitându-i acestuia, dacă este necesar, completarea ofertei.
În cazul în care acordul-cadru este încheiat cu mai mulți operatori economici, acordul-cadru se execută în unul dintre următoarele moduri
fără reluarea competiției, în conformitate cu termenii și condițiile prevăzute în cuprinsul său, în cazul în care acordul-cadru stabilește toți termenii și condițiile care reglementează execuția lucrărilor, prestarea serviciilor și furnizarea produselor care constituie obiectul său, precum și condițiile obiective în funcție de care se stabilește care dintre operatorii economici parte la acordul-cadru va executa lucrările, va presta serviciile sau va furniza produsele
cu reluarea competiției între operatorii economici care sunt parte la acordul-cadru, în cazul în care acordul-cadru nu stabilește toți termenii și condițiile care reglementează execuția lucrărilor, prestarea serviciilor și furnizarea produselor care constituie obiectul său
parțial fără reluarea competiției între operatorii economici, în conformitate cu lit. a) , și parțial cu reluarea competiției, în conformitate cu lit. b) , numai dacă această posibilitate a fost prevăzută în documentația de atribuire elaborată în cadrul procedurii de atribuire a acordului-cadru, în cazul în care acordul-cadru stabilește toți termenii și condițiile care reglementează execuția lucrărilor, prestarea serviciilor și furnizarea produselor care constituie obiectul său.
Dispozițiile alin. (1) lit. a) sunt aplicabile în cazul în care autoritatea contractantă a precizat expres în documentația de atribuire elaborată în cadrul procedurii de atribuire a acordului-cadru criteriile obiective în funcție de care se stabilește care dintre operatorii economici parte la acordul-cadru va executa lucrările, va presta serviciile sau va furniza produsele care constituie obiectul său.
Dispozițiile alin. (1) lit. c) sunt aplicabile în cazul în care autoritatea contractantă a precizat expres în documentația de atribuire elaborată în cadrul procedurii de atribuire a acordului-cadru criteriile obiective în funcție de care se stabilește dacă anumite lucrări, produse sau servicii care fac obiectul acordului-cadru se achiziționează cu reluarea competiției sau direct, fără reluarea competiției, în conformitate cu termenii și condițiile prevăzute în acordul-cadru, precum și termenii și condițiile prevăzute în acordul-cadru pentru care se poate relua competiția.
Dispozițiile alin. (1) lit. c) se aplică în mod corespunzător oricărui lot dintr-un acord-cadru pentru care au fost stabiliți toți termenii și condițiile care reglementează execuția lucrărilor, prestarea serviciilor și furnizarea produselor care constituie obiectul lotului respectiv, indiferent dacă au fost sau nu stabiliți toți termenii și condițiile care reglementează execuția lucrărilor, prestarea serviciilor și furnizarea produselor care constituie obiectul celorlalte loturi.
În cazurile prevăzute la art. 118 alin. (1) lit. b) și c) , autoritatea contractantă reia competiția pe baza acelorași termeni și condiții aplicate pentru atribuirea acordului-cadru, detaliate acolo unde este necesar și completate dacă este cazul cu alți termeni și condiții prevăzute în documentația de atribuire elaborată în cadrul procedurii de atribuire a acordului-cadru, și cu respectarea următoarelor reguli procedurale
pentru fiecare contract care urmează a fi atribuit, autoritatea contractantă consultă în scris operatorii economici parte la acordul-cadru respectiv care sunt capabili să execute contractul
autoritatea contractantă stabilește o perioadă suficientă pentru depunerea ofertelor pentru atribuirea contractului, ținând seama de elemente specifice precum complexitatea obiectului contractului și timpul necesar pentru transmiterea ofertelor
ofertele se depun în scris, iar acestea nu vor fi deschise până la expirarea perioadei stabilite de autoritatea contractantă
în cazul în care oricare dintre operatorii economici semnatari ai acordului-cadru nu răspunde solicitării privind depunerea unei oferte, autoritatea contractantă are dreptul de a continua procedura cu ceilalți ofertanți și să atribuie fiecare contract ofertantului care prezintă oferta cea mai avantajoasă, desemnată prin aplicarea criteriului de atribuire și a factorilor de evaluare menționați în documentația de atribuire elaborată în cadrul procedurii de atribuire a acordului-cadru.
Autoritatea contractantă are dreptul de a utiliza un sistem dinamic de achiziții pentru achiziții de uz curent, ale căror caracteristici general disponibile pe piață satisfac necesitățile autorității contractante.
Sistemul dinamic de achiziții este organizat și funcționează în integralitate ca un proces electronic și este deschis, pe întreaga sa perioadă de valabilitate, oricărui operator economic care îndeplinește criteriile de calificare și selecție.
Sistemul dinamic de achiziții poate fi împărțit pe categorii de produse, lucrări sau servicii care sunt definite în mod obiectiv, pe baza caracteristicilor achizițiilor care urmează a fi realizate în cadrul categoriei în cauză, caracteristici care pot include referințe la dimensiunea maximă admisibilă a contractelor subsecvente specifice sau la o anumită zonă geografică în care contractele subsecvente specifice vor fi executate.
Pentru efectuarea unei achiziții în cadrul unui sistem dinamic de achiziții, autoritatea contractantă aplică regulile licitației restrânse, precum și regulile specifice prevăzute în cuprinsul prezentului paragraf.
Toți candidații care îndeplinesc criteriile de calificare și selecție sunt admiși în sistem, autoritatea contractantă neavând dreptul de a limita numărul de candidați care vor fi admiși în cadrul sistemului.
În cazul în care autoritatea contractantă a împărțit sistemul pe categorii de produse, lucrări sau servicii în conformitate cu dispozițiile art. 120 alin. (3) , autoritatea contractantă specifică criteriile de calificare și selecție aplicabile pentru fiecare categorie.
Autoritatea contractantă are obligația de a respecta următoarele termene
perioada minimă pentru depunerea solicitărilor de participare este de 30 de zile de la data transmiterii spre publicare a anunțului de participare
perioada minimă pentru depunerea ofertelor este de 10 zile de la data transmiterii invitației de depunere a ofertelor.
Din momentul transmiterii invitației de participare la etapa a doua a procedurii pentru prima achiziție specifică în cadrul unui sistem dinamic de achiziții nu se mai aplică alte termene pentru depunerea solicitărilor de participare.
Dispozițiile art. 79 alin. (3) și (4) privind reducerea perioadelor de depunere a ofertelor nu sunt aplicabile în cazul sistemului dinamic de achiziții.
Toate comunicările în cadrul unui sistem dinamic de achiziții se realizează exclusiv prin mijloace electronice, în conformitate cu dispozițiile art. 64 alin. (1) și (2) , art. 65 , art. 66 și ale normelor metodologice de aplicare a prezentei legi.
La atribuirea contractelor în cadrul unui sistem dinamic de achiziții, autoritatea contractantă are următoarele obligații
de a publica un anunț de participare în care se precizează în mod clar faptul că pentru atribuirea contractului/contractelor de achiziție publică se utilizează un sistem dinamic de achiziții
de a indica în documentele achiziției cel puțin natura și cantitatea estimată a achizițiilor avute în vedere, precum și toate informațiile necesare privind sistemul dinamic de achiziții, inclusiv cu privire la modul de funcționare a acestuia, echipamentele electronice utilizate și modalitățile și specificațiile tehnice de conectare
de a indica orice împărțire pe categorii de produse, lucrări sau servicii și caracteristicile care le definesc
de a permite, în conformitate cu dispozițiile art. 150 , pe toată perioada de valabilitate a sistemului dinamic de achiziții, începând cu momentul publicării anunțului de participare și până la închiderea sistemului, accesul nerestricționat, direct și complet la conținutul documentelor achiziției.
După lansarea sistemului dinamic de achiziții și pe întreaga perioadă de valabilitate a acestuia, în condițiile prevăzute la art. 121 și 122 , autoritatea contractantă are obligația de a permite oricărui operator economic interesat să depună o solicitare de participare cu scopul de a fi admis în sistem.
După primirea unei solicitări de participare, autoritatea contractantă evaluează îndeplinirea de către candidat a criteriilor de calificare și selecție stabilite.
Autoritatea contractantă are obligația de a finaliza evaluarea prevăzută la alin. (2) în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii solicitării de participare.
Termenul prevăzut la alin. (3) poate fi prelungit până la 15 zile lucrătoare în situații specifice, în cazul în care este justificat în special prin necesitatea de a examina documente suplimentare sau de a verifica în alt mod îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție.
Prin excepție de la dispozițiile alin. (3) și (4) , atât timp cât nu a fost transmis spre publicare anunțul de participare pentru prima achiziție specifică în cadrul sistemului dinamic de achiziții, autoritatea contractantă poate prelungi perioada de evaluare, cu condiția ca nicio invitație de participare la etapa a doua a procedurii să nu fie transmisă în perioada de evaluare astfel prelungită.
Autoritatea contractantă indică în documentele achiziției durata prelungirii pe care intenționează să o aplice.
Autoritatea contractantă transmite, în conformitate cu dispozițiile art. 151 , câte o invitație de participare tuturor participanților admiși în cadrul sistemului dinamic de achiziții, în vederea depunerii de oferte pentru fiecare achiziție specifică în cadrul sistemului.
În cazul în care sistemul dinamic de achiziții a fost împărțit pe categorii de lucrări, produse sau servicii, autoritatea contractantă transmite, în conformitate cu dispozițiile art. 151 , câte o invitație de participare tuturor participanților care au fost admiși în cadrul sistemului dinamic de achiziții în categoria corespunzătoare achiziției specifice în cauză, în vederea depunerii de oferte pentru fiecare achiziție specifică în cadrul categoriei respective.
Autoritatea contractantă atribuie contractul de achiziție publică ofertantului care prezintă oferta cea mai avantajoasă, desemnată prin aplicarea criteriului de atribuire și a factorilor de evaluare stabiliți prin anunțul de participare publicat cu ocazia lansării sistemului dinamic de achiziții.
Dacă este cazul, criteriul de atribuire și factorii de evaluare prevăzuți la alin. (1) pot fi detaliați în cadrul invitației de participare prevăzute la art. 126 .
Autoritatea contractantă are dreptul, în orice moment pe parcursul perioadei de valabilitate a sistemului dinamic de achiziții, de a solicita participanților admiși să depună, în conformitate cu dispozițiile art. 193 și 194 , o declarație pe propria răspundere reînnoită și actualizată, în termen de 5 zile lucrătoare de la data transmiterii solicitării.
Autoritatea contractantă indică perioada de valabilitate a sistemului dinamic de achiziții în anunțul de participare.
Autoritatea contractantă informează Comisia Europeană cu privire la orice modificare a perioadei de valabilitate a sistemului dinamic de achiziții, folosind următoarele formulare standard
formularul utilizat pentru anunțul de participare la sistemul dinamic de achiziții, dacă perioada de valabilitate este modificată fără închiderea sistemului
formularul utilizat pentru anunțul de atribuire, dacă sistemul dinamic de achiziții este închis.
Este interzisă perceperea de tarife operatorilor economici interesați sau participanților la sistemul dinamic de achiziții.
Autoritatea contractantă poate să utilizeze licitația electronică în următoarele situații și numai dacă conținutul documentelor achiziției, în special specificațiile tehnice, poate fi stabilit în mod precis
ca o etapă finală a procedurii de licitație deschisă, licitație restrânsă, negociere competitivă sau procedură simplificată
la reluarea competiției dintre operatorii economici parte la un acord-cadru, potrivit dispozițiilor art. 118 alin. (1) lit. b) și c)
la depunerea ofertelor în vederea atribuirii unui contract de achiziție publică în cadrul unui sistem dinamic de achiziții.
Autoritatea contractantă are obligația de a anunța decizia de a organiza o licitație electronică în anunțul de participare și în documentația de atribuire.
Prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi se stabilesc informațiile minime care trebuie incluse în documentele achiziției în legătură cu organizarea unei licitații electronice.
Licitația electronică nu poate fi utilizată pentru atribuirea contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru de servicii și de lucrări care au incluse în obiectul acestora prestații intelectuale, cum ar fi proiectarea lucrărilor, întrucât acestea nu pot fi clasificate prin metode de evaluare automată.
Prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi se stabilesc categoriile de contracte care fac obiectul alin. (1) , pentru a căror atribuire nu poate fi utilizată licitația electronică.
Licitația electronică se bazează pe unul dintre următoarele elemente ale ofertelor
exclusiv pe prețuri, în cazul în care contractul este atribuit pe baza criteriului de atribuire al prețului cel mai scăzut
pe prețuri și/sau pe noile valori ale elementelor ofertelor indicate în documentele achiziției, în cazul în care contractul este atribuit pe baza criteriului de atribuire cel mai bun raport calitate-preț sau costul cel mai scăzut.
Înainte de începerea licitației electronice, autoritatea contractantă are obligația de a realiza o evaluare inițială integrală a ofertelor, în conformitate cu criteriul de atribuire și factorii de evaluare stabiliți prin documentele achiziției.
Autoritatea contractantă are obligația de a transmite, simultan, prin mijloace electronice, invitația la licitația electronică către toți ofertanții care au depus oferte admisibile.
Invitația la licitația electronică trebuie să precizeze data și momentul de început al licitației electronice, precum și instrucțiunile necesare pentru realizarea conectării individuale la echipamentul electronic utilizat pentru participarea la licitația electronică.
Autoritatea contractantă nu are dreptul de a începe licitația electronică mai devreme de două zile lucrătoare de la data la care au fost transmise invitațiile la licitația electronică.
Licitația electronică se desfășoară în una sau mai multe runde succesive.
Invitația la licitația electronică este însoțită de
rezultatul evaluării integrale a ofertei depuse de ofertantul calificat și căruia îi este transmisă invitația, realizată prin aplicarea criteriului de atribuire și a factorilor de evaluare stabiliți prin documentele achiziției
formula matematică ce va fi utilizată în cadrul licitației electronice pentru stabilirea automată a noului clasament, pe baza noilor prețuri și/sau a noilor valori prezentate de ofertanți.
Cu excepția cazurilor în care oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic este desemnată prin aplicarea criteriului prețului cel mai scăzut, formula matematică prevăzută la alin. (1) lit. b) încorporează ponderile tuturor factorilor de evaluare ce urmează a fi aplicați pentru determinarea ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic conform mențiunilor din anunțul de participare sau din celelalte documente ale achiziției.
În situația prevăzută la alin. (2) , eventualele intervale valorice sunt reduse în prealabil la valori determinate.
În cazul în care sunt permise oferte alternative, pentru fiecare ofertă alternativă se furnizează o formulă separată.
Pe parcursul fiecărei runde a licitației electronice, autoritatea contractantă are obligația de a comunica în mod instantaneu tuturor ofertanților cel puțin informațiile care sunt suficiente pentru ca aceștia să-și poată determina, în orice moment, poziția pe care o ocupă în clasament.
Autoritatea contractantă are dreptul de a comunica și alte informații privind
numărul participanților în runda respectivă a licitației electronice
prețurile sau valorile noi prezentate în cadrul rundei respective de către alți ofertanți, numai dacă acest lucru a fost prevăzut în documentele achiziției.
Pe parcursul desfășurării rundelor licitației electronice, autoritatea contractantă nu poate dezvălui, în nicio situație, identitatea ofertanților.
Autoritatea contractantă finalizează licitația electronică prin una dintre următoarele modalități sau printr-o combinație a acestora
la data și ora indicate anterior
dacă nu se mai primesc prețuri și/sau valori noi care îndeplinesc cerințele cu privire la diferențele minime, cu condiția să se fi specificat un termen care va fi lăsat să curgă de la primirea ultimei oferte până la finalizarea licitației electronice
când numărul de runde de licitare indicat în prealabil a fost epuizat.
În cazul în care autoritatea contractantă intenționează să finalizeze licitația electronică în modalitatea prevăzută la alin. (1) lit. a) , lit. c) sau în modalitatea prevăzută la alin. (1) lit. c) în combinație cu modalitatea prevăzută la alin. (1) lit. b) , în invitația de participare la licitația electronică este indicat calendarul fiecărei runde de licitare.
Autoritatea contractantă atribuie contractul de achiziție publică prin aplicarea criteriului de atribuire și a factorilor de evaluare stabiliți prin documentele achiziției, pe baza rezultatului obținut în urma finalizării licitației electronice.
Înainte de inițierea procedurii de atribuire, autoritatea contractantă are dreptul de a organiza consultări ale pieței în vederea pregătirii achiziției, prin raportare la obiectul contractului de achiziție publică, și pentru a informa operatorii economici cu privire la planurile de achiziție și cerințele avute în vedere în legătură cu acestea, făcând cunoscut acest lucru prin intermediul SEAP, precum și prin orice alte mijloace.
În cadrul consultărilor prevăzute la alin. (1) , autoritatea contractantă are dreptul de a invita experți independenți, autorități publice sau operatori economici, inclusiv organizații reprezentative ale acestora.
Autoritatea contractantă are dreptul de a utiliza sau implementa opiniile, sugestiile sau recomandările primite în cadrul consultărilor prevăzute la alin. (1) pentru pregătirea achiziției și pentru organizarea și desfășurarea procedurii de atribuire, cu condiția ca utilizarea sau implementarea acestor opinii, sugestii sau recomandări să nu aibă ca efect denaturarea concurenței și/sau încălcarea principiilor nediscriminării și transparenței.
Modalitățile, condițiile și procedura de organizare și de desfășurare a consultărilor prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
În situația în care un candidat/ofertant sau o entitate care are legături cu un candidat/ofertant a oferit opinii, sugestii sau recomandări autorității contractante în legătură cu pregătirea procedurii de atribuire, în cadrul consultărilor prevăzute la art. 139 sau în orice alt mod, inclusiv ca parte a unor servicii de consultanță, ori a participat în alt mod la pregătirea procedurii de atribuire, autoritatea contractantă ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că participarea respectivului candidat/ofertant la procedura de atribuire nu este de natură a denatura concurența.
Măsurile prevăzute la alin. (1) pot include, printre altele, comunicarea către ceilalți candidați/ofertanți a informațiilor relevante care au fost transmise în contextul participării candidatului/ofertantului la pregătirea procedurii de atribuire sau care decurg din această participare și stabilirea unor termene corespunzătoare pentru depunerea ofertelor.
Măsurile adoptate în conformitate cu alin. (2) se justifică în raportul procedurii prevăzut la art. 216 alin. (1) .
Abrogat.
Autoritatea contractantă are dreptul de a recurge la atribuirea pe loturi a contractelor de achiziție publică și a acordurilor-cadru și, în acest caz, de a stabili dimensiunea și obiectul loturilor, cu condiția includerii acestor informații în documentele achiziției.
În sensul alin. (1) , autoritatea contractantă va stabili obiectul fiecărui lot, pe baze cantitative, adaptând dimensiunea contractelor individuale astfel încât să corespundă mai bine capacității întreprinderilor mici și mijlocii, sau pe baze calitative, în conformitate cu diferitele meserii și specializări implicate, pentru a adapta conținutul contractelor individuale mai îndeaproape la sectoarele specializate ale IMM-urilor sau în conformitate cu diferitele faze ulterioare ale proiectului.
În situația în care autoritatea contractantă nu recurge la atribuirea contractului pe loturi, aceasta are obligația de a justifica decizia de a nu atribui contractul pe loturi.
În cazul prevăzut la alin. (1) , autoritatea contractantă precizează în anunțul de participare dacă ofertele pot fi depuse pentru unul, pentru mai multe sau pentru toate loturile.
Autoritatea contractantă are dreptul, chiar și în cazul în care pot fi depuse oferte pentru mai multe sau pentru toate loturile, să limiteze numărul de loturi care pot fi atribuite aceluiași ofertant.
În situația prevăzută la alin. (5) , autoritatea contractantă precizează în anunțul de participare numărul maxim de loturi care pot fi atribuite unui ofertant.
Autoritatea contractantă are obligația de a indica în documentele achiziției criteriile și regulile obiective și nediscriminatorii care se vor aplica pentru stabilirea loturilor care vor fi atribuite aceluiași ofertant, în cazul în care în urma aplicării criteriului de atribuire și a factorilor de evaluare ar rezulta atribuirea către un ofertant a unui număr de loturi mai mare decât numărul maxim admis.
În cazul în care aceluiași ofertant îi pot fi atribuite mai multe loturi, autoritatea contractantă are dreptul de a decide atribuirea contractului/contractelor prin reunirea mai multor loturi sau a tuturor loturilor și atribuirea acestora aceluiași ofertant, dacă a precizat în anunțul de participare faptul că își rezervă dreptul de a face acest lucru și a indicat loturile sau grupurile de loturi care pot fi reunite.
În cazul în care aceluiași ofertant îi pot fi atribuite mai multe loturi, autoritatea contractantă efectuează o evaluare comparativă a ofertelor, pentru a stabili dacă ofertele depuse de către un ofertant pentru o anumită combinație de loturi luate în ansamblu ar primi un punctaj superior prin aplicarea criteriului de atribuire și a factorilor de evaluare stabiliți în documentația de atribuire prin raportare la loturile respective față de punctajul total obținut de ofertele pentru loturile individuale în cauză luate separat.
Autoritatea contractantă efectuează evaluarea comparativă prevăzută la alin. (9) prin stabilirea în primul rând a punctajelor ofertelor pentru fiecare lot în parte prin aplicarea criteriului de atribuire și a factorilor de evaluare stabiliți în documentația de atribuire și, apoi, prin compararea punctajului total astfel obținut cu punctajul atribuit ofertelor depuse de către un ofertant pentru combinația de loturi respectivă, în ansamblu.
Autoritatea contractantă are obligația de a asigura transparența procedurii de atribuire a contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru prin publicarea, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi, a anunțurilor de intenție, anunțurilor de participare și a anunțurilor de atribuire.
Autoritatea contractantă își poate face cunoscute intențiile cu privire la achizițiile planificate prin publicarea unui anunț de intenție.
Autoritatea contractantă are obligația de a transmite spre publicare un anunț de participare atunci când
inițiază procedura de licitație deschisă, licitație restrânsă, dialog competitiv sau negociere competitivă ori un parteneriat pentru inovare, pentru atribuirea contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru
lansează un sistem dinamic de achiziții
organizează un concurs de soluții
inițiază procedura de atribuire a contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru pentru servicii sociale și alte servicii specifice, prevăzute în anexa nr. 2 , cu excepția cazului în care a fost publicat un anunț de intenție valabil în mod continuu.
Publicarea anunțului de participare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene este obligatorie în toate situațiile în care valoarea estimată a contractului de achiziție publică/acordului-cadru este mai mare sau egală cu pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) .
Autoritatea contractantă are obligația de a transmite spre publicare un anunț de atribuire în termen de 30 de zile de la data
încheierii contractului de achiziție publică/acordului-cadru în urma finalizării procedurii de atribuire
finalizării unui concurs de soluții prin stabilirea concurentului câștigător
atribuirii unui contract de achiziție publică printr-un sistem dinamic de achiziții
închiderii unui sistem dinamic de achiziții.
În cazul contractelor de achiziție publică încheiate în executarea acordurilor-cadru, autoritatea contractantă grupează trimestrial anunțurile de atribuire și are obligația de a transmite spre publicare anunțurile de atribuire astfel grupate în termen de 30 de zile de la încheierea fiecărui trimestru.
În cazul contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru atribuite printr-un sistem dinamic de achiziții, autoritatea contractantă are dreptul de a grupa trimestrial anunțurile de atribuire și are obligația de a transmite spre publicare anunțurile de atribuire, astfel grupate, în termen de 30 de zile de la încheierea fiecărui trimestru.
În cazul în care comunicarea unor informații privind atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru ar împiedica aplicarea unor dispoziții legale, ar fi contrară interesului public, ar aduce atingere intereselor comerciale legitime ale unui anumit operator economic, public sau privat, sau ar putea aduce atingere concurenței loiale între operatorii economici, publicarea acestor informații nu este obligatorie.
Anunțurile prevăzute la art. 142 , inclusiv anunțurile corespunzătoare tip erată, se transmit spre publicare de către autoritatea contractantă prin mijloace electronice în condițiile prevăzute prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi și se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene cu respectarea formatelor-standard stabilite de Comisia Europeană în temeiul dispozițiilor art. 51 din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014.
Anunțurile prevăzute la art. 142 nu pot fi publicate la nivel național înainte de data publicării acestora în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prin excepție de la dispozițiile alin. (1) , publicarea la nivel național a anunțurilor prevăzute la art. 142 este permisă atunci când autoritatea contractantă nu a fost notificată de către Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene cu privire la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunțurilor transmise spre publicare în termen de 48 de ore de la confirmarea primirii de către Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene a anunțului transmis spre publicare.
Anunțurile prevăzute la art. 142 publicate la nivel național nu trebuie să conțină alte informații față de cele existente în anunțurile corespunzătoare publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și trebuie să menționeze data transmiterii către Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene.
În cazul atribuirii contractelor de publicitate media cu o valoare estimată mai mare sau egală cu pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. b) , autoritatea contractantă are următoarele obligații specifice de publicitate și transparență, suplimentare celor prevăzute de dispozițiile prezentei secțiuni în legătură cu publicitatea și transparența contractelor de achiziție publică de servicii
obligația de a publica un anunț de participare pe platforma electronică utilizată pentru realizarea achiziției, la o adresă dedicată, precum și pe pagina proprie de internet, însoțit de justificarea oportunității achiziției
obligația de a publica un anunț de atribuire pe platforma electronică utilizată pentru realizarea achiziției, la o adresă dedicată, precum și pe pagina proprie de internet
la încetarea contractului de publicitate media, obligația de a publica pe platforma electronică utilizată pentru realizarea achiziției un raport de evaluare a impactului achiziției serviciilor de publicitate respective.
Autoritatea contractantă asigură prin mijloace electronice, prin intermediul SEAP, accesul direct, complet, nerestricționat și gratuit al operatorilor economici la documentele achiziției începând cu data publicării anunțului de participare.
Autoritatea contractantă prevede în cuprinsul anunțului de participare adresa de internet la care sunt disponibile documentele achiziției.
În cazul în care autoritatea contractantă nu poate asigura prin mijloace electronice accesul direct, complet, nerestricționat și gratuit la anumite documente ale achiziției, iar autoritatea contractantă se află în una dintre situațiile prevăzute de normele metodologice de aplicare a prezentei legi în care este permisă folosirea altor mijloace de comunicare decât cele electronice, autoritatea contractantă indică în anunțul de participare modalitatea prin care asigură accesul operatorilor economici la documentele achiziției.
În cazul prevăzut la alin. (3) , autoritatea contractantă are obligația de a prelungi termenul de depunere a ofertelor sau solicitărilor de participare cu 5 zile, cu excepția situațiilor de urgență demonstrate în mod corespunzător de autoritatea contractantă, prevăzute la art. 74 alin. (3) , art. 79 alin. (5) și art. 84 alin. (5) .
În situația în care autoritatea contractantă, din motive legate de protejarea naturii confidențiale a informațiilor, nu poate asigura prin mijloace electronice acces direct, complet, nerestricționat și gratuit la anumite documente ale achiziției, aceasta are obligația să precizeze în anunțul de participare măsurile pe care le solicită în scopul protejării naturii confidențiale a informațiilor, precum și modalitatea prin care asigură accesul operatorilor economici la documentele respective.
În cazul prevăzut la alin. (5) , autoritatea contractantă are obligația de a prelungi termenul de depunere a ofertelor cu 5 zile, cu excepția situațiilor de urgență demonstrate în mod corespunzător de autoritatea contractantă, prevăzute la art. 74 alin. (3) , art. 79 alin. (5) și art. 84 alin. (5) .
În cadrul procedurilor de licitație restrânsă, dialog competitiv, negociere competitivă și al parteneriatului pentru inovare, autoritatea contractantă are obligația de a transmite invitația de participare la etapa a doua a procedurii tuturor candidaților selectați, simultan și în scris.
Invitația de participare prevăzută la alin. (1) include o referință la adresa electronică la care documentele achiziției au fost puse la dispoziția operatorilor economici prin mijloace electronice.
În cazul în care, pentru unul dintre motivele prevăzute la art. 150 alin. (3) sau (5) , autoritatea contractantă nu a putut asigura prin mijloace electronice accesul direct, complet, nerestricționat și gratuit la anumite documente ale achiziției, iar acestea nu au fost puse la dispoziție într-un alt mod, autoritatea contractantă atașează documentele achiziției la invitația de participare prevăzută la alin. (1) .
Informațiile care trebuie incluse în invitația de participare prevăzută la alin. (1) se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
Fără a afecta aplicabilitatea prevederilor prezentei legi referitoare la perioadele minime care trebuie asigurate între, pe de o parte, data transmiterii spre publicare a anunțurilor de participare și, pe de altă parte, data-limită pentru depunerea ofertelor sau solicitărilor de participare, autoritatea contractantă are obligația de a corela și stabili perioada de depunere a ofertelor în funcție de complexitatea contractului de achiziție publică/acordului-cadru și de cerințele specifice, astfel încât operatorii economici interesați să beneficieze de un interval de timp adecvat și suficient pentru elaborarea ofertelor sau solicitărilor de participare și pentru pregătirea documentelor de calificare și selecție care sunt solicitate prin documentele achiziției.
În situația în care ofertele sau solicitările de participare nu pot fi elaborate decât după vizitarea amplasamentului sau după consultarea la fața locului a unor documente suplimentare pe care se bazează documentele achiziției, perioada stabilită de autoritatea contractantă pentru depunerea ofertelor/solicitărilor de participare este mai mare decât perioada minimă prevăzută de prezenta lege pentru procedura de atribuire utilizată și este stabilită astfel încât operatorii economici interesați să aibă posibilitatea reală și efectivă de a obține toate informațiile necesare pentru pregătirea corespunzătoare a ofertelor/solicitărilor de participare.
Autoritatea contractantă prelungește perioada stabilită în anunțul de participare sau în documentele achiziției pentru depunerea ofertelor/solicitărilor de participare, în următoarele cazuri
în cazul în care, din orice motiv, informațiile suplimentare sau răspunsul autorității contractante la solicitările de clarificări transmise de către operatorii economici nu sunt transmise în termenele prevăzute la art. 161 , deși clarificările sau informațiile suplimentare au fost solicitate de operatorul economic în termenul prevăzut în anunțul de participare/simplificat/de concurs
în cazul în care se modifică semnificativ documentele achiziției.
Durata prelungirii perioadei stabilite potrivit alin. (1) este proporțională cu volumul și complexitatea informațiilor transmise prin clarificări, a informațiilor suplimentare sau a modificărilor aduse documentelor achiziției.
Durata prelungirii perioadei prevăzute la alin. (2) nu poate fi mai mică de 6 zile, respectiv 4 zile în situațiile de urgență demonstrate corespunzător de autoritatea contractantă, prevăzute de art. 74 alin. (3) și art. 79 alin. (5) , respectiv 3 zile la procedura simplificată, respectiv două zile în situațiile de urgență demonstrate corespunzător de autoritatea contractantă prevăzute la art. 113 alin. (10) , termene care se calculează de la data transmiterii informațiilor suplimentare și până la termenul stabilit pentru depunerea ofertelor sau solicitărilor de participare.
În cazul în care informațiile suplimentare nu au fost transmise în timp util sau informațiile transmise de autoritatea contractantă sunt nesemnificative în ceea ce privește elaborarea ofertelor, autoritatea contractantă nu are obligația de a prelungi perioada pentru depunerea ofertelor.