LEGE nr. 85 din 25 iunie 2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Poate recurge la procedura de concordat preventiv orice debitor aflat în stare de dificultate, cu următoarele excepții
dacă în cei 3 ani anteriori depunerii cererii de deschidere a procedurii debitorul a mai beneficiat de procedura concordatului preventiv a cărui îndeplinire a eșuat
se află în situațiile prevăzute la art. 6^2
se află în stare de insolvență.
Judecătorul-sindic are următoarele atribuții în procedura concordatului preventiv
soluționarea cererii de deschidere a procedurii de concordat preventiv
numirea administratorului concordatar contractat de către debitor
omologarea, la cererea administratorului concordatar, a planului de restructurare
verificarea legalității constituirii categoriilor și subcategoriilor de creanțe în vederea exercitării dreptului de vot asupra planului de restructurare
judecarea contestațiilor potrivit art. 29^1
dispunerea, prin încheiere, a menținerii sau prelungirii suspendării judiciare a executărilor silite contra debitorilor sau ridicarea suspendării în condițiile prezentului capitol
soluționarea cererii de închidere a procedurii de concordat
orice alte atribuții prevăzute de lege.
Judecătorul-sindic, trimestrial, analizează și ia act de stadiul procedurii, în baza rapoartelor întocmite de administratorul concordatar, putând stabili, în condițiile legii, și alte obligații în sarcina debitorului.
Cererile formulate în temeiul prezentului titlu se judecă în camera de consiliu, de urgență și cu precădere, părțile fiind citate în termen de 48 de ore de la primirea cererii.
Părțile cu sediul în străinătate sunt citate prin mijloace rapide de comunicare, la sediul sau, după caz, la domiciliul ori reședința cunoscut/cunoscută al/a acestora; în lipsă, citarea se face prin afișare la ușa instanței.
Principalele atribuții ale administratorului concordatar sunt următoarele
întocmește raportul privind starea de dificultate a debitorului; a^1) justifică, pe baza elementelor incluse în raport, că debitorul nu se află în stare de insolvență; a^2) analizează înscrisurile din care constată creanțele împotriva averii debitorului și întocmește lista creanțelor cu identificarea creditorilor, grupate pe categorii de creanțe și împărțite în: creanțe a căror realizare va fi afectată de planul de restructurare, cu indicarea gradului de îndestulare a acestora; creanțe neafectate, împreună cu o descriere a motivelor pentru care debitorul propune ca acestea să nu fie afectate de planul de restructurare; creanțele în litigiu și tratamentul acestora
elaborează sau, după caz, asistă debitorul în elaborarea planului de restructurare
asistă debitorul sau, la cererea acestuia, negociază planul de restructurare și face demersuri pentru soluționarea pe cale amiabilă a oricărei dispute între debitor și creditori ori între creditori
poate solicita judecătorului-sindic verificarea legalității constituirii categoriilor și subcategoriilor de creanțe
convoacă, dacă este cazul, ședințe colective ale creditorilor titulari ai unor creanțe afectate și întocmește procesul-verbal al acestora
supraveghează îndeplinirea obligațiilor asumate de către debitor prin planul de restructurare
întocmește, depune la dosarul cauzei și transmite creditorilor afectați rapoarte trimestriale asupra activității sale și a debitorului
monitorizează și, dacă este cazul, asistă debitorul la implementarea planului de restructurare prin orice acțiuni prevăzute prin acesta sau care sunt necesare în vederea realizării planului, cum ar fi: măsuri operaționale, valorificare de active, valorificarea întreprinderii sau a unei părți din aceasta ca ansamblu independent
solicită instanței închiderea procedurii concordatului preventiv
îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de prezentul capitol, instituite prin planul de restructurare ori stabilite de judecătorul-sindic.
Onorariul administratorului concordatar contractat se stabilește de comun acord cu debitorul, cu respectarea criteriilor prevăzute la art. 38 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și se suportă din averea acestuia.
Dacă unul sau mai mulți creditori deținând cel puțin 30% din valoarea totală a creanțelor afectate de planul de restructurare solicită convocarea creditorilor într-o ședință colectivă, administratorul concordatar este obligat să îi convoace în termen de maximum 5 zile de la data primirii cererii. Convocarea este transmisă creditorilor prin mijloace de comunicare rapidă și care asigură confirmarea primirii acesteia.
Votul creditorilor concordatari poate fi exercitat și prin corespondență, inclusiv prin mijloace de comunicare rapidă.
O ședință colectivă a creditorilor concordatari poate fi organizată și prezidată de administratorul concordatar, dacă votul asupra planului urmează a se acorda în cadrul unei astfel de ședințe.
La ședințele creditorilor concordatari va putea fi invitat și debitorul.
În cazul în care ședința colectivă a creditorilor se organizează pe o platformă electronică indicată de administratorul concordatar în convocator, procesul-verbal al ședinței va fi semnat doar de reprezentantul administratorului concordatar și va fi comunicat, prin mijloace de comunicare rapidă, tuturor creditorilor care au participat la ședință, inclusiv celor care și-au exercitat votul prin corespondență.
Orice debitor aflat în dificultate, cu excepțiile prevăzute la lit. a) , b) și c) ale art. 16 , poate introduce la tribunalul competent o cerere de deschidere a procedurii de concordat preventiv.
Cererea va cuprinde
raportul administratorului concordatar prin care se analizează starea de dificultate și se justifică faptul că debitorul nu se află în stare de insolvență, însoțit de documentele care au stat la baza analizei administratorului
indicarea administratorului concordatar contractat, documentele care îi atestă acestuia calitatea de practician în insolvență activ și asigurarea profesională valabilă
declarația debitorului potrivit căreia acesta nu se află în una dintre situațiile prevăzute la lit. a) și b) ale art. 16 .
O procedură de concordat preventiv va putea fi deschisă și la cererea unuia sau mai multor creditori care dețin o creanță certă și lichidă, cu condiția obținerii acordului prealabil al debitorului aflat în dificultate. Cererea va fi însoțită de următoarele documente
acordul debitorului, exprimat în scris, împreună cu indicarea practicianului ales de acesta
justificarea dificultății, prin raportul administratorului concordatar, fie de către debitor, fie de către creditorul care formulează cererea
declarația debitorului potrivit căreia acesta nu se află în una dintre situațiile prevăzute la lit. a) , b) și c) ale art. 16 .
În cazul în care creditorul are acordul debitorului, dar lipsesc celelalte documente care trebuie să însoțească cererea, judecătorul-sindic poate acorda un termen pentru depunerea acestora.
Judecătorul-sindic, prin încheiere executorie, pronunțată în procedură necontencioasă, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 16 , deschide procedura de concordat preventiv și numește administratorul concordatar contractat de către debitor sau, dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite, respinge cererea de deschidere a procedurii. Încheierea se comunică, în vederea efectuării mențiunii, și către registrul în care debitorul este înregistrat.
Încheierea este supusă numai apelului, în termen de 7 zile care curge de la data comunicării pentru debitor și de la data efectuării mențiunii privind deschiderea procedurii de concordat în registrul în care debitorul este înregistrat, pentru orice altă persoană interesată. Apelul se judecă în camera de consiliu, de urgență și cu precădere.
În termen de 60 de zile de la deschiderea procedurii, administratorul concordatar elaborează sau, după caz, asistă debitorul în elaborarea planului de restructurare. Planul de restructurare trebuie să conțină cel puțin următoarele informații
datele de identificare ale debitorului și ale administratorului concordatar
componența patrimoniului debitorului, defalcată pe mase patrimoniale unde este cazul, respectiv activele și pasivele în momentul întocmirii planului de restructurare, valoarea acestora la data întocmirii planului
analiza situației economice a debitorului, a situației salariaților, precum și o descriere a cauzelor și a nivelului dificultăților debitorului la momentul propunerii planului
lista creanțelor, cu identificarea creditorilor, grupate pe categorii de creanțe și împărțite în: – creanțe a căror realizare va fi afectată de planul de restructurare, cu indicarea gradului de îndestulare a acestora; o creanță afectată a unui creditor cu mai mulți debitori solidari aflați în procedură de concordat va fi înscrisă în lista creanțelor cu valoarea nominală a creanței deținute, cu indicarea gradului de îndestulare, creditorul având obligația ca, în cazul în care a primit o plată parțială de la un codebitor sau de la un fidejusor, să raporteze orice sumă încasată, în termen de 3 zile de la momentul încasării, lista creanțelor fiind actualizată în mod corespunzător sau, după caz, creanța va fi înscrisă în lista creanțelor numai pentru partea pe care nu a încasat-o încă
creanțe neafectate, împreună cu o descriere a motivelor pentru care debitorul propune ca acestea să nu fie afectate de planul de restructurare
creanțele în litigiu și tratamentul acestora; propunerea unui tratament pentru creanțele în litigiu nu echivalează cu recunoașterea dreptului litigios
expunere de motive care explică de ce planul de restructurare are perspective rezonabile de a preveni insolvența debitorului și de a asigura viabilitatea afacerii, inclusiv premisele necesare pentru reușita lui. Această expunere de motive va fi realizată sau validată de către administratorul concordatar
măsurile de restructurare propuse sau o combinație a acestora, cum ar fi
restructurarea operațională a activităților desfășurate de debitor
schimbarea componenței, a condițiilor sau a structurii activelor sau pasivelor debitorului
valorificarea unor active ale debitorului
valorificarea întreprinderii ca ansamblu independent
fuziunea sau divizarea debitorului, în condițiile legii
modificarea structurii capitalului social al debitorului prin majorarea capitalului social prin cooptarea de noi acționari sau asociați sau prin conversia creanțelor în acțiuni, cu majorarea corespunzătoare a capitalului social
modalitățile de informare și consultare a reprezentanților salariaților și modalitățile în care planul va afecta forța de muncă a debitorului (proceduri de concedieri individuale, proceduri de concedieri colective, eventuale cazuri de suspendare a contractelor de muncă din inițiativa angajatorului, reducerea programului de lucru corespunzător reducerii temporare a activității)
bugetul de venituri și cheltuieli și fluxurile financiare estimate ale debitorului pe durata planului de restructurare, cu împărțirea creditorilor între titulari de creanțe afectate și titulari de creanțe neafectate
finanțările noi, finanțările intermediare, precum și motivele pentru care sunt necesare pentru punerea în aplicare a planului
simularea distribuirilor de care ar beneficia creditorii afectați în cazul scenariului următoarei alternative optime, scenariu care poate fi chiar falimentul, realizată pe baza unui raport de evaluare a activelor existente în patrimoniul debitorului, întocmit de un evaluator autorizat cu cel mult 6 luni anterior datei deschiderii procedurii, și prezentarea comparativă a acestor distribuiri cu cele prevăzute a se realiza prin planul de restructurare
testul creditorului privat întocmit potrivit art. 5 alin. (1) pct. 71 , în cazul în care, prin plan, se propun reduceri ale creanței bugetare
programul de plată a creanțelor, raportat la fluxurile financiare și durata planului.
Debitorul se asigură că suma prevăzută în planul de restructurare pentru plata creanțelor salariale este cel puțin egală celei pe care ar obține-o în cazul executării silite, dar nu mai puțin decât ar primi în scenariul următoarei alternative optime.
Raportul de evaluare se va întocmi în funcție de ipotezele care stau la baza măsurilor de restructurare preconizat a fi propuse în planul de restructurare, astfel cum au fost indicate de debitor. Raportul poate fi consultat în format electronic de creditorii interesați.
Debitorul are posibilitatea de a include în planul de restructurare creanțele aflate în litigiu, în tot sau în parte, fără ca includerea acestora în planul de restructurare să echivaleze cu recunoașterea dreptului litigios. Creanțele în litigiu vor avea drept de vot cu valoarea inclusă în planul de restructurare.
Dispozițiile art. 133 alin. (5) lit. K și art. 135^1 se aplică corespunzător.
În cazul contractelor a căror scadență depășește termenul prevăzut pentru realizarea planului de restructurare sau al celor pentru care se propun eșalonări de plată în afara acestei perioade, după închiderea procedurii de concordat, acestea vor continua în condițiile agreate de părți.
Termenul maxim pentru implementarea măsurilor stabilite prin planul de restructurare este 48 de luni de la data omologării acestuia prin hotărâre executorie, cu posibilitatea prelungirii acestuia cu 12 luni. În primul an este obligatorie plata a minimum 10% din valoarea creanțelor afectate prin concordat.
Planul de restructurare se comunică de către administratorul concordatar creditorilor ale căror creanțe sunt afectate prin mijloace de comunicare rapidă, care permit dovedirea recepționării documentelor transmise.
Planul de restructurare va fi depus la dosarul cauzei. Despre depunerea și notificarea acestuia se face mențiune în registrul în care este înregistrat debitorul.
Lista creanțelor va avea ca referință data deschiderii procedurii, urmând ca aceasta să fie actualizată, dacă este cazul, pe parcursul negocierii cu creditorii. Aceasta va menționa cel puțin următoarele informații
identificarea creditorului și adresa de contact
valoarea creanțelor
categoriile și, dacă este cazul, subcategoriile în care sunt grupate creanțele în scopul votării concordatului
drepturi de preferință.
De la data deschiderii procedurii de concordat se suspendă de drept toate executările silite îndreptate împotriva debitorului sau acestea nu încep, indiferent de natura creanței, pe o perioadă de 4 luni. Pe parcursul duratei suspendării se va suspenda și cursul prescripției dreptului de a cere executarea silită.
Pe parcursul perioadei prevăzute la alin. (1) nu se va putea dispune ridicarea măsurii suspendării.
Prin excepție de la prevederile alin. (1) , executarea silită a creanțelor salariale nu este suspendată de drept. Aceasta poate fi suspendată de judecătorul-sindic la cererea debitorului, dacă debitorul face dovada capacității plății sumelor pentru care se dispune suspendarea chiar și în mod eșalonat, cel puțin în cuantumul în care ar fi acoperite în procedura de executare silită.
Suspendarea de drept a executărilor silite se menține pe o perioadă de maximum 4 luni, dar nu mai târziu de data pronunțării unei hotărâri de omologare a planului de restructurare sau de închidere a procedurii ca urmare a neîndeplinirii condițiilor de confirmare a acestuia.
Pentru motive temeinice, la cererea debitorului, a unui creditor sau a administratorului concordatar, judecătorul-sindic poate dispune prelungirea măsurii suspendărilor executărilor silite sau poate acorda o nouă suspendare pentru una sau mai multe perioade determinate. Durata totală a suspendării, cu prelungiri și reînnoiri, nu poate depăși 12 luni de la data deschiderii procedurii de concordat preventiv. Pot constitui motive temeinice, dar nu se limitează la: a) s-au înregistrat progrese relevante în negocierile asupra planului de restructurare sau au fost finalizate negocierile și nu a fost confirmat încă planul de restructurare
nu este adusă o atingere neechitabilă drepturilor creditorilor.
Cererea de prelungire a măsurii suspendării, de acordare a unei noi suspendări, precum și cererea de suspendare prevăzută la alin. (3) teza a doua se judecă în camera de consiliu, de urgență și cu precădere, fără citarea părților, în termen de 48 de ore de la data introducerii cererii.
În cazul în care pronunțarea unei hotărâri de omologare a planului de restructurare de judecătorul-sindic nu intervine în termenul prevăzut la alin. (1) , creditorii ale căror executări silite au fost suspendate pot trece la executarea silită a debitorului, dacă judecătorul-sindic nu a dispus, la cererea debitorului sau a administratorului concordatar, prelungirea suspendării sau o nouă suspendare, pentru motive temeinice.
Prin excepție de la prevederile alin. (5) , executările silite care nu sunt de natură să pună în pericol restructurarea și pentru care debitorul și-a exprimat acordul vor putea continua, la cererea creditorului adresată judecătorului-sindic în termen de maximum 5 zile de la data încetării suspendării de drept.
Judecătorul-sindic poate ridica suspendarea executărilor silite dispusă potrivit alin. (5) , în următoarele cazuri
la cererea creditorilor, când sunt indicii temeinice că planul de restructurare nu este susținut de majoritatea cerută de lege sau când unul sau mai mulți creditori sunt ori ar fi prejudiciați în mod neechitabil de suspendarea executărilor silite
la cererea administratorului concordatar sau a debitorului.
Pe durata suspendării executării silite nu se poate deschide procedura insolvenței față de debitor.
Pe perioada suspendării executărilor silite se suspendă de drept curgerea dobânzilor, penalităților de întârziere și a oricăror altor cheltuieli aferente creanțelor afectate, până la data omologării planului. Ulterior omologării planului de restructurare, regimul acestora va fi cel prevăzut de plan.
Suspendarea executărilor silite nu se aplică acordurilor de compensare bilaterală. Cu toate acestea, suspendarea se aplică în cazul executării silite de către un creditor a unei creanțe față de un debitor care rezultă din aplicarea unui acord de compensare bilaterală.
Dispozițiile alin. (1) prima teză nu se aplică în cazul contractelor de furnizare de bunuri, servicii sau energie necesare pentru funcționarea activității debitorului, cu excepția cazului în care astfel de contracte iau forma unei poziții tranzacționate pe o bursă sau pe alte piețe, în așa fel încât să poată fi oricând înlocuită la valoarea curentă de piață.
Până la omologarea planului de restructurare, creditorii nu pot refuza executarea contractelor în derulare esențiale, nu pot rezilia, executa în mod anticipat sau modifica aceste contracte în detrimentul debitorului, pentru creanțe născute anterior intervenirii suspendării executării, exclusiv pentru neplata creanțelor, cu condiția ca debitorul să respecte obligațiile care îi revin în temeiul acestor contracte care ajung la scadență în cursul suspendării executării silite.
Anterior omologării planului de restructurare, debitorul poate accesa finanțări intermediare, cu aprobarea prealabilă a administratorului concordatar.
Operatorii economici aflați într-o procedură de concordat preventiv, deschisă înainte de 17 iulie 2022, au dreptul de a solicita prelungirea termenului pentru satisfacerea creanțelor stabilite prin concordat cu încă 24 de luni.
Prevederile alin. (1) se aplică operatorilor economici care au mai beneficiat de prelungiri ale concordatului preventiv. Durata totală maximă a derulării concordatului, incluzând prelungirile, va fi de 60 de luni calculate de la data omologării.
Cererea de prelungire a termenului pentru satisfacerea creanțelor stabilite prin concordat poate fi formulată oricând de către administratorul concordatar, până la dispunerea închiderii procedurii, în conformitate cu prevederile prezentei legi.
Cererea prevăzută la alin. (3) va fi însoțită de hotărârea adunării creditorilor concordatari de aprobare a prelungirii.
Creditorii concordatari care au votat împotriva prelungirii concordatului preventiv în condițiile art. 25^3 își pot recupera creanța prin orice alte modalități prevăzute de lege.
Începând cu data prelungirii prevăzute la art. 25^3 alin. (1) , creditorii concordatari care au votat împotriva prelungirii concordatului preventiv în condițiile art. 25^3 , precum și creditorii neconcordatari vor putea formula cereri de deschidere a procedurii insolvenței față de debitor.
În vederea exercitării votului creditorilor asupra planului de restructurare, debitorul împreună cu administratorul concordatar poate organiza una sau mai multe ședințe de negociere, colective ori individuale, cu creditorii.
Perioada în care se desfășoară negocierile și se exprimă votul asupra planului de restructurare nu poate depăși un termen de 60 de zile calendaristice de la data depunerii acestuia. Oricând pe parcursul acestei perioade se poate depune cererea de omologare a planului de restructurare, dacă se obține majoritatea prevăzută de lege.
Dacă, în urma negocierilor purtate, planul de restructurare se impune a fi modificat, administratorul concordatar va comunica creditorilor varianta modificată a acestuia în vederea exercitării dreptului de vot, inclusiv lista actualizată a creanțelor, dacă este cazul. Procedura de vot se reia după fiecare modificare.
Debitorul va consemna rezultatul negocierilor purtate și, dacă este cazul, și votul creditorului afectat într-un înscris semnat de toate părțile implicate. Creditorul afectat poate transmite votul său și printr-un înscris separat. Orice condiționare a votului, abținerea sau lipsa votului este considerată vot negativ. Votul pozitiv nu poate fi retras.
Prin excepție de la prevederile alin. (2) , judecătorul-sindic poate prelungi perioada negocierilor și a exprimării votului cu maximum 30 de zile, la cererea debitorului sau a administratorului concordatar, pentru situația în care negocierile cu creditorii sunt într-un stadiu suficient de avansat și prezintă perspective rezonabile de acceptare a planului de restructurare propus.
Neaprobarea planului de restructurare în termenul prevăzut la alin. (2) , respectiv alin. (5) atrage decăderea debitorului din dreptul de a cere omologarea acestuia.
Planul de restructurare se votează doar de creditorii care dețin creanțe afectate, creditorii ale căror creanțe nu sunt afectate neavând drept de vot asupra acestuia.
În cazul în care, pe durata negocierilor, au fost aduse modificări planului de restructurare, acesta va fi comunicat, de administratorul concordatar, creditorilor afectați în vederea exprimării votului, inclusiv lista actualizată a creanțelor, dacă este cazul, cu cel puțin 10 zile înainte de expirarea termenului prevăzut la art. 26 alin. (2) sau, după caz, la alin. (5) .
Votul creditorilor se trimite prin mijloace de comunicare rapidă la adresa menționată în planul de restructurare sau comunicată ulterior. Votul asupra planului modificat în urma negocierilor se exprimă în termenul prevăzut la art. 26 alin. (2) sau, după caz, la alin. (5) .
Următoarele creanțe se constituie în categorii distincte, care votează separat un plan de restructurare
creanțele care beneficiază de drepturi de preferință
creanțele salariale
creanțele creditorilor indispensabili, dacă este cazul
creanțele bugetare
celelalte creanțe.
În vederea votării planului de restructurare se pot constitui, în cadrul aceleiași categorii de creanțe, una sau mai multe subcategorii aparținând unor creditori cu interese specifice comune, al căror tratament poate fi diferit de la o subcategorie de creanțe la alta. Pentru determinarea intereselor specifice comune, debitorul poate utiliza următoarele criterii care includ, dar nu se limitează la: a) natura creanțelor
natura și rangul cauzelor de preferință
acțiunile aflate la dispoziția creditorilor titulari în absența procedurii concordatului și gradul de îndestulare a acestor creanțe în ipoteza exercitării acestor acțiuni
apartenența la un grup de societăți, în sensul prezentei legi.
În vederea votării planului de restructurare se poate constitui categoria creanțelor creditorilor indispensabili.
Un plan de restructurare va fi socotit acceptat de o categorie de creanțe dacă în categoria respectivă acesta este acceptat de o majoritate absolută din valoarea creanțelor. În cazul constituirii de subcategorii de creanțe în cadrul unei categorii, categoria se consideră că a votat planul de restructurare dacă acceptarea este realizată de majoritatea absolută din valoarea creanțelor din categoria respectivă.
Pentru debitorii care au o cifră de afaceri netă sau, după caz, un venit brut de până la echivalentul în lei al sumei de 500.000 euro în anul anterior nu este obligatorie constituirea categoriilor de creanțe.
Atunci când debitorul nu va opta pentru constituirea categoriilor de creanțe, potrivit alin. (8) , lista creanțelor individualizează fiecare creanță împotriva averii debitorului, iar planul va fi socotit acceptat dacă este votat de majoritatea absolută din valoarea creanțelor afectate.
Creditorii care, direct sau indirect, controlează, sunt controlați ori se află sub control comun cu debitorul pot participa la ședință, dar pot vota cu privire la planul de restructurare doar în cazul în care acesta le acordă mai puțin decât ar primi în cazul falimentului.
După aprobarea planului de restructurare de către creditori, debitorul solicită judecătorului-sindic, în termen de maximum 3 zile de la încheierea procesului-verbal de aprobare a planului de restructurare, să omologheze planul de restructurare. Cererea de omologare va fi însoțită de următoarele documente
planul de restructurare, în forma finală votată de creditori, potrivit prezentei legi
raportul de evaluare a activelor din patrimoniul debitorului avut în vedere la întocmirea planului de restructurare
dovada de primire de către creditorii afectați a planului de restructurare, iar în cazul în care lipsește dovada de primire, dovada transmiterii la sediul menționat în registrele în care sunt înregistrați aceștia/domiciliul acestora
procesul-verbal de constatare a votului creditorilor și voturile exprimate de aceștia.
În urma analizării cererii de omologare
judecătorul-sindic va admite cererea de omologare dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții
planul de restructurare a fost aprobat de creditorii din fiecare categorie de creanțe cu majoritate absolută
creditorii din aceeași categorie de creanțe sunt tratați în mod egal și proporțional cu creanța lor; în cazul constituirii de subcategorii, se aplică prevederile alin. (3)
comunicarea planului de restructurare tuturor părților afectate a fost făcută în condițiile prezentei legi
în cazul în care există creditori care nu au votat planul de restructurare sau nu au participat la vot, aceștia beneficiază de un tratament corect și echitabil
finanțarea nouă, dacă este cazul, este justificată de punerea în aplicare a planului de restructurare și nu prejudiciază în mod neechitabil interesele creditorilor
planul prezintă perspective rezonabile de prevenire a insolvenței debitorului și de asigurare a viabilității societății
s-au respectat condițiile de vot și împărțirea în categorii și subcategorii de creanțe s-a făcut potrivit prevederilor prezentului capitol
creanțele propuse a nu face parte din planul de restructurare nu sunt afectate direct prin măsurile pe care acesta le prevede și motivele de excludere din acord a acestora sunt întemeiate
dacă nu este îndeplinită condiția de la pct. A, lit. a) , judecătorul-sindic va putea admite cererea de omologare dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții
sunt îndeplinite condițiile prevăzute la pct. A lit. b)-h)
planul de restructurare a fost aprobat: (i) de o majoritate a categoriilor de creanțe, din care una trebuie să fie o categorie de creanțe care beneficiază de cauze de preferință sau orice altă categorie de creanțe decât categoria de creanțe prevăzută la art. 27 alin. (4) lit. e) ; sau, în caz contrar, (ii) de cel puțin o categorie de creanțe cu drept de vot, alta decât o categorie de creanțe care nu ar primi nicio plată în caz de faliment, sub rezerva ca, în cazul în care pentru cel puțin o categorie de creanțe, prin plan, s-a prevăzut o reducere a cuantumului și/sau a accesoriilor creanței, votul favorabil aparține cel puțin uneia dintre aceste categorii
categoriile de creanțe care nu au votat planul de restructurare sunt tratate mai favorabil decât orice altă categorie de creanțe de rang inferior, astfel cum rezultă din ierarhia prevăzută la art. 27 alin. (4)
planul de restructurare a fost votat de cel puțin 30% din totalul creanțelor afectate.
În cazul constituirii de subcategorii de creanțe potrivit prevederilor art. 27 alin. (5) , judecătorul-sindic verifică și dacă
condiția majorității absolute este îndeplinită în categoria de creanțe din care provin subcategoriile
creditorii din subcategorii sunt tratați în mod egal și într-un mod proporțional cu creanța lor
au fost respectate criteriile de constituire a subcategoriilor de creanțe, potrivit art. 27 alin. (5) .
Tratamentul corect și echitabil se verifică raportat la valoarea tuturor creanțelor de la aceeași dată, atât afectate, cât și neafectate astfel încât
niciun creditor nu primește mai mult decât cuantumul creanțelor sale
titularul unei creanțe afectate care nu votează planul de restructurare nu primește mai puțin decât valoarea distribuirilor care s-ar realiza în scenariul următoarei alternative optime, în cazul în care planul de restructurare nu ar fi confirmat, scenariu care poate fi chiar falimentul, potrivit simulării prevăzute în plan
creditorii să primească un tratament mai puțin favorabil față de ceilalți creditori din aceeași categorie de creanțe sau, după caz, subcategorie de creanțe, potrivit listei creanțelor, doar în cazul în care își exprimă acordul în mod expres pentru acest tratament.
Judecătorul-sindic, în procedură necontencioasă, omologhează planul de restructurare prin hotărâre pronunțată în camera de consiliu, în termen de maximum 10 zile de la data înregistrării cererii. Judecătorul-sindic, dacă consideră că sunt necesare explicații suplimentare, poate să citeze debitorul și/sau administratorul concordatar. Cererea de omologare a planului de restructurare poate fi respinsă exclusiv pentru motive de legalitate. Hotărârea prin care se soluționează cererea de omologare se comunică debitorului, administratorului concordatar și tuturor creditorilor ale căror creanțe au fost afectate de planul de restructurare, precum și creditorilor titulari de creanțe neafectate.
Planul de restructurare, aprobat de creditori și omologat de judecătorul-sindic, se comunică creditorilor afectați și creditorilor titulari ai unor creanțe neafectate, prin intermediul administratorului concordatar în termen de 48 de ore de la pronunțarea încheierii, și se menționează în registrul în care este înregistrat debitorul.
Modificarea planului de restructurare, inclusiv prelungirea acestuia, se poate face oricând pe parcursul procedurii, fără a se putea depăși durata totală maximă a derulării planului de la omologarea inițială. Modificarea și votarea modificării planului se vor face în aceleași condiții prevăzute pentru întocmirea și votarea planului, în raport de creanțele afectate rămase în sold la data votului. Modificarea planului va trebui să fie omologată de judecătorul-sindic.
De la data pronunțării hotărârii de omologare a planului de restructurare se suspendă de drept executările silite individuale asupra debitorului ce au ca obiect recuperarea unor creanțe afectate și curgerea prescripției dreptului de a cere executarea silită creanțelor acestora.
Dobânzile, penalitățile de întârziere și orice alte accesorii aferente creanțelor afectate vor avea tratamentul prevăzut în planul de restructurare omologat.
În cazul în care planul de restructurare omologat prevede reduceri de creanțe, impozitele eventual datorate de debitor devin scadente la data pronunțării unei hotărâri de judecătorul-sindic prin care se constată îndeplinirea planului de restructurare.
Ulterior omologării planului de restructurare printr-o hotărâre definitivă și până la închiderea procedurii, în cazul descoperirii existenței unui fals, dol sau unei erori esențiale ori a unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute care au determinat înscrierea în listă a unei creanțe, oricare dintre creditori poate contesta la judecătorul-sindic înscrierea în lista creanțelor a unei creanțe
inexistente sau fictive
într-un cuantum diferit față de întinderea sa
într-o altă categorie de creanțe decât cea corespunzătoare situației sale juridice.
Constatând întemeiată contestația, judecătorul-sindic poate dispune
menținerea hotărârii de omologare, modificarea listei creanțelor potrivit situației juridice astfel stabilite și, cu consimțământul debitorului, modificarea planului de restructurare, în cazul în care creanța contestată nu a fost determinantă pentru rezultatul votului. Modificarea planului de restructurare se va efectua de către debitor în termenul stabilit de judecătorul-sindic, se va depune la dosarul cauzei și se va comunica creditorilor
revocarea hotărârii de confirmare, infirmarea planului de restructurare și, dacă este cazul, restituirea plăților deja efectuate pentru achitarea unei creanțe inexistente sau fictive sau peste cuantumul datorat, în cazul în care creanța contestată a fost determinantă pentru rezultatul votului asupra planului de restructurare, conducând la adoptarea unei hotărâri de confirmare a acestuia.
Contestația se depune în termen de 7 zile de la data la care titularul ei a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască situația ce determină formularea contestației.
Contestația se soluționează de judecătorul-sindic în termen de maximum 15 zile de la data depunerii, urmând a fi citați debitorul, administratorul concordatar, creditorul contestator și creditorul a cărui creanță este contestată.
Contestatorul trebuie să facă dovada trimiterii contestației tuturor părților cu interese contrare în termenul de contestație. Dovada trimiterii contestației se poate depune până cel târziu la primul termen de judecată. În cazul în care instanța va stabili că este necesară comunicarea și către alte părți decât cele către care contestatorul a comunicat contestația, va dispune comunicarea și către acestea în sarcina contestatorului, stabilind un termen pentru îndeplinirea acestei obligații. Neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de prezentul articol atrage aplicarea unei amenzi judiciare potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 , cu modificările și completările ulterioare. Limitele amenzilor judiciare prevăzute la art. 187 din Legea nr. 134/2010 , cu modificările și completările ulterioare, se dublează.
Contestația formulată în baza prezentului articol nu suspendă derularea planului de restructurare până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Creditorul a cărui creanță nu este afectată este obligat ca, anterior demarării oricăror proceduri de executare silită, să notifice debitorul în acest sens. În termen de cel mult 30 de zile de la primirea notificării, debitorul poate derula negocieri referitoare la condițiile de aderare la planul de restructurare, inclusiv prin stabilirea unor condiții de acordare a unei protecții corespunzătoare, negociere la care creditorul este obligat să participe.
Prin excepție de la prevederile alin. (1) , pentru creanțele bugetare neafectate se aplică procedura medierii prevăzută la art. 230^1 din Legea nr. 207/2015 , cu modificările și completările ulterioare, și, dacă este cazul, prevederile art. 5^2 alin. (2) .
De la data omologării până la data pronunțării unei hotărâri judecătorești de încetare a procedurii nu se poate deschide procedura insolvenței față de debitor la cererea unui creditor afectat.
Pentru creditorii care dețin creanțe născute după data omologării planului de restructurare și neachitate la scadență, dispozițiile art. 30 se aplică în mod corespunzător.
Dacă un plan de restructurare este omologat de instanța de judecată, activitatea debitorului va trebui restructurată în conformitate cu prevederile acestuia, iar drepturile creditorilor titulari ai unor creanțe afectate urmează a fi modificate în conformitate cu prevederile acestuia, de la data pronunțării hotărârii de omologare.
Un plan de restructurare omologat este opozabil tuturor creditorilor, inclusiv acelor creditori care au votat împotrivă sau nu și-au exprimat votul cu privire la acesta. Planul de restructurare omologat nu va produce niciun efect cu privire la creditorii neafectați de prevederile acestuia.
Planul de restructurare va fi opozabil creditorilor bugetari, cu condiția respectării prevederilor legale cu privire la ajutorul de stat, potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) pct. 71 .
După omologare, debitorul își desfășoară activitatea în limitele afacerii sale obișnuite, în condițiile planului de restructurare, sub supravegherea administratorului concordatar.
În exercitarea atribuțiilor de supraveghere a planului de restructurare, administratorul concordatar va comunica creditorilor afectați de planul de restructurare un raport de analiză trimestrial prin care se va prezenta modalitatea de îndeplinire a planului de restructurare, precum și faptul că, prin derularea acestuia, se menține viabilitatea afacerii.
În vederea îndeplinirii atribuției de supraveghere, debitorul are obligația de a transmite administratorului concordatar toate informațiile necesare întocmirii raportului de analiză, în termen de cel mult 15 zile de la data încheierii situațiilor financiare aferente trimestrului monitorizat. Necomunicarea informațiilor de către debitor se prezumă că reprezintă eșuarea planului de restructurare.
Procedura concordatului preventiv se închide prin hotărâre a judecătorului-sindic în următoarele situații
îndeplinirea prevederilor planului de restructurare, la cererea oricărei părți sau a administratorului concordatar. În acest caz, dacă prin planul de restructurare s-au prevăzut reduceri de creanțe, reducerile rămân definitive de la data pronunțării hotărârii de închidere a procedurii
eșuarea îndeplinirii prevederilor planului de restructurare, la cererea: (i) oricărui creditor, dacă desfășurarea activității debitorului în decursul derulării planului de restructurare aduce pierderi averii sale și nu prezintă perspective rezonabile de menținere a viabilității afacerii; (ii) unui creditor căruia nu i s-a achitat creanța conform prevederilor planului de restructurare în termen de maximum 60 de zile de la data prevăzută în planul de restructurare pentru plată, dacă părțile nu au încheiat o convenție cu privire la aceasta, cu respectarea drepturilor celorlalți creditori; (iii) debitorului, în cazul în care acesta se află în imposibilitatea de a-și mai îndeplini obligațiile asumate prin planul de restructurare
neîndeplinirii obligației de modificare a planului de restructurare dispusă de judecătorul-sindic sau de instanța de apel în termenul stabilit prin hotărârea prin care s-a dispus modificarea, din oficiu sau la cererea oricărei părți interesate
în cazul în care planul de restructurare nu este votat de creditori în termenul de negociere, nu este omologat de judecătorul-sindic sau în cazul în care debitorul consideră că negocierile nu pot conduce la aprobarea unui plan de restructurare
din oficiu sau la cererea oricărei părți interesate, în situația în care planul de restructurare nu a fost depus în termenul prevăzut de art. 24 alin. (1) și nu a fost formulată o cerere de prelungire a perioadei negocierilor, conform art. 26 alin. (5) , sau aceasta nu a fost aprobată de judecătorul-sindic.
Ca urmare a eșuării planului de restructurare potrivit alin. (1) lit. b)
eventualele creanțe reduse renasc la data pronunțării hotărârii de închidere a procedurii, diminuate ca urmare a plăților efectuate pe durata procedurii concordatului preventiv
creditorii care au drept la perceperea dobânzilor, majorărilor sau penalităților de orice fel ori cheltuială, numite generic accesorii, suspendate prin planul de restructurare, își pot calcula accesoriile retroactiv pe perioada derulării planului de restructurare.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Prevederile prezentului capitol se aplică și societăților parte dintr-un grup, care au formulat o cerere comună de deschidere a procedurii concordatului preventiv. Dispozițiile art. 185 se aplică în mod corespunzător.
În situația prevăzută la alin. (1) se vor forma dosare asociate pentru fiecare societate care a solicitat deschiderea procedurii concordatului preventiv, iar judecătorul-sindic va analiza condițiile deschiderii procedurii pentru fiecare societate în parte.
Fiecare societate va desemna același administrator concordatar, care va întocmi un singur plan de restructurare.
Planul de restructurare va fi comunicat potrivit prevederilor prezentei legi fiecărui creditor afectat al fiecărei societăți.
Îndeplinirea condițiilor de vot va fi verificată de judecătorul-sindic în fiecare dosar asociat. Neîndeplinirea condițiilor de vot pentru una dintre societăți va conduce la respingerea cererii de omologare a planului de restructurare.
Omologarea planului de restructurare va fi făcută de judecătorul-sindic în cadrul dosarului societății-mamă sau, dacă față de aceasta nu s-a deschis procedura, în cadrul primului dosar înregistrat, printr-o singură încheiere executorie, ce poate fi atacată cu apel, în condițiile prezentului titlu.
Prevederile cap. III se aplică, în mod corespunzător, în măsura compatibilității, și grupului de societăți.
Procedura generală prevăzută de prezentul capitol se aplică debitorilor prevăzuți la art. 3 , cu excepția celor cărora li se aplică procedura simplificată.
Procedura simplificată prevăzută de prezentul capitol se aplică debitorilor aflați în stare de insolvență care se încadrează în una dintre următoarele categorii
abrogată
abrogată
debitori care fac parte din categoriile prevăzute la alin. (1) și îndeplinesc una dintre următoarele condiții
nu dețin niciun bun în patrimoniul lor
documentele contabile nu pot fi găsite
societatea nu mai are organe de administrare sau acestea nu mai pot funcționa
nu mai sunt îndeplinite condițiile referitoare la sediul social/profesional
persoane juridice dizolvate voluntar, judiciar sau de drept, anterior formulării cererii introductive, chiar dacă lichidatorul judiciar nu a fost numit sau, deși numit, mențiunea privitoare la numirea sa nu a fost înscrisă în registrul comerțului
debitori care și-au declarat prin cererea introductivă intenția de intrare în faliment
orice persoană care desfășoară activități specifice profesioniștilor, care nu a obținut autorizarea cerută de lege pentru exploatarea unei întreprinderi și nu este înregistrată în registrele speciale de publicitate; aplicarea prezentei legi față de aceste persoane nu exclude sancțiunile aplicabile pentru lipsa autorizării sau înregistrării respectivei persoane.
Toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cele privind notificarea, convocarea și comunicarea actelor de procedură efectuate de administratorul judiciar și/sau de lichidatorul judiciar, vor fi suportate din averea debitorului.
Plățile se vor face dintr-un cont deschis la o unitate a unei bănci, pe bază de dispoziții emise de debitor sau, după caz, de administratorul judiciar, iar în cursul falimentului, de lichidatorul judiciar.
Disponibilitățile bănești vor putea fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.
În lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile urmând a fi făcute potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza unui buget previzionat.
În cadrul adunării creditorilor, administratorul judiciar va putea solicita creditorilor avansarea sumelor necesare continuării procedurii.
În scopul și în limitele necesare acoperirii cheltuielilor de procedură, oricând pe parcursul procedurii, în lipsă de lichidități în patrimoniul debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va identifica bunuri valorificabile libere de sarcini, care nu sunt esențiale pentru reorganizare, și va proceda la valorificarea de urgență, pornind de la valoarea de piață a acestora, sau, în cazuri excepționale, temeinic justificate, la minim valoarea de lichidare, stabilite de un evaluator autorizat. Până la desemnarea comitetului creditorilor, decizia de valorificare aparține administratorului judiciar/lichidatorului judiciar. Propunerea de valorificare, inclusă în raportul prevăzut la art. 59 alin. (1) , care se depune la dosarul cauzei și se publică în extras în BPI, poate fi contestată de orice parte interesată în termen de 3 zile de la data publicării extrasului raportului în BPI. După desemnarea comitetului creditorilor, valorificarea se va face cu acordul comitetului, potrivit prevederilor art. 87 alin. (2) .
Fondul prevăzut la alin. (4) va fi susținut de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiției, precum și din preluarea a 2,0% din sumele recuperate în cadrul procedurilor de insolvență, inclusiv din fondurile obținute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, sumă care va fi inclusă în categoria cheltuielilor aferente procedurii în sensul alin. (1) .
Sumele prevăzute la alin. (1) vor fi plătite cu prioritate în momentul existenței disponibilului în contul debitorului. Sumele plătite din fondul de lichidare pentru cheltuielile de procedură sunt considerate avansuri și vor fi restituite de către practicianul în insolvență din averea debitoarei la momentul existenței lor.
Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România va comunica Oficiului Național al Registrului Comerțului și instanțelor judecătorești pe lângă care funcționează registrul societăților agricole, respectiv registrul asociațiilor și fundațiilor, numărul contului și unitatea la care acesta este deschis și orice modificări ulterioare ale acestuia.