LEGEA nr. 84 din 15 aprilie 1998 (*republicată*) privind mărcile și indicațiile geografice

Înregistrarea mărcii produce efecte cu începere de la data depozitului reglementar al mărcii, pentru o perioadă de 10 ani.

La cererea titularului, înregistrarea mărcii poate fi reînnoită la împlinirea fiecărui termen de 10 ani, cu plata taxei prevăzute de lege.

Cererea de reînnoire a înregistrării mărcii poate fi făcută de către titularul mărcii sau de către orice altă persoană autorizată în acest sens prin lege sau în baza unui contract, întrun termen de 6 luni anterior datei expirării înregistrării, în condițiile prevăzute în regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Reînnoirea înregistrării mărcii operează începând cu ziua imediat următoare expirării duratei de protecție în curs.

Taxa pentru reînnoirea înregistrării mărcii este datorată odată cu cererea de reînnoire. Cererea de reînnoire poate fi făcută și taxa poate fi plătită și în următoarele 6 luni de la expirarea duratei de protecție, cu majorarea prevăzută de lege.

Neplata taxei în condițiile prevăzute la alin. (5) este sancționată cu decăderea titularului din dreptul la marcă.

OSIM informează titularul mărcii cu privire la expirarea înregistrării, cu cel puțin 6 luni înainte de data acestei expirări, fără ca lipsa unei astfel de informări să atragă răspunderea oficiului.

Cererea de reînnoire a înregistrării mărcii va conține

Când titularul solicită reînnoirea numai pentru o parte din produsele și serviciile înscrise în Registrul mărcilor, acesta va indica și numele acelor produse sau servicii pentru care se solicită reînnoirea înregistrării mărcii.

Dacă OSIM constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru reînnoirea înregistrării mărcii, notifică aceasta titularului, care poate prezenta un răspuns în termen de 30 de zile de la primirea notificării. În lipsa unui răspuns în termen, cererea de reînnoire a înregistrării mărcii se respinge.

Solicitantul cererii de reînnoire poate contesta decizia de respingere a reînnoirii înregistrării, în termenul și cu procedura prevăzute la art. 97 .

Reînnoirea înregistrării mărcii se înscrie în Registrul mărcilor și se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, în termen de maximum 3 luni de la depunerea la OSIM a cererii de reînnoire.

OSIM eliberează titularului un certificat de reînnoire a înregistrării mărcii.

Pe durata protecției mărcii, titularul poate solicita la OSIM, cu plata taxei prevăzute de lege, introducerea de modificări neesențiale ale unor elemente ale mărcii, sub condiția ca acestea să nu afecteze în mod substanțial marca sau caracterul distinctiv al mărcii. Lista de produse și servicii nu poate fi extinsă.

OSIM va înscrie în Registrul mărcilor modificările introduse, conform alin. (1) , și va publica marca, astfel cum a fost modificată.

Înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv asupra mărcii.

Fără a aduce atingere drepturilor titularilor dobândite înainte de data depunerii cererii sau de data de prioritate a mărcii înregistrate, titularul acesteia poate cere instanței judecătorești competente, printr-o acțiune în contrafacere, să interzică terților să utilizeze, în activitatea lor comercială, fără consimțământul său

În aplicarea alin. (2) , titularul mărcii poate cere să fie interzise terților, în special, următoarele acte

În cazul în care există riscul ca ambalajul, etichetele, elementele sau dispozitivele de securitate ori de autenticitate sau orice alte suporturi pe care se aplică marca să poată fi utilizate pentru produse sau servicii într-o manieră care ar constitui o încălcare a drepturilor titularului unei mărci conform alin. (2) și (3) , titularul mărcii respective are dreptul de a interzice, atunci când acestea sunt efectuate în activitatea comercială, următoarele acte

Fără a aduce atingere drepturilor titularilor dobândite înainte de data depunerii cererii sau de data de prioritate a mărcii înregistrate, titularul unei mărci înregistrate este îndreptățit totodată să împiedice terții să introducă în cursul activității comerciale produse pe teritoriul României, fără a le pune în liberă circulație în România, în cazul în care aceste produse, inclusiv ambalajele acestora, provin din țări terțe și poartă, fără a fi autorizate, o marcă identică cu marca înregistrată în România pentru respectivele produse sau care nu poate fi diferențiată, în aspectele sale esențiale, de marca înregistrată.

Dreptul titularului mărcii prevăzut la alin. (5) se stinge dacă, în cursul procedurilor de constatare a contrafacerii mărcii înregistrate, inițiate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 608/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 iunie 2013 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală de către autoritățile vamale și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.383/2003 al Consiliului, declarantul sau deținătorul produselor prezintă dovezi potrivit cărora titularul mărcii înregistrate nu este îndreptățit să interzică introducerea produselor pe piață în țara de destinație finală.

Într-o acțiune în contrafacere întemeiată pe prevederile art. 39 , la cererea pârâtului, titularul unei mărci anterioare prezintă dovada că, în perioada de 5 ani care precedă data introducerii acțiunii, marca a fost utilizată în mod efectiv pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost înregistrată și care sunt invocate, sau dovada că există motive justificate pentru neutilizarea mărcii, cu condiția ca procedura de înregistrare a mărcii anterioare să fi fost încheiată de cel puțin 5 ani la data introducerii acțiunii. În caz contrar, acțiunea se respinge.

În cazul în care marca anterioară a fost utilizată doar pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată, aceasta se va considera înregistrată doar pentru acea parte de produse sau servicii.

În cadrul acțiunilor în contrafacere întemeiate pe dispozițiile art. 39 , titularul unei mărci nu este îndreptățit să interzică utilizarea unei mărci înregistrate ulterior, dacă această marcă ulterioară nu ar putea fi anulată în conformitate cu dispozițiile art. 56 alin. (3) , art. 58 și art. 59 .

În cadrul acțiunilor în contrafacere întemeiate pe dispozițiile art. 39 , titularul unei mărci nu este îndreptățit să interzică utilizarea unei mărci a Uniunii Europene înregistrate ulterior în cazul în care această marcă ulterioară nu ar putea fi anulată potrivit prevederilor art. 60 alin. (1), (3) sau (4), ale art. 61 alin. (1) sau (2) ori ale art. 64 alin. (2) din Regulamentul privind marca Uniunii Europene.

În cazul în care titularul unei mărci nu este îndreptățit să interzică, potrivit prevederilor alin. (3) sau (4), utilizarea unei mărci înregistrate ulterior, titularul mărcii ulterioare nu este îndreptățit să interzică utilizarea mărcii anterioare, chiar dacă acest drept anterior nu mai poate fi invocat împotriva mărcii ulterioare.

În cazul în care o marcă este înregistrată pe numele mandatarului sau al reprezentantului titularului acelei mărci, fără consimțământul titularului, acesta din urmă este îndreptățit să facă cel puțin unul dintre următoarele demersuri

Dispozițiile alin. (1) nu se aplică în cazul în care mandatarul sau reprezentantul își justifică demersul.

Cererea de cesiune în cazul prevăzut la alin. (1) lit. b) se depune potrivit prevederilor art. 6 alin. (3) lit. d) în locul unei cereri de anulare.

Titularul mărcii poate cere ca terților să le fie interzisă efectuarea actelor prevăzute la art. 39 numai după publicarea înregistrării mărcii conform art. 32 alin. (4) .

Pentru actele prevăzute la alin. (1) , săvârșite ulterior publicării cererii de înregistrare a mărcii conform dispozițiilor art. 19 , titularul poate cere despăgubiri, potrivit dreptului comun.

Dreptul asupra mărcii se epuizează, iar titularul nu poate interzice altor persoane folosirea acesteia pentru produse care au fost puse în comerț în Uniunea Europeană și în Spațiul Economic European sub această marcă de titularul însuși sau cu consimțământul său.

Prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile dacă există motive temeinice care justifică opoziția titularului la comercializarea ulterioară a produselor, în special atunci când starea produselor este modificată sau alterată după punerea lor în comerț.

Titularul mărcii nu poate cere să se interzică unui terț utilizarea în activitatea sa comercială

Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile cu condiția ca utilizarea de către un terț a elementelor prevăzute la lit. a)-c) ale acestuia să fie în conformitate cu practicile loiale în materie industrială sau comercială.

Drepturile asupra mărcii se pot transmite prin cesiune, licență, fuziune, pe cale succesorală, în baza unei hotărâri judecătorești sau prin orice altă modalitate prevăzută de lege pentru transferul dreptului de proprietate.

Este, de asemenea, considerată transmitere de drepturi și executarea silită a debitorului, titular al mărcii, efectuată în condițiile legii.

Înscrierea transmiterii de drepturi asupra mărcilor aflate în litigiu se suspendă până la data rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești cu privire la acestea.

Drepturile cu privire la marcă pot fi transmise prin cesiune, independent de transmiterea fondului de comerț în care aceasta este încorporată. Cesiunea trebuie făcută în scris și semnată de părțile contractante, sub sancțiunea nulității, cu excepția cazului în care rezultă dintr-o hotărâre judecătorească sau în urma executării unor obligații contractuale.

Transmiterea prin cesiune a drepturilor asupra mărcii se poate face pentru toate produsele sau serviciile pentru care marca este înregistrată sau numai pentru o parte dintre acestea; cesiunea, chiar parțială, nu poate limita teritorial folosirea mărcii pentru produsele sau serviciile la care se referă.

În cazul în care patrimoniul titularului mărcii este transmis în totalitatea sa, această transmitere are ca efect și transferul drepturilor cu privire la marcă, cu excepția cazurilor în care există o convenție contrară sau aceasta rezultă în mod evident din împrejurări. Transmiterea unor elemente din patrimoniul titularului nu afectează calitatea de titular al dreptului la marcă.

Mărcile identice sau similare, aparținând aceluiași titular și care sunt folosite pentru produse sau servicii identice sau similare, nu pot fi transmise prin cesiune decât în totalitate și numai către o singură persoană, sub sancțiunea nulității actului de transmitere.

Cererea de înscriere a cesiunii conține informații privind identificarea mărcii, a noului titular, a produselor și/sau serviciilor la care se referă cesiunea și va fi însoțită de actul doveditor al schimbării titularului mărcii. În plus, cererea va cuprinde, dacă este cazul, informațiile privind datele de identificare a mandatarului noului titular.

OSIM poate refuza înscrierea cesiunii dacă rezultă în mod evident faptul că prin aceasta publicul este indus în eroare cu privire la natura, calitatea sau originea geografică a produselor sau serviciilor pentru care marca a fost înregistrată, cu excepția situației în care cesionarul acceptă să limiteze cesiunea mărcii la produsele sau serviciile pentru care marca nu este înșelătoare.

La cererea uneia dintre părți prezentată în condițiile prevăzute la alin. (1) și cu plata taxei prevăzute de lege, OSIM înscrie cesiunea în Registrul mărcilor și o publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Cesiunea este opozabilă terților de la data publicării acesteia.

În cazul în care condițiile pentru înscrierea cesiunii nu sunt îndeplinite, OSIM informează solicitantul cu privire la deficiențele constatate în termen de 30 de zile de la depunerea cererii conform alin. (1) . Dacă deficiențele constatate nu sunt remediate în termen de două luni de la primirea informării din partea oficiului, cererea de înscriere a cesiunii se respinge.

În situația unei cesiuni parțiale, orice cerere formulată de titularul inițial aflată în curs de soluționare este valabilă și în ceea ce privește marca rezultată în urma cesiunii parțiale. În cazul în care cererea este condiționată de achitarea unor taxe și acestea au fost deja achitate de către titularul inițial, noul titular nu este obligat să achite taxe suplimentare pentru respectiva cerere.

Titularul mărcii poate, în baza unui contract de licență, să autorizeze terții să folosească marca pe întreg teritoriul României sau pe o parte a acestuia, pentru toate sau numai pentru o parte dintre produsele ori serviciile pentru care marca a fost înregistrată. Licențele pot fi exclusive sau neexclusive.

Titularul mărcii poate invoca drepturile conferite de marcă împotriva licențiatului care a încălcat clauzele contractului de licență, în ceea ce privește durata utilizării, forma acoperită de înregistrare sub care marca poate fi utilizată, natura produselor sau a serviciilor pentru care licența a fost acordată, teritoriul pe care marca poate fi utilizată, calitatea produselor fabricate sau a serviciilor furnizate de licențiat sub marca pentru care s-a acordat licența.

Pe durata contractului de licență de marcă, licențiatul este obligat

Licențele se înscriu în Registrul mărcilor, la cererea titularului mărcii sau a beneficiarului licenței însoțită de actul doveditor, cu plata taxei prevăzute de lege, și se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, conform procedurii prevăzute în regulamentul de aplicare a prezentei legi. Licența este opozabilă terților de la data publicării acesteia.

Dacă în contractul de licență nu este stipulat altfel, licențiatul nu poate introduce în justiție o acțiune în contrafacere fără consimțământul titularului mărcii.

Titularul unei licențe exclusive poate introduce o acțiune în contrafacere, dacă, după ce a notificat titularului mărcii actele de contrafacere de care a luat cunoștință, acesta nu a acționat în termenul solicitat de licențiat.

Când o acțiune în contrafacere a fost pornită de către titular, oricare dintre licențiați poate să intervină în proces, solicitând repararea prejudiciului cauzat prin contrafacerea mărcii.

Lipsa înscrierii unei licențe la OSIM nu afectează

Înscrierea licenței nu este o condiție pentru ca folosirea unei mărci de beneficiarul licenței să poată fi considerată echivalentul unui act de utilizare de către titular, în cadrul procedurilor referitoare la dobândirea, menținerea validității ori la apărarea drepturilor cu privire la acea marcă.

Dispozițiile alin. (1)-(3) sunt aplicabile și persoanelor autorizate să utilizeze o marcă colectivă.

În cazul în care persoanele autorizate să utilizeze o marcă colectivă au suferit prejudicii în urma utilizării neautorizate a acesteia, titularul mărcii colective este îndreptățit să ceară, în numele lor, repararea prejudiciului.

O marcă poate, independent de întreprindere, să facă obiectul unui drept real ori să facă obiectul unor măsuri de executare silită.

Înscrierea în Registrul mărcilor a drepturilor reale și a măsurilor de executare silită se face la cererea persoanei interesate însoțită de documente justificative, cu plata taxei legale prevăzute pentru înscrierea transmiterilor de drepturi, potrivit procedurii prevăzute în regulamentul de aplicare a prezentei legi.

În situația în care titularul mărcii intră în procedura insolvenței, la cererea oricărei persoane interesate însoțită de documente justificative, OSIM face mențiune despre aceasta în Registrul mărcilor.

Titularul poate să renunțe la marcă pentru toate sau numai pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată.

Renunțarea la marcă se declară în scris la OSIM de către titularul mărcii sau de către persoana împuternicită de acesta, iar drepturile asupra mărcii se sting, cu privire la produsele și serviciile la care marca se referă, la data înscrierii renunțării în Registrul mărcilor.

Dacă o licență a fost înregistrată, renunțarea la marcă este înscrisă numai dacă titularul mărcii probează că a notificat licențiatului despre intenția de a renunța la marcă.

În situația în care sunt înscrise în Registrul mărcilor garanții reale sau măsuri de executare silită, renunțarea la marcă nu poate fi înscrisă decât cu acordul beneficiarului garanției sau după radierea înscrierii măsurilor de executare silită.

Orice persoană interesată poate solicita oricând în cursul duratei de protecție a mărcii decăderea titularului din drepturile conferite de marcă dacă

Este asimilată folosirii efective a mărcii

Titularul nu poate fi decăzut din drepturile sale dacă, în perioada de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1) lit. a) și până la prezentarea cererii de decădere, marca a fost folosită efectiv. Totuși, dacă începerea sau reluarea folosirii mărcii a avut loc cu 3 luni înainte de prezentarea în justiție a cererii de decădere, folosirea mărcii nu este luată în considerare dacă pregătirile pentru începerea sau reluarea folosirii au intervenit numai după ce titularul a luat la cunoștință de faptul că ar putea fi introdusă o cerere de decădere.

Dovada folosirii mărcii incumbă titularului acesteia și poate fi făcută prin orice mijloc de probă.

Decăderea produce efecte de la data introducerii cererii de decădere. La cererea uneia dintre părți, poate fi stabilită o dată anterioară de la care a intervenit unul din motivele de decădere.

Marca se radiază din Registrul mărcilor și mențiunea radierii se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.

Anularea înregistrării mărcii poate fi cerută în perioada de protecție a mărcii de către orice persoană interesată, pentru oricare dintre următoarele motive

O cerere de anulare a înregistrării unei mărci poate fi depusă pe baza unuia sau mai multor drepturi anterioare, cu condiția ca toate acestea să aparțină aceluiași titular.

Cererea de anulare întemeiată pe o marcă anterioară nu este admisă dacă nu ar fi fost admisă la data depunerii cererii de marcă ulterioară sau la data de prioritate a mărcii ulterioare, pe baza unuia dintre următoarele motive

Anularea înregistrării mărcii va avea efect retroactiv, începând cu data depozitului reglementar al mărcii.

Titularul unei mărci anterioare dintre cele prevăzute la art. 6 alin. (2) sau al unui semn ori drept anterior dintre cele prevăzute la alin. (3) lit. a) , c) sau e) al aceluiași articol, care a tolerat într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani utilizarea în România sau în Uniunea Europeană, după caz, a unei mărci ulterioare, având cunoștință despre această utilizare, nu poate să ceară anularea și nici să se opună utilizării mărcii ulterioare pentru produsele și serviciile pentru care această marcă ulterioară a fost utilizată, în afară de cazul în care înregistrarea mărcii ulterioare a fost cerută cu rea-credință.

În cazul prevăzut la alin. (1) , titularul mărcii ulterior înregistrate nu se poate opune utilizării mărcii anterioare sau semnului anterior, chiar dacă acestea nu mai pot fi invocate împotriva mărcii ulterioare.

În cadrul procedurii de anulare a înregistrării unei mărci în care este invocată existența unei mărci înregistrate cu o dată de depunere sau cu o dată de prioritate anterioară, la cererea titularului mărcii ulterioare, titularul mărcii anterioare prezintă dovada că, în perioada de 5 ani care precedă data depunerii cererii de anulare, marca anterioară a fost utilizată în mod efectiv, în condițiile prevăzute la art. 55 , pentru produsele sau serviciile pentru care marca este înregistrată și care sunt invocate în cererea de anulare sau că există motive întemeiate pentru neutilizare, cu condiția ca procedura de înregistrare a mărcii anterioare să fi fost încheiată cu cel puțin 5 ani anterior datei depunerii cererii de anulare.

În cazul în care, la data depunerii sau la data de prioritate a mărcii ulterioare, perioada de 5 ani în care marca anterioară ar fi trebuit să fie utilizată efectiv, astfel cum se prevede la art. 55 , a expirat, titularul mărcii anterioare prezintă, pe lângă dovada prevăzută la alin. (1) , dovada că marca anterioară a fost utilizată în mod efectiv în perioada de 5 ani care precedă data de depunere sau data de prioritate a mărcii ulterioare ori că au existat motive întemeiate pentru neutilizare.

În absența dovezilor prevăzute la alin. (1) și (2) , o cerere de anulare întemeiată pe existența unei mărci anterioare se respinge.

În cazul în care marca anterioară a fost utilizată, în condițiile prevăzute la art. 55 , doar pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată, aceasta se consideră înregistrată, în sensul examinării cererii de anulare, doar pentru acea parte de produse sau servicii.

Dispozițiile alin. (1)-(4) se aplică și în situația în care marca anterioară este o marcă a Uniunii Europene, caz în care utilizarea efectivă a acesteia se stabilește în conformitate cu art. 18 din Regulamentul privind marca Uniunii Europene.

Dacă un motiv de decădere sau de nulitate există numai pentru o parte a produselor sau a serviciilor pentru care marca a fost înregistrată, decăderea sau nulitatea va produce efecte numai cu privire la aceste produse sau servicii.

În cazul în care pentru o marcă a Uniunii Europene este invocată senioritatea unei mărci naționale sau a unei mărci înregistrate potrivit prevederilor unor acorduri internaționale, anularea mărcii sau decăderea din drepturi a titularului acestei mărci care stă la baza invocării seniorității poate fi pronunțată și după momentul la care marca a făcut obiectul renunțării sau a expirat, cu condiția ca anularea mărcii care stă la baza invocării seniorității sau decăderea din drepturi a titularului acesteia să fi putut fi pronunțată la momentul renunțării sau expirării. În acest caz, senioritatea încetează să producă efecte.

Anularea înregistrării unei mărci sau decăderea titularului din drepturi, solicitate pe calea administrativ-jurisdicțională facultativă corespunzător art. 52 din Constituția României, republicată , la OSIM se poate soluționa de către o comisie de specialitate din cadrul OSIM ai cărei membri au ca atribuții doar soluționarea cererilor de anulare și decădere, fără a fi implicați în nicio altă procedură desfășurată la nivelul OSIM în privința mărcilor și fără a interfera cu activitatea Comisiei de contestații din cadrul OSIM, formată din trei membri cu experiență în domeniul juridic, potrivit procedurii prevăzute în capitolul VIII^1 .

Hotărârile motivate ale comisiei prevăzute la alin. (1) se comunică părților în termen de 3 luni de la pronunțare și pot fi contestate în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul București.

Hotărârea Tribunalului București de soluționare a contestației prevăzute la alin. (2) este supusă numai apelului la Curtea de Apel București.

Cererea de decădere a titularului din drepturile conferite de marcă pentru motivele prevăzute la art. 55 , 65 sau 74 , respectiv cererea de anulare a înregistrării unei mărci pentru motivele prevăzute la art. 56 , 66 sau 73 va conține cel puțin următoarele

În cazul în care cererea în anulare este întemeiată pe dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. b) , se vor depune precizări asupra dreptului pe care este fondată cererea și, după caz, documentele care dovedesc faptul că persoana care solicită anularea înregistrării unei mărci este titularul dreptului pe care îl invocă.

Hotărârea judecătorească rămasă definitivă, prin care, după caz, titularul a fost decăzut din drepturile conferite de marcă ori înregistrarea mărcii a fost anulată, se va comunica la OSIM de către persoana interesată.

Dispozițiile prezentului articol sunt aplicabile și în cazul în care titularul unei mărci solicită cesiunea mărcii în locul unei cereri de anulare, potrivit prevederilor art. 42 alin. (1) lit. b) și alin. (3) . La cererea părții interesate, OSIM înscrie în registru cesiunea parțială sau totală rezultată în urma unei hotărâri de admitere a cererii de transfer rămasă definitivă și o publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.

Activitatea comisiei prevăzute la art. 61 alin. (1) se organizează și funcționează într-un serviciu distinct în cadrul OSIM, Serviciul anulări-decăderi.

Comisia este formată din 3 membri

Membrii comisiei au statut de personal contractual, specializare în domeniul mărcilor și experiență de minimum 3 ani în domeniul juridic și exercită doar atribuții în privința soluționării cererilor de anulare a înregistrării mărcilor și de decădere a titularilor din drepturile conferite de mărci.

Secretariatul comisiei este asigurat de o persoană din cadrul Serviciului anulări-decăderi; secretarul nu are calitate de membru al comisiei.

Președintele comisiei va aproba componența nominală a acesteia și lista dosarelor pentru ședințele de soluționare a cererilor de anulare și decădere.

Activitatea membrilor comisiei prevăzute la alin. (2) se desfășoară cu respectarea dispozițiilor art. 41 și 42 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată , cu modificările și completările ulterioare, referitoare la incompatibilități.

Cererile de anulare și decădere se fac în scris, în limba română, și se depun la Registratura generală a OSIM, prin poștă, fax sau pe cale electronică, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Cererea de anulare sau decădere și dovezile în susținerea acesteia se depun în atâtea copii câte părți sunt și un exemplar pentru comisie. Copiile vor fi certificate conform cu originalul de partea care le depune.

Dacă înscrisurile sunt redactate într-o limbă străină, se vor depune traduceri ale acestora în limba română, certificate de partea care le depune. Înscrisurile care nu sunt traduse în limba română nu sunt luate în considerare la soluționarea cererii.

Procedura se desfășoară în limba română cu convocarea părților. Părțile în cadrul procedurii de anulare și decădere se numesc petent și intimat.

Cererea de anulare sau de decădere poate fi depusă și susținută în fața comisiei în nume propriu sau printr-un reprezentant, în condițiile prevăzute la alin. (6) .

În fața comisiei, părțile persoane fizice se pot prezenta personal sau pot fi reprezentate de un mandatar ori de un avocat. Părțile persoane juridice se prezintă prin reprezentant legal, consilier juridic, avocat sau mandatar.

Pregătirea ședinței de anulări și decăderi va fi asigurată de secretarul comisiei, care va ține evidența cererilor depuse, înregistrate în ordine cronologică, într-un registru cu această destinație.

În termen de 5 zile de la înregistrarea cererii la OSIM, secretarul comisiei verifică dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute la art. 61^1 alin. (1) și (2) și art. 61^4 alin. (1)-(3) și înaintează dosarul președintelui comisiei pentru a fi repartizat unui raportor.

În cazul în care cererea nu îndeplinește cerințele prevăzute la art. 61^1 alin. (1) și (2) și art. 61^4 alin. (1)-(3) , petentul este notificat cu privire la deficiențele constatate și i se acordă un termen de 5 zile în vederea remedierii acestora.

În cazul în care, în termenul prevăzut la alin. (3) , nu au fost remediate cerințele prevăzute la art. 61^1 alin. (1) lit. a)-e) și h) , comisia decide, fără convocarea părților, respingerea acesteia printr-o hotărâre motivată, care se comunică petentului în termenul prevăzut la art. 61 alin. (2) .

În cazul în care cererea nu a fost respinsă pentru motivele prevăzute la alin. (4) , aceasta se comunică intimatului, care primește un termen de 30 de zile de la comunicare pentru formularea unui punct de vedere. Punctul de vedere al intimatului împreună cu înscrisurile doveditoare în susținerea apărărilor formulate se vor depune în atâtea exemplare câte părți sunt și un exemplar pentru comisie. Copiile vor fi certificate conform cu originalul de partea care le depune.

Punctul de vedere al intimatului împreună cu dovezile atașate acestuia se comunică petentului, care are posibilitatea de a formula un răspuns, în termen de 10 zile de la comunicare. Intimatul poate lua la cunoștință despre răspunsul petentului de la dosarul cauzei. În lipsa punctului de vedere al intimatului sau a răspunsului petentului, cererea se soluționează pe baza actelor de la dosar.

Președintele comisiei stabilește termenele de soluționare a cererilor de anulare și decădere și dispune cu privire la convocarea părților.

În situația în care una dintre părți are sediul/domiciliul în străinătate și nu are mandatar desemnat, în condițiile art. 15 alin. (2) , se acordă un termen de 30 de zile în vederea desemnării unui mandatar.

Primul termen de soluționare a cererii de anulare sau de decădere se stabilește după depunerea punctului de vedere al intimatului sau petentului, după caz, ori la expirarea termenului stabilit pentru depunerea acestuia, dacă nu a fost depus un punct de vedere.

Secretarul comisiei întocmește listele de ședință, conținând dosarele programate spre soluționare, și le transmite președintelui comisiei în vederea aprobării; listele de ședință aprobate se afișează pe site-ul OSIM cu cel puțin o zi înainte de data stabilită pentru desfășurarea ședinței și la sediul OSIM, cu o oră înainte de începerea ședinței.

Convocarea părților și notificările se fac printro comunicare scrisă, care poate fi transmisă prin orice mijloace de comunicare ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia, dacă partea a indicat datele corespunzătoare în acest scop.

Convocarea va conține următoarele elemente

Procedura de convocare se consideră legal îndeplinită dacă partea a primit convocarea conținând elementele prevăzute la alin. (2) cu cel puțin 5 zile înaintea termenului stabilit pentru soluționarea cererii.

Comisia va verifica efectuarea procedurilor de convocare la fiecare termen și, când este cazul, va lua măsuri de refacere a acestor proceduri.

Dacă partea convocată nu se prezintă la termenul fixat și procedura de convocare este legal îndeplinită, procedura în fața comisiei se poate desfășura în lipsa părții.

Partea care a fost prezentă la un termen, personal sau printr-un reprezentant legal ori convențional, nu va mai fi convocată pe parcursul soluționării cererii, considerându-se că ea cunoaște termenele ulterioare.

Dispozițiile alin. (6) nu sunt aplicabile atunci când

Prezența părții la termenul de soluționare a cererii acoperă neregularitățile referitoare la procedura de convocare.

Ședința este publică. Comisia poate dispune ședință secretă dacă dezbaterea publică ar aduce o vătămare uneia dintre părți sau ordinii publice.

Președintele comisiei deschide, suspendă și ridică ședința.

La termenul fixat, dacă părțile sunt prezente sau dacă se constată că procedura a fost legal îndeplinită, președintele comisiei deschide dezbaterile, dând mai întâi cuvântul petentului și apoi intimatului.

Președintele este în drept să pună părților întrebări care să ducă la lămurirea împrejurărilor cauzei și are obligația să pună în dezbatere toate cererile, excepțiile, împrejurările de fapt sau temeiurile de drept prezentate de părți, potrivit legii, sau invocate din oficiu.

Membrii comisiei pot pune întrebări părților numai prin mijlocirea președintelui, care poate încuviința ca aceștia să pună întrebări direct.

Susținerile prezentate de părți în ședință vor fi consemnate de secretarul comisiei în condica de ședințe.

La cererea temeinic justificată a părților sau când din dezbateri rezultă necesitatea producerii de noi dovezi, comisia poate acorda un nou termen, părțile prezente luând cunoștință de noul termen.

În situațiile prevăzute la alin. (7) , comisia va dispune amânarea soluționării cererii, printr-o încheiere de ședință semnată de președinte și secretar.

După încheierea dezbaterilor, comisia deliberează în secret asupra hotărârii pe care urmează să o pronunțe. Fiecare dintre membrii comisiei are îndatorirea să își exprime opinia, începând cu raportorul. Președintele ascultă părerile membrilor comisiei și se pronunță cel din urmă.

În cazuri deosebite, în funcție de complexitatea cererii, când comisia nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 7 zile și care poate fi prelungit de maximum 2 ori, cu câte o perioadă de cel mult 7 zile. Dacă pronunțarea a fost amânată, hotărârea nu poate fi pronunțată mai înainte de data fixată în acest scop.

În situația în care comisia constată că sunt necesare noi lămuriri sau acte în dosarul cererii, poate repune cererea pe rol, fixând o nouă ședință cu convocarea părților.

Hotărârea comisiei va fi luată numai pe baza faptelor și dovezilor prezentate de părți în dosarul cererii.

După luarea hotărârii, dispozitivul acesteia se consemnează în condica de ședințe și se afișează pe pagina de internet a OSIM, iar raportorul va redacta proiectul de hotărâre.

Hotărârea comisiei trebuie să cuprindă

Hotărârile comisiei se iau cu majoritate de voturi.

Hotărârile se întocmesc într-un singur exemplar original, care se depune la dosarul de hotărâri al comisiei și se păstrează la secretariatul comisiei.

Hotărârile se comunică părților de către secretarul comisiei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul. Un exemplar, în copie certificată, se atașează la dosarul cererii.

În soluționarea cererilor de anulare sau de decădere, comisia va putea lua una dintre următoarele hotărâri

În cazul pronunțării unei hotărâri de anulare a mărcii, comisia nu se poate pronunța și cu privire la legalitatea actelor civile încheiate în baza mărcii anulate și asupra efectelor civile produse, în acest caz fiind necesară sesizarea instanței de judecată competente.

Prevederile prezentului capitol referitoare la procedura de soluționare a cererilor de anulare și decădere se completează, în mod corespunzător, cu dispozițiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată , cu modificările și completările ulterioare.