Înapoi la Legislație

Legea nr. 682/2001 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
PARLAMENTUL
Articole
2

Pe scurt

Legea nr. 682/2001: LEGE nr. 682 din 28 noiembrie 2001 (*actualizată*) privind ratificarea Convenției pentru protejarea persoanelor față de prelucrarea automatizata a datelor cu caracter personal, adoptată la Strasbourg la 28 ianuarie 1981 (actualizată până la data de 12 mai 2005*).

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
PARLAMENTUL
Câte articole are?
2 articole.
Cuprins

LEGE nr. 682 din 28 noiembrie 2001 (*actualizată*) privind ratificarea Convenției pentru protejarea persoanelor față de prelucrarea automatizata a datelor cu caracter personal, adoptată la Strasbourg la 28 ianuarie 1981 (actualizată până la data de 12 mai 2005*)

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Art. 1

Se ratifică Convenția pentru protejarea persoanelor față de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, adoptată la Strasbourg la 28 ianuarie 1981, semnată de România la 18 martie 1997.

Art. 2

Cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare a Convenției vor fi făcute cunoscute Secretariatului General al Consiliului Europei următoarele declarații

1.

La art. 3 pct. 2 lit. a): "Prezenta convenție nu se aplică prelucrărilor de date cu caracter personal care fac parte dintr-un sistem de evidență, atunci când

a)

sunt efectuate în cadrul activităților din domeniul apărării naționale și siguranței naționale, desfășurate în limitele și cu restricțiile stabilite de lege

b)

prelucrarea privește date obținute din documente accesibile publicului, conform legii

c)

sunt efectuate de către persoanele fizice exclusiv pentru uzul lor personal, dacă datele în cauza nu sunt destinate a fi dezvăluite."

2.

La art. 3 pct. 2 lit. b): "Prezenta convenție se va aplica în egală măsură prelucrărilor de date cu caracter personal efectuate în cadrul activităților sale legitime de către o fundație, asociație sau de către orice alta organizație cu scop nelucrativ și cu specific politic, filozofic, religios sau sindical, cu condiția ca persoana vizată să fie membra a acestei organizații sau să întrețină cu aceasta în mod regulat relații care privesc specificul activității organizației și ca datele să nu fie dezvăluite unor terți fără consimțământul persoanei vizate." 3. La art. 3 pct. 2 lit. c): Prezenta convenție se aplică și prelucrărilor de date cu caracter personal efectuate prin alte mijloace decât cele automate, care fac parte dintr-un sistem de evidență sau care sunt destinate a fi incluse într-un asemenea sistem. Autoritatea națională competentă este Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.