LEGE nr. 63 din 17 aprilie 2012 pentru modificarea și completarea Codului penal al României și a Legii nr. 286/2009 privind Codul pena l
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Codul penal al României, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează
La articolul 112, după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins: "h) confiscarea extinsă." 2. După articolul 118^1 se introduce un nou articol, articolul 118^2, cu următorul cuprins: "Art. 118^2 Confiscarea extinsă Sunt supuse confiscării și alte bunuri decât cele menționate la art. 118, în cazul în care persoana este condamnată pentru comiterea uneia dintre următoarele infracțiuni, dacă fapta este susceptibilă să îi procure un folos material și pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 5 ani sau mai mare
proxenetism
infracțiuni privind traficul de droguri și de precursori
infracțiuni privind traficul de persoane
infracțiuni la regimul frontierei de stat a României
infracțiunea de spălare a banilor
infracțiuni din legislația privind prevenirea și combaterea pornografiei
infracțiuni din legislația privind prevenirea și combaterea terorismului
asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni
infracțiunea de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat ori de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui astfel de grup
infracțiuni contra patrimoniului
infracțiuni privitoare la nerespectarea regimului armelor și munițiilor, materialelor nucleare sau al altor materii radioactive și materiilor explozive
falsificarea de monedă sau alte valori
divulgarea secretului economic, concurența neloială, nerespectarea dispozițiilor privind operațiile de import sau export, deturnarea de fonduri, nerespectarea dispozițiilor privind importul de deșeuri și reziduuri
infracțiuni privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc
trafic de migranți
infracțiuni de corupție, infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, infracțiuni în legătură cu infracțiunile de corupție, infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene
infracțiuni de evaziune fiscală
infracțiuni privind regimul vamal
infracțiunea de bancrută frauduloasă; ș) infracțiuni săvârșite prin intermediul sistemelor informatice și almijloacelor de plată electronice
traficul de organe, țesuturi sau celule de origine umană. Confiscarea extinsă se dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții
valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5 ani înainte și, dacă este cazul, după momentul săvârșirii infracțiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanței, depășește în mod vădit veniturile obținute de aceasta în mod licit
instanța are convingerea că bunurile respective provin din activități infracționale de natura celor prevăzute la alin. 1. Pentru aplicarea dispozițiilor alin. 2 se ține seama și de valoarea bunurilor transferate de către persoana condamnată sau de un terț unui membru de familie, persoanelor cu care persoana condamnată a stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți ori dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc cu acesta, persoanelor juridice asupra cărora persoana condamnată deține controlul. Prin bunuri, conform prezentului articol, se înțelege și sumele de bani. La stabilirea diferenței dintre veniturile licite și valoarea bunurilor dobândite se vor avea în vedere valoarea bunurilor la data dobândirii lor și cheltuielile făcute de persoana condamnată, persoanele prevăzute la alin. 3. Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani și bunuri până la concurența valorii acestora. Se confiscă, de asemenea, bunurile și banii obținuți din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse confiscării. Confiscarea nu poate depăși valoarea bunurilor dobândite în perioada prevăzută la alin. 2, care excedează nivelului veniturilor licite ale persoanei condamnate." 3. Articolul 124 se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 124 Prescripția specială Prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut la art. 122 este depășit cu încă o dată."
Legea nr. 286/2009 privind Codul penal , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează
La articolul 108, după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins: "e) confiscarea extinsă." 2. După articolul 112 se introduce un nou articol, articolul 112^1, cu următorul cuprins: "Art. 112^1 Confiscarea extinsă
Sunt supuse confiscării și alte bunuri decât cele menționate la art. 112, în cazul în care persoana este condamnată pentru comiterea uneia dintre următoarele infracțiuni, dacă fapta este susceptibilă să îi procure un folos material și pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare
infracțiuni privind traficul de droguri și de precursori
infracțiuni privind traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile
infracțiuni privind frontiera de stat a României
infracțiunea de spălare a banilor
infracțiuni din legislația privind prevenirea și combaterea pornografiei
infracțiuni din legislația privind combaterea terorismului
constituirea unui grup infracțional organizat
infracțiuni contra patrimoniului
nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor nucleare și al materiilor explozive
falsificarea de monede, timbre sau de alte valori
divulgarea secretului economic, concurența neloială, nerespectarea dispozițiilor privind operații de import sau export, deturnarea de fonduri, infracțiuni privind regimul importului și al exportului, precum și al introducerii și scoaterii din țară de deșeuri și reziduuri
infracțiuni privind jocurile de noroc
infracțiuni de corupție, infracțiunile asimilate acestora, precum și infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene
infracțiuni de evaziune fiscală
infracțiuni privind regimul vamal
infracțiuni de fraudă comise prin sisteme informatice și mijloace de plată electronice
traficul de organe, țesuturi sau celule de origine umană.
Confiscarea extinsă se dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții
valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5 ani înainte și, dacă este cazul, după momentul săvârșirii infracțiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanței, depășește în mod vădit veniturile obținute de aceasta în mod licit
instanța are convingerea că bunurile respective provin din activități infracționale de natura celor prevăzute la alin. (1).
Pentru aplicarea dispozițiilor alin. (2) se va ține seama și de valoarea bunurilor transferate de către persoana condamnată ori de un terț unui membru al familiei sau unei persoane juridice asupra căreia persoana condamnată deține controlul.
Prin bunuri, conform prezentului articol, se înțelege și sumele de bani.
La stabilirea diferenței dintre veniturile licite și valoarea bunurilor dobândite se vor avea în vedere valoarea bunurilor la data dobândirii lor și cheltuielile făcute de persoana condamnată, membrii familiei acesteia.
Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani și bunuri până la concurența valorii acestora.
Se confiscă, de asemenea, bunurile și banii obținuți din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse confiscării, precum și bunurile produse de acestea.
Confiscarea nu poate depăși valoarea bunurilor dobândite în perioada prevăzută la alin. (2), care excedează nivelului veniturilor licite ale persoanei condamnate."
Ori de câte ori prin legi speciale, prin Codul penal sau prin Codul de procedură penală se face trimitere la art. 118 din Codul penal, trimiterea se va considera făcută la art. 118 și 118^2 și ori de câte ori prin legi speciale, prin Codul penal sau prin Codul de procedură penală se face trimitere la confiscare ca măsură de siguranță, trimiterea se va considera făcută și la confiscarea extinsă.
Ori de câte ori prin legi speciale, prin Codul penal sau prin Codul de procedură penală se face trimitere la art. 112 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, trimiterea se va considera făcută la art. 112 și 112^1 și ori de câte ori prin legi speciale, prin Codul penal sau prin Codul de procedură penală se face trimitere la confiscare ca măsură de siguranță, trimiterea se va considera făcută și la confiscarea extinsă.
Dispozițiile art. II și IV intră în vigoare la data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. * Prezenta lege transpune în legislația națională art. 3 din Decizia-cadru 2005/212/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind confiscarea produselor, a instrumentelor și a bunurilor având legătură cu infracțiunea, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 68 din 15 martie 2005.