LEGE Nr. 59 din 29 octombrie 1974 cu privire la fondul funciar
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Cadastrul funciar general constituie sistemul de evidenta generală și obligatorie a întregului fond funciar din Republica Socialistă România, indiferent de posesori și destinația terenurilor; se întocmește și se tine de oficiile județene de cadastru și organizarea teritoriului, pe comune, orașe și municipii.
Prin cadastrul funciar general se realizează
măsurarea terenurilor, a suprafețelor ocupate de construcții și întocmirea hartilor, planurilor și registrelor cadastrale
stabilirea destinației și înscrierea categoriei de folosință a terenurilor, aprecierea potențialului de producție al acestora și punerea în evidenta a tuturor resurselor funciare ale tarii
înscrierea posesorilor și a titlului pe baza căruia poseda, precum și a actelor juridice privind drepturile reale constituite asupra terenurilor sau construcțiilor, în vederea asigurării publicității și opozabilitatii acestora față de terți.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare organizează, îndrumă și controlează introducerea și ținerea la zi a cadastrului funciar general pe întreaga țara, pe baza căruia întocmește anual balanța fondului funciar general și coordonează, potrivit legii, activitatea geodezica-topografica din întreaga țara. Comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București - prin oficiile județene de cadastru și organizarea teritoriului - răspund de organizarea, îndrumarea și execuția lucrărilor de cadastru funciar general și ținerea la zi a evidentelor cadastrale, pentru terenurile și construcțiile situate în perimetrul unităților administrativ-teritoriale respective. În acest scop, posesorii de terenuri și construcții sînt obligați sa comunice oficiului județean de cadastru și organizarea teritoriului, orice schimbare efectuată, față de ultimele date înscrise în documentele cadastrale, în termen de cel mult 60 de zile de la producerea lor.
În documentele cadastrului funciar general se înscriu, potrivit cu normele legale privind drepturile de proprietate, terenurile și construcțiile care constituie: proprietate de stat, proprietate cooperatista sau a altor organizații obștești, proprietate personală și proprietate particulară. Identificarea posesorilor și a drepturilor reale asupra terenurilor și construcțiilor aflate pe acestea, se face prin grija comitetelor, respectiv birourilor executive ale consiliilor populare comunale, orășenești și municipale.
După întocmirea lucrărilor de cadastru funciar general pe teritoriul unei comune, oraș sau municipiu, comitetul, respectiv biroul executiv al consiliului popular va afișa la sediul sau, pe timp de 30 de zile, lista posesorilor identificati, punînd totodată la dispoziția acestora și a celorlalte persoane interesate, documentația cadastrala întocmită, pentru consultare. Contestațiile cu privire la exactitatea datelor înscrise în registrele și planurile cadastrale pot fi prezentate în scris în termen de 60 de zile de la afișarea listelor. Comitetele, respectiv birourile executive ale consiliilor populare vor analiza și rezolva contestațiile în termen de 30 de zile de la depunerea acestora. Cei nemultumiti de modul cum au fost soluționate contestațiile pot face plîngeri la judecătoria în a carei raza teritorială se afla situat terenul sau construcția în cauza. În urma definitivării tuturor documentelor cadastrului funciar general, referitoare la teritoriul unei comune, oraș sau municipiu, comitetul executiv al consiliului popular județean respectiv, sau al municipiului București, vor emite decizia de punere în aplicare a cadastrului funciar general pe acel teritoriu.
Documentele principale ce se elaborează prin lucrările de cadastru funciar general sînt: dosarul lucrărilor de hotarnicie, hartile și planurile cadastrale, precum și registrele și fișele cadastrale. Ca date cu privire la posesor, destinație, categoria de folosință, suprafața și caracteristicile calitative ale terenurilor, se vor folosi numai cele înscrise în cadastrul funciar general.
În funcție de interesele generale ale statului și de nevoile specifice anumitor ramuri ale economiei naționale, care dețin terenuri sau construcții, ministerele sau alte organe centrale își pot organiza evidente speciale, folosind ca date de baza numai pe cele trecute în cadastrul funciar general.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Capitolul 7 Abrogat
A. Abrogată.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat
Abrogată.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat
Abrogată.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.