LEGE nr. 59 din 1 mai 1934 asupra CECULUI
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Acțiunile de regres ale posesorului împotriva giranților, trăgătorului sau celorlalți obligați se prescriu în termen de 6 luni, calculat de la expirarea termenului de prezentare. Acțiunile de regres ale diferiților obligați la plata cecului, unii împotriva altora, se prescriu în termen de 6 luni, calculate din ziua în care obligatul a plătit cecul sau din ziua în care acțiunea în regres a fost pornită împotriva sa.
Întreruperea prescripției nu are efect decât împotriva aceluia față de care actul de întrerupere a fost făcut.
Prin expresia instituție de credit întrebuințată în prezenta lege se înțelege persoanele juridice prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare.
Prezentarea și protestul unui cec nu pot fi făcute decât într-o zi lucrătoare. Când cea din urmă zi a termenului prevăzut de lege, pentru îndeplinirea actelor privitoare la cec și în special pentru prezentarea sau pentru formularea protestului sau a unui act echivalent este o zi de sărbătoare legală, acest termen este prorogat până la următoarea zi lucrătoare. Zilele de sărbătoare legale intermediare sunt cuprinse în calculul termenului.
În termenele prevăzute prin prezenta lege nu se ia în calcul ziua de la care ele încep să curgă.
Nu sînt admise termene de grație nici legale, nici judecătorești.
După prezentarea la plată, posesorul instrumentului poate solicita retragerea din circuitul bancar, în baza unei solicitări adresate instituției sale de credit prin orice mijloace de comunicare agreate, iar instrumentul va fi retras din circuitul bancar de către instituția sa de credit, dacă nu a fost debitat contul clientului plătitor sau nu a fost inițiat refuzul la plată pe contul acestuia. În acest caz, posesorul își asumă consecințele retragerii de la decontare. Instrumentul retras nu mai poate fi prezentat la plată.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni pînă la un an sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă, săvîrșirea uneia dintre următoarele fapte
emiterea unui cec fără a fi avut autorizarea trasului
emiterea unui cec fără a avea la tras disponibil suficient sau dispunerea în tot ori în parte de disponibilul avut mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare
emiterea unui cec cu dată falsă sau căruia îi lipsește unul dintre următoarele elemente esențiale
denumirea de cec
suma de bani ce trebuie plătită
numele trasului
data emiterii cecului
semnătura prevăzută la art. 11
emiterea unui cec cu încălcarea prevederilor art. 6 alin. 3.
Abrogat.
Banca Națională a României este autoritatea competentă să emită norme pentru punerea în aplicare a prezentei legi.
Abrogat
Abrogat.
Abrogat.
Legea de fața intră în vigoare la 1 iunie 1934.