LEGEA nr. 51 din 7 iunie 1995 (*republicată*) pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Profesia de avocat este organizată și funcționează în baza principiului autonomiei, în limitele competențelor prevăzute în prezenta lege.
Alegerea organelor de conducere ale profesiei de avocat se face numai prin vot secret.
Organele de conducere colegiale iau hotărâri numai prin vot deschis. Deliberările și votul constituie secret profesional.
Baroul este constituit din toți avocații dintr-un județ sau din municipiul București. Sediul baroului este în orașul de reședință al județului, respectiv în municipiul București.
Baroul are personalitate juridică, patrimoniu și buget propriu.
Contribuția avocaților la realizarea bugetului este stabilită de consiliul baroului.
Patrimoniul baroului poate fi folosit în activități producătoare de venituri, în condițiile legii.
Organele de conducere ale baroului sunt
adunarea generală
consiliul
decanul.
În cadrul baroului își desfășoară activitatea comisia de cenzori și comisia de disciplină. Organizarea, funcționarea, precum și atribuțiile acestora sunt reglementate potrivit Statutului profesiei de avocat.
În cadrul fiecărui barou este organizată și funcționează Curtea de Arbitraj Profesional a Avocaților, instituție permanentă de arbitraj, neguvernamentală, fără personalitate juridică, independentă în exercitarea atribuțiilor. Organizarea, funcționarea, precum și atribuțiile Curții de Arbitraj Profesional a Avocaților sunt reglementate potrivit Statutului profesiei de avocat.
Adunarea generală este formată din toți avocații înscriși în tabloul baroului cu drept de exercitare a profesiei.
Adunarea generală are următoarele competențe
stabilește măsuri pentru exercitarea profesiei în baroul respectiv, în limitele legii și ale statutului
alege și revocă decanul, membrii consiliului, membrii comisiei de cenzori și pe cei ai comisiei de disciplină. Decanul este ales pentru un mandat de 4 ani și poate fi reales o singură dată. Decanul se alege dintre avocații cu o vechime de minimum 10 ani în profesie
alege delegații baroului la Congresul avocaților
propune candidații pentru Comisia centrală de disciplină
aprobă proiectul de buget al baroului și dă descărcare consiliului cu privire la activitatea și gestiunea sa.
Adunarea generală ordinară se întrunește anual, în primul trimestru, la convocarea consiliului baroului.
Convocarea se face prin afișare la sediul baroului, la sediul serviciilor de asistență din județ și prin publicare într-un ziar local cu cel puțin 15 zile înainte de data stabilită.
Adunarea generală extraordinară poate fi convocată de consiliul sau de comisia de cenzori ale baroului.
La cererea a peste o treime din totalul membrilor baroului consiliul este obligat să convoace adunarea generală extraordinară în termen de cel mult 15 zile de la primirea cererii. În acest caz procedura convocării va fi efectuată cu cel puțin 7 zile înainte de data stabilită.
Ședința adunării generale este condusă de decan împreună cu 5 membri aleși prin vot deschis de cei prezenți, dintre care unul va fi desemnat secretar. În caz de alegere sau de revocare a decanului ori a membrilor consiliului niciunul dintre aceștia nu va face parte din prezidiu, iar ședința va fi condusă de cel mai în vârstă membru prezent.
Adunarea generală este legal constituită cu participarea majorității membrilor săi.
În cazul în care numărul legal nu este întrunit, iar pe ordinea de zi a ședinței nu este inclusă alegerea organelor de conducere a baroului, prezidiul adunării generale, de față cu cei prezenți, stabilește o nouă adunare generală în termen de cel mult 15 zile de la data primei convocări. Consiliul baroului are obligația să îndeplinească procedura convocării cu cel puțin 7 zile înainte de data fixată.
Adunarea generală convocată în condițiile alin. (2) este legal constituită cu participarea a cel puțin unei treimi din numărul total al membrilor săi.
Hotărârile adunării generale se iau cu votul majorității membrilor prezenți, în afară de cazurile în care legea prevede alt cvorum de ședință și de vot.
Adunările generale de alegere a organelor de conducere a baroului sunt legal constituite numai cu participarea majorității membrilor adunării generale a baroului.
Prin excepție de la prevederile alin. (1) , în cazul barourilor care au în evidență mai mult de 500 de avocați cu drept de exercitare a profesiei, în cazul în care, la prima convocare, numărul legal de participanți nu este întrunit sunt aplicabile, în mod corespunzător, dispozițiile art. 53 alin. (2) și (3) .
Prin excepție de la prevederile alin. (1) , în cazul barourilor care au în evidență mai mult de 2.000 de avocați cu drept de exercitare a profesiei, adunarea generală convocată se consideră legal constituită dacă la procesul de votare participă cel puțin 30% din numărul total al membrilor adunării generale a baroului.
În cazul prevăzut la alin. (2^1) , Consiliul baroului poate decide, prin hotărâre, ca în adunările generale elective, procesul de votare pentru alegerile prevăzute la art. 51 alin. (2) lit. b) , c) și d) să se desfășoare pe parcursul mai multor zile consecutive, fără a putea depăși 7 zile în total.
Persoanele care ocupă funcțiile rezultate din adunarea electivă precedentă continuă să își exercite atribuțiile specifice, pentru fiecare caz în parte, până la validarea rezultatelor procesului de alegere prevăzut de prezentul articol. (3) Participarea la adunarea generală de alegere a organelor de conducere a baroului se face personal. Avocatul membru al baroului nu poate delega exercitarea dreptului său de vot unui alt avocat.
Atât în cazul adunării generale ordinare sau extraordinare, cât și în cazul adunării generale de alegere a organelor de conducere a baroului, consiliul baroului poate hotărî ca votul să se desfășoare prin mijloace electronice.
În situația prevăzută la alin. (1) , cvorumul va fi stabilit în raport cu numărul total al membrilor baroului care și-au exprimat opțiunea de vot, cu respectarea dispozițiilor art. 53 și art. 54 alin. (2) , (2^1) și (2^2 ), după caz.
Consiliul baroului va face public, pe site-ul web al baroului, cu cel puțin 30 de zile înaintea datei adunării generale în care va fi utilizată procedura de vot electronic, regulamentul privind utilizarea sistemului electronic de votare, care va conține garanții cu privire la securitatea și corectitudinea procesului de vot și de respectare a secretului votului în cazul adunării generale de alegere a organelor de conducere a baroului.
Consiliul baroului este format din 5 până la 21 de membri, aleși pe o durată de 4 ani, dintre avocații cu drept de exercitare a profesiei și o vechime neîntreruptă de cel puțin 8 ani. Decanul și prodecanul se includ în acest număr.
Consiliul baroului are următoarele atribuții
adoptă hotărâri pentru aplicarea și respectarea prevederilor prezentei legi și ale statutului profesiei
duce la îndeplinire hotărârile și deciziile Congresului avocaților, Consiliului U.N.B.R., Comisiei permanente a U.N.B
și ale adunării generale a baroului
întocmește, modifică și dă publicității tabloul anual al avocaților, membri ai baroului, și îl comunică celor în drept
adoptă măsuri pentru organizarea controlului profesional, disciplinar și deontologic, pentru soluționarea sesizărilor și reclamațiilor, în condițiile prevăzute de lege și de statutul profesiei
verifică și constată îndeplinirea condițiilor legale ale cererilor de primire în profesie și aprobă primirea în profesie cu examen sau cu scutire de examen
hotărăște asupra stării de incompatibilitate și asupra încetării acesteia
soluționează cererile de transfer în conformitate cu prevederile legii și ale statutului profesiei
verifică și constată dacă actele privind constituirea, modificarea și schimbarea formelor de exercitare a profesiei, precum și convențiile de grupare sau de conlucrare profesională îndeplinesc condițiile prevăzute de lege și de statutul profesiei de avocat; autorizează funcționarea acestor forme; organizează și ține evidența lor
identifică și sesizează organelor judiciare competente cazurile de exercitare sub orice formă a activității specifice de avocat de către persoane care nu au calitatea de avocat înscris într-un barou și pe tabloul avocaților acelui barou sau, înscrise fiind, nu au dreptul de exercitare a profesiei
coordonează activitatea filialei sau sucursalei Casei de Asigurări a Avocaților (C.A.A.) din raza de competență și exercită controlul activității acesteia la sesizarea Consiliului de administrație al C.A
sau a Consiliului U.N.B.R., independent de dreptul propriu de control al Consiliului de administrație al C.A
sau al Consiliului U.N.B.R.
organizează conferințele de stagiu, cercurile de studii și editează publicațiile baroului
organizează și îndrumă activitatea serviciilor de asistență juridică din județ, potrivit legii și statutului profesiei
sesizează comisia de disciplină cu judecarea abaterilor disciplinare ale avocaților
suspendă din exercitarea profesiei, pe durata neplății taxelor, avocatul care nu achită taxele și contribuțiile prevăzute de lege și de statutul profesiei timp de 3 luni de la scadența acestora, dacă a fost avertizat despre neplată și nu s-a conformat obligației
soluționează contestațiile împotriva deciziei decanului privind onorariile
stabilește cota de contribuție a avocaților la bugetul baroului
acceptă donațiile și legatele făcute baroului
aprobă organigrama, statul de funcții și angajează personalul baroului
întocmește proiectul de buget anual, pe care îl supune adunării generale, și administrează patrimoniul baroului; ș) prezintă anual adunării generale, spre aprobare, raportul de activitate a consiliului și a decanului, de gestiune curentă și de gestionare a patrimoniului baroului
alege prodecanul baroului; ț) soluționează plângerile și contestațiile împotriva deciziilor decanului baroului
îndeplinește orice alte atribuții prevăzute în lege sau în alte acte normative.
Ședințele consiliului baroului sunt convocate de decan sau de înlocuitorul acestuia. Consiliul poate fi convocat și de o treime din membrii acestuia.
Consiliul baroului lucrează legal în prezența a două treimi din numărul membrilor săi și ia hotărâri valabile cu votul majorității membrilor prezenți.
Decanul baroului are următoarele competențe
reprezintă baroul în raporturile acestuia cu persoanele fizice și juridice din țară și din străinătate
prezidează ședințele consiliului baroului
aprobă cererile de asistență juridică gratuită
exercită căile de atac împotriva hotărârilor comisiei de disciplină și împotriva deciziilor consiliului baroului pentru care sunt prevăzute căi de atac
ordonanțează cheltuielile baroului
ia măsuri privind conducerea baroului care nu sunt de competența adunării generale sau a consiliului baroului
îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege sau hotărâte de organele de conducere ale U.N.B
și date în competența sa.
Prodecanul îl înlocuiește pe decan la cererea sau în absența acestuia.
Dacă decanul și prodecanul sunt în imposibilitate temporară de a-și exercita funcțiile, consiliul baroului poate delega un consilier pentru a îndeplini, în tot sau în parte, atribuțiile decanului.
La Baroul București, consiliul baroului alege 2 prodecani. Decanul este înlocuit, la cerere sau în absența sa, de către prodecanul pe care îl desemnează în scris.
Avocatul nemulțumit de decizia decanului o poate ataca la consiliul baroului, în termen de 15 zile de la comunicare.
Uniunea Națională a Barourilor din România -U.N.B
este formată din toate barourile din România și are sediul în capitala țării, municipiul București.
U.N.B
este persoană juridică de interes public, are patrimoniu și buget proprii.
Bugetul U.N.B
se formează din contribuția barourilor în cote stabilite de Congresul avocaților. Patrimoniul U.N.B
poate fi folosit și în activități producătoare de venituri, în condițiile legii.
Baroul de avocați se constituie și funcționează numai în cadrul U.N.B.R., potrivit prezentei legi și statutului profesiei.
U.N.B
este succesoarea de drept a Uniunii Avocaților din România.
Folosirea fără drept a denumirilor „Barou“, „Uniunea Națională a Barourilor din România“, „U.N.B.R.“ ori „Uniunea Avocaților din România“ sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiții decât cele prevăzute de prezenta lege constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Instituțiile cu atribuții privind evidența persoanelor au obligația ca la cererea U.N.B.R., formulată în baza solicitării unui avocat, să comunice datele cu caracter personal înregistrate în Registrul național de evidența persoanelor necesare îndeplinirii atribuțiilor legale de asigurare a accesului justițiabilului la justiție într-un termen echitabil și de acordare a asistenței juridice.
Dreptul de a obține date cu caracter personal înregistrate în Registrul național de evidența persoanelor necesare îndeplinirii atribuțiilor legale îl au și barourile, respectiv Casa de Asigurări a Avocaților, pentru întocmirea și actualizarea tabloului avocaților, gestionarea fondului de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților.
Prelucrarea datelor cu caracter personal de către toate entitățile implicate în activitățile reglementate de prezenta lege se efectuează cu respectarea Regulamentului (UE) nr. 679/2016 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), precum și a altor acte normative incidente din domeniul protecției datelor personale.
Organele de conducere ale U.N.B
sunt
Congresul avocaților
Consiliul U.N.B.R.
Comisia permanentă a U.N.B.R.
președintele U.N.B.R.
În cadrul U.N.B
se constituie și funcționează
Comisia centrală de cenzori
Comisia centrală de disciplină
aparatul tehnic-administrativ.
Mandatele membrilor Consiliului U.N.B.R., Comisiei permanente a U.N.B.R., Comisiei centrale de cenzori și Comisiei centrale de disciplină încetează la data alegerii noilor membri.
Congresul avocaților este constituit din delegați ai fiecărui barou, potrivit normei de reprezentare stabilite de statutul profesiei, din membrii Consiliului U.N.B
și din președintele Consiliului de administrație al Casei de Asigurări a Avocaților.
Congresul avocaților se întrunește anual în sesiune ordinară, la convocarea Consiliului U.N.B.R.
La cererea a cel puțin unei treimi din numărul barourilor, Consiliul U.N.B
este obligat să convoace Congresul avocaților în sesiune extraordinară.
Convocarea congresului se face cu cel puțin o lună înainte de data stabilită, prin înștiințarea în scris a barourilor și prin publicare într-un ziar central. Consiliile barourilor sunt obligate să afișeze data convocării și ordinea de zi la sediul baroului și la instanțele judecătorești din raza acestora.
Barourile sunt obligate să își aleagă delegații cu cel puțin 10 zile înainte de congres.
Congresul este legal constituit în prezența a două treimi din numărul membrilor săi și adoptă hotărâri cu votul majorității membrilor prezenți.
Congresul avocaților are următoarele atribuții
analizează și aprobă raportul anual al Consiliului U.N.B.R.
alege și revocă membrii Consiliului U.N.B
dintre membrii congresului, potrivit prevederilor art. 64 alin. (1) și prevederilor Statutului profesiei de avocat
alege și revocă Comisia centrală de cenzori
face propuneri autorităților cu drept de inițiativă legislativă privind profesia de avocat
adoptă și modifică statutul profesiei și statutul Casei de Asigurări a Avocaților, în conformitate cu prevederile prezentei legi și pe baza proiectelor întocmite de Consiliul U.N.B.R.
adoptă hotărâri privitoare la relațiile dintre barouri, perfecționarea pregătirii profesionale și respectarea regulilor deontologice ale profesiei
alege și revocă membrii Comisiei centrale de disciplină. Fiecare barou are dreptul de a propune câte un candidat pentru Comisia centrală de disciplină. Competența și procedura de judecată ale Comisiei centrale de disciplină se stabilesc prin statut
aprobă bugetul anual al Casei de Asigurări a Avocaților și execuția bugetară anuală
aprobă bugetul anual al U.N.B
și execuția bugetară anuală a acestuia și stabilește cota de contribuție a barourilor la formarea bugetului U.N.B
Cheltuielile necesare organizării congreselor se suportă de către fiecare barou în funcție de numărul reprezentanților săi
exercită și alte atribuții prevăzute de lege.
Hotărârile congresului sunt definitive și obligatorii pentru toate organele profesiei.
Consiliul U.N.B
este format din decanii barourilor și reprezentanții barourilor aleși potrivit normei de reprezentare stabilite în statutul profesiei.
Mandatul de membru al Consiliului U.N.B
este de 4 ani. În cazul încetării mandatului unuia dintre ei, înlocuitorul său execută diferența de mandat. Înlocuitorul este desemnat în condițiile prevăzute la alin. (1) .
În caz de schimbare a decanului unui barou noul decan îl înlocuiește de drept pe predecesorul său. Celelalte vacanțe sunt completate la proximul congres al avocaților.
Consiliul U.N.B
se întrunește trimestrial la convocarea președintelui U.N.B
Convocarea se face cu cel puțin 15 zile înainte de data ședinței.
La cererea a cel puțin unei treimi din numărul membrilor Consiliului U.N.B
sau în situații excepționale, președintele U.N.B
va convoca Consiliul U.N.B
în ședință extraordinară, în cel mult 10 zile de la data solicitării sau a evenimentului justificativ.
Consiliul U.N.B
lucrează în prezența a cel puțin două treimi din numărul membrilor săi și adoptă hotărâri valabile cu votul majorității membrilor prezenți.
Consiliul U.N.B
are următoarele atribuții
este organul reprezentativ și deliberativ al barourilor din România și asigură activitatea permanentă a U.N.B.R.
duce la îndeplinire hotărârile Congresului avocaților
rezolvă orice probleme interesând profesia de avocat între sesiunile Congresului avocaților, cu excepția acelora care sunt date în competența exclusivă a Congresului avocaților
exercită controlul asupra activității și asupra hotărârilor Comisiei permanente a U.N.B.R.
organizează examenul de verificare a cunoștințelor de drept românesc și de limba română ale avocaților străini
organizează și conduce activitatea Institutului Național de Pregătire și Perfecționare a Avocaților, constituit ca persoană juridică de drept privat nonprofit și care nu face parte din sistemul național de învățământ și nu este supus procedurilor de autorizare și acreditare
aprobă folosirea patrimoniului U.N.B
și C.A
în activități producătoare de venituri, potrivit legii
adoptă hotărâri în toate problemele privind pregătirea și perfecționarea profesională a avocaților, precum și recomandări privind relațiile dintre barouri
organizează examenul de primire în profesia de avocat și de dobândire a titlului profesional de avocat definitiv, în condițiile art. 17 și cu respectarea prevederilor Statutului profesiei de avocat
organizează și supraveghează serviciul statistic general al U.N.B.R.
organizează și editează publicațiile U.N.B
și sprijină publicațiile barourilor
întocmește proiectul de buget al U.N.B
și îl supune spre aprobare Congresului avocaților, precum și execuția bugetară anuală a bugetului U.N.B.R.
întocmește raportul anual de activitate și de gestiune a patrimoniului U.N.B
și le supune spre aprobare Congresului avocaților
stăruie pentru realizarea bugetului U.N.B
și executarea de către barouri a hotărârilor adoptate de Congresul avocaților și de Consiliul U.N.B.R.
alege și revocă președintele și vicepreședinții U.N.B
și membrii Comisiei permanente a U.N.B.R., dintre membrii săi, avocați cu o vechime mai mare de 10 ani în profesie, pentru un mandat de 4 ani
verifică legalitatea și temeinicia deciziilor de primire în profesie și de înscriere în tabloul avocaților, date de către consiliile barourilor, la cererea persoanelor interesate
anulează, pentru cauze de nelegalitate, hotărârile și deciziile adoptate de organele de conducere ale barourilor, cu excepția celor care vizează plângeri ale terților sau ale avocaților împotriva deciziilor adoptate în materia plângerilor îndreptate împotriva avocaților, care încalcă legea și Statutul profesiei de avocat , ca urmare a contestației formulate de membrii baroului respectiv sau a sesizării președintelui U.N.B.R.
înființează Casa Centrală de Credit și Ajutor a Avocaților și controlează activitatea acesteia
alege și revocă membrii Consiliului de administrație al C.A.A., coordonează activitatea acestuia și exercită controlul activității sale la sesizarea consiliului unui barou, a Comisiei permanente sau a Comisiei de cenzori a C.A.A.; ș) îndeplinește și alte atribuții prevăzute de lege și adoptă hotărâri în interesul profesiei, cu respectarea legii
acordă, la propunerea Comisiei permanente a U.N.B.R., titlul de membru de onoare, respectiv de președinte de onoare al U.N.B.R.; ț) emite hotărâri cu caracter interpretativ pentru aplicarea corectă și unitară a Statutului profesiei de avocat, a Statutului C.A
și a altor acte normative emise în baza acestora
aprobă bugetul anual al Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților și execuția bugetară anuală a acestuia
adoptă, cu caracter de recomandare, tabloul onorariilor minimale pentru serviciile prestate potrivit legii de formele de exercitare a profesiei de avocat.
Comisia permanentă a U.N.B
se compune din 15 membri, dintre care 5 membri sunt reprezentanți ai Baroului București, iar 10 membri sunt reprezentanți ai celorlalte barouri din țară. Președintele și vicepreședinții U.N.B
sunt membri de drept ai Comisiei permanente a U.N.B
și se includ în cei 15 membri. Mandatul membrilor Comisiei permanente a U.N.B
este de 4 ani. În caz de încetare a mandatului unui membru al Comisiei permanente a U.N.B.R., desemnarea înlocuitorului se face pe aceleași criterii și înlocuitorul execută diferența de mandat. Unul dintre membrii Comisiei permanente a U.N.B
îndeplinește funcția de secretar al acesteia și este desemnat prin vot de Comisia permanentă a U.N.B
Președintele U.N.B
este și președintele Comisiei permanente a U.N.B.R.
Comisia permanentă a U.N.B
are următoarele atribuții
este organul executiv al Consiliului U.N.B.R., cu activitate permanentă și de legătură cu barourile U.N.B.R.
duce la îndeplinire hotărârile Congresului avocaților și ale Consiliului U.N.B
și supraveghează executarea acestor hotărâri de către barouri, adoptând decizii corespunzătoare
organizează serviciile Consiliului U.N.B
și serviciile proprii și angajează personalul acestora
aprobă organigramele și statele de funcții ale U.N.B.R., Casei de Asigurări a Avocaților și Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților, la propunerea, după caz, a Comisiei permanente a U.N.B.R., Consiliului de administrație al C.A
și, respectiv, a Consiliului de conducere al INPPA
asigură execuția bugetară și urmărește realizarea resurselor bugetului U.N.B.R.
exercită atribuțiile prevăzute de lege cu privire la adunările generale ale acționarilor/asociaților societăților înființate pentru folosirea patrimoniului U.N.B
în activități producătoare de venituri
acceptă donațiile și legatele făcute U.N.B.R.
în realizarea atribuțiilor sale, emite decizii executorii
aprobă propunerile barourilor de desemnare a comisiilor teritoriale necesare pentru susținerea examenului de intrare și definitivare în profesia de avocat
are obligația să apere reputația profesională a avocatului, la cererea acestuia, pe baza cercetărilor și a propunerilor înaintate de consiliul baroului din care face parte.
Comisia permanentă a U.N.B
este condusă de președintele U.N.B
și lucrează valabil în prezența majorității membrilor săi și tot astfel adoptă deciziile.
Comisia permanentă a U.N.B
îndeplinește și alte atribuții stabilite de lege sau de organele ierarhice ale profesiei.
Președintele U.N.B
are următoarele atribuții
reprezintă U.N.B
în relațiile cu persoanele fizice și juridice din țară și din străinătate
încheie convenții, acorduri și contracte în numele U.N.B.R., cu autorizarea Consiliului U.N.B.R.
convoacă și conduce ședințele Consiliului U.N.B
și ale Comisiei permanente a U.N.B.R.
ordonanțează cheltuielile bugetare și extrabugetare ale U.N.B.R.
semnează actele Consiliului și ale Comisiei permanente ale U.N.B.R.
supraveghează relațiile dintre structurile centrale ale profesiei și barouri, precum și relațiile dintre barouri
acordă sprijin și ajutor barourilor în relațiile lor cu autoritățile centrale și locale
veghează la asigurarea condițiilor corespunzătoare de desfășurare a activității avocaților la instanțele judecătorești și la organele de urmărire penală.
Președintele este înlocuit, la cerere sau în absența sa, de către vicepreședintele pe care îl desemnează în acest scop.
Consiliul U.N.B
stabilește personalul necesar îndeplinirii atribuțiilor funcției pentru președintele U.N.B.R.
În cazurile prevăzute de lege, barourile asigură asistența judiciară în următoarele forme
în cauzele penale, în care apărarea este obligatorie potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală
în orice alte cauze decât cele penale, ca modalitate de acordare a ajutorului public judiciar, în condițiile legii
asistența judiciară prin avocat, acordată la solicitarea organelor administrației publice locale.
În cazuri de excepție, dacă drepturile persoanei lipsite de mijloace materiale ar fi prejudiciate prin întârziere, decanul baroului poate aproba acordarea cu titlu gratuit a asistenței de specialitate juridică.
În cazul în care, potrivit art. 11-19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 193/2008 , cu modificările și completările ulterioare, a fost încuviințată cererea de ajutor public judiciar sub forma asistenței prin avocat, cererea împreună cu încheierea de încuviințare se trimit de îndată decanului baroului din circumscripția acelei instanțe.
Decanul baroului sau avocatul căruia decanul i-a delegat această atribuție va desemna, în termen de 3 zile, un avocat înscris în Registrul de asistență judiciară, căruia îi transmite, odată cu înștiințarea desemnării, încheierea prevăzută la alin. (1) . Decanul baroului are obligația de a comunica și beneficiarului ajutorului public judiciar numele avocatului desemnat. Beneficiarul ajutorului public judiciar poate solicita el însuși desemnarea unui anumit avocat, cu consimțământul acestuia, în conditiile legii.
Avocatul desemnat potrivit art. 71 alin. (2) să acorde ajutorul public judiciar nu poate refuza această sarcină profesională decât în caz de conflict de interese sau pentru alte motive justificate.
Refuzul nejustificat de a prelua cazul sau de a continua executarea constituie abatere disciplinară, în condițiile legii.
Refuzul nejustificat al beneficiarului sau renunțarea unilaterală și nejustificată a acestuia la asistența acordată de avocatul desemnat duce la încetarea ajutorului public sub forma asistenței prin avocat.
Asistența extrajudiciară prevăzută la art. 35 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 193/2008 , cu modificările și completările ulterioare, se acordă de Serviciul de asistență judiciară constituit la nivelul fiecărui barou, pe baza unei cereri al cărei model se aprobă de Departamentul de coordonare a asistenței judiciare, care va cuprinde mențiuni privind obiectul și natura solicitării de asistență, identitatea, codul numeric personal, domiciliul și starea materială ale solicitantului și ale familiei sale, atașându-se înscrisuri doveditoare ale veniturilor acestuia și ale familiei sale, precum și dovezi cu privire la obligațiile de întreținere sau de plată. Cererea va fi însoțită și de o declarație pe propria răspundere a solicitantului, în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum și cuantumul acestui ajutor.
Dovada stării materiale a solicitantului se face, în principal, cu următoarele documente
adeverință eliberată de autoritățile competente sau de către angajator, după caz, din care să rezulte veniturile profesionale ale solicitantului și ale celorlalți membri ai familiei supuse, potrivit legii, impozitului pe venit, realizate în perioada prevăzută de legislația privind ajutorul public judiciar, sau sumele încasate cu titlu de pensie, indemnizație de șomaj sau asigurări sociale și altele asemenea, încasate pe aceeași perioadă
livretul de familie și, după caz, certificatele de naștere ale copiilor
certificatul de persoană cu handicap al solicitantului sau al copilului, după caz
declarație pe propria răspundere din care să reiasă că solicitantul și ceilalți membri ai familiei nu beneficiază de alte venituri suplimentare
declarație pe propria răspundere privind situația patrimonială a solicitantului și a familiei sale
declarație pe propria răspundere din care să rezulte că solicitantul și/sau celălalt părinte natural ori adoptiv sau, după caz, o altă persoană căreia i s-a încredințat copilul în vederea adopției ori care are copilul în plasament sau în plasament în regim de urgență ori a fost numită tutore se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului și că acesta nu este încredințat sau dat în plasament niciunui organism privat autorizat ori serviciu public autorizat sau unei persoane juridice
dovada eliberată de autoritățile competente privind situația bunurilor impozabile ale solicitantului sau, după caz, ale celorlalți membri ai familiei
alte acte necesare stabilirii dreptului la acordarea de asistență judiciară, potrivit legii.
Cererea de acordare a asistenței extrajudiciare se depune la serviciul de asistență judiciară și se soluționează în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data înregistrării, prin decizie de admitere ori de respingere, după caz.
În cazul admiterii cererii de acordare a asistenței extrajudiciare, decizia privind acordarea de asistență judiciară va cuprinde următoarele
denumirea actului
denumirea organului emitent
temeiul legal și de fapt pentru emiterea deciziei
persoana căreia i se acordă asistența extrajudiciară
tipul sau forma asistenței extrajudiciare acordate
data eliberării, funcția și semnătura persoanei care a eliberat actul respectiv. (5) În temeiul deciziei de acordare a asistenței extrajudiciare, decanul baroului competent desemnează un avocat din Registrul de asistență judiciară al baroului.
După posibilități, decanul baroului poate aproba acordarea asistenței extrajudiciare de către un avocat ales de persoana căreia i se acordă asistența judiciară.
Decizia prevăzută la alin. (3) se comunică solicitantului în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii deciziei.
Decizia de respingere a cererii de acordare a asistenței extrajudiciare poate fi contestată la consiliul baroului, în termen de 5 zile de la comunicarea acesteia.
Contestațiile formulate împotriva deciziei de respingere se soluționează de consiliul baroului, cu caracter de urgență la prima ședință a consiliului baroului.
Avocatul care acordă asistență judiciară potrivit prezentului capitol nu are dreptul să primească de la client sau de la cel apărat niciun fel de remunerație sau de alte mijloace de recompensă, nici chiar cu titlu de acoperire a cheltuielilor.
În cadrul U.N.B
se organizează Departamentul de coordonare a asistenței judiciare, organ cu activitate permanentă, coordonat de un vicepreședinte al U.N.B
Structura organizatorică a acestui departament se stabilește prin decizie a Comisiei permanente a U.N.B.R.
Departamentul de coordonare a asistenței judiciare emite decizii și norme metodologice în limitele atribuțiilor conferite prin prezenta lege, în condițiile și cu procedura prevăzute de Statutul profesiei de avocat .
Departamentul de coordonare a asistenței judiciare exercită, în principal, următoarele atribuții
desfășoară conducerea metodologică a activității de acordare a asistenței judiciare
elaborează proiectul de Regulament-cadru pentru organizarea serviciilor de asistență judiciară
propune sau, după caz, avizează, proiecte de protocoale ce se încheie cu autoritățile publice competente în scopul obținerii mijloacelor financiare necesare pentru organizarea serviciilor de asistență judiciară
organizează Registrul național de asistență judiciară pe baza registrelor întocmite de barouri
organizează și coordonează metodologia de plată a onorariilor pentru asistența judiciară acordată
efectuează controlul asupra asistenței judiciare acordate
elaborează proiecte de acte normative în domeniul asistenței judiciare, pe care le propune Ministerului Justiției în vederea promovării
stabilește, împreună cu Ministerul Justiției, indicii statistici, ține evidența statistică a sistemului de asistență judiciară și analizează informațiile necesare pentru planificarea și coordonarea corectă a sistemului de asistență judiciară
colaborează cu Ministerul Justiției pentru buna funcționare și planificarea, inclusiv din punct de vedere bugetar, a sistemului de asistență judiciară
popularizează sistemul de asistență judiciară
stabilește formularistica utilizată de barouri pentru organizarea activității de asistență judiciară și extrajudiciară, în condițiile legii
reprezintă U.N.B
în domeniul asistenței judiciare, în cadrul colaborării internaționale în materie, în condițiile legii sau ale Statutului profesiei de avocat.
În vederea organizării activității de asistență judiciară, barourile îndeplinesc următoarele atribuții
organizează serviciile de asistență judiciară atât la nivelul fiecărui barou, cât și la sediul fiecărei instanțe judecătorești
organizează și actualizează Registrul de asistență judiciară al fiecărui barou pe baza cererilor avocaților, aprobate de consiliul baroului
desemnează avocații înscriși în Registrul de asistență judiciară pentru acordarea asistenței judiciare, ținând cont de experiența profesională și de calificarea avocatului, precum și de natura și complexitatea cazului, de celelalte desemnări ale acestuia potrivit prezentei legi și de gradul de angajare al acestuia
efectuează controlul asupra acordării asistenței judiciare de către avocații din cadrul baroului
organizează și execută programe de popularizare a sistemului de asistență judiciară
îndeplinesc orice alte atribuții prevăzute de lege sau de Regulamentul-cadru pentru organizarea serviciilor de asistență judiciară.
Baroul organizează serviciile de asistență judiciară la sediile tuturor instanțelor judecătorești din județ, în spații destinate exclusiv desfășurării acestei activități, care se pun la dispoziție, în mod obligatoriu și cu titlu gratuit de Ministerul Justiției sau, după caz, de autoritățile administrației publice locale.
Serviciile de asistență prevăzute la alin. (1) sunt conduse de un avocat definitiv, numit de consiliul baroului, și sunt coordonate de un membru al consiliului. Organizarea, funcționarea și atribuțiile serviciilor de asistență judiciară se realizează potrivit regulamentului aprobat de consiliul baroului, în baza Regulamentului-cadru pentru organizarea serviciilor de asistență judiciară, aprobat de Consiliul U.N.B.R.
Fiecare barou organizează Registrul de asistență judiciară în care sunt înscriși avocații ce pot fi desemnați pentru acordarea asistenței judiciare și a asistenței extrajudiciare.
Registrul este public, se păstrează pe suport hârtie și în format electronic și se publică pe pagina de internet a fiecărui barou.
Actualizarea Registrului de asistență judiciară pentru următorul an calendaristic se efectuează până la sfârșitul lunii septembrie a anului calendaristic precedent.
În cazuri excepționale, în Registrul de asistență judiciară pot fi operate modificări și în cursul anului, potrivit procedurii prevăzute pentru înscrierea în registru.
U.N.B
organizează Registrul național de asistență judiciară, constituit din registrele de asistență judiciară ale tuturor barourilor.
Registrul național de asistență judiciară se publică pe pagina de internet a U.N.B
și se actualizează în mod automat odată cu actualizarea datelor din registrul fiecărui barou.
Pentru înscrierea în Registrul de asistență judiciară, avocatul depune o cerere la baroul din care face parte.
Cererea prevăzută la alin. (1) se completează conform formularului aprobat de Departamentul de coordonare a asistenței judiciare din cadrul U.N.B.R.
Înscrierea avocatului în Registrul de asistență judiciară se efectuează în baza deciziei consiliului baroului.
Consiliul baroului poate, motivat, să refuze înscrierea în registru sau să radieze din registru un avocat în următoarele cazuri
dacă avocatului solicitant i s-a aplicat o sancțiune disciplinară
dacă avocatul este învinuit pentru săvârșirea unei infracțiuni de drept comun
dacă s-a constatat încălcarea repetată a dispozițiilor prezentei legi sau calitatea inferioară a asistenței judiciare acordate.
Radierea din registru poate fi dispusă pentru o perioadă de un an, iar dacă se constată săvârșirea consecutivă a trei sau a mai multor abateri de la obligațiile prevăzute de prezenta lege, radierea se poate dispune pentru o perioadă de până la 3 ani.
Refuzul baroului de înscriere a avocatului solicitant în registru, precum și măsura radierii unui avocat din registru pot fi contestate potrivit procedurii prevăzute la cap. VI din prezenta lege.
Decizia de radiere din registru se aduce la cunoștință publicului prin afișare pe pagina de internet a baroului, precum și pe pagina de internet a U.N.B.R.
Pentru asistența judiciară acordată, avocatul desemnat are dreptul la un onorariu stabilit de organul judiciar, potrivit naturii și volumului activității desfășurate, în limitele sumelor stabilite prin protocolul încheiat între U.N.B.R., Ministerul Justiției și Ministerul Public, precum și la decontarea cheltuielilor de transport dacă activitatea de asistență judiciară se desfășoară într-o altă localitate decât localitatea de domiciliu sau localitatea în care își are sediul profesional. Decontarea cheltuielilor de transport se face pe bază de documente justificative, care au înscrise prețul și data eliberării, cum ar fi: bonul de carburant, legitimațiile de călătorie, biletele de tren, biletele de avion, tichetele, documentele care fac dovada achitării taxelor plătite pe timpul și în legătură cu deplasarea.
Prin actul de încuviințare a asistenței judiciare, organul judiciar stabilește și valoarea provizorie a onorariului avocatului.
După acordarea asistenței judiciare, avocatul întocmește un referat scris cu privire la prestația avocațială efectivă, conform formularului aprobat de Departamentul de coordonare a asistenței judiciare din cadrul U.N.B
Referatul este supus confirmării organului judiciar, care, în funcție de volumul și complexitatea activității desfășurate de avocat, precum și în raport cu durata, tipul și particularitățile cauzei, poate dispune menținerea sau majorarea onorariului stabilit inițial.
În situația asistenței judiciare acordate în faza urmăririi penale, dacă aceasta depășește perioada de 60 de zile, onorariul provizoriu stabilit de organul judiciar va fi plătit avocatului, urmând ca, la terminarea urmăririi penale, onorariul provizoriu să fie dedus din onorariul definitiv stabilit de organul judiciar, în baza referatului scris cu privire la prestația avocațială efectivă.
În situația în care, după încasarea onorariului provizoriu, avocatul încetează acordarea asistenței juridice anterior terminării urmăririi penale, organul judiciar dispune, în funcție de prestația avocațială efectivă, asupra onorariului cuvenit pentru activitatea efectiv prestată, eventualele diferențe urmând a fi restituite.
Referatul confirmat potrivit alin. (3) se înaintează baroului, în vederea efectuării formalităților prevăzute de lege pentru plata onorariilor.
În cazul în care avocatul este sancționat disciplinar, potrivit art. 85 alin. (1) , avocatul nu va primi onorariul în asigurarea asistenței judiciare pentru care a fost desemnat, pentru acel caz.
Plata onorariului pentru asistența judiciară acordată se face lunar prin virament bancar, pe baza documentelor pentru decontare prevăzute la art. 81 alin. (2) , avizate de consiliul baroului.
Sumele necesare pentru plata onorariilor sau, după caz, a remunerațiilor pentru asistența judiciară se virează, lunar, în condițiile legii, într-un cont distinct, deschis de fiecare barou. Respectarea de către barouri a destinației fondurilor astfel virate face și obiect al controlului U.N.B.R., în condițiile stabilite de Statutul profesiei de avocat .
U.N.B
și barourile conlucrează cu Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, instanțele judecătorești, precum și cu parchetele de pe lângă acestea, în vederea desfășurării în bune condiții a activității de acordare a asistenței judiciare prevăzute de prezentul capitol.
Onorariile pentru asistența judiciară acordată în oricare dintre formele prevăzute de prezentul capitol se stabilesc prin protocolul încheiat între U.N.B.R., Ministerul Justiției și Ministerul Public.
Anual, onorariile pentru asistența judiciară stabilite prin protocolul încheiat între U.N.B.R., Ministerul Justiției și Ministerul Public se indexează cu rata inflației comunicată de Institutul Național de Statistică.
Plata onorariilor prevăzute la alin. (1) se face în termen de 45 de zile de la data depunerii deconturilor de către barouri la organul judiciar competent. Pentru întârzierea la plată a onorariilor se calculează și se plătesc dobânzi/penalități la nivelul prevăzut de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare, în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat. Plata dobânzilor/penalităților se face la cererea barourilor.
Fondurile necesare pentru plata onorariilor prevăzute la alin. (1) se asigură din sumele prevăzute la art. 47 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru cheltuielile curente necesare funcționării serviciilor de asistență judiciară a barourilor, din sumele virate lunar pentru remunerarea avocaților, fiecare barou își constituie un fond prin reținerea a 2% din valoarea acestor sume aprobate și efectiv vărsate, conform regulilor stabilite prin Statutul profesiei de avocat . Reținerea procentului de 2% se face la achitarea efectivă a onorariului către avocatul îndreptățit.
Onorariile pentru asistența judiciară acordată în oricare dintre formele prevăzute de prezentul capitol, la solicitarea organelor administrației publice locale, se acordă din fondurile acestor organe, în limitele sumelor stabilite prin protocol încheiat de fiecare barou cu acestea. În lipsa protocolului, sunt aplicabile limitele stabilite prin protocolul prevăzut la art. 81 alin. (1) .
Avocatul răspunde disciplinar pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi sau ale statutului, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale baroului sau ale uniunii, precum și pentru orice fapte săvârșite în legătură cu profesia sau în afara acesteia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei, ale corpului de avocați sau ale instituției.
Avocatul care conduce asistența judiciară de pe lângă fiecare instanță este obligat să sesizeze în scris consiliului baroului faptele comise de orice avocat, în condițiile prevederilor alin. (1) .
Instanțele judecătorești și parchetele Ministerului Public sunt obligate să înainteze consiliului baroului orice plângere făcută împotriva unui avocat și să îl înștiințeze despre orice acțiune de urmărire penală sau de judecată pornită împotriva unui avocat.
Constituie abatere disciplinară gravă încălcarea dispozițiilor din lege și din Statutul profesiei de avocat care prevăd expres o astfel de calificare.
Anchetarea abaterii și exercitarea acțiunii disciplinare sunt de competența consiliului baroului.
Anchetarea abaterii și exercitarea acțiunii disciplinare privind decanii barourilor și membrii Consiliului U.N.B
sunt de competența Consiliului U.N.B
Persoana anchetată sau trimisă în judecată disciplinară nu participă la luarea hotărârii.
Membrii comisiei permanente care sunt anchetați nu pot participa la dezbaterile privind luarea deciziei de exercitare a acțiunii disciplinare.
În toate cazurile, acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de cel mult un an de la data luării la cunoștință, de către consiliul baroului, despre săvârșirea abaterii, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârșirii acesteia.
În cadrul fiecărui barou se organizează și funcționează o comisie de disciplină care judecă, în primă instanță și în complet de 3 membri, abaterile disciplinare săvârșite de avocații din acel barou.
În cadrul U.N.B
este organizată și funcționează Comisia centrală de disciplină, care judecă
ca instanță de fond, în complet de 3 membri, abaterile săvârșite de membrii Consiliului U.N.B
și de decanii barourilor
în contestație, în complet de 5 membri, potrivit prevederilor statutului profesiei.
Recursul declarat împotriva deciziei disciplinare a Comisiei centrale de disciplină, ca instanță de fond, este judecat de Consiliul U.N.B
constituit ca instanță disciplinară în plenul său, în afară de persoana implicată în cauză.
Împotriva hotărârilor pronunțate potrivit alin. (2) și (3) partea interesată poate formula contestație la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.
Procedura judecării abaterilor disciplinare este stabilită în statutul profesiei și se completează cu prevederile Codului de procedură civilă.
Sancțiunile disciplinare sunt
mustrarea
avertismentul
amendă de la 500 lei la 5.000 lei, care se face venit la bugetul baroului. Plata amenzii se va face în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii disciplinare. Neachitarea în acest termen atrage suspendarea de drept din exercițiul profesiei, până la achitarea sumei. Limitele amenzii disciplinare se actualizează periodic de către Consiliul U.N.B.R., în funcție de rata inflației
interdicția de a exercita profesia pe o perioadă de la o lună la un an
excluderea din profesie.
În perioada interdicției avocatul nu poate presta sub nicio formă asistență juridică, nu poate face uz de calitatea de avocat și nu poate participa la activitatea organelor profesiei.
Împotriva deciziei disciplinare pot declara recurs persoana interesată, decanul baroului și președintele uniunii, în termen de 15 zile de la comunicare.
În caz de abatere evidentă și gravă, instanța disciplinară poate lua măsura suspendării avocatului din exercițiul profesiei până la judecarea definitivă a cauzei.
Împotriva încheierii prin care s-a luat această măsură se poate declara recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Recursul este suspensiv de executare și va fi soluționat de urgență.