Înapoi la Legislație

Legea nr. 45/2009 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
6 octombrie 2026
Emitent
PARLAMENTUL
Articole
57

Pe scurt

Legea nr. 45/2009: LEGE nr. 45 din 20 martie 2009 (*actualizată*).

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Există modificări mai noi, neincluse încă?
Da: Legea nr. 1/2026 (Monitorul Oficial nr. 3 din 5 ianuarie 2026).
Cine l-a emis?
PARLAMENTUL
Câte articole are?
57 articole.
Cuprins

LEGE nr. 45 din 20 martie 2009 (*actualizată*)

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Art. 1

(1)

Cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovarea, denumite în continuare cercetare-dezvoltare-inovare, sunt activități creative cu rol fundamental în generarea și susținerea progresului tehnic în domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare, acvaculturii, protecției mediului și dezvoltării rurale, denumite în continuare domeniul agricol.

(2)

Cercetarea-dezvoltarea-inovarea în domeniul agricol constituie prioritate națională susținută de stat, fiind organizată și coordonată potrivit reglementărilor legale în vigoare.

Art. 2

(1)

Activitatea de cercetare-dezvoltare-inovare din domeniul agricol cuprinde cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovarea.

(2)

Cercetarea-dezvoltarea-inovarea sunt activități care au ca scop generarea, gestionarea, valorificarea și implementarea rezultatelor cercetării științifice și ale dezvoltării tehnologice, în mod deosebit privind materialele biologice valoroase, tehnologiile de cultură vegetală, de creștere și îngrijire a animalelor, transformarea resurselor agricole în produse alimentare, utilizarea rațională și conservarea resurselor naturale ale agriculturii, silviculturii și mediului ambiant, dezvoltarea rurală, organizarea și managementul exploatațiilor agricole, alte tehnologii de exploatare și industrializare în domeniul agricol.

Art. 3

(1)

Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești", denumită în continuare ASAS, este forul național de consacrare academică și de coordonare a activității de cercetare științifică în domeniile agriculturii, silviculturii, acvaculturii, medicinei veterinare, industriei alimentare, dezvoltării rurale și protecției mediului.

(2)

ASAS este continuatoarea și unicul succesor în drepturi al Institutului de Cercetări Agronomice al României, al Institutului Național Zootehnic, al Academiei de Agricultură a României și al Institutului Central de Cercetări Agricole, reorganizate în structura actuală a ASAS.

(3)

ASAS este instituție autonomă, de drept public, cu personalitate juridică, de consacrare științifică și de cercetare în domeniile fundamentale și aplicative ale agriculturii și ale ramurilor componente ale acesteia. ASAS colaborează cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, cu Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, cu Ministerul Mediului, cu Academia Română, cu Consorțiul Universităților de Științe Agricole, precum și cu alte instituții și organizații pentru realizarea obiectivelor din domeniile sale de activitate.

(4)

ASAS prezintă anual Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Ministerului Educației, Cercetării și Inovării sinteze ale rezultatelor cercetării științifice pentru proiectele finanțate de acestea și propuneri pentru valorificarea lor, pe baza rapoartelor primite de la unitățile de cercetare-dezvoltare subordonate.

Art. 4

Sediul ASAS este în municipiul București, bd. Mărăști nr. 61, sectorul 1.

Art. 5

(1)

ASAS are în structură secții științifice, unitate de management pentru programe și proiecte de cercetare-dezvoltare, bibliotecă cu fond de carte și compartimente de lucru.

(2)

Denumirea, numărul și atribuțiile secțiilor științifice și ale celorlalte compartimente se stabilesc prin statutul și regulamentul de organizare și funcționare ale ASAS, aprobate de adunarea generală a ASAS și publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3)

ASAS poate să înființeze unități de cercetare-dezvoltare proprii cu profil agricol, cu sau fără personalitate juridică, în condițiile legii și ale statutului propriu.

(4)

ASAS stabilește relații directe cu academii, instituții și unități de profil din țară și din străinătate, precum și cu organizații internaționale în domeniu.

Art. 6

(1)

Patrimoniul ASAS este alcătuit din: a) bunuri mobile și imobile - clădiri și terenuri -, dobândite cu titlu de proprietate și din donații

b)

bunuri mobile și imobile, proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, atribuite în administrare sau în folosință, în condițiile legii

c)

alte bunuri mobile și imobile dobândite în condițiile legii.

(2)

Suprafețele de teren care au fost atribuite instituțiilor și unităților de cercetare din rezerva de stat, în aplicarea prevederilor Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, vor fi revendicate la comisiile de aplicare a legilor fondului funciar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(3)

Terenurile cu destinație agricolă retrocedate ASAS, conform prevederilor Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, vor fi atribuite comasat de către Agenția Domeniilor Statului și de către comisiile județene de aplicare a legilor fondului funciar, din actualele terenuri administrate de institutele, centrele și stațiunile de cercetare agricolă, la propunerea ASAS.

(4)

Clădirea administrativă și laboratoarele în suprafață de 6.754 mp, garajul cu suprafața de 900 mp din București, bd. Mărăști nr. 61, sectorul 1, împreună cu terenul aferent, în suprafață de 4,7 ha, care au aparținut cu titlu de proprietate Institutului de Cercetări Agricole al României, se restituie în proprietatea ASAS.

(5)

Construcțiile din domeniul public sau privat al statului, aflate în administrarea unităților de cercetare-dezvoltare, situate pe terenuri proprietatea ASAS, trec în proprietatea acesteia, prin hotărâre a Guvernului, în condițiile legii.

(6)

ASAS va întreprinde măsuri pentru recuperarea altor bunuri care au aparținut Institutului de Cercetări Agronomice al României, Institutului Național Zootehnic, Academiei de Agricultură a României și Institutului Central de Cercetări Agricole.

Art. 7

ASAS se organizează și funcționează potrivit prezentei legi și statutului propriu.

Art. 8

(1)

ASAS are în componența sa membri de onoare, membri titulari, membri corespondenți și membri asociați.

(2)

Membrii ASAS sunt aleși dintre oamenii de știință de înaltă ținută științifică și morală, care s-au distins în activitatea lor prin creații științifice, care au contribuit la progresul științei românești și internaționale, prin rezultate ale activităților de cercetare de mare valoare teoretică și practică în domeniu.

(3)

Noii membri ASAS sunt aleși de adunarea generală a ASAS, prin vot secret. Candidații sunt desemnați, prin vot secret, de către secțiile de specialitate, pe baza propunerilor făcute de membrii ASAS, de instituțiile de cercetare științifică, de senatele universităților și de filialele teritoriale ale ASAS, potrivit criteriilor și procedurilor prevăzute în statut.

(4)

Numărul maxim de membri titulari și de membri corespondenți este 181, iar cel al membrilor de onoare, cetățeni români, rezidenți în țară, 40.

Art. 9

(1)

Pot fi aleși membri de onoare ai ASAS persoane din țară și din străinătate cu merite deosebite în dezvoltarea științelor agricole și silvice naționale și mondiale, precum și în promovarea progresului în mediul rural.

(2)

Procedura de alegere a membrilor de onoare se desfășoară în conformitate cu prevederile statutului ASAS. Prin statutul ASAS se poate desemna și un număr de membri asociați, ale căror drepturi și obligații vor fi prevăzute în statut.

(3)

Procedura de alegere a membrilor titulari, a membrilor corespondenți, a membrilor de onoare și a membrilor asociați, precum și statutul fiecărei categorii de membri se stabilesc în statutul ASAS.

Art. 10

(1)

ASAS are următoarele atribuții principale

a)

contribuie la fundamentarea direcțiilor de dezvoltare a agriculturii, silviculturii și mediului și a politicilor guvernamentale din domeniile sale de activitate

b)

participă la fundamentarea și elaborarea strategiilor de cercetare-dezvoltare-inovare din domeniile sale de activitate

c)

efectuează evaluarea activității de cercetare-dezvoltare-inovare a unităților și a personalului de cercetare din domeniile sale de activitate, în vederea atestării și acreditării acestora, conform legii

d)

propune obiective, proiecte și teme de cercetare prioritare de interes național, cu finanțare de la bugetul de stat

e)

realizează prin unitățile proprii și/sau în colaborare proiecte de cercetare-dezvoltare-inovare, atribuite în mod direct sau competițional, în condițiile legii

f)

acordă titluri academice de membru titular, membru corespondent și membru de onoare, decernează diplome "Doctor Honoris Causa", "Meritul academic", premii și alte distincții, în domeniile sale de activitate

g)

încheie parteneriate cu instituții publice și organizații profesionale din țară și din străinătate, cu unități de cercetare și învățământ, cu operatori economici privați și publici, pentru realizarea unor obiective comune

h)

propune ministerelor și instituțiilor care gestionează managementul proiectelor de cercetare-dezvoltare teme și proiecte de cercetare privind creșterea potențialului productiv, calitativ și cantitativ în agricultura românească, conservarea și valorificarea resurselor genetice vegetale și animale

i)

participă la evaluarea și monitorizarea proiectelor de cercetare științifică din domeniul său de activitate

j)

colaborează în parteneriat cu instituțiile de învățământ superior la pregătirea prin masterat și doctorat a studenților și specialiștilor, în domeniile sale de competență științifică

k)

acordă asistență tehnică și consultanță de specialitate

l)

organizează activități de editare de cărți, reviste și alte publicații

m)

reprezintă cercetarea științifică din domeniile sale de activitate, în relațiile internaționale cu organisme similare

n)

participă în comisii de specialitate la omologarea noilor produse folosite în agricultură și a creațiilor biologice din domeniile sale de activitate, a tehnologiilor de cultivare a plantelor, de creștere și exploatare a animalelor, de mecanizare a lucrărilor agricole și a biotehnologiilor

o)

stabilește și declară speciile rare sau cele pe cale de dispariție

p)

avizează, după caz, recoltarea și colectarea în scopuri comerciale a plantelor din flora spontană de pe suprafețe de teren proprietate publică și privată a statului, în vederea protejării speciilor rare sau pe cale de dispariție

q)

avizează necesarul de fonduri pentru conservarea și valorificarea resurselor genetice vegetale și animale.

(2)

ASAS îndeplinește și alte atribuții, stabilite prin lege sau prin statut.

Art. 11

(1)

Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale activității ASAS și ale unităților și instituțiilor de drept public din subordinea și coordonarea să se asigură din venituri proprii și din subvenții acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

(2)

ASAS poate primi donații, sponsorizări și alte bunuri, cu aprobarea prezidiului ASAS.

Art. 12

(1)

Membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare rezidenți în țară primesc de la bugetul de stat, prin bugetul ASAS, o indemnizație lunară la nivelul unui salariu mediu brut lunar pe economie, comunicat de Institutul Național de Statistică. Plata indemnizațiilor se face de către ASAS.

(2)

Membrii ASAS care sunt și membri ai altor academii din țară optează, în termen de 30 de zile de la data la care au devenit membri ai altor academii, pentru o singura indemnizație academică.

Art. 13

(1)

În subordinea ASAS funcționează filiale teritoriale, care au în componența lor membri ai ASAS, cercetători științifici din unitățile de cercetare agricolă, cadre didactice și alți specialiști din domeniu.

(2)

Organizarea filialelor se face în conformitate cu statutul ASAS.

Art. 14

ASAS poate organiza comitete naționale, comisii pe domenii de activitate, cu caracter consultativ, formate din membri ASAS și alți specialiști din domeniul științelor agricole, silvice, industriei alimentare, mediului, economiei agrare.

Art. 15

Conducerea ASAS se exercită de adunarea generală, care este forul suprem de conducere, prezidiul ASAS, biroul prezidiului ASAS și de președinte. Pe lângă prezidiul ASAS funcționează consiliul de coordonare a utilizării mijloacelor financiare și a patrimoniului unităților de cercetare-dezvoltare.

Art. 16

(1)

Adunarea generală a ASAS este formată din membri titulari, membri corespondenți și din membri de onoare.

(2)

Atribuțiile și organizarea adunării generale se stabilesc prin statutul ASAS.

Art. 17

(1)

Prezidiul ASAS este format din președinte, vicepreședinți, secretarul general al ASAS, președinții secțiilor științifice, președinții filialelor, ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, ministrul mediului și președintele Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică. Din prezidiu mai fac parte președintele Secției de științe agricole și silvice a Academiei Române, președintele ASAS din mandatul anterior, rectorii universităților de științe agricole și medicină veterinară și un reprezentant al organizațiilor profesionale ale producătorilor și procesatorilor din agricultură și silvicultură.

(2)

Președintele ASAS, vicepreședinții, secretarul general și, prin rotație, un președinte de secție, potrivit statutului, alcătuiesc biroul prezidiului care asigură conducerea operativă a ASAS.

(3)

Atribuțiile, organizarea și funcționarea prezidiului ASAS și ale biroului acestuia se stabilesc prin statutul ASAS.

Art. 18

(1)

Președintele ASAS, vicepreședinții și secretarul general se aleg de către adunarea generală pentru un mandat de 4 ani și pot fi realeși, consecutiv, o singură dată.

(2)

Președintele reprezintă ASAS în relațiile cu autoritățile publice, cu organisme și organizații, cu alte persoane juridice și fizice din țară și din străinătate.

(3)

Președintele ASAS conduce întreaga activitate a acesteia pe baza hotărârilor adunării generale și ale prezidiului ASAS. În exercitarea atribuțiilor sale, președintele emite decizii.

(4)

Președintele ASAS emite decizii pentru constituirea consiliului de evaluare, în vederea atestării și acreditării pentru structurile de cercetare științifică agricolă, conform legii, pentru comisiile de atestare și promovare în grade profesionale de cercetător științific I și cercetător științific II, decizii privind componența consiliilor de administrație ale unităților de cercetare-dezvoltare, privind numirea directorului general sau a directorului unităților de cercetare-dezvoltare și avizează propuneri cu privire la asocierea unităților de cercetare-dezvoltare cu alte unități, instituții și operatori economici în vederea realizării de proiecte și lucrări în domeniul agricol, la reorganizarea sau desființarea unităților și instituțiilor de cercetare-dezvoltare agricolă și altele asemenea.

(5)

Președintele ASAS este ordonator secundar de credite.

(6)

Funcția de președinte este asimilată funcției de demnitate publică și este retribuită la nivelul funcției de secretar de stat, iar funcțiile de vicepreședinți și secretar general sunt asimilate și retribuite corespunzător funcției de subsecretar de stat.

Art. 19

Secretarul general îndeplinește atribuțiile stabilite prin statutul ASAS, precum și alte atribuții încredințate de președinte, de prezidiu sau de biroul prezidiului.

Art. 20

Mandatele președintelui, vicepreședinților și secretarului general al ASAS încetează la expirarea duratei pentru care au fost aleși sau prin hotărâre a adunării generale a ASAS, dacă aceștia sunt în imposibilitate de a-și îndeplini atribuțiile, ori prin demisie.

Art. 21

(1)

ASAS are un aparat de lucru propriu.

(2)

Structura organizatorică și numărul maxim de posturi ale ASAS se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

(3)

Atribuțiile și răspunderile personalului din aparatul propriu al ASAS se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare aprobat de prezidiul ASAS.

Art. 22

(1)

Statul de funcții al aparatului de lucru al ASAS se aprobă de președintele ASAS, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.

(2)

Personalul necesar desfășurării activității ASAS este numit sau angajat, după caz, de președintele ASAS, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.

Art. 23

Salarizarea personalului din aparatul de lucru propriu al ASAS se face potrivit dispozițiilor legale aplicabile personalului din sectorul bugetar.

Art. 24

Prin hotărâre a Guvernului se aprobă numărul maxim de autovehicule ale ASAS, aferente parcului auto propriu, precum și al unităților subordonate.

Art. 25

Sistemul național de cercetare-dezvoltare-inovare din domeniul agricol cuprinde ansamblul instituțiilor și unităților de cercetare-dezvoltare prevăzute la art. 26, care obțin acreditarea sau atestarea necesară pentru a desfășura activități de cercetare-dezvoltare, potrivit prezentei legi.

Art. 26

(1)

Sistemul național de cercetare-dezvoltare-inovare în domeniul agricol se compune din următoarele unități și instituții de drept public și instituții de drept privat

a)

ASAS, instituțiile și unitățile de cercetare-dezvoltare aflate în subordinea sau în coordonarea acesteia: institute naționale, institute de cercetare-dezvoltare agricolă, stațiuni de cercetare-dezvoltare, baze experimentale, centre de excelență, centre de cercetări și laboratoare

b)

instituțiile de învățământ superior din domeniul agricol și structuri de cercetare ale acestora

c)

institutele naționale și institutele de cercetare-dezvoltare agricolă, stațiunile de cercetare-dezvoltare, centrele de excelență, centrele de cercetări și laboratoarele acestora

d)

societățile comerciale și alte unități de drept public sau de drept privat, care îndeplinesc condițiile de competență și eligibilitate stabilite de lege.

(2)

Unitățile de cercetare-dezvoltare prevăzute la alin. (1) lit. a) se pot reorganiza în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, la propunerea ASAS, prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

(3)

Dreptul de a desfășura activități de cercetare-dezvoltare-inovare în domeniul agricol este recunoscut oricărei persoane juridice și fizice, potrivit prezentei legi.

(4)

Consorțiile de cercetare-dezvoltare sunt constituite prin libera asociere dintre instituțiile de cercetare agricolă și instituțiile de învățământ superior, stațiunile de cercetare-dezvoltare, centrele de studii europene, centrele de excelență și centrele de cercetare organizate ca instituții de drept public în țară și în străinătate.

Art. 27

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, responsabil cu politicile de guvernare în domeniul agricol, are următoarele atribuții privind activitatea de cercetare-dezvoltare-inovare în domeniul agricol

a)

stabilește obiectivele de interes prioritar pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, în concordanță cu programul Guvernului, fundamentează strategiile și politicile de dezvoltare a producției agricole, silviculturii și industriei alimentare, pe care le finanțează din bugetul propriu, prin bugetul ASAS

b)

aprobă și finanțează planul sectorial de cercetare din domeniul agricol și de dezvoltare rurală, care conține programe și proiecte de interes prioritar avizate de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării

c)

asigură prin alocare directă din bugetul de stat, prin bugetul ASAS, fondurile necesare pentru proiecte de interes național strategic de lungă durată și pentru conservarea și valorificarea resurselor genetice vegetale și animale

d)

monitorizează activitatea de cercetare-dezvoltare și rezultatele obținute în cadrul programelor de cercetare-dezvoltare finanțate din bugetul propriu.

Art. 28

(1)

Unitățile de cercetare-dezvoltare prevăzute în anexa nr. 1, organizate ca institute naționale de cercetare-dezvoltare, funcționează în coordonarea ASAS.

(2)

Institutele de cercetare-dezvoltare de ramură prevăzute în anexa nr. 2 se reorganizează ca instituții de drept public cu personalitate juridică, în subordinea ASAS, iar după obținerea acreditării se pot organiza ca institute naționale de cercetare-dezvoltare.

(3)

Unitățile de cercetare-dezvoltare prevăzute în anexa nr. 3 se reorganizează ca instituții de drept public, cu personalitate juridică, în subordinea ASAS.

(4)

Stațiunile și centrele de cercetare-dezvoltare pot fi reorganizate, după obținerea acreditării, ca baze experimentale, fără personalitate juridică, ale institutelor naționale de cercetare-dezvoltare sau ale institutelor de profil.

(5)

Unitățile de cercetare-dezvoltare prevăzute în anexa nr. 4 se preiau și se integrează în cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și al Academiei Române, după caz.

(6)

Unitățile de cercetare-dezvoltare prevăzute în anexa nr. 5 se reorganizează, prin fuziune, ca instituții de cercetare-dezvoltare de drept public, în subordinea ASAS.

(7)

Unitățile de cercetare-dezvoltare prevăzute în anexa nr. 6 se reorganizează ca societăți comerciale pe acțiuni cu capital integral de stat sau se desființează, după caz, acțiunile acestora fiind preluate de Agenția Domeniilor Statului. Patrimoniul format din bunuri proprietate publică și privată a statului se preia de către Agenția Domeniilor Statului.

(8)

Reorganizarea unităților de cercetare-dezvoltare se va face în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, la propunerea ASAS, pentru anexele nr. 1-3, 5 și 6, și de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, pentru anexa nr. 4.

(9)

Institutul de Bioresurse Alimentare București, Banca de Resurse Genetice Vegetale Suceava, Societatea Comercială "Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură" - S

A)

București, Societatea Națională "Institutul Pasteur" - S

A)

București, Societatea Comercială "Romsuintest Periș" - S.A., Societatea Comercială "Institutul de Cercetări Alimentare" - S

A)

București sunt coordonate științific de ASAS.

Art. 29

Prin hotărâre a Guvernului se înființează Institutul de Cercetare-Dezvoltare Avicolă "Moara Domnească", ca instituție publică în subordinea Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București.

Art. 30

Prin hotărâre a Guvernului se înființează Centrul de cercetare pentru studiul calității produselor agroalimentare, în cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București.

Art. 31

(1)

Institutele naționale, institutele, centrele și stațiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, instituțiile de învățământ agricol și silvic, unitățile de cercetare-dezvoltare aflate în structura unor regii din domeniul agricol administrează bunuri din domeniul public și privat al statului, stabilite prin hotărâre a Guvernului de reorganizare a unităților de cercetare-dezvoltare, precum și bunuri proprii dobândite în condițiile legii.

(2)

Suprafețele de teren agricol prevăzute în anexele la prezenta lege sunt bunuri proprietate publică a statului, iar clădirile și întregul inventar sunt bunuri proprietate publică și privată a statului, după caz, și se dau în administrarea instituțiilor și unităților de cercetare-dezvoltare de drept public care le dețin în prezent și a celor care se reorganizează și care desfășoară activitatea de cercetare-dezvoltare, pe toată durata existenței acestora și a păstrării obiectului de activitate.

(3)

Terenurile date în administrarea instituțiilor și unităților de cercetare-dezvoltare de drept public sunt inalienabile, insesizabile, imprescriptibile și nu pot fi scoase din proprietatea publică și din administrarea unităților de cercetare-dezvoltare din agricultură și silvicultură decât prin lege, exceptând terenurile prevăzute la art. 6 alin. (3).

(4)

Terenurile și clădirile aflate în administrarea/proprietatea unităților și instituțiilor de drept public de cercetare-dezvoltare și în proprietatea ASAS se înscriu în cărțile funciare sau în cărțile de publicitate imobiliară, după caz, cu scutirea de la plata taxelor pentru aceste servicii.

(5)

Terenurile date în administrarea instituțiilor publice, destinate activității de cercetare-dezvoltare, prevăzute în anexele la prezenta lege, nu pot face obiectul niciunei compensări ca rezultat al solicitărilor de reconstituire a dreptului de proprietate, exceptând terenurile prevăzute la art. 6 alin. (3).

(6)

Pentru terenurile aflate în perimetrul administrat de unitățile publice de cercetare-dezvoltare, retrocedate proprietarilor în baza documentelor care atestă calitatea de proprietari, comisiile județene de aplicare a legilor fondului funciar atribuie terenuri în compensare instituției publice de cercetare-dezvoltare și unităților de învățământ superior agricol și silvic. Atribuirea în compensare a terenului retrocedat se face din patrimoniul Agenției Domniilor Statului, în alte locații aflate în proprietate publică sau privată a statului, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(7)

Terenurile din domeniul public al statului aflate în administrarea unităților și instituțiilor de cercetare-dezvoltare, aferente construcțiilor proprietate privată a statului, trec în domeniul privat al statului și în administrarea unităților și instituțiilor de drept public de cercetare-dezvoltare.

(8)

Construcțiile din domeniul public al statului rămase, ca efect al aplicării legilor proprietății, pe terenurile retrocedate persoanelor îndreptățite trec în domeniul privat al statului.

Art. 32

(1)

Obiectivele activității unităților de cercetare-dezvoltare sunt: cercetarea fundamentală și cercetarea aplicativă; dezvoltarea tehnologică și inovarea; producerea, multiplicarea și comercializarea de semințe, material săditor, animale de rasă și alte produse specifice profilului de activitate; transferul tehnologic al rezultatelor cercetării; instruirea profesională; servicii de consultanță și expertiză; editarea de publicații; relații științifice internaționale; relații de cooperare și de comerț interior și exterior; alte obiective ce decurg din activitatea specifică unităților de cercetare-dezvoltare, inclusiv activități de cooperare sau de asociere cu alte instituții, organizații și operatori economici din țară și din străinătate.

(2)

Unitățile de cercetare-dezvoltare pot să își dezvolte rețele de extensie a rezultatelor cercetării și de verificare a unor tehnologii.

Art. 33

(1)

Pentru evaluarea, atestarea și acreditarea instituțiilor și unităților de cercetare-dezvoltare, prin ordin al președintelui ASAS se constituie consiliul de evaluare, în vederea atestării și acreditării unităților de cercetare-dezvoltare în domeniul agricol, având în componență personalități științifice din domeniile respective.

(2)

Consiliul de evaluare prevăzut la alin. (1) își desfășoară activitatea pe baza regulamentului propriu adoptat de adunarea generală a ASAS, a criteriilor standard și a metodologiilor privind evaluarea, atestarea și acreditarea instituțiilor și unităților de cercetare-dezvoltare elaborate de Autoritatea Națională de Cercetare Științifică.

Art. 34

Unitățile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, organizate ca instituții de drept public, sunt persoane juridice române care au ca obiect principal activitatea de cercetare-dezvoltare și se supun următoarelor reglementări

a)

conducerea acestora se exercită de consiliul de administrație, din care fac parte un reprezentant al Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, un reprezentant al ASAS, președintele consiliului științific și directorul unității, care este și președinte al consiliului de administrație. Structura și numărul membrilor consiliului de administrație se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare a ASAS. Numirea membrilor consiliului de administrație se face prin decizie a președintelui ASAS

b)

regulamentul de organizare și funcționare a consiliului științific se aprobă de consiliul de administrație

c)

directorul general sau directorul, după caz, este numit prin decizie a președintelui ASAS, conform rezultatelor concursului organizat în condițiile legii

d)

regulamentul de organizare și funcționare și structura organizatorică a unităților subordonate se aprobă prin decizie a președintelui ASAS, la propunerea consiliului de administrație

e)

bugetul de venituri și cheltuieli al activității proprii a ASAS, precum și cel al unităților subordonate ASAS se aprobă de președintele ASAS, în calitate de ordonator secundar de credite, la propunerea prezidiului ASAS

f)

situațiile financiare se aprobă de consiliul de administrație al unității de cercetare-dezvoltare și se depun la ASAS, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Art. 35

Finanțarea activităților ASAS și a unităților și instituțiilor de drept public de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol din subordinea ASAS se realizează din venituri proprii și din subvenții acordate de la bugetul de stat. Veniturile proprii provin din: a) contracte de finanțare încheiate pe perioade multianuale pentru realizarea programelor, a proiectelor de cercetare-dezvoltare-inovare, a acțiunilor cuprinse în Planul național de cercetare-dezvoltare-inovare și în programele-nucleu de cercetare, finanțate în sistem competițional sau direct de către autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare

b)

contracte pentru programe și proiecte sectoriale finanțate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, obținute prin competiție

c)

proiecte de interes național strategic de lungă durată

d)

contracte de finanțare a proiectelor și programelor internaționale

e)

valorificarea rezultatelor cercetării, conform prevederilor legale

f)

contractarea unor servicii de cercetare, extensie, consultanță și expertiză cu instituții, operatori economici, organizații neguvernamentale și alte persoane fizice și juridice din țară și din străinătate

g)

valorificarea produselor rezultate din activitatea de cercetare-dezvoltare, din activitatea de producere de semințe, material săditor, masă lemnoasă, furaje speciale, animale de rasă și a oricăror alte produse realizate

h)

redevențe asupra soiurilor și a hibrizilor de plante și a raselor de animale, precum și asupra altor creații originale

i)

vânzări de licențe de soiuri, hibrizi de plante și rase de animale, tehnologii și metode

j)

valorificarea mijloacelor fixe proprii disponibile, chirii, prestări de servicii, analize și altele asemenea

k)

contracte de parteneriat public-privat, precum și diferite forme de participare directă a capitalului privat la activitatea de cercetare-dezvoltare

l)

alte venituri, potrivit legii.

Art. 36

(1)

Veniturile salariale ale personalului din cercetarea științifică agricolă și ale personalului aferent acestei activități se asigură de la bugetul de stat și din venituri proprii.

(2)

Personalul ASAS și al unităților și instituțiilor de cercetare-dezvoltare subordonate ASAS beneficiază de salariul de bază și de alte drepturi de personal, potrivit legii.

Art. 37

Unitățile și instituțiile de cercetare-dezvoltare de drept public efectuează operațiunile de încasări și plăți prin unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului în a căror rază își au sediul și la care au deschise conturile de disponibilități.

Art. 38

(1)

Unitățile și instituțiile de cercetare-dezvoltare de drept public pot deschide conturi escrow, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, la o bancă agreată de instituțiile finanțatoare externe sau interne, în care să se colecteze veniturile sau alte disponibilități încasate de către acestea în limita unor sume, în lei sau în valută, în condiții stabilite prin convenții încheiate între părți.

(2)

Operațiunile de încasări și plăți în valută se pot efectua prin conturi deschise la bănci comerciale selectate de către unitățile și instituțiile de cercetare-dezvoltare de drept public.

Art. 39

(1)

Unitățile și instituțiile de cercetare-dezvoltare pot participa la constituirea parcurilor științifice și tehnologice, cu avizul ASAS, conform prevederilor legale și normelor elaborate de autoritatea de stat în domeniul cercetării.

(2)

Pentru realizarea unor proiecte și lucrări în domeniul agricol, unitățile și instituțiile de cercetare-dezvoltare se pot asocia cu alte unități de cercetare-dezvoltare de interes public și privat, cu instituții de învățământ acreditate și cu operatori economici din țară și din străinătate, cu avizul ASAS.

Art. 40

Evaluarea și regularizarea, transpunerea și reflectarea în evidența contabilă a elementelor patrimoniale ale unităților de cercetare-dezvoltare, care se reorganizează ca instituții de drept public, se fac potrivit reglementărilor contabile aplicabile.

Art. 41

(1)

Personalul contractual al unităților de cercetare-dezvoltare reorganizate se preia de noua unitate, fără concurs.

(2)

Ocuparea funcțiilor de director general sau director, după caz, la unitățile și instituțiile de drept public de cercetare-dezvoltare prevăzute la art. 28 se face prin concurs, pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit o singură dată pentru o perioadă de cel mult 4 ani, cu respectarea legislației în vigoare. La concursul pentru ocuparea funcției de director pot candida absolvenți cu studii superioare, cu sau fără grad științific, cu experiență managerială, prin derogare de la prevederile Legii nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare.

(3)

Din comisia de concurs pentru ocuparea funcției de director general face parte câte un reprezentant al Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, al Ministerului Educației, Cercetării și Inovării și al ASAS.

Art. 42

Pentru integrarea cercetării științifice și a învățământului universitar, precum și pentru asigurarea instruirii practice a studenților, unitățile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol și universitățile de profil pot asigura, pe bază de protocol, integrarea reciprocă a cadrelor didactice universitare și a personalului de cercetare în activitatea didactică și de cercetare științifică.

Art. 43

Pentru activități cu caracter sezonier, unitățile și instituțiile de cercetare-dezvoltare pot încheia contracte de prestări de servicii pe perioadă determinată, cu persoane fizice sau juridice.

Art. 44

(1)

Absolvenții de învățământ superior și mediu care se încadrează în unitățile de cercetare-dezvoltare beneficiază de o primă de instalare de până la 5 salarii medii pe economie, care se suportă din venituri proprii. Beneficiarii primelor de instalare au obligația de a semna un contract individual de muncă pe o perioadă de minimum 5 ani. În cazul nerespectării termenului minim din contractul individual de muncă, beneficiarii primelor sunt obligați la restituirea întregii sume primite.

(2)

Personalul cu studii superioare care își desfășoară activitatea în cadrul unităților de cercetare-dezvoltare agricolă primește în folosință, pe durata contractului individual de muncă, până la 1.500 mp de teren agricol din terenul aflat în administrarea acestor unități.

Art. 45

(1)

Unitățile și instituțiile de cercetare-dezvoltare, precum și instituțiile de învățământ agricol și silvic își pot realiza obiectivele de investiții specifice și valorificarea rezultatelor cercetării acestora, în condițiile reglementate de Codul comercial cu privire la asocierea în participațiune și de Ordonanța Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003 , cu modificările și completările ulterioare, pe terenurile pe care le au în administrare, potrivit legii.

(2)

Asocierea în participațiune se realizează între unitatea și instituția de cercetare-dezvoltare sau instituția de învățământ și companii naționale, societăți comerciale, societăți agricole, asociații profesionale sau grupuri de producători agricoli, din țară sau străinătate.

(3)

Scoaterea terenurilor din circuitul agricol și silvic pentru realizarea de lucrări de investiții, în condițiile alin. (1), este scutită de taxe și impozite.

Art. 46

(1)

Terenurile aflate în administrarea unităților și instituțiilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol și cele aflate în administrarea universităților de științe agricole și silvice, de medicină veterinară și a celor cu profil silvic rămân în continuare în administrarea acestora.

(2)

Terenurile care fac obiectul retrocedărilor pot constitui obiect al unor parteneriate public-private, dacă acestea rămân în perimetrul unităților de cercetare-dezvoltare sau de învățământ.

Art. 47

Unitățile și instituțiile de cercetare-dezvoltare, precum și cele din învățământul agricol și silvic pot dezvolta parteneriate cu operatorii economici interni și externi, pe baza normelor metodologice privind conținutul-cadru al parteneriatului public-privat, emise de Guvern în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Art. 48

(1)

Unitățile și instituțiile de cercetare-dezvoltare pot înființa societăți comerciale pe acțiuni pentru multiplicarea creațiilor biologice vegetale și animale, precum și pentru introducerea de noi tehnologii, în vederea transferului rezultatelor științifice către partenerii privați.

(2)

Patrimoniul noii societății comerciale se constituie dintr-o parte a patrimoniului privat al statului, care se concesionează pe durata existenței societății comerciale, din patrimoniul propriu al unităților și instituțiilor de cercetare-dezvoltare din agricultură, alcătuit din valoarea creațiilor genetice și tehnologice, terenuri, construcții și alte bunuri proprii obținute conform legii, precum și din aportul de capital al operatorilor economici, persoane fizice și juridice. Unitățile și institutele de cercetare-dezvoltare dețin cel puțin 51% din capitalul societății comerciale nou-înființate.

Art. 49

Drepturile și obligațiile unităților de cercetare-dezvoltare, precum și ale societăților comerciale care se reorganizează în condițiile prezentei legi trec asupra instituțiilor nou-înființate.

Art. 50

Personalul disponibilizat ca urmare a reorganizării unităților și instituțiilor de cercetare-dezvoltare beneficiază de plăți compensatorii, potrivit legii.

Art. 51

Documentațiile și informațiile științifice acumulate până la data privatizării de unitățile de cercetare-dezvoltare care se reorganizează în societăți comerciale, precum și aparatura de laborator și materialul biologic de cercetare vegetal și animal se preiau fără plată de instituțiile de cercetare-dezvoltare desemnate de ASAS.

Art. 52

(1)

Terenurile aparținând foștilor proprietari, dar indispensabile activității de cercetare-dezvoltare-inovare, colecțiile de material biologic, loturi demonstrative, suprafețe destinate producerii de sămânță și material de plantat din verigi superioare, testări tehnologice și terenurile pentru producerea furajelor necesare animalelor de experiență și producție, plantații cu rol în ameliorare, parcele amenajate special pentru experimentări multianuale rămân în administrarea unităților de profil.

(2)

Preluarea în administrare a suprafețelor destinate activității de cercetare-dezvoltare-inovare și reconstituirea dreptului de proprietate al foștilor proprietari sau al urmașilor acestora se fac în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

Art. 53

(1)

Evaluarea, atestarea și acreditarea unităților și instituțiilor de cercetare-dezvoltare, potrivit prevederilor art. 33, se efectuează în decurs de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(2)

Unitățile și instituțiile de cercetare-dezvoltare acreditate se supun reevaluării periodice, o dată la maximum 5 ani.

(3)

În cazul în care unitățile și instituțiile de cercetare-dezvoltare acreditate nu îndeplinesc criteriile și standardele de acreditare, li se retrage acreditarea.

(4)

Până la obținerea evaluării, atestării și acreditării, unitățile și instituțiile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol beneficiază de prevederile prezentei legi.

(5)

Unitățile și instituțiile de cercetare-dezvoltare care nu obțin acreditarea se reorganizează sau se desființează prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, la propunerea ASAS.

(6)

Patrimoniul de cercetare al unităților prevăzute la alin. (5) se transferă potrivit prevederilor art. 51, iar terenurile agricole sunt preluate de Agenția Domeniilor Statului.

Art. 54

(1)

Stațiunea de Cercetare și Producție pentru Creșterea Ovinelor Rușețu, Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicolă Mehedinți și Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicolă Buzău se reorganizează ca unități de cercetare-dezvoltare de drept public, în subordinea ASAS.

(2)

Se transmite suprafața de teren de 310,33 ha, aflată în domeniul public al statului, din administrarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Montanologie Sibiu în administrarea Universității "Lucian Blaga" Sibiu.

Art. 55

(1)

Agenția Domeniilor Statului are obligația ca, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, să încheie protocoale de predare-preluare a suprafețelor de teren cu unitățile de cercetare-dezvoltare nereorganizate ca instituții publice conform Legii nr. 290/2002 privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare din domeniul agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și a Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești", cu modificările și completările ulterioare, pentru completarea suprafețelor de teren indispensabile activității de cercetare-dezvoltare, prevăzute în anexele nr. 1-3 dacă acestea au fost diminuate.

(2)

Nerespectarea prevederilor alin. (1) se sancționează cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru fiecare zi de întârziere și pentru fiecare protocol neîncheiat la termenul prevăzut de lege.

(3)

Sancțiunea prevăzută la alin. (2) se aplică președintelui Agenției Domeniilor Statului, la sesizarea ASAS, de către organele abilitate ale Ministerului Finanțelor Publice.

(4)

În termen de 70 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale va promova hotărârea Guvernului privind reactualizarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a predării suprafețelor de teren către unitățile de cercetare-dezvoltare și a punerii în posesie a terenurilor, conform legilor fondului funciar.

(5)

Este interzisă trecerea terenurilor aflate în administrarea unităților și instituțiilor de cercetare-dezvoltare, indispensabile cercetării, din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, prin hotărâre a comisiei locale, a comisiei județene, respectiv a Comisiei de fond funciar a municipiului București.

Art. 56

(1)

Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 290/2002 privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare din domeniul agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și a Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 29 mai 2002, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția prevederilor art. 7 alin. (1) și ale art. 8 alin. (3).

(2)

Termenul prevăzut la art. III alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 29/2005 pentru modificarea Legii nr. 290/2002 privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare din domeniul agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și a Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești", aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 232/2005 , cu modificările ulterioare, pentru unitățile și instituțiile de cercetare-dezvoltare reorganizate conform anexelor la prezenta lege, se prelungește până la intrarea în vigoare a hotărârilor de Guvern privind reorganizarea acestora.

(3)

Nerespectarea termenelor prevăzute în prezenta lege atrage răspunderea disciplinară, civilă și penală, după caz, a persoanelor vinovate.

Art. 57

Anexele nr. 1- 6 fac parte integrantă din prezenta lege. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condițiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR ROBERTA ALMA ANASTASE PREȘEDINTELE SENATULUI MIRCEA-DAN GEOANĂ București, 20 martie 2009. Nr. 45.