LEGE nr. 4 din 13 iulie 1990 privind remunerarea și alte drepturi ale Președintelui României, senatorilor și deputaților
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Abrogat. Președintele României se bucura de imunități ca și membrii parlamentului. Imunitatea Președintelui României nu poate fi ridicată cît timp, potrivit legii, mandatul sau nu a încetat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Președintele României, senatorii și deputații au dreptul la transportul gratuit pe căile ferate române și pe liniile auto, navale și aeriene interne. Biletele de călătorie pentru mijloacele de transport prevăzute la alin. 1 se vor elibera pe baza carnetelor de senator sau deputat ori a unor legitimatii speciale emise de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Amenajării Teritoriului. Abrogat. Abrogat.
Pe durata exercitării mandatului de senator sau deputat, contractul de muncă al persoanei în cauza se suspenda, cu excepția cazurilor în care biroul permanent, la cererea senatorului sau deputatului, decide altfel. La încetarea exercitării mandatului, persoanele în cauza își reiau activitatea în executarea aceluiași contract de muncă. În cazul în care pe durata exercitării mandatului au loc reorganizari ale unităților, acestea sînt obligate sa comunice senatorilor sau deputaților noul loc de muncă stabilit, cu respectarea prevederilor legislației muncii.
Activitatea desfășurata în funcțiile prevăzute la art. 1 și art. 2 constituie vechime în munca, vechime neîntrerupta în munca și în specialitate, iar la revenirea în funcția deținuta anterior sau la încadrarea într-o funcție echivalenta, se ia în calcul pentru stabilirea vechimii neîntrerupte în aceeași unitate. Prevederile alin. 1 se aplică numai persoanelor al căror contract de muncă a fost suspendat pe timpul exercitării mandatului de senator sau deputat. Drepturile menționate la art. 1 alin. 1 și art. 2 au regimul prevăzut de lege pentru salariul tarifar și se iau în calcul la stabilirea pensiei. Contribuția prevăzută de lege pentru fondul de asigurări sociale se suporta din bugetul Presedentiei, Senatului sau, după caz, al Adunării Deputaților, iar contribuția pentru pensia suplimentară se plătește de către cei în cauza. Abrogat. Alocația de stat pentru copii se plătește în cuantumul stabilit anterior exercitării mandatului, pe baza dovezii eliberate de unitatea la care s-a stabilit alocația. La încetarea mandatului, senatorii sau deputații pensionari pot cere recalcularea pensiei, luindu-se în calcul indemnizația primită și perioada mandatului. Drepturile prevăzute la art. 2 se cumulează, după caz, cu pensia sau alte venituri.