LEGE nr. 38 din 20 ianuarie 2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Prevederile prezentei legi reglementează autorizarea, organizarea, atribuirea gestiunii și controlul efectuării serviciului de transport în regim de taxi, precum și autorizarea, organizarea și controlul efectuării transportului în regim de închiriere.
În sensul prezentei legi, următorii termeni se definesc astfel
afișaj client - indicator alfanumeric al taximetrului care are rolul de a afișa, în mod lizibil pentru client, în mod succesiv, indicații privind prețul prestației efectuate până la momentul respectiv și, în mod continuu, poziția de funcționare în care este taximetrul în acel moment, precum și tariful aplicat
aparat de taxat - aparat cu funcții metrologice și fiscale, compus dintr-un taximetru și un aparat de marcat electronic fiscal, care, montat la loc vizibil pentru client, calculează și afișează prețul de plată, emite un bon client la sfârșitul cursei și memorează datele privind activitatea taxiului, în scopul supravegherii sale fiscale. Aparatul de taxat trebuie să emită și alte documente, conform reglementărilor în vigoare și prevederilor prezentei legi
autorizația pentru efectuarea transportului în regim de taxi sau a transportului în regim de închiriere, denumită în continuare autorizația de transport - document eliberat în condițiile prezentei legi de autoritatea de autorizare, care atestă faptul că un transportator este autorizat să execute transportul respectiv și poate participa la atribuirea în gestiune a serviciului de transport în regim de taxi
autoritatea de autorizare - compartimentul sau serviciul de transport din cadrul primăriei localității sau a municipiului București, după caz, licențiat în acest scop de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (A.N.R.S.C.), pentru serviciul de transport în regim de taxi, în condițiile legii, sau de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., pentru transportul în regim de închiriere
autorizație taxi - copie conformă a autorizației de transport în regim de taxi, care dă dreptul transportatorului autorizat de a utiliza un autovehicul, deținut de acesta în condițiile prezentei legi, pentru efectuarea serviciului de transport de persoane, mărfuri sau bunuri în regim de taxi
bon client - bonul fiscal privind prețul transportului de persoane, mărfuri sau bunuri în regim de taxi, emis numai de aparatul de marcat electronic fiscal, cu ocazia finalizării cursei, care cuprinde detalierea datelor referitoare la acest transport și care constituie singurul document justificativ pe baza căruia taximetristul încasează și clientul execută plata prestației respective
cheie electronică - cheie dotată cu memorie electronică, folosită pentru identificarea șoferului de taxi, colectarea datelor și pentru programarea tarifelor
client - persoana care a angajat, direct sau prin dispecer taxi, executarea transportului unor persoane sau al unor mărfuri ori bunuri, după caz, în numele căreia taximetristul execută transportul și încasează prețul transportului, în condițiile prezentei legi
cursă - deplasarea executată cu taxiul pe un traseu comandat sau acceptat de client, la care punctul de început este locul îmbarcării sau locul acceptat, după caz, iar punctul de finalizare este locul destinației
dispecerat taxi, denumit în continuare dispecerat - activitate conexă transportului în regim de taxi, care preia telefonic sau prin alte mijloace și transmite comenzile clientului prin stația radio de emisie-recepție către taximetrist
fiscalizarea memoriei electronice - identificarea memoriei electronice fiscale a aparatului de taxat și a transportatorului autorizat, care este deținătorul legal al autorizației taxi pentru autovehiculul deținut în condițiile prezentei legi și pe care este montat aparatul respectiv
lampă taxi - casetă luminată, montată pe cupola taxiului, perpendicular pe axa longitudinală, care pe laturile față și spate, alături de înscrisul central TAXI, conține lămpi care indică poziția «Liber» sau «Ocupat» a taxiului și care trebuie să fie vizibile de la o distanță de minimum 100 de metri
loc de așteptare a clienților - spațiu special amenajat și semnalizat corespunzător de către autoritatea administrației publice locale, cu avizul poliției rutiere, având un număr de locuri prestabilit pentru staționarea taxiurilor în așteptare în poziția «Liber»
memorie electronică fiscală - componentă a aparatului de marcat electronic fiscal, care poate înmagazina, pe bază de program, date privind activitatea taxiului, conținute în bonul client, în condiții de neconvertibilitate, inaccesibilitate și securitate
raportul taximetristului - raport de control nefiscal, conținând date de natură nefiscală, corespunzătoare activității unui taximetrist, cuprinse în raportul fiscal de închidere zilnică, în condițiile în care în perioada de 24 de ore a unei zile au activat pe taxi și alți taximetriști
sigiliu fiscal - sigiliu aplicat pe carcasa aparatului de taxat sau a aparatului de marcat electronic fiscal, dacă acesta funcționează în carcasă separată, și pe memoria electronică fiscală, în scopul de a nu permite fără desigilare accesul la memoria electronică fiscală
sigiliu de protecție - sigiliu aplicat la loc vizibil pentru protecția cablajului de conectare a aparatului de taxat, protecție ce nu poate fi înlăturată fără desigilare
sigiliu metrologic - sigiliu aplicat pe taximetru în scopul de a nu permite fără desigilare accesul la operațiuni privilegiate
taxi - autovehicul din categoria autoturisme cu până la maximum 5 locuri, inclusiv locul conducătorului auto, sau autovehicul de transport de mărfuri cu o masă maximă totală autorizată care nu depășește 3,5 tone, care, pe baza autorizației taxi, poate executa transport de persoane, mărfuri sau bunuri în regim de taxi
taximetru - dispozitiv, parte a aparatului de taxat, cuplat la un generator de semnale de distanță împreună cu care constituie un mijloc de măsurare. Taximetrul măsoară durata deplasării și staționării, calculează distanța parcursă, pe baza unui semnal produs de generatorul de semnale de distanță, calculează și afișează prețul de plată pentru o călătorie, pe baza distanței calculate și/sau a duratei măsurate a călătoriei, asigurând afișarea acestuia pe afișajul client în timpul desfășurării cursei
taximetrist - conducător auto atestat profesional să efectueze transport în regim de taxi
transportator - persoană fizică, asociație familială sau persoană juridică înregistrate la registrul comerțului pentru a desfășura activități de transport cu vehicule rutiere
transportator autorizat - transportator care deține autorizație de transport privind transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere, eliberată de autoritatea de autorizare, în condițiile prezentei legi
tarif de pornire - tarif exprimat în lei, înregistrat automat de aparatul de taxat la începutul cursei, care apare pe afișajul client odată cu activarea dispozitivului de control din poziția de operare «Liber» în poziția de operare «Ocupat» și care este egal cu tariful de distanță (lei/km)
tarif de staționare - tarif orar, exprimat în lei/oră, aplicat de taximetru pentru perioada cât taxiul a staționat la dispoziția clientului, la cererea acestuia, precum și pentru perioadele în care taxiul aflat în cursă s-a deplasat sub viteza de comutare
timp efectiv lucrat - intervalul de timp cuprins între momentul începerii primei curse și momentul finalizării ultimei curse, utilizat de un taximetrist după cum rezultă din raportul de închidere zilnic furnizat de aparatul de taxat, interval în care nu vor fi considerate timp efectiv de lucru pauzele mai mari de 15 minute între două curse consecutive, pauze în care autovehiculul taxi a staționat. Din totalul timpului efectiv lucrat se va preciza timpul efectiv lucrat pe timp de noapte; aa) RENT CAR - activitățile care vizează atât transportul de persoane realizat de transportatori autorizați cu autoturisme cu conducători auto, denumit în continuare transport în regim de închiriere, cât și serviciul de închiriere realizat de operatorii economici cu autoturisme fără conducător auto, denumit în continuare serviciu de închiriere; ab) transport în regim de închiriere - transport de persoane realizat de transportatori autorizați cu autoturisme cu conducători auto, puse la dispoziția clienților pe bază de contract de închiriere tarifat pe oră sau pe zi, cu plata anticipată a contractului; ac) serviciu de închiriere - serviciu de transport public realizat de operatori economici autorizați care pun la dispoziția unor clienți autoturisme fără conducător auto, pe bază de contract, cu plata anticipată a contractului de închiriere; ad) viteză de comutare - viteza limită cu care se deplasează taxiul, sub care aparatul de taxat comută automat tarifarea distanței parcurse cu tarifarea timpului consumat sau invers, după caz. ae) manager de transport în regim de taxi și închiriere - persoana fizică angajată a unui transportator autorizat care este persoană juridică sau asociație familială și care conduce permanent și efectiv activitățile de transport în regim de taxi și în regim de închiriere ale acestuia.